FLOAREA ALBA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

floarea alba

Bună dimineața
și o duminică binecuvântată, plină de Lumină și prețuire a purități voastre sufletești!

Vă doresc ca zi și în fiecare zi să aveți putere ași harul de a vă manifesta viața prin puritatea inimii și a valorilor voastre sufletești, dincolo de orice frică, constrângere sau împotrivire a minții.

Prin acceptarea și asumarea propriilor experiențe, trăiri, bucurii și poveri, vă veți dobândi lecțiile de viață. Ele vă vor călăuzi prin grația iubirii divine, pe calea frumuseții, a prosperității și a împlinirii, descoperind în inimile și sufletele voastre, adevăratul izvor al bunătății, bunăstării și fericirii.

Asumarea trecutului și a lecțiilor sale – este cale divină a destinului, care ne călăuzește spre izvor. Ele ne învață să trăim în prezent, și să rupem toate atașamentele mentale față de durerile și poverile trecute pentru a nu le transcede în prezent și a nu repeta experiența durerii. Adesea însă, continuăm să ne inducem la nivel emoțional, suferințele și traumele izvorâte din atașamentele și nevoia minții de a repeta experiența durerii.

Prin indispoziția noastră de a ne elibera de grijile și experiențele traumelor dureroase din trecut, nu facem altceva, decât să – continuăm prin gândurile și emoțiile noastre negative, să hrănind amintirile dureroase și să dezvoltăm atașamente față de repetarea lor.

Fără să înțelegem că prin perpetuarea nemulțumirilor și a durerilor neiertate din trecut, continuăm inconștienți să ignorăm prezentul, trăind de fapt tot în trecut, nu vom înțelege: – nici confuzia percepțiilor eronate ale minții prin care ne distorsionează realitatea prezentă – nici faptul că durerile noastre transced prin fricile și iluziile minții în viitor

Hrănindu-ne sufletele cu energia negativă a nemulțumirilor și ne-iertărilor noastre sau prin eschiva asumării responsabilității propriilor sentimente, daruri și consecințe ajungem să pierderea lecției erorilor alegerilor noastre și, în mod invariabil, ne condamnăm la repetarea traumelor și a durerilor neiertate ale trecutului nostru.

Fără a ne iubi și a ne detașa de nevoia de a suferi și a răni – nu vom înțelege că – noi suntem sursa propriei nefericiri și singurii responsabilii pentru viața pe care alegem să o trăim.

Pentru a trăii în prezent (eliberați de grijile și erorile experiențelor trecute), va trebui să învățăm lecțiile greșelilor noastre pentru a nu le repeta și retrăi consecința, apoi să lăsăm trecutul, istoriei, pentru a face loc experiențelor noi, pline de de frumusețea oglindită din sufletele și inimile noastre, prin lumina iubirii.

Dându-ne prilejul să punem în practică lecțiile învățate – vom înțelege cum să materializăm în armonie cu iubirea și adevărul inimii – rezultate favorabile și experiențe tot mai beneficie convingerilor noastre pozitive și unei vieți pline de frumusețe, iubire, grație și valoare.

Când vom putea trăii ”fără regrete legate de trecut” și ”fără așteptări legate de viitor, ne vom da prilejul gândurilor pe care le exprimăm, și prin ele nouă, să fim ancorați în prezent, pentru a ne canaliza toată energia vitală iubirii frumuseții a ceea ce suntem, ne este benefic și merită să fie lăsat să facă parte din viitorul nostru, ca parte inseparabilă a ființei noastre.

A trăii în prezent, ne dă prilejul de a ne asuma experiențelor pe care le trăim și să ne exprimăm încrederea prin alegerile pe care le facem, că viitorul se desfășoară conform voinței lui Dumnezeu ca efect energetica al cauzalității pe care prin credințe și alegeri le determinăm. Astfel, treptat, vom putea înlocui nevoia noastră subconștientă de a controla lucrurile – cu încrederea și asumarea a ceea ce este și vine în plan energetic și fizic, către noi.

Reîntoarcerea în uniune, prin acceptare și asumare a ceea ce este, fără a mai încerca să deținem controlul sau să luptăm cu încrâncenare pentru a dobândi ceea ce nu ne este dat sau nu suntem încă pregătiți să prețuim, să dobândim sau să avem (prin ceea ce suntem, gândim, alegem, simțim, experimentăm și facem) – ne va permite să vindecăm inima trupul și sufletul.

Evitând prin atitudinea prețuire, iubire, acceptare, asumare, împăcare și recunoștință, risipirea și pierderea darurilor, resurselor și a valorilor noastre – ne vom susține în regăsirea părților pierdute din sufletele noastre (prin negativitate, imoralitate, agresivitate și prin pacte necurate angajate pentru dobândirea unor avantaje materiale și privilegii frivole de moment.

