Category Maestri si invatatori spirituali

Omraam Mikhael Aivanhov – 1970.07.20 – Personalitatea si individualitatea

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Personalité et bonheur
Personalitatea şi individualitatea
Conferinţa din data de 20.07.1970

…despre personalitate şi despre individualitate. Despre diferenţa dintre ele, unde se dezvoltă, care le este natura, cum se manifestă în natura umană şi cum omul nu ştie să discearnă, cum ascultă personalitatea, în loc să asculte individualitatea. Ce bogăţie extraordinară conţin aceste două cuvinte: personalitatea şi individualitatea, care este sinonim cu natura divină, cu ceea ce nu este pieritor, cu ce este etern, cu ce e divin. Aşadar, personalităţii îi este frică de tăcere/linişte. De ce? Pentru că îi place zgomotul, dizarmonia, vacarmul, războaiele, revoltele, haosul. În aceste condiţii ea se dezvoltă, înfloreşte. E curios. Ea crede că e mulţumită, fericită, plină de forţe, respiră, dar tăcerea o ucide, adică o limitează, o înlănţuie, o adoarme, o cloroformează. Atunci, biata de ea, nu ştie să se mai manifeste, înţelegeţi, cu tertipurile ei, cu aroganţa ei, cu nemulţumirile ei, cu senzualitatea ei. Nu poate. E paralizată. Priviţi, de exemplu, de ce tineretului, tinerilor, copiilor le place zgomotul? Pentru că personalitatea este cea care se manifestă deseori prin ei. Şi cum ei nu au discernământ, pentru a merge în (alte) regiuni, le place ceea ce este zgomotos, agreabil, plăcut, le plac atracţiile, simpatiile, afinităţile. Şi felul acesta, bieţii de ei, fac multe prostii. În timp ce, cu cât te maturizezi, cu cât devii mai inteligent, cu cât eşti mai în vârstă, cu atât îţi dai seama că toate aceste lucruri, aceste mentalităţi, aceste dorinţe, aceste plăceri nu au adus ceea ce căuta fiinţa; şi atunci ei încep să se cufunde puţin în tăcere, le place pacea, tihna, să mediteze, să reflecteze, să-şi amintească, să tragă concluzii, să-i înveţe pe alţii. Priviţi cât este de evident. Chiar copiii, cărora nu le place liniştea, noaptea strigă, cântă, pentru a distruge această tăcere… Când este zgomot se simt în siguranţă, sunt mulţumiţi, sunt liniştiţi. Se simt apăraţi. De ce oamenilor cu o personalitate puternică le plac orchestrele, fanfarele, jazzul, care fac un zgomot asurzitor? Ei da, ei sunt mulţumiţi, în acel zgomot. Am auzit în Japonia o orchestră – era o noutate. (Pentru că oamenii de azi şi muzicienii şi pictorii şi sculptorii nu ştiu ce să mai creeze, au epuizat tot; ei nu merg sus, în înalt, pentru a contempla, pentru a căuta, ca cei din timpurile vechi, pentru a găsi splendori, ei se plictisesc, coboară prea jos şi din ce în ce lucrurile s-au epuizat. Nu mai ştiu ce să facă. Iar acum au descoperit că dizarmonia abracadabrantă e ceva nou. Pentru că în trecut era armonia, acum trebuie să mai schimbăm puţin!… Era ceva acolo!… Am vrut să ies din sală, dar uşile erau închise! Ce-am învăţat, ce-am simţit! Era demolarea totală a fiinţei omeneşti. Cântau toţi de-ţi venea să înnebuneşti, te îmbolnăveai, te zdruncinai psihic. Iată cum se exersează oamenii pentru a ţicni toată omenirea. Şi mulţi nu ştiu de ce sunt atâţia oameni în spitale, în clinici: din cauza multor altor lucruri, desigur, dar şi din cauza muzicii. Ce «muzică»! Nu aducea nimic, sfâşia sistemul nervos, disloca, dezagrega, pulveriza tot ce e minunat. Cum pot oamenii să accepte o astfel de muzică? A, era o noutate! Cum ei nu mai ştiu să urce, să aibă inspiraţii, stări de încântare, pentru a capta, a sesiza lucruri care vin din Cer, care sunt atât de armonioase, de benefice, cum drumul (către înalt) e din ce în ce mai blocat, mai înfundat, ei iau drumul care coboară, compun chiar prin cabaret, în discoteci, în bistrouri – nu mai există alte locuri, nu-i aşa? Ei nu meditează; compun, acolo, muzica lor, care va reînoi lumea, care va regenera întreaga omenire! Ei da, şi uneori mă întreb dacă nu sunt ei nebunii. Ei vor să înnebunească omenirea; omenirea au înnebunit-o deja alţii puţin. Dar muzicienii vor isprăvi treaba. Este îngrozitor, dragi fraţi şi surori! Da, ei nu au studiat psihologia, pentru a şti că sunetele, cuvintele, toate vibraţiile acţionează asupra fiinţei omeneşti. Chiar şi fizica o dovedeşte. V-am ţinut conferinţe (în care v-am vorbit) despre figurile lui Hladni. Hladni este un om de ştiinţă care a făcut experienţe cu nisip şi cu o pudră, pe care le aşternea pe nişte plăci metalice de o tijă. Cu ajutorul unui arcuş încerca să obţină sunete. El schimba grosimea (stratului), forma, mărimea (plăcilor). El punea nisip sau pudră şi privea: când aceste plăci începeau să vibreze într-un anume fel, se formau figuri geometrice absolut extraordinare, de tot felul, de o frumuseţe!… Pentru că pe plăci existau puncte vii şi puncte moarte şi atunci punctele moarte, care rămâneau nemişcate, adunau praful, iar celelalte, care vibrau, îl respingeau. Iar particulele de praf erau distribuite în aşa fel, unele lângă celelalte, încât formau figuri geometrice.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.12.25 – Discipolul trebuie sa-si incalzeasca propria materie (a doua nastere)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conférence:
LE DISCIPLE DOIT CHAUFFER SA PROPRE MATIRERE (la deuxième naissance)
DISCIPOLUL TREBUIE SĂ-ŞI ÎNCĂLZEASCĂ PROPRIA MATERIE (a doua naştere)
LA FEMME, PAR SON ESPRIT, PEUT FAIRE NAÎTRE L’ENFANT JESUS
(Seules les femmes realisent le royaume de Dieu sur la terre)
FEMEIA, PRIN SPIRITUL SĂU, POATE FACE SĂ SE NASCĂ COPILUL IISUS
(Numai femeile realizează Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ)
Data: 25.12.1969   –   Durata: 1h30min

