ILUZII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

iluzii

Bună dimineața
și o zi a clarității și înțelegerii Luminii din sufletele voastre!
Vă doresc să fie ziua de azi, și pentru voi, o zi a detașării de iluziile minții și de fricile pe care le plămădește în îndoiala și nemulțumirile sale.

Încrederea de sine izvorăște din credință și abundența energetică a iubirii din sufletele noastre. Prin ele dobândim acceptarea, toleranța, măreția și curajul asumării experiențelor, trăirilor și a consecințelor alegerilor și a acțiunilor pe care le întreprindem, în procesul de învățare.

Fricile, îndoielile, nemulțumirile, neîncrederea, neliniștile, supărările, învinuirile și insuficiențele noastre – sunt doar iluzii ale minții inconștiente sau subconștiente, menite să ne oglindească deficitul energetic și carențele de iubire ale sufletului nostru. Iubirea necondiționată și credința, sunt ”trepte de lumină” spre Cer și certitudini ale clarității și înțelegerii vieții, dobândite prin rațiunea supra-conștientă a Spiritului nostru divin.

Pe măsură ce ieșim din conștiința dualității noastre (experimentate prin trup și spirit) și renunțăm la încrâncenările materiale, pentru a păși prin împăcare și cumpătare, în cea a unității dobândite prin acceptare, iubire și asumare, începem să trăim to mai mult în momentul prezent.

Când începem să ne conștientizăm iluziile și fricile prin care mintea ne abate de adevăru-l inimii prin gândurile ce ni le induce (prin nemulțumiri, ostilitate, orgolii, negativitate, vinovății și neliniștile sufletești) – începem procesul de vindecare și de recuperare a părților pierdute sau sfărâmate ale sufletului nostru (ca efect al decepțiilor, supărărilor, nemulțumirilor, învinuirilor, neajunsurilor și dezamăgirilor suferite și auto-induse în mod inconștient).

Când renunțăm în mod conștient, la a ne mai risipi energia prin ”canale gând” deschise către traumele, ne-iertările și experiențe nefericite din trecut sau către viitor, prin proiecția iluziilor fricilor, nemulțumirilor și a insuficiențelor noastre – începem să ne prețuim energia și darurile.

Ne mai risipindu-ne energia pe iluzii trecute sau viitoare, ne îngăduim să revenim prin gânduri pline de iubire în prezent, hrănindu-ne energetic abundența. Astfel, ea se va extinde și se va revărsa în mod benefic, atât asupra viitorului cât și a trecutului nostru înglobându-le în prezentul nostru palpabil atât la nivel energetic cât și material.

A trăi în prezent înseamnă a renunța la ”regretele legate de trecut” și la ”așteptările legate de viitor”. Înseamnă a conștientiza și ne recunoaște vina și erorile trecute, pentru a ne elibera sufletul de le, și a accepta misterele viitorului, ca și consecințe firești ale frumuseții trăirilor și manifestărilor noastre sufletești, manifestate prin acceptare și asumare, în prezent (prin gând, emoție, atitudine și fapte).

Renunțând la așteptări și la ”evaluări” ale minții (privind ”ceea ce a fost” sau ”ceea ce ar putea să fie”), și îngăduindu-ne să să ne concentrăm atenția pe ceea ce se întâmplă acum – ne manifestăm acceptarea, asumarea, încrederea și credința că, totul se desfășoară conform voinței Divine.

Când dorința de a avea încredere se transformă în credință, ea înlocuiește nevoia de a controla, a impune și stăpânii – disipând fricile și iluziile prin care mintea ni le induce.

Nu este ușor să renunțăm la imaginile plămădite de mintea noastră, căci ele sunt induse de convingeri subconștiente pe care adesea ne e greu să le conștientizăm. Și asta pentru că rutina obiceiurilor și atașamentelor noastre față de ele, au incorsetat în mintea și comportamentul nostru, credința falsă în realitatea lor. Ori ele sunt rodul programelor noastre mentale și a cunoașterii izvorâte din experiențe și amintiri trecute.

Prin a forma și a manifesta convingeri favorabile, a da curs la gânduri și emoții benefice, a avea curajul de a ne urma visul, a ne îngădui experimentarea vieții prin prisma lor, a ne asuma alegerile, acțiunile și consecințele aferente, fără eschivă sau supărare, și a ne dubla acțiunile și convingerea împlinirii năzuințelor noastre, prin crez – vor susține în timp, transformarea benefică a rezultatelor noastre și a vieții pe care o trăim, în armonie cu convingerile pe care le susține și le exprimăm prin gând.

