CAND NOUL ITI BATE LA USA, DESCHIDE-I!

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 2 comments

noul iti bate la usa

Noul nu apare din tine, el vine de dincolo. Nu face parte din tine. E în joc tot trecutul tău. Noul crează discontinuitate, de aici teamă. Ai trăit într-un fel, ai gândit într-un fel, ţi-ai făcut o viaţă confortabilă pe baza credinţelor tale. Apoi ceva nou îţi bate la uşă şi întregul şablon al trecutului urmează să fie tulburat. Dacă laşi noul să intre n-ai să mai fii niciodată acelaşi, noul te va transforma. Este riscant. Niciodată nu poţi să ştii unde te va duce noul. Vechiul este cunoscut, familiar; ai trăit cu el mult timp, eşti la curent cu el. Noul este necunoscut. Poate să îţi fie prieten, poate să îţi fie duşman, cine ştie? Singurul mod de a şti este să-l laşi să intre; de aici neliniştea, de aici teamă.Şi nici nu poţi să-l respingi întruna, pentru că vechiul nu ţi-a dat încă ceea ce cauţi. Vechiul ţi-a promis că îţi dă, dar nu s-a ţinut de promisiune. Vechiul e cunoscut dar nefericit. Noul s-ar putea să fie stânjenitor, incomod, dar există posibilitatea ca el să îţi aducă fericirea. Aşa că nu-l poţi respinge, dar nici nu-l poţi accepta; de aici ezitarea, tremurul, marea nelinişte ce apar în fiinţa ta. E firesc să fie aşa, aşa va fi mereu. Încearcă să înţelegi apariţia noului. Toţi oamenii din lume vor noutate pentru că nimeni nu este mulţumit de ceea ce e vechi.

Vechiul nu poate mulţumi pe nimeni pentru că e cunoscut, şi o dată ce e cunoscut a ajuns să se repete, fapt care îl face plictisitor, monoton. Vrei să scapi de el, vrei aventura, vrei ceva nou, şi totuşi când noul îţi bate la uşa te dai înapoi, te faci mic, te ascunzi în vechi. Pentru a lăsa noul să intre e nevoie de curaj, şi nu de curaj obişnuit, ci de curaj extraordinar. Iar lumea e plină de laşi, de aceea oamenii şi-au oprit dezvoltarea. Cum să te dezvolţi dacă eşti laş? La fiecare nouă ocazie te codeşti, dai înapoi, inchizii ochii. Cum să te dezvolţi? Cum să fii? Doar pretinzi că eşti. Şi pentru că nu poţi să te dezvolţi, nu poţi să creşti, trebuie să găseşti creşteri înlocuitoare. Tu nu poţi să creşti, dar contul tău din banca poate să crească, asta e un înlocuitor. EL nu are nevoie de curaj, e perfect adaptat la laşitatea ta. Contul din banca creşte întruna şi începi să crezi că creşti şi tu. Devii mai respectabil. Numele tău şi faima ta continuă să crească şi crezi că tu eşti în creştere? Nu faci decât să te amăgeşti singur. Tu nu eşti nici nume, nici faima. Contul din banca nu e fiinţa ta. Dar daca’ te gândeşti la fiinţă începi să tremuri, deoarece dacă vrei să creşti, să te dezvolţi trebuie să te lepezi de toată laşitatea.

Cum să devenim noi? Nu putem deveni noi cu de la noi putere, singuri. Noutatea vine de dincolo, de la Dumnezeu, să spunem. Noutatea vine de la existenţă. Mintea e mereu veche. Mintea nu e niciodată nouă, ea e acumularea trecutului. Noutatea vine de dincolo, e un dar de la Dumnezeu.
Necunoscutul şi incogniscibilul, transcedentalul, au pătruns în tine. Au pătruns pentru că nu eşti sigilat şi pus deoparte, nu eşti o insulă. Poate că tu ai uitat transcedentalul, dar transcedentalul nu te-a uitat pe tine. Copilul poate şi-a uitat mamă, dar mama nu şi-a uitat copilul. Tu, partea, s-ar putea să gândeşti “sunt separat”, dar întregul ştie că nu eşti separat. Întregul a pătruns în tine. Păstrează contactul cu tine. De asta noul continua să vină, deşi nu-l primeşti cu braţele deschise. El vine în fiecare dimineaţă, vine în fiecare seară. El vine într-o mie şi unul de feluri. Dacă ai ochi să vezi, îl vei vedea venind continuu la tine.

