Category Omraam Mikhael Aivanhov

Universul – un edificiu la a cărei construcție putem participa

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de miercuri 12 noiembrie 2014

“Fiecare ființă umană face parte din marele corp al naturii și trebuie să facă efortul de a trăi în armonie cu el. Chiar dacă se percepe ca o entitate individuală care își are propria viață, ea aparține unui ansamblu, și problema ce se pune este de a împăca exigențele vieții sale personale cu acelea ale vieții colective. Fiecare individ este deosebit, Inteligența Cosmică și-a dorit această diversitate de creaturi și nu trebuie să încercăm să le nivelăm. Fiecare are dreptul de a se manifesta cu diferențele sale, cu originalitatea sa, însă trebuie să se se armonizeze cu Întregul.

Întregul cu care trebuie să ne armonizăm nu este numai cel al colectivității umane: dincolo de ea, noi suntem legați de regnurile naturii cât și de colectivitățile cosmice în sânul cărora avem, ca ființe raționale, un rol important de jucat. În fiecare zi trebuie să devenim conștienți că participăm la construcția acestui edificiu care este viața cosmică în care sunt incluse toate creaturile, îngerii, arhanghelii,… până la Dumnezeu-Însuși. Fiindcă Creația nu este desăvârșită, ea este mereu în curs de construcție.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Respiraţia, cheie a ritmurilor din Univers
Legile universului
Creierul- trebuie să îl menținem lucid pentru a putea primi adevărurile esențiale ale vieții
Omraam Mikhael Aivanhov – Iubirea si sexualitatea
Binah, Hohmah, Kether – regiuni pe care șarpele nu le poate atinge

Read More

Creierul- trebuie să îl menținem lucid pentru a putea primi adevărurile esențiale ale vieții

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de marţi 11 noiembrie 2014

“Cei mai mulți oameni consideră că este normal să se lase purtați de emoții, de tumulturi, de pasiuni, gândind chair că acestea dau gustul și intensitatea existenței. Oare se întreabă uneori în ce stare va fi creierul lor când vor avea nevoie să judece pentru a-și rezolva problemele importante și să înțeleagă adevărurile esențiale ale vieții?

Pentru a avea întotdeauna creierul rezistent și disponibil, trebuie să fiți prudenți, măsurați în fiecare dintre activitățile voastre și, mai