Când în raport cu consecințele, trăirile și destinul nostru, intrăm în acceptare și asumare, la un moment dat, în calea noastră spirituală, începem să înțelegem că a venit vremea să ne simplificăm viața și să renunțăm la goana noastră și la încrâncenarea împlinirilor noastre material.

Atunci vom dobândi un nivel de conștiință a suficienței, mulțumirii și cumpătării, prin care începem să vedem esența vieții și risipa noastră de energie, în încercarea de a împlinii nevoi și interese ce nu ne servesc nici trupul, nici mintea, nici inima și nici sufletul.

Când nevoile noastre se vor estompa, când gândurile nu ne vor mai risipi energia pe iluzii, nemulțumiri, negativitate, supărări, lăcomii, ostilitate, judecăți, insuficiențe și frici – sufletul nostru își va regăsi pacea.

Atunci vom da preț și valoare vieții, și vom înceta a ne mai risipi timpul, energia și viața, hrănind supărări gratuite, sau încercând să-i modelăm, să-i schimbăm, sau să-i judecăm pe cei diferiți de noi, prin valori, vocație, experiențe, nevoi, năzuințe, educație și așteptări. Astfel ne vom simplifica viața, eliminând rând pe rând sursele și cauzele nefericirilor, fricilor și nemulțumirilor noastre.

Dacă prima parte a vieții o petrecem alergând să acumulăm lucruri materiale și să ne împlinim financiar, a doua ar trebui s-o dedicăm înțelegerii spirituale. Însă numărul mare de nevoi, neîmplinirile, nemulțumirile, ego-ul și experiențele negative, nu ne permit liniștirea sufletului, pentru a ne începe călătoria spirituală conștientă, și a ne îndeplinii în mod real și autentic, menirea pentru care am fost creați pentru a ne trăi și desăvârși experiența spirituală aici pe Pământ.

Când dobândim claritatea și maturitate spirituală, înțelegem calea simplă a vieții ce duce la abundență în toate planurile vieții. Din păcate, ”aroganța” tinereții, și lăcomiile materiale, ne fac orbi la adevăratele noastre daruri și valori. Astfel adesea, cei mai mulți își ratează viața printre lăcomii, insuficiențe, supărări, nemulțumiri, neîmpliniri, frici, iluzii, ranchiuni, invidii, ostilități, și orgolii.

În tot acest timp inima ne cheamă să revenim la adevărul ei și să ne trezim spiritu și conștiința, pentru a ne conecta trupul și mintea la ”Lumina din Cer”.

Noi însă, rămânem adesea surzi la chemare și orbi la realitățile consecințelor vieții, care prin nemulțumiri ne spun ca alegerile, gândurile, sentimentele și acțiunile noastre se bazează pe crezuri și convingeri eronate. Însă, fiind surzi și orbi, nu vedem lumina și calea, ignorând adesea mesajul divin și prețuirea propriei vieți și a propriului destin.

Inima ne cheamă la uniune, și la alăturarea de semenii noștri, pentru a crea prin iubire, unui spațiu sigur, pentru trezirea conștiinței noastre din starea de veghe, și a evolua la un palier superior de înțelegere și conștientizare a vieții, atât prin prisma irealității minții, cât și din cea a realității noastre spirituale.

A crea un spațiu al iubirii, al menține și al extinde către alții, nu e o lucrare fascinantă. E un efort identic cu cel în care alegând să trăim prin lumina adevărului inimii și pacea sufletului nostru, în prezent (renunțând la a hrăni, iluzii, nemulțumiri, supărări și frici), îl extindem asupra trecutului și al viitorului, vindecându-l.

Desigur, vom trăii în continuare provocările vieții, urcușurile și coborârile ei, ne vom mai simți frustrați și tentați să judecăm sau să învinuim, însă o vom face tot mai rar, căci capacitatea noastră de conștientizare și înțelegere – ne va stinge treptat nevoia reactivității și a manifestării instinctuale, lăsând loc manifestării iubirii necondiționate, eliberată de atașamente mentale și așteptări vanitoase.

Când ne vom elibera mintea de iluzii, negativitate și frici – vom înțelege că binele nostru este intim legat de binele celorlalți, vom înțelege că servind prin iubire, vocație și darurile noastre binele celorlalți, slujim și împlinim și binele nostru individual și comun.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Despre starea de “ILUZIE”
STARE DE GRATIE
REALITATE ȘI DESTIN
DINCOLO DE ILUZII
IN SLUJBA IUBIRII

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>