CINE IMBRATISEAZA COPILUL

Bună dimineața!
Vă doresc o zi cu soare și lumină în suflet, în care să vă bucurați pe deplin de frumusețile vieții, continuând să hrăniți cu iubire, copilului rănit din voi.

Fiți voi cei ce aduceți prin măreția și din abundența voastră, frumusețea, blândețea, speranța și binele, în sufletele și viața celor care au uitat să aprindă în inimile lor făclia iubirii – pentru a disipa fricile și suferințele produse în odaia întunecată a minții lor, încurajându-i și inspirându-i la iertare și iubire, prin exemplul dragostei și a fericirii voastre.

Când lumina ne va trezi pe deplin conștiința și vom alege să renunțăm la frici, pentru a ieși la lumină din coșmarul somnului rațiunii minții și a inimilor noastre înghețate – vor descoperii splendoarea vieții, o altă realitate.

Când ne vom schimba perspectiva privirii prin gânduri pline de iubire – vom înțelege că, ceea ce vedem, atunci când gândurile temătoare ne domină mintea prin nemulțumiri, neliniști, griji și de frici – este doar o irealitate plămădită de mintea noastre.

Treptat, ne vor reaminti cu toții, că adevărul și iubirea divină au fost mereu în inima noastră, pentru a ne păzi sufletul și a ne învăța să prețuim ceea ce suntem, avem și facem – pregătindu-ne să întâmpinăm cu bucurie viața, atunci când ne vom descoperii Sinele Spiritual lăuntric.

Demult, înainte ca ego-ul nostru să încerce să preia comanda ”navei” vieții – Sinele și Spiritul nostru divin, nu era separată de ființa noastră. Atunci încă, Spiritul erau căpitanul răbdător al propriei ”nave”, care se îndrepta în mod firesc către o destinație intuită de noi, dar necunoscută încă de minte.

La fel se întâmplă și acum când alegem să nu cedăm încercărilor minții de a, chiar dacă avem convingerea că trebuie să ne zbatem pentru a prelua comanda destinului nostru sau că, e nevoie să purtăm măști pentru a fi acceptați sau prețuiți.

E firesc ca adesea necunoscutul să ne sperie și grijile să ne copleșească – atunci când, în procesul de învățare, ne confruntăm cu consecințe potrivnice, izvorâte din alegeri greșite și din erorile firești ale experimentării vieții.

E cu atât mai firesc să iubim, cu cât încă, nu știm că, frica ne este programată prin educație, la fel cum și teama de pedeapsa care credem că urmează, atunci refuzăm să ne asumăm experiența crezând că a greși este ceva rușinos sau rău. Am fost educați să ne temem de pedeapsă, însă a greși este ceva firesc și inerent atunci când vrem să învățăm și ne consecințele și viața.

Cât timp vom căuta să fim perfecți pentru a ne asuma acțiunea, sau vom permite fricii să ne împiedice asumarea ei – vom continua doar să dăm prilej minții să se eschiveze de responsabilitate, căutând doar scuze care să ne disculpe.

Nu vom înțelege că, mișcându-ne în van, și alegând încrâncenați după ”succes” – vom rata esența vieții, și nu vom înțelege că deja suntem,avem și facem, ceea ce ne-a fost sortit prin perfecțiunea experiențelor noastre.

De credem însă altceva, nu avem cum înțelege, că, fără a prețui ceea ce deja suntem, facem și avem – nu vom recunoaște, nu vom prețui și nu vom înțelege nici îndestularea, prin lucrurile după care tânjim.

De prea mulți ani ne mișcăm foarte rapid și lipsiți de cârmă, fără să înțelegem că ne zbatem să înotăm ”contra râului”, și istoviți îi pierdem energia. Așa că, nu e de mirare că, lipsiți de cârmă, având întrerupte circuitele tabloului de bord, și programele computerului virusate – atunci când ne trezim sporadic și privim pe geamurile încețoșate ale minții și nu ne place ceea ce vedem – simțim că Universul nu ne sprijină sau că Dumnezeu ne-a abandonat.

În realitate însă, Sinele nostru este încă înfricat și insuficient de treaz pentru a înțelege comenzile propriei nave, și a-i redresa direcția, pentru a reintra în armonie cu fluxul și cursul energiei vitale, lăsându-ne călăuziți de energia luminii sale.

Atunci când vom renunța să ne mai hrănim fricile și să ne împotrivim cursului firesc al vieții – îngăduindu-ne să inspirăm și să expirăm energia iubirii – râul vieții ne va găsi și ne va adopta.

Atunci vom deveni atât ”purtătorul de cuvânt”, al vieții cât și confidentul ei. Vom fi și cei care o ascultăm și cei care îi rostim adevărul. Vom fi cei care îi facem servicii fără să fim tentați să păstrăm ceva pentru noi, și cei care o iubim fără a-i cere recompense sau ceva la schimb.

Când vom iubi necondiționat de așteptările, nevoile, atașamentele sau convingerile minții – vom înțelege întru totul că, destinul nostru este acela de a fi, deodată, atât creatorul vieții cât și cel creat de viață.

A fi masculin în feminin și a fi feminin în masculin, a fi activ și receptiv, și a merge dincolo de dualitate, pe aripile incertitudinii și paradoxului neputinței minții, înseamnă a ne asuma viața prin credința și conștiința iubirii.

Dincolo însă de ceea ce credem sau ne lasă cunoașterea minții să înțelegem și să acceptăm în baza dovezilor sale limitate și subiective – timpul ne va învăța și ne va face pe toți să înțelegem că – noi suntem atât mântuitorul, cât și cei care învățăm să respirăm, pentru a ne ridica din întunericul conștiinței durerii și a conflictelor auto-create, asumându-ne fericirea prin conștiința iubirii.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
– Copiii cei Noi au sosit. Tu ai un copil de Cristal?
– SERIOZITATE
– PUTEREA LUMINII
– MINTEA CARE POATE VINDECA
– 12 SFATURI ZEN