NEVOIA DE EDUCATIE TRIBALA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

nevoia de educatie tribala

Bună dimineața!
Vă doresc o zi a trezirii conștiinței sinelui vostru spiritual – pentru a vă putea înțelege ființa și a vă împlini viața, atât din perspectiva nevoilor trupului și a minții, cât și prin abundența valorilor și a energiei inimii și a sufletului vostru.

Prin experimentare, învățare și antrenarea conștientă a gândirii pozitive și a rațiunii dobândite prin Spirit – vom deveni capabili să conștientizăm și să înțelegem modul în care ne putem împlini nevoile și așteptările, prin creșterea vibrației copului nostru energetic și spiritual.

Pentru a realiza reconectarea la Sursa supra-conștientului nostru, și pentru a atinge potențialul nostru maxim, e nevoie să admitem că deja avem în noi tot ceea ce avem nevoie pentru a fi fericiți a ne împlini.

A crede și, a ne încrede în sinele nostru autentic, în valorile noastre lăuntrice și în adevărul inimii, înseamnă a emite energie pe frecvența vibrației iubirii și a conștiinței noastre divine.

Când vom înțelege cum să ne creștem vibrația energetică și cum să dobândim abundența ei, prin manifestarea conștientă a emoțiilor pozitive – vom dobândi acces nelimitat la energia vitală din Univers și la informațiile stocate la nivelul nostru supra-conștient.

Atunci când vom înțelege divinul din noi și sursa noastră lăuntrică de lumină – vom deveni capabili să ne înlocuim treptat fricile, nemulțumirile și negativitatea ca surse ale risipei noastre de energie, cu energia iubirii și a credinței.

Când vom conștientiza faptul că, pentru a ne dobândim pacea lăuntrică – este necesar să ne debarasăm de frici, să ne învingem imaturitate emoțională, carențele de moralitate, lăcomiile, și nevoia de a ne induce nemulțumirile , suferințele și negativitatea.

Cât timp însă fricile se vor reflecta în viața noastră sub formă de eșecuri și nerealizări – mintea ne va împiedica să ne asumăm alegerile, experiențele și consecințele lor. Astfel lipsindu-ne de experiențele vieții vom deveni incapabili să înțelege rostu și esența noastră de a fi , a face și a avea.

Atunci când, prin rațiunea noastră conștientă vom deveni suficient de maturi emoțional pentru a ne detașa de prejudecăți, convingeri, preconcepții, ostilitate, împotrivirea și convingeri negative, induse prin frici – vom înțelege că fără a ne înlocui treptat stările negative cu valori pozitive, vom amânăm doar inevitabilul și ne prelungim agonia.

Momentul potrivit pentru a schimba modul de a gândi și a acționa, pentru a nu mai repeta experiențele eșecurilor și durerii și a ne detașa de cauza lor – este atunci când ne conștientizăm fricile, convingerile potrivnice și nemulțumirile, pentru a le îmbrățișa cu energia iubirii noastre.

Pentru ca, căutările noastre să nu rămâne simple risipe de energie, fără vreun efect benefic în planul fizic al vieții noastre, este necesar să ne schimbăm atitudinea, stările sufletești și convingerile care ne înfrânează viața, precum și stările de mulțumire, împăcare și pace sufletească.

Pentru a ne reechilibra viața în toate planurile ei, va trebui în final să să renunțăm la a mai alerga în gol după acumulări de valori materiale dincolo de limitele firești ale suficienței sau cumpătării, pentru a aloca energie prin vibrația iubirii și a emoțiilor pozitive, și valorilor noastre sufletești.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – Ştiinţa educaţiei
CINE IMBRATISEAZA COPILUL
Autoritatea – se dobândește printr-o lucrare de unificare interioară
PIERDERI
Calități morale – de ce nu trebuie să le subestimăm niciodată

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>