Vedeţi, acest subiect, această temă a celei de-a doua naşteri atinge multe probleme, multe probleme. Despre Hara aţi auzit deja multe lucruri. Unde se găseşte Hara? Mai jos de plexul solar. La 4 cm sub ombilic. Acolo şi nu în altă parte s-a născut acest principiu: între bou şi măgar, în această mică scobitură, adică într-o gaură, o «peşteră», o iesle şi aşa mai departe. De ce a fost mereu plasat acolo? Pentru că în Iniţiere era un lucru foarte limpede, foarte bine cunoscut. De ce trebuia Isus să se nască tocmai în acel centru? Pentru că există o corespondenţă absolută cu aceleaşi legi. Întotdeauna copiii se nasc în pântec. Locul e acelaşi, dar e dispus mai bine, mai sus, materia este cu totul alta. De aceea, Hermes Trismegistus, care cunoştea toate aceste lucruri, spunea: «Ceea ce e jos este ca ceea ce e sus. Iar ceea ce e sus este ca ceea ce e jos.» De ce naşterea copilului Iisus trebuia să aibă loc într-o iesle şi nu într-un palat? Pentru că acela este locul. Şi e adevărat, este extraordinar: când acest copil, adică această forţă, acest principiu, acest element începe să-şi facă apariţia, să se trezească, exact acolo, în această regiune, unde avem anumite senzaţii: de dilatare, de căldură, de lumină, de beatitudine, de armonie, care se reflectă, care strălucesc prin intermediul creierului, prin ochi, prin plămâni… Dar (forţa/principul) este acolo. Şi de ce se spune, despre cei care vor avea această (a doua) naştere că apă vie va curge prin sânul lor, şi nu prin creier? De ce tot acolo? Iar japonezii, Iniţiaţii au lucrat şi au descoperit exact acest loc; ei au exerciţii de concentrare… Şi tot ce rămâne/s-a păstrat, pe ici, pe colo, ca (exerciţiu) de concentrare, oamenii nici n-au înţeles bine la ce serveşte.
Vedeţi aşadar că, din vreme în vreme, observăm că în lume s-au mai păstrat, sub o formă sau alta, crâmpeie din toate aceste tradiţii. (Există) Un ordin ( ???) care se concentrează aici, care se fixează aici, între ochi, închizând ochii dar făcându-i să conveargă către acest centru, care e Ajna yoga, chakra Ajna, care, după hinduşi, este al treilea ochi, aici, între sprâncene. Alţii care se concentrează în inimă, iar alţii care se concentrează aici, la gât, unde este o altă chakră. Dar, deseori, cei care le practică nu cunosc importanţa acestui lucru sau originea lor, de unde vin. Şi atunci, la un moment dat, toate acestea trebuie explicate. Aşadar, vedeţi, eu nu m-am oprit asupra acestor lucruri, pentru a vă da metode şi exerciţii de concentrare. Poate sunt mulţi care ar dori, cărora le place asta… Dar metodele pe care vi le-am dat noi sunt cele mai bune, mai eficiente şi mai ales cele mai inofensive, cele mai puţin primejdioase. Mai ales cu Soarele. Noi lucrăm cu Soarele şi, dacă am înţeles bine, bine de tot ce este Soarele, vom descoperi tot, vom dezvolta tot.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.08.08 – Reinoirea memoriei celulelor

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Reînnoirea memoriei celulelor
Data: 08.08.1969