Existenţa continua să se reverse asupra ta, dar tu eşti închis în trecutul tău. Parcă ai fi într-un fel de mormânt. Ai devenit insensibil. Din cauza laşităţii ţi-ai pierdut sensibilitatea. Să fii sensibil înseamnă să simţi noul – şi atunci vor apărea fiorul noului, pasiunea pentru nou şi aventură, şi vei începe să pătrunzi în necunoscut, neştiind încotro mergi. Mintea considera asta o nebunie. Mintea se gândeşte că nu e raţional să părăseşti vechiul. Dar Dumnezeu e întotdeauna noul.De asta, legat de Dumnezeu nu putem folosi timpul trecut sau viitorul. Nu putem spune “Dumnezeu a fost” sau “Dumnezeu va fi”. Putem folosi numai prezentul: “Dumnezeu este.” El e întotdeauna proaspăt, virgin. Şi a pătruns în tine.

Ţine minte că orice nou care vine în viaţa ta e un mesaj de la Dumnezeu. Dacă îl accepţi eşti religios. Dacă îl respingi, eşti păgân. Omul trebuie doar să se mai relaxeze puţin pentru a accepta noul; trebuie să se mai deschidă puţin pentru a lăsa noul să intre. Fă-i loc lui Dumnezeu să intre în tine.
Acesta este tot rostqul rugăciunii sau al meditaţiei – deschide-te, spune da, spune “Intră”, spune “Te aşteptam de mult şi sunt recunoscător că ai venit”. Primeşte întotdeauna noul cu mare bucurie. Chiar dacă uneori este incomod, merită; chiar dacă uneori noul te duce în şanţ, merită, pentru că numai prin greşeli înveţi şi numai prin greutăţi te dezvolţi. Noul va aduce greutăţi. De asta alegi vechiul – vechiul nu aduce greutăţi, el e o consolare, e un adăpost.
Şi numai noul, acceptat profund şi total, te poate transforma. Nu poţi aduce noul în viaţa ta; noul vine singur. Tu poţi fie să îl accepţi, fie să îl respingi. Dacă îl respingi, vei rămâne o piatră, închis şi mort. Dacă îl primeşti, vei deveni o floare, vei începe să te deschizi… iar acea deschidere e o sărbătoare.

Numai intrarea noului te poate transforma, nu există alte cale de transformare. Şi ţine minte, asta nu are nicio legătură cu tine şi cu eforturile tale. Dar să nu faci nimic înseamnă să încetezi să acţionezi; înseamnă să acţionezi fără voinţă sau direcţie sau impuls din trecut. Căutarea noului nu poate să fie o căutare obişnuită, căci cum să cauţi noul când nu-l cunoşti, nu l-ai întâlnit niciodată? Căutarea noului trebuie să fie o explorare deschisă. Nu cunoşti. Trebuie să începi într-o stare de necunoaştere şi trebuie să înaintezi cu inocenţa unui copil, emoţionat de posibilitati-iar posibilităţile sunt infinite. Nu poţi să faci nimic pentru a crea noul, pentru că orice ai face va fi din vechi, va fi din trecut. Dar asta nu înseamnă să nu mai acţionezi deloc. Acţionează fără voinţă sau direcţie, sau fără impuls din trecut, adică acţionează spontan, lasa momentul să decidă. Nu impune decizia ta, pentru că decizia ta va fi din trecut şi va distruge noul. Acţionează exact ca un copil. Abandonează-te în întregime momentului, şi vei găsi în fiecare zi noi deschideri, o nouă lumină, o nouă înţelegere. Iar acele noi înţelegeri ne vor schimba continuu. Într-o zi vei vedea dintr-o dată că în fiecare moment eşti nou. Vechiul nu mă zăboveşte, vechiul nu te mai înconjoară ca un nor. Eşti ca un bob de rouă, proaspăt şi tânăr. Asta este adevăratul înţeles al învierii. Dacă înţelegi asta, vei fi liber de memorie – memoria psihologică, adică. Memoria e un lucru mort. Memoria nu e adevăr şi nu va fi niciodată, pentru că adevărul e mereu viu, adevărul e viaţa; memoria este persistentă a ceea ce nu mai e. Este traiul într-o lume fantomatică, dar ea ne conţine, este închisoarea noastră. De fapt, este noi. Memoria crează nodul, complexul numit “EU”, eul. Şi aceasta entitate falsă numită “Eu” se teme continuu de moarte. De asta ţi-e frică de nou.

