Octavian Tiganus – fragment din “Viitor deja prezent”

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Octavian Tiganus

”Sfinţirea” unei încăperi asta înseamnă: ridicarea nivelului vibrator prin informaţie înalt vibratorie aşa încât spaţiul să devină o sursă de sănătate, echilibru, armonie. Din aceste locuri au fost îndepărtate orice urme de informaţii de distrugere, boală, moarte, tensiuni, dezechilibre de orice natură. De aceea, omul poate sfinţi locul, dacă alege să o facă, conştient. Nu trebuie un ”personal calificat” pentru aceasta, iar dacă este necesar să apelăm la vreunul apoi este clar că noi vom strica în următoarele trei minute tot ceea ce el a armonizat. Informaţia nu este bătută în cuie, ea este foarte volatilă şi poate fi înlocuită instantaneu dacă cineva nu-i asigura activ permanentă. Iar şi iar, degeaba găsim soluţii în afara noastră, ele nu pot fi nici măcar paleative. Un preot va veni şi, dacă are har, va ”sfinţi” un loc, dar el pleacă şi noi ne certăm în urma lui pentru un nimic oarecare… Totul a fost degeaba, informaţia înalt vibratorie înlocuită de dizarmonii şi ceea ce urmează va fi funcţie de ultima informaţie impregnată vibrator în tot ce se afla acolo.

(Viitor deja prezent-Octavian Ţigănuş)

Citește cărțile semnate Octavian Tigănuș aici

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>