Aţi auzit, dragi fraţi şi surori, cele câteva cuvinte despre cele 4 elemente, despre cei 4 Îngeri. Bineînţeles că se pot încă spune cu mult mai multe şi dacă ne-am preocupa conştient, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot gândul să înlocuim tot ce e deja vechi, putrezit, mucegăit, negativ, întunecat în interiorul nostru, ce e bolnăvicios, dezarmonios – pentru că, în fiecare făptură există, totuşi, astfel de particule, celule uzate, elemente chimice deja/devenite nocive…
Deci, cea mai mare ştiinţă, cea mai măreaţă muncă a discipolului este de a înlocui tot ce e uzat, tot ce e deteriorat, tot ce e vulnerabil şi oxidabil, de a-l înlocui cu cele mai bune materiale, care sunt în înalt. Nu există vreo muncă mai plină de slavă, mai meritorie şi mai utilă. Ei da, dar tocmai această muncă a fost lăsată de-o parte, (această muncă) despre care oamenii nu au nici măcar o idee, o noţiune, (nu bănuie) că ar trebui să facă acest lucru. Oamenii obişnuiţi nu s-au gândit niciodată la asta. Ei spun: «Păi, mâncând, bând, respirând, muncind, distrându-ne, schimbarea se face. Priviţi ce ne spune ştiinţa: în 7 ani totul (în organism) s-a schimbat, s-a reînnoit. » Iată, iată o greşeală. Da, e adevărat, celulele sunt reînnoite, particulele sunt mereu noi, nu există nimic care să fi rămas (acolo) de mult timp, dar există un lucru care nu este reînnoit: este memoria acestor celule vechi, a acestor particule vechi. Căci, dacă aceste celule n-au fost “ortodoxe”/s-au abătut de la reguli, toate aceste lucruri vechi – slăbiciunile, viciile şi defectele şi temerile – ele le transmit noilor celule şi atunci acelaşi lucru se repetă veşnic, deşi materialele au fost reînnoite. Priviţi (cum se petrec lucrurile) într-o uzină – v-am vorbit despre asta, v-am ţinut conferinţe (despre acest subiect): într-o uzină sau într-o administraţie, într-o armată sau oriunde (altundeva), personalul este mereu reînnoit. Dar munca/activitatea desfăşurată este mereu aceeaşi. Aşadar, e mereu la fel: cei care pleacă transmit ca moştenire celor noi aceleaşi cunoştinţe, aceleaşi scheme (chichiţele meseriei); iar cei noi, care vin pentru a duce mai departe munca, procedează exact la fel ca cei vechi. Or, oamenii n-au văzut acest lucru/aspect, nu s-au oprit asupra acestei laturi subtile, ei se opresc asupra particulelor. Desigur, când mâncăm, când bem, când respirăm, introducem în noi (înşine) materiale noi, nu e nici un dubiu. Nu sunt aceleaşi. Unele dintre ele, dintre cele vechi, sunt înlăturate. Şi oamenii îşi imaginează că totul este reînnoit. Ei da, da, pe de o parte sunt reînnoite, pe de altă parte nu sunt reînnoite. Ca dovadă, persoana este aceeaşi, aceeaşi vicioasă, temătoare sau senzuală sau zgârcită sau rea sau vindicativă sau proastă, stupidă.
Degeaba îşi reînnoieşte toate materialele, pentru că există ceva ce nu se reînnoieşte. Şi acest lucru trebuie explicat. Faptul rămâne fapt. Iar eu vă explic, tocmai, că fiecare particulă, fiecare celulă este impregnată de o memorie, adică, în forul ei interior există înregistrări, există clişee, există o întreagă scriitură, un suflet, dacă vreţi. Şi acest lucru nu este reînnoit. Tocmai aici trebuie să reînnoim, ca atunci când materia este nouă şi forţa care se află în această materie este/să fie de o calitate superioară. Este atât de limpede, atât de simplu! Iată de ce, aceste exerciţii pe care discipolul trebuie să le facă, el trebuie să le facă bine/corect: mâncând, bând, respirând şi aşa mai departe, este foarte bine; dar el trebuie să înlocuiască clişeele vechi cu altele noi, absolut virgine, absolut spirituale, absolut dezinteresate, absolut pline de iubire şi de lumină. […]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.07.13 – Linistea la masa. Viata la Bonfin

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Liniştea la masă. Viaţa la Bonfin
Extras din conferinţa din 13.07.1969

Noii veniţi trebuie să înveţe limbajul nostru, aşa cum un străin caută să înţeleagă limba ţării unde călătoreşte, pentru a putea comunica, a se adresa celorlalţi oameni. Care este limbajul nostru? Este liniştea, armonia, iubirea, bucuria şi mai ales faptul de a înlocui nepăsarea cu ceva mai bun… În lume am învăţat să distrugem, să zdrobim, să lovim, dar aici învăţăm cum să respectăm, cum să ne adaptăm, cum să înţelegem, cum să iubim şi cum să facem schimburi, cum să fim fericiţi… Îi invit acum pe toţi noii veniţi, care nu au învăţat încă acest limbaj, să judece puţin, să se sincronizeze, adică să se împreuneze cu această ambianţă, să simtă noul, adică lucrul constructiv, nu acela care demolează; şi mai ales, ceva ce ei nu au învăţat în societate sau în familie, la recepţii sau la restaurante, atitudinea de a mânca în linişte, însoţită de iubire şi de cele mai frumoase gânduri, mestecând bine alimentele, fără a deranja vecinul, fără a face zgomot cu furculiţa. Tocmai aici v-am revelat că puteţi deveni Iniţiaţi, deşi toată lumea crede că aceasta este o chestiune lipsită de importanţă; da, tocmai aici ne putem controla, putem cântări mai bine lucrurile, le putem măsura mai bine, începând prin această autostăpânire a fiinţei. Astfel putem dezvolta celule şi centri extraordinari, care ne vor fi de folos apoi în alte activităţi, mult mai importante, ale vieţii zilnice, care presupun o stăpânire perfectă a situaţiilor ivite. În loc să comitem tot felul de prostii, ar trebui să începem cu începutul… Toată lumea a început aşa, prin procesul nutriţiei, făcându-l util şi folositor, ca să extragă elemente pe care ştiinţa oficială nu a reuşit încă să le găsească. Întâlnim în procesul hranei, în alimente, elemente chimice de o calitate şi de o altă consistenţă de o altă forţă şi strălucire care vor fi descoperite mai târziu… Şi astfel reuşim să captăm aceste “noutăţi”, hrănindu-ne cu iubire, cu inteligenţă, controlându-ne gesturile, şi mai ales, evitând să facem orice zgomot!… Veţi observa, chiar şi cei noi veniţi, care aţi frecventat anumite persoane, aţi vizionat anumite filme, aţi citit anumite cărţi, că aţi putut aduna câteva elemente şi straturi şterse şi groase, fără să vreţi; acestea vă împiedică să vedeţi clar şi să simţiţi lucrurile spirituale, înalte… Dar, aruncând deoparte aceste straturi, aceşti conducători nefaşti ai lumii, veţi începe să vibraţi şi să simţiţi lucruri şi stări pe care nu le-aţi mai simţit până acum şi veţi descoperi noi cunoştinţe, lumi noi, şi astfel vă veţi schimba atitudinea, cuvintele, comportamentul… deoarece aţi cunoscut, aţi gustat, aţi atins lucruri pe care oamenii obişnuiţi nu le cunosc. Iată cum ne instruim într-o Şcoală Divină… Nu atât prin lecturi sau conferinţe, dar mai mult printr-o experienţă personală făcută cu forţele vii ale naturii!… Dacă veţi avea răbdare şi încredere în cuvintele mele, veţi trăi senzaţii şi momente noi, care vor depăşi tot ceea ce aţi cunoscut până în prezent… Aceia care au venit mai demult aici sunt respectuoşi, devotaţi, amabili şi simpli, naturali, nu se tem că îşi vor pierde libertatea, aşa cum se predică de obicei în lumea obişnuită: dacă devii modest şi simplu, rişti să-ţi pierzi personalitatea!… Desigur că există la început mici greutăţi de acomodare pentru noii veniţi, de nivelare, de a deveni simpli şi încrezători; pentru că, oamenii au fost învăţaţi mereu să se apere, să fie într-o situaţie permanentă de replică, devenind bănuitori şi critici, neîncrezători… Astfel, ei pierd posibilitatea de a vibra la unison cu colectivitatea, ca să poată simţi şi vedea ceea ce alţii au văzut şi au simţit… Această atitudine care presupune cearta şi apărarea poate fi aplicată unor oameni necinstiţi, egoişti, şi atunci trebuie să luptăm!… Dar aici, în mijlocul nostru, această atitudine este lipsită de sens, inutilă. Destindeţi-vă, comportaţi-vă cât mai simplu cu putinţă, încercaţi să observaţi că nimeni nu vă face nici un rău… Adresez aceste cuvinte noilor veniţi, care au venit aici, în acest mic colţ de paradis!… O soră mi-a povestit ieri că a venit până aici cu un taxi luat de la Frejus. Şoferul, aflând unde se duce, a deschis larg ochii şi i-a spus persoanei respective că se îndreaptă către un loc excepţional, cu oameni cinstiţi şi cu o ambianţă pe care nu o găseşti nicăieri!… Şi eu am fost mulţumit de cele auzite, aflând că până şi şoferii au început să ne facă reclamă! Am început să cred şi eu că aici e un colţ de paradis ![…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (C)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 06.03.1969
(Videlinata – Elveţia)
C
Conferinţă improvizată

