Apropie-te de centrul fiintei tale: Prin IUBIRE!

În fiecare zi ne apropiem tot mai mult de închisoare, ne îndreptăm tot mai mult de prezenţa adevărului nostru, ne separăm tot mai profund de ceea ce suntem! Separarea este acea stare de blocare fie parţială fie completă a curgerii experienţei către celălalt. Nu e prea grozav să fii închis, primul lucru care îl descoperi, este ca exsita ziduri şi gratii, şi un simţ acut al separării de lumea exterioară.

Separarea presupune o anumită distanţă de lumea din jur şi ceva care să bazeze sau să împiedice liberă circulaţi a gândurilor şi trăirilor între tine şi cei ce te înconjoară. Cei mai mulţi dintre noi, suntem specialişti de prestigiu în separare instruiţi cu devotament de părinţi, şcoală sau societate.

Opusul separării este conexiunea, legătura dintre universul tău şi a celorlalţi. A avea o legătură cu o altă fiinţă, înseamnă a permite experienţei tale afective să curgă spre celălalt fără temeri, fără distorsiuni, păstrând contactul cu adevărul din tine.

Această atingere între miezurile a două fiinţe umane creează o punte a acceptării felului tău de a fi.

Fără contact iubirea este de neînchipuit!

Să stabileşti şi să menţii legătura cu adevărul din tine, va fi o grea încercare, nu o vei stăpâni cu uşurinţă mai ales dacă ai devenit expert în separare.

Condamnarea sufletului tău la închisoare îţi va trezi gustul la viaţă, eşti născut pentru a fi viu, pentru a vibra, destinul tău nu este pentru a fi prizonierul propriei gândiri, doar un mort poate duce o viaţă fără răsuflare, vei rezista o perioadă întemniţat, dar strigătul vocii tale interioare va sparge gheaţa castelului în care te-ai închis.

Pentru a te vindeca, sau a te elibera de această temniţă vreau să te întreb: Îţi cunoşti nevoile fundamentale? Nevoia de afecţiune, de recunoaştere, de iubire, de suport emoţional, pentru că în momantul când îţi negi nevoile, te autofalsifici, vrei să pari altceva decât eşti şi te desprinzi de una dintre cele mai delicate şi vulnerabile părţi ale tale.

De câte ori spui “Eu nu am nevoie de nimeni. Deţin controlul în viaţa mea!”, mai adaugi o cărămidă la zidurile din jurul tău, ziduri ce devin tot mai impenetrabile şi greu de dărâmat.

Din moment ce recunoşti că ai nevoie fie de prietenii tăi, părinţi, iubit, le oferi ocazia să se simtă apreciaţi şi recunoşti valoarea lor pentru tine. Când cineva realizează că nu ai nevoie de el şi că nu-i valorizezi prezenta, nu vrea să facă altceva decât să se îndepărteze de tine.

Atunci când suprimi sau reprimi nevoile tale, distrugi capacitatea de a trăi o relaţie amicală sau o relaţie pasională. Altfel cum ai putea să trăieşti entuziast cu cineva de care simţi că nu ai nevoie?

“Relaţia devine o splendidă aventura punctată şi de momente de insecuritate dar şi de împlinire şi de trăiri excepţionale”

Cum să faci dinferenta între nevoile tale şi dependentă? Sigur că te întrebi: “Dacă am 8005d1b856f00438c589b2fd42b1f7aanevoie de cineva, nu înseamnă automat că depind de acea persoană?” Depinzi de cineva, din moment ce încetezi de a fi fericit în absenţa persoanei respective. Când permiţi suferinţei să pătrundă în întreaga ta existenţă, când zilele îţi sunt insuportabile şi nu mai speri să te deschizi din nou către iubire şi fericire.

Poţi avea nevoie de cineva, dar să nu depinzi de ea pentru a crea fericire în viaţa ta. Depinzi doar de tine însuţi. Eşti unciul respinsabil de starea ta de fericire. Depinde de tine să întreţii şi să dezvolţi o relaţie plină de iubire respect şi apreciere, în care nevoile tale vor fi satisfăcute. Şi dacă partenerul tău nu o poate face, eşti singurul responsabil pentru a găsi o persoană mai aptă.

“Eu sunt responsabil pentru satisfacerea nevoilor mele”

Poţi avea nevoie de cineva, păstrându-ţi independenta, fără a pierde din puterea ta personală. Să nu abdici de la responsabilitatea ta pentru satisfacerea nevoilor tale.

“Să ai nevoie de alţii dar să depinzi de tine însuţi”

Îţi păstrezi puterea personală nu pentru că nu mai ai nevoi, ci pentru că o admiţi, o afirmi şi te angajezi să acţionezi pentru a le satisface.

Devotamentul faţă de sine distruge neglijenţa, dependenţa de alţii, târguiala nevrotică pentru iubire, plictiseală, apatia şi comportamentul critic. Paul Ferrini

Când nevoia ta de a iubi şi a fi iubit este reprimata, vei fi cel mai bun prieten al singurătăţii şi al izolării emoţionale. Iubirea va fi captiva în spatele zidurilor ridicate din teamă de a fi respins sau de a pierde ceea ce ai. Nu cred că există un sacrificiu stupid mai mare. Împiedicându-te să iubeşti refuzi posibilitatea unei vieţi abundente, în care ai putea să te cunoşti cu adevărat, şi să scoţi la lumina adevărul fiinţei tale.

Acum vreau să-ţi spun: Demolează zidurile închisorii, fii disponibil pentru contactul cu toate trăirile tale! Spiritul tău se poate revela pentru a-şi exprima geniul şi frumuseţea!

Fii deschis pentru a te accepta şi a accepta pe ceilalţi precum sunt!