CALEA SPRE FERICIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

calea spre fericire

Bună dimineața
și o zi plină cu soare în inimă și suflet!
Vă doresc să aveți parte de o zi a armoniei, a cumpătării și a curățeniei sufletești, în care să înțelegeți că voi dețineți cheia spre împăcare, fericire și pace sufletească. Când veți recunoaște cheia, prin care ego-l și fricile nu vă vor mai putea domine și controla mintea – veți cunoaște starea de fericire, mulțumire, împăcare, abundență, liniște și pace lăuntrică.

Doar atunci când trupul, mintea și inima noastră, vor întra în starea de grație și armonie cu Spiritul nostru – gândurile temătoare se vor liniști, iar noi nu vom mai fi în dezacord între ceea ce gândim, ceea ce spune și ceea ce facem.

Atunci când conștiința noastră va fi suficient de trează pentru a înțelege pe deplin, că, indiferent de ceea ce mintea noastră presupune și crede că este adevărat, subconștientul nostru deja a decis și ne influențează prin emoțiile asociate gândurilor noastre, să punem în practică.

Când vom înțelege la nivel emoțional în ce direcție ne poartă deciziile subconștiente, vom putea înfrâna acele tendințe ale minții care se bazează pe alegeri induse de stări emoționale negative, pentru a nu le materializa în consecințe potrivnice de viață. În locul lor vom putea hrăni convingeri, gânduri și emoții ce converg către decizii și intenții pozitive, bazate pe exprimarea abundenței noastre energetice.

Atunci când Spiritul nostru va fi pe deplin conștient, pentru a înțelege cauzele emoționale care ne induc gândurile și ne controlează stările sufletești, vom reuși să deținem controlul asupra gândurilor, experiențelor și a calității trăirilor și a vieții noastre.

Când în sufletul nostru există pace și în inimă liniște, mintea este în armonie cu spiritul nostru. Atunci, vom deveni capabili să luăm decizii conștiente și mintea se va afla pe deplin în sprijinul împlinirii năzuințelor și a creațiilor noastre mentale, zămislite în mod conștient.

Călăuzindu-ne în mod conștient gândurile și emoțiile în a ne manifesta iubirea, acceptarea, toleranța, încrederea și mulțumirea, deciziile noastre vor fi susținute la nivel mental în a converge către materializarea consecințelor favorabile vieții.

Efectul a tot ceea ce prețuim, lăsăm să ne bucure și alegem să iubim, este de fiecare dată: – și mai multa bucurie, – și mai multă liniște lăuntrică, – și mai multă fericire, – și mai multe experiențe favorabile ce ne împlinesc prin atragerea abundenței lor în viața noastră..

Când Sinele nostru Spiritual devine conducătorul subconștientului nostru, devenim ”stăpâni” pe propriile decizii, prin alegeri conștiente de efectul lor. Prin ele vom putea trăi experiențele favorabile vieții, ce ne sunt predestinate prin soartă.

Atunci când credem în egală măsură în norocul ce ni-l facem singuri prin atitudine pozitivă, în inspirație divină, în fericire și în dreptul nostru de a fi fericiți și, în acțiuni potrivite prin care ne exprimăm recunoștința și iubirea pentru tot ceea ce deja suntem, avem, facem și primim prin binecuvântările vieții – devenim pe deplin împăcați și împliniți.

Atunci când vom uzita cu responsabilitate maximă capacitatea de a alege – și vom ști să alegem viața, dragostea și sănătatea, exprimându-ne fericirea…, renunțând la toate iluziile minții, și la toate gândurile, obiceiurile, atitudinile și credințele, ce ne induc ostilitatea, fricile, neîncrederea, neasumarea, respingerea și negativitatea – vom începe să ne exprimăm în mod autentic fericirea și abundența iubirii.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Fericirea – cea adevărată nu are cauză
NEFERICIRE
Fericirea – rezultat al unei întregi „bucătării” interioare
Fericirea – cum să o găsim în iubire
DESPRE NEFERICIRE

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>