Întrebare: Maestre, aţi vrea să ne spuneţi cum se manifestă a doua naştere?
E un subiect pe care l-am tratat deja de mai multe ori, mai ales de Crăciun când eşti obligat să te opreşti asupra naşterii lui Iisus. Aşa cum v-am spus, naşterea lui Iisus trebuie interpretată simbolic ca naştere a lui Hristos în fiecare suflet. Nu e de-ajuns că Iisus s-a născut acum 2000 de ani. Creştinii sunt foarte mândri de asta, se bucură că acest eveniment fericit a avut loc, dar se opresc aici. Nu sunt mulţi cei care se gândesc să lucreze, să facă eforturi şi să înveţe pentru ca Iisus să se nască interior în fiecare suflet, în fiecare spirit. Căci dacă ar fi fost de-ajuns ca Iisus să se nască acum 2000 de ani, de ce n-a sosit încă Împărăţia lui Dumnezeu? Războaiele, sărăcia, bolile, toate acestea ar fi trebuit să dispară.
Naşterea lui Iisus a fost fără îndoială un eveniment foarte important. Nu există cuvinte pentru a-l exprima. N-am spus niciodată că trebuie minimalizată importanţa naşterii lui Iisus din punct de vedere istoric, dar insist în a arăta că trebuie să existe o continuare. Din punct de vedere religios, din punct de vedere mistic, naşterea lui Iisus trebuie continuată. Un asemenea eveniment nu trebuie niciodată să fie limitat în timp. Această problemă nu este clară pentru creştini; cu toate acestea, ei ştiu că un apostol a spus: “Câtă strădanie am cheltuit pentru a face să se nască în voi Hristosul!”. Înseamnă că şi apostolii ştiau că naşterea lui Iisus trebuie să se repete în fiecare suflet. Şi sub ce formă? Este o problemă foarte vasta. Trebuie arătat cum a fost construită fiinţa umană în atelierele Domnului. A studia fiinţa omenească nu constă în a o cântări, a o măsura, a o taia în bucaţi pentru a vedea ce se află înăuntru. Nu, în felul acesta nu vom descoperi nimic, sau doar niscaiva organe, niscaiva oase, nervi şi capilare , dar nu vom descoperi omul însuşi, căci el nu este acolo.
Esenţialul, în om, este ceea ce este invizibil, impalpabil, imponderabil, subtil. Dar ar trebui să vorbesc mult despre acest subiect şi astăzi nu este timp. Am făcut-o deja în alte conferinţe, în care v-am explicat ce este corpul astral, corpul mental, corpul cauzal, buddhic şi atmic, materia din care sunt făcute, precum şi rolul şi funcţionarea lor. Despre toate aceste corpuri, ştiinţa oficială nu are nici o idee, de aceea multe probleme vor rămane de nerezolvat pentru ea: probleme pedagogice, psihologice şi medicale. Vor rămâne de nerezolvat, pentru că rezolvarea lor nu depinde nici de mijloacele fizice, nici de condiţiile materiale, ci de cunoaşterea corpurilor subtile. Am ţinut deja multe conferinţe referitoare la acest subiect şi nu pot reveni asupra lui. Acum ar trebui să ne oprim asupra laturii simbolice a ieslei. Da, de ce s-a născut Iisus într-o iesle, pe paie, între un bou şi-un asin. Veţi întelege în ce loc al corpului se găseşte această iesle, dacă vă amintiţi de conferinţa pe care v-am ţinut-o despre centrul Hara, când vă citam acest pasaj din Evanghelie: “…Din sânul lui vor ţâşni izvoare de apă vie”. De ce trebuia Iisus să se nască într-o iesle şi nu într-un palat, într-un templu, într-o locuinţă mare şi somptuoasă? Vedeţi, în Evanghelii totul este simbolic, dar de 2000 de ani, credincioşii n-au bănuit niciodată că îndărătul acestei povestiri a naşterii lui Iisus într-o iesle există ceva foarte profund. Ei cred că discipolii lui Iisus erau analfabeţi şi ignoranţi pe care El s-a dus să-i culeagă printre pescari.
Da, într-adevăr, Iisus era orb şi a ales pe te miri cine. Dacă s-ar şti numai ce au fost discipolii lui Iisus în alte încarnări! Au fost profeţi, regi şi printre ei se afla chiar şi Solomon. Da, printre cei 12 apostoli se afla Solomon. Şi cine era Solomon? Bineînţeles, nu mai era ca în trecut?… I s-a luat toată măreţia, toată slava, pentru că a trăit prea mult în opulenţă şi cu femeile; totuşi, întrucât avea mari calităţi şi multe cunoştinţe, i s-a dat un loc lângă Iisus. Numai că creştinii nu cred în reîncarnare şi apoi vor să le explici totul. Nu vor izbuti să explice nimic fără reîncarnare. […]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 01.03.1969
(Videlinata – Elveţia)
B
Conferinţă improvizată