Când umbra întunecată a sufletului va dispărea în lumina inimii – pentru a da prilej vindecării, și a nu mai fi o bariera artificială a separării noastre de conștiință, sau o ruptură a Sinelui adultului spiritual, de ființa temătoare a copilul rănit din noi – proiecțiile minții nu vor mai avea putere asupra destinului nostru și nu ne va mai putea separa în cadrul conștiinței.

Atunci când toate formele de negare, teamă, nemulțumire, refuz, neasumare și rezistență la schimbare, se dizolvă – dușmăniile din noi dispar, iar ”poverile” și provocările vieții, vor fi asemeni valurilor care vremelnic se ridică și apoi dispar, înghițite în profunzimea ”oceanului conștiinței” ce-și duce cu demnitate firescul valurilor, în etern.

Când prin spirit, conștiința noastră devine împăcată, vom înțelege că valurile vin și pleacă în timp ce oceanul rămâne neclintit în profunzimea sa, fluviul vieții își urmează matca, apa trece și pietrele rămân, lăsându-se modelate, și în voia destinului lor.

”Valurile vremii”, nu se împotrivesc naturii lor și nici sorții sau timpului ce trece peste ele – acceptă ceea ce este prin firea naturii lor, mișcându-se în armonie cu întregul ansamblului ce le definește, le formează și le modelează destinul prin legea Cerului și a Pământului.

A trăi în pace sufletească, în asumare și acceptare, dă măsura trezirii noastre prin conștiință și a înțelegerii armoniei cu ceea ce este. Împotrivirea față de destin și consecințele alegerilor ce le facem sau, abandonul prin crez, voinței divine și călăuzirii Sale ne dă măsura armoniei și a rezultatelor din planurile vieții pe care o trăim.

A asculta glasul divin și a-L accepta pe Dumnezeu în propria viață, prin a căuta să-i înțelegem voia și a ne supune ei prin armonia cu ceea ce suntem prin sufletul și menirea noastră – înseamnă a înțelege sensul și rostul legilor sale energetice. Prin ele, ne vom înțelege calea, rostul și darurile ce ne-au fost lăsate prin destin, pentru a ști să trăim prin prețuire, și a ne bucura de viață. în armonie cu iubirea ce ne sălășluiește în inimi și ne este izvor de fericire și bucurii.

Când devenim mulțumiți și auto-realizați – prin acceptarea a ceea ce este, suntem și avem – începem să trăim spontan în fluxul realității, pe măsură ce ea se desfășoară.

Lumina inimii pătrunde prin energia iubirii sale părțile întunecate ale sufletului, umbrele și fricile noastre se estompează, iar piedicile, obstacolele, durerile, traumele, fricile, ne-iertările, încrâncenările sau rezistența la schimbare – sunt rând pe rând abandonate. În locul lor se instaurează domnia păcii sufletești și a clarității, când totul pare firesc și devine ceea ce este.

Tot ceea ce înainte părea ostil, devine prietenos, ceea ce părea urât devine frumos, încrâncenarea și supărările se transformă în veselie și bucurie, frica și ura devin curaj și iubire, iar traumele și durerile se vindecă, redându-ne frumusețea și bucuria pentru viață.

Treptat, renunțăm la a ne mai întreba dacă oamenii sunt ”buni” sau ”răi”, sunt sau nu ”vrednici” sau ”nevrednic” de prețuirea noastră. Îi vom privi pe toți cu îngăduință și toleranță, învățând să ne privim prin ei, pe noi, prin prisma propriei frumuseți, bunătăți sufletești, și vrednicii.

Atunci când trăim în armonia minții și a sufletului nostru și, soarta și alegerile pe care le facem, ne confruntă cu cei care se tem, suferă sau sunt ostili față de ei sau față de noi – unicul răspuns posibil și benefic atât nouă cât și lor, este compasiunea și iubirea necondiționată, înlocuind critica cu binecuvântarea.

A trăii în conștiința unității înseamnă: – a alege calea armoniei, a cumpătării, acceptării, toleranței, iertării, iubirii, credinței și asumării, și – a trăi în coștiența evidenței faptului că, – totul este bun, toate se întâmplă cu un motiv și că, oricine este trebuie acceptat pentru cine sau ceea ce este, prin experiențele, poverile, alegerile, trăirile, sentimentele și provocările vieții la care trebuie să răspundă în propriul său proces de învățare.

A înțelege că – nimic din ceea ce este, experimentăm și trăim (atât noi cât și ceilalți) nu trebuie schimbat, ajustat, modelat, îndreptat, salvat, schimbat sau mântuit, de altcineva sau de către noi – înseamnă a ne prețui viața, a ne asuma lecțiile, consecințele alegerilor și experiențele, în egală măsură cu deschiderea prin care învățăm să prețui, să respectăm și să acceptăm destinul, poverile, și experiența celorlalți (cu ”bune” și ”rele”), pe calea desăvârșirii lor.