De fapt, acestui “Eu” îi e frică, nu ţie. Fiinţă nu cunoaşte frică, dar eul se teme, pentru că eului îi este foarte frică de moarte. El e artificial, e arbitrar, în orice clipă se poate nărui. Iar când intră noul, apare teama. Eul se teme că s-ar putea nărui. A ajuns cumva să se menţină întreg, dintr-o bucată, iar acum vine ceva nou, care îl va zdruncina, făcându-l bucăţele. De asta nu accepţi noul cu bucurie. Eul nu poate să accepte cu bucurie propria-i moarte – cum să-ţi accepte moartea cu bucurie?
Dacă nu înţelegi că tu nu eşti eul, n-ai să poţi să primeşti noul. O dată ce ai înţeles că eul este amintirea trecutului şi nimic altceva, că tu nu eşti memoria ta, că memoria este exact ca un biocomputer, că este o maşină, un mecanism util, dar că tu eşti dincolo de ea, ai făcut un pas uriaş. Tu eşti conştiinţa, nu memorie. Memoria e conţinută în conştiinţă, tu eşti conştiinţa însăşi. (…) Memoria este arhiva ta. Tu eşti cel care caută în arhivă, nu eşti arhivă. (…) Dar memoria este întreaga energie vitală a eului. Fireşte, memoria e veche, şi se teme de nou. S-ar putea ca noul să fie deranjant, s-ar putea ca noul să nu fie digerabil. S-ar putea ca noul să aducă necazuri. Va trebui să te tot adaptezi şi readaptezi. Lucrul ăsta pare dificil, anevoios.

Ca să fii nou trebuie să nu te mai indentifici cu eul. O dată ce nu te mai identifici cu eul nu îţi mai pasă dacă moare său trăieşte. De fapt, ştii deja că este mort. E doar un mecanism. Foloseşte-l, dar nu te lasa folosit de el, eul se teme continuu de moarte pentru că este arbitrar. El nu apare din fiinţa, nu are cum să apară din fiinţa, pentru că fiinţă e viaţa, iar viaţa nu se teme de moarte. Viaţa nu ştie nimic despre moarte. Să mori ca eu înseamnă să naşti că fiinţă.

Noul este un mesager de la Dumnezeu, noul este un mesager de la Dumnezeu. Este o evanghelie! Ascultă de nou, mergi cu noul, ştiu că ţi-e frică. Mergi cu noul în ciuda fricii, şi viaţa îţi va fi tot mai bogată şi într-o zi vei putea să îţi eliberezi splendoarea întemniţată.

Tags:  , ,

2 comments to CAND NOUL ITI BATE LA USA, DESCHIDE-I!

  • Irina  says:

    Care este sursa acestui text si de ce nu este specificata? Mie imi suna clar a Osho.

  • Gabi  says:

    Osho: Curajul – Placerea de a trai periculos

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>