Întrebare: Maestre, n-am avut norocul să ne aflăm la Sèvres în perioada Crăciunului şi se pare că aţi vorbit atunci de centrul Hara… Aţi vrea să ne spuneţi câteva cuvinte despre el?
De ani de zile vă învăţ prezentându-vă numai ce e sus, adică ce e luminos, ceresc, moral, dar aceasta e o pregătire pentru a putea coborî apoi în profunzimile fiinţei omeneşti, căci pentru a te cunoaşte cu adevărat, trebuie să cunoşti cele două regiuni: ce este sus şi ce este jos. Sus e creierul, iar jos e tocmai acel centru pe care japonezii îl numesc Hara. Şi ce plasează ei în acest centru ? Mai întâi echilibrul, dar şi forţa, rezistenţa, sănătatea, pacea, neosteneala. Ei au metode prin care trezesc acest centru şi-l dezvoltă ca să extragă din el energii, pentru că el conţine mari bogaţii şi este locuit de entităţi şi spirite.
Aşadar, dacă creierul reprezintă cerul, lumina, inteligenţa, înţelepciunea, celălalt centru reprezintă subconştientul, profunzimile necunoscute ale fiinţei omeneşti. Dar aceste regiuni sunt, desigur, foarte primejdioase, de aceea trebuie să explorezi mai întâi terenul de sus şi apoi, când eşti deja puternic, când ai arme şi tot echipamentul, poţi coborî în abisuri pentru a descoperi ce conţin. Jos se află izvorul, dar şi iadul, monştrii. Da, toate bogăţiile şi toate comorile sunt acolo, dar şi toate primejdiile. Când cobori pentru a explora pământul, găseşti aur, pietre preţioase, petrol. Totul e acolo jos şi nu sus. Jos descoperi aşadar minerale, dar pentru a le explora, trebuie să fii bine pregătit, adică puternic, conştient, pentru ca e posibil ca, coborând, omul să fie victima a tot soiul de tulburări, de frici, de temeri. Şi dacă nu ştie cum să se apere, cum să se înconjoare de lumină, nu va putea rezista, va fi învins şi-şi va lăsa acolo nu numai câţiva fulgi, ci şi pielea. Da, iată de ce în pedagogia noastră ne ocupăm mai întâi de lumea superioară. Dar va veni o zi când va trebui să studiaţi şi ce e jos, întunecat, neliniştitor. Oamenii dispreţuiesc această zonă fiindcă e de domeniul pântecelor, pe care îl consideră respingător, impur. Dar natura nu e de aceeaşi părere, iar noi trebuie să ne pronunţăm urmând natura şi nu mentalitatea omenească, atât de părtinitoare. Natura consideră lucrurile cu totul altfel; pentru ea amândouă zonele au importanţă şi pântecele chiar mai mult decât restul.
Dovada e că ea se ocupă mai întâi de această parte şi de cealaltă nu se prea sinchiseşte. Că eşti inteligent sau idiot, puţin îi pasă. Singurul lucru de care îi pasă e ca o făptură să fie vie, să poată mânca, să se poată mişca; şi chiar dacă e vorba de un animal inferior, n-are-a face, ea se îngrijeşte să-i dea viaţă. Aşadar, pentru ea, pântecul e mai important. De altfel doar pentru câţiva oameni creierul e pe primul loc. Pentru majoritatea, fără doar şi poate cele mai importante sunt pântecul şi organele de sex. Restul nu contează, atâta vreme cât pot să mănânce, să bea şi să aibă plăceri. Aşa că ei sunt aproape de natură, căci, credeţi-mă, natura nu se străduie să-i facă pe oameni mari filozofi, mari profeţi, mari Iniţiaţi, ea se străduie să facă din ei animale care umblă, aleargă, mănâncă, beau şi se bat între ele.
Pântecul este regiunea corpului în care se crează şi se formează fiinţele şi asta îi dovedeşte importanţa. Dacă ar fi atât de dezgustător, de ce l-ar fi ales natura. Desigur, nu e atât de estetic – cel puţin după estetica oamenilor -, dar din ce motiv vine viaţa tocmai de acolo? Nu numai că mama îşi poartă copilul în acel loc, dar şi copilul, legat prin cordonul ombilical, îşi ia din el forţe şi se hrăneşte. Ruşii numesc această regiune “jivot”, iar în bulgară “jivot” înseamnă viaţă. Da, viaţa vine de acolo şi apoi ea se propagă şi se distribuie în celelalte organe. Deci şi creierul este tributar acestui centru de la care primeşte viaţa. E la fel ca la copac. Regiunea cea mai importantă a copacului o constituie rădăcinile, care se află acolo undeva, nevăzute, ascunse, obscure, îngropate. Ei bine, centrul Hara reprezintă tocmai rădăcinile noastre. Şi dacă coborâm în radăcini pentru a afla ce a sădit acolo natura, vom descoperi o lume de o extraordinară bogăţie de materiale şi energii. E o mină, un izvor, asta e.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 12.01.1969
(Sèvres – Franţa)
A
Conferinţă improvizată