Prețuirea și respectarea vieții, experiențelor și alegerilor celorlalți – înseamnă a renunța la a le judeca experiențele sau la a ne simții îndreptățiți ”să ajutăm” sau să intervenim asupra lor în vreun fel, mai ales atunci când nu ni se cere expres asta.

Lipsa experiențelor de succes, lipsa balanței energetice pozitive în planul nostru emoțional, lipsa abundenței energiei iubirii din inimile noastre și lipsa rezultatelor favorabile în planurile vieții – ar trebui să ne dea de înțeles că nu suntem încă suficient de ancorați în adevărul inimii, pentru a ne ”califica” prin experiența propriilor reușite, pentru a-i susține, a-i îndruma, sau a-i ajuta pe cei ce credem că au nevoie de ajutorul nostru.

În realitate, așa cum cei pe care-i învinuim pentru defectele, erorile și carențele noastre fără a înțelege că ceea ce vedem este oglindirea propriilor carențe, defecte, erori, neîmpăcări, nemulțumirile, neîmplinirile și ne iubiri – nu vom putea înțelege că, atunci când avem tendința de a-i ajuta pe cei din jur, fără măcar a ni se cere, cei ce au nevoie de ajutor suntem de fapt, chiar noi.

De nu putem renunța la a interveni în destinul celorlalți, înseamnă doar, că oglindim în afară, neîmpăcarea cu propriul destin. Împăcarea, reflectă în afară iubirea necondiționată și calea către izvorul ei.

Aceia dintre noi care trăiesc deja în iubire, îndestulare, pace sufletească și acceptare și – au ales să renunțe la a mai menține în viața lor probleme, poveri, griji, nevoi, insuficiențe, neajunsuri, nemulțumiri, ne-împăcări, ne-iertări, negativitate, ostilitate, lăcomii, orgolii, mânii și frici – pentru a oglindi în afară abundența sufletului lor – cu certitudine își dăruiesc darurile în mod necondiționat.

Cei ce nu simt nevoia să ne învinuiască, să ne judece sau să se înverșuneze împotriva noastră, atunci când nu recunoaștem izvorul darurilor lor sau când nu ne aplecăm asupra ei ca să ne adăpăm -sunt cei ce au dobândit deja harul iubirii. Ei dețin lumina, prin care și noi ne putem vedea calea, atunci când prin scânteia divină din noi, rezonăm cu valorile lor și alegem să-i urmăm.

Până când ne vom trezi prin conștiință pentru a a vedea și pășii singuri (fără nevoia de a fi aprobați, a primi confirmări sau a avea certitudini ale rezultatelor alegerilor pe care le facem), chiar și când zăbovim în întuneric, sau pornim pe calea clarității Luminii inimii, pentru a descoperii propriul izvor al împăcării, abundenței, fericirii și iubirii.

Atunci când vom descoperii izvorul propriei iubiri și purități, și vom alege să hrăni scânteia divină și frumusețea din noi (renunțând la a mai da curs gândurilor și emoțiilor dominate de neajunsuri, insuficiențe, nemulțumiri și frici) – vom înțelege că pentru fiecare dintre noi există îndestulare și abundență, chiar aici și chiar acum.

Până la urmă, pentru a deveni ”floarea albă” – va trebui să învățăm să nu ne luăm pe noi sau pe ceilalți, prea în serios și – să ne trăim viața cu voioșie, lejeritate, flexibilitate și adaptabilitate, pentru a ne păstra veselia, optimismul și bucuria. Astfel, prin claritatea conștiinței și a luminii noastre sufletești – vom descoperi esența și sensul vieții.

Alegând să trăim în armonie cu adevărul din inimile noastre – vom evita dualitatea, inflexibilitatea și încrâncenarea împotriva vieții și a consecințele pe care prin alegerile și atitudinea noastră le atragem.

Prin a ști să râdem cu ușurință de slăbiciunile noastre, de absurditatea unor provocări sau de interpretările ”strâmbe” sau stupide, date de mintea noastră – vom ști de fiecare dată, atunci când suntem triști, supărați sau nemulțumiți – să dublăm percepțiile limitative a le prejudecăților și convingerilor potrivnice ale minții ego, – ascultând de adevărul inimii, pentru a dispune de perspectiva dată de abundența ei de iubre.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Vara – floarea dă naștere fructului
IN ASTEPTAREA FRUCTULUI
Sensibilitatea – să căutăm să îi ameliorăm manifestările
Un talisman – un obiect care, prin felul nostru de a-l considera, ne dă o putere
Anotimpurile – și reînnoirea unor forțe în natură

One comment to FLOAREA ALBA

  • Florile – au o voce ce o putem auzi  says:

    […] urmatoarele articole: – FLOAREA ALBA – Vara – floarea dă naștere fructului – Limbajul – este responsabil de multe […]

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>