Aici, la Fraternitate, învăţaţi să simţiţi, să vedeţi, să înţelegeţi, să aflaţi gustul lucrurilor, adică să găsiţi sensul vieţii ceea ce e mai important decât orice. De acum înainte încercaţi să mă înţelegeţi şi să mă ajutaţi în munca mea pentru voi. Când veţi accepta, când mă veţi înţelege, vă veţi înălţa mai repede până la un punct de unde veţi vedea lumea ca pe o unitate.
În voi totul e încă prea risipit. Există scânduri, cuie, cărămizi, ciment, sticlă, dar toate aceste materiale nu formează un întreg, clădirea nu este încă înălţată. Aici învăţaţi să puneţi fiece lucru la locul lui, pentru a clădi un palat… sau un templu. În lume vi se dau doar materialele şi apoi treaba voastră cum vă descurcaţi! Iar voi adunaţi, tot adunaţi, dar sunteţi nefericiţi, fiindcă nu mai e loc nici pentru bucurie, nici pentru fericire, nici pentru încântare. Prea multe lucruri heteroclite! Şi asta se cheamă cultură şi civilizaţie! Trebuie să faceţi ceva cu tot ce acumulaţi, dar nu vi se explică în ce fel. Pe când într-o şcoală iniţiatică, numai asta contează. E adevărat, trebuie să aveţi materialele, aceasta este prima condiţie, dar esenţialul este să ştiţi cum să le îmbini şi după ce model. De-acum înainte veţi putea să mă ajutaţi în muncă, înţelegând ceea ce facem aici… Şi încetaţi a mă compara cu somităţile, cu savanţii, cu marile personalităţi! Ei vă dau, desigur, materiale peste materiale, dar totul e mort. În timp ce aici nu vi se dă nimic, dar sunteţi vii. Şi e mult mai bine. Aici vi se dă viaţa şi văd din ce în ce cum deveniţi vii, expresivi, activi, dinamici, conştienţi, hotărâţi, orientaţi… E posibil ca unii să slăbească, e adevărat, dar viaţa sporeşte! Când sporeşte materia, nu e cine ştie ce. Dar uneori, când sporeşte materia şi sporeşte şi spiritul, e bine. Pentru că un om slab, plăpând şi uscat ca o scândură nu e foarte reprezentativ. Ceilalţi zic: “Cine, ăla? Ptiu… Şi-o pală de vânt îl ia pe sus!”.
Când am fost în India, m-a mirat faptul că unii saddhu, unii yoghini au pântecul foarte mare. Şi-mi spuneam: “Dar aproape că nu mănâncă !…”. Şi de ce Buddha şi alţi înţelepţi sunt reprezentaţi şi ei cu un pântec proeminent? De fapt, unele pântece indică materialismul, grosolănia, senzualitatea… Dar la Iniţiaţi, ele sunt un semn al puterii, al forţei, al resurselor spirituale acumulate datorită exerciţiilor de respiraţie. Căci aceste exerciţii de respiraţie prelungite dezvoltă pântecul, unde se adună elemente capabile să vindece, să dezagrege tot ce e nociv. Aşadar pântecul poate fi un rezultat al materialismului omului sau spiritualităţii lui. Dacă pe chipul lui citim că nu se gândeşte decât să mănânce, să bea şi să doarmă, evident, burta este un indiciu nu tocmai favorabil! Dar dacă are calităţi de puritate, clarviziune, inteligenţă, pântecul dovedeşte că are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve pentru a-i vindeca pe ceilalţi şi a face multe lucruri pe care cel plăpând, cel slab nu le va putea face, sărmanul! pentru că nu are resurse. Uitaţi-vă la japonezi. Unii dintre ei au pântecul imens şi în acelaşi timp multă supleţe, multă forţă, multă inteligenţă. Şi asta pentru că lucrează pentru a dezvolta un centru, centrul Hara, situat la 4 centimetri sub ombilic. Hara înseamnă “pântec” şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide perforându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi atunci când omul, concentrându-se asupra lui, reuşeşte să-l dezvolte, devine neobosit, de neînvins.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.28 – A primi si a darui (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 28 Iulie 1968
A primi şi a dărui – partea a doua
Lectura meditaţiei zilei.

Să ne amintim de sfatul dat de Iisus:” Chiar dacă cineva îţi ia asta sau cealaltă, dă-i haina ta şi vino “. Ah, şi de ce? Pentru a semăna soarelui, pur şi simplu! Nu s-a spus chiar aşa: să-i semănăm soarelui, dar să putem deveni atât de puternici, deasupr a fricii şi temerii, încât nu vom mai muri de foame niciodată. Această frică, temere, trebuie învinsă. De ce? Pentru că personalitatea este aceea care se teme, nu individualitatea. De ce se teme personalitatea? Fiindcă se simte izolată, sărmană, mică, nefericită, încearcă să se asigure, să înveţe…, numai frica o împinge, temerea. Iar când există frică, nu poate exista iubire. Iubirea nu călătoreşte cu frica, acolo unde frica apare, iubirea dispare, iar unde este iubire nu există frică. Iată întreg mecanismul, performanţele personalităţii. Iată cum procedează ea, de ce îi este frică, cum acţionează, rezultatele, consecinţele, greutatea, opacitatea, tenebrele, într-un cuvânt răul. În timp ce, cu cealaltă lege, a soarelui, oh, la la la, ce bogăţie, ce bogăţie! Iată, omul înţelege, se află la mijloc şi ce ar trebui să facă acum? Trebuie să se îndepărteze din ce în ce mai mult de această personalitate, de care s-a apropiat într atâta, care i-a aruncat plase să-l prindă, fiindcă astfel omul va lucra pentru ea, pentru a o mulţumi. Ea are mereu nevoie de hrană, de băutură, de femei şi omul se supune. Atunci, ea se teme şi îl ţine. Şi cum a proiectat plase, tentacule, l-a acaparat şi el nu mai vede adevărul, ca şi caracatiţele urmărite care aruncă în urma lor cerneală pentru a se salva. Astfel acţionează personalitatea asupra omului. Omul nu vede … politica şi scopurile ei. Ea are un scop determinat, dar nu- l vede, este orb, aleargă s-o mulţumească Şi care este mijlocul pentru…? Trebuie să ne îndepărtăm, foarte simplu, pentru că nu o putem ucide, nu o putem opri să mănânce ceva, să se îmbrace…
Dar, îndepărtându-ne, efectul ei se va reduce, va fi mai rezonabilă, mai economică şi omul va supravieţui. Îndepărtându-ne, el se va apropia din ce în ce mai mult de cealaltă natură, individualitatea, adică soarele. Va începe să simtă căldura, lumina, viaţa, bunătatea, frumuseţea, dilataţia… Şi ca şi soarele, lumina se va transforma în aur, va fi mult aur înăuntru, înţelegeţi, şi în acest fel omul se poate salva de personalitate, numai prin îndepărtare de ea şi prin apropiere de individualitate.
Şi ce este individualitatea? Un mod de a judeca lucrurile diferit, o filozofie diferită, un spirit diferit, este ideea, inteligenţa, înţelepciunea, adică apropierea către tot ce este rezonabil, inteligent, simţit, frumos. Şi cum individualitatea este nemuritoare, este foarte puternică, îi comunică toate calităţile omului şi el se simte nemuritor, foarte puternic, calm şi sigur.
Iată avantajele unui Iniţiat, unui adevărat Iniţiat care se depărtează din ce în ce mai mult de personalitate, pentru a se apropia din ce în ce mai mult către spirit, către inteligenţă, către această individualitate, cum o numim noi. Atunci el începe să nu mai simtă atacurile, răutăţile, şmecheriile, toate lucrurile diabolice, se simte la adăpost fiindcă cealaltă, individualitatea, îi furnizează, îi comunică calităţile sale. Şi cum calităţile sunt formidabile, lui nu îi mai este frică, are o siguranţă, o convingere absolută, o certitudine, o claritate, nu îi este frică, nu mai doreşte lucruri pe care personalitatea le doreşte, el se eliberează. Aceasta este eliberarea! Nu ne putem elibera acum de toate forţele cosmosului, totuşi. Ne aflăm în acest cosmos, trăim, dar a ne elibera de ghearele personalităţii, de tine însuţi, de toate atracţiile, dereglările, calculele, de a le scoate din cap, din inimă, iată ce înseamnă adevărata eliberare. Vă este clar acum?

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.28 – A primi si a darui (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 28 Iulie 1968
A primi şi a dărui – partea întâi
Lectura meditaţiei zilei.

Pentru a se elibera, fiinţa umană trebuie să permită individualităţii sale (natura sa superioară) să se manifeste, degajându-se de influenţa personalităţii sale (natura sa inferioară).
Pentru a avea o idee clară despre personalitate şi individualitate, trebuie să vă dau câteva imagini, iar una dintre cele mai bune vine, de altfel, de la cuvântul “persona” – ea este o mască, un om care- şi pune diferite măşti pe chipul său, îşi schimbă personalitatea, dar rămâne mereu acelaşi. Iată că teatrul ne va da o idee exactă, un actor, un artist care este obligat să joace mai multe roluri, şi în fiecare piesă este îmbrăcat altfel, joacă în alt mod, se manifestă diferit. Iată ceea ce reprezintă personalitatea: rolul pe care îl joacă, pentru puţin timp, pe care-l schimbă apoi, dar omul însuşi rămâne neschimbat, rezistă timpului. Această comparaţie este foarte potrivită pentru personalitate. Aşadar fiinţa umană, care trebuie să trăiască o încarnare, o existenţă, se îmbracă, îşi pune o mască, ceea ce înseamnă că îşi ia o personalitate şi se manifestă într-un fel sau altul, este femeie sau bărbat, şi iată că într-o altă reîncarnare revine un altul, cu o altă personalitate, dar de fapt, el este mereu el însuşi. Atunci, acest “el însuşi” care rămâne este etern, nemuritor, iar “persona”, ea este trecătoare. Iată, ceea ce este
personalitatea. Ca în teatru.
Şi tot ceea ce rămâne, care se înscrie ca o moştenire, ca o bogăţie, din toate achiziţiile, din toate uceniciile prin care a trecut în timpul vieţii, tot ce rămâne înscris şi care trebuie transmis de la o reîncarnare la alta, este deci, ceea ce se păstrează în individualitate. Iar personalitatea se duce, dispare, nu mai rămâne nici o urmă de ea. Dar, toate achiziţiile, toate bogăţiile, toată înţelepciune a, acumul ate, rămân moştenire, ca o bogăţie inseparabilă de individualitate.
Atunci, individualitatea poate fi comparată cu soarele, şi personalitatea cu luna. Şi, ca şi luna, ea este schimbătoare, tot timpul se modifică, fără o lumină proprie, şi fără un centru ca soarele; personalitatea este şi ea schimbătoare, instabilă şi fără centru, pe când individualitatea este ca soarele, mereu strălucitoare, luminoasă, puternică.
Şi acum, când vă întrebam ieri pentru cine lucraţi?… Dacă lucraţi numai pentru personalitate, adică pentru ceea ce se schimbă, se transformă, şi care în final nu vă va lăsa nici o urmă, atunci toată munca, toate bogăţiile, toate achiziţiile sunt pierdute, risipite, aţi lucrat în zadar. Iar acum, pentru a ne face o idee mai clară despre când şi unde lucrăm pentru personalitate şi unde lucrăm pentru individualitate, trebuie să analizăm câteva exemple din viaţă.
Care este cea mai puternică, cea mai remarcabilă calitate a personalităţii? Ei bine, ea vrea întotdeauna să ia, să posede, să se cramponeze, să reţină, să păstreze, să amplifice. Atunci, în acel moment, ea lucrează, dar în domeniul intelectului, al inimii şi al voinţei, pentru că personalitatea este o trinitate, şi ea – ceea ce nu v-am spus – personalitatea este o trinitate răsturnată.
Individualitatea este o altă trinitate, dar redresată, aşezată. Asta înseamnă că personalitatea gândeşte, simte şi acţionează, dar într-un scop cât se poate de egoist, egocentric, de acaparare, de îmbogăţire, şi în acel moment, dacă nu există alte persoane sau alte forţe care să- i împiedice această tendinţă, care este cu adevărat o tendinţă posesivă, egoistă, ea se irită, devine răutăcioasă, crudă, vindicativă, răuvoitoare, nocivă, ea se înarmează, şi iată toate manifestările personalităţii, care vrea să păstreze ce- a câştigat, ceea ce vrea ea. Aşadar, toate gândurile sunt îndreptate mereu către ea, adică către a lua. Inima, adică sentimentele, sunt permanent orientate către ea, către bucuriile vieţii, iar voinţa sa este tot timpul axată pe ideea de a acţiona în folosul său. Iată ce este personalitatea.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.26 – Cele doua naturi ale fiintei umane

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 26 iulie 1968
Cele două naturi ale fiinţei umane
Proprietăţile şi manifestările celor două naturi ale fiinţei umane – natura inferioară sau personalitatea, natura superioară sau individualitatea.
Lectura meditaţiei zilei

Astăzi v-am vorbit despre anumite lucruri legate de Doctor Jeckill şi Mister Hyde, dar nu am atins probleme mult mai profunde. Ceea ce este sigur este că există două naturi, nu se poate nega, două naturi aproape opuse, una care trage plapuma spre sine şi cealaltă care este mai largă, mai generoasă mai imparţială, mai dreaptă. Dacă o studiem pe prima, pe care o numim personalitate, dacă studiem bine această natură, ea are calităţi, are lucruri bune, dar dacă mergem după această natură, rezultatele vor fi catastrofice din toate punctele de vedere.
Iar detaliile, v-am arătat în conferinţele detaliate, aspectele, manifestările diferite. Ceea ce este bun la personalitate, este că ea trage plapuma, ea se protejează, ea se descurcă, ea are totuşi un centru, ea trage totul spre ea, dar se ceartă cu toată lumea ! Iată, este prea personală, prea egocentrică în sfaturile sale, în judecăţile sale, ea este prea dură, ea este fără iubire, fără înţelepciune, fără inteligenţă chiar. Ea reclamă, ea vrea, ea cere, ea absoarbe tot, ea vrea să domine tot, este prea nervoasă, este prea vulnerabilă, este prea ofensată, este prea… oh, la, la, toate părţile negative ea le posedă.
Doar că, iată, este o foarte bogată mătuşică, foarte bogată, iată, ea posedă tot şi atunci pentru a-i face plăcere, pentru a o mulţumi, acceptăm, facem concesii, consimţim, în fine, ea reuşeşte întotdeauna să aibă primul cuvânt. Iar omul este mai degrabă un servitor pentru a-i mulţumi toate capriciile sale, toate dorinţele sale, toate elucubraţiile sale, în loc să meargă să mulţumească, să înţeleagă cealaltă natură, care este în interior, iată ce natură ! Dar este lăsată deoparte, ne batem joc de ea deseori, o diminuăm, o blamăm, o ridiculizăm şi din ce omul se detaşează de această natură care este într-adevăr divină, într-adevăr splendită, nemuritoare, glorioasă, extraordinară. Noi avem toţi în noi această natură. Dar cum a fost mereu camuflată, mereu ne-am debarasat de ea, am călcat-o în picioare, atunci din ce în ce ea este mai ascunsă, ea este camuflată, este băgată undeva şi din timp în timp doar, săraca, ea ridică vocea, ea dă sfaturi cu amabilitate, fără zgomot, fără violenţă, fără discuţii. Dar cum omul iubeşte mult, mult, tot ceea ce este zgomotos, tot ce este ţipător, tot ce este aiurea, el, iată, ascultă de personalitate, el o mulţumeşte întotdeauna, iar toate sfaturile pe care ea le dă sunt întotdeauna dăunătoare, pentru că sunt în detrimentul vecinului, în detrimentul semenului.
Iată, noi avem aceste două naturi şi noi suntem între cele două, iar deseori suntem mai influenţaţi de natura inferioară, în loc să fim influenţaţi, să ascultăm, să mergem după cealaltă natură; şi iată acum putem clasa lumea întreagă în două categorii. Veţi spune: “De ce în două categorii, toată lumea inventează categorii, 7, 12, 36, 144 de categorii”. Voi puteţi inventa alte categorii, dar cele două categorii sunt cele mai accesibile pentru lumea întreagă, foarte clare, de înţeles.
Două categorii. O categorie care este complet personală, egoistă, care nu se gândeşte decât la a lua, a fura, a-i înşela pe alţii, a trişa, a se bate cu toate mijloacele, iar cealaltă care este într-adevăr generoasă, într-adevăr largă, întradevăr impersonală, într-adevăr divină, iar omul este între cele două. Două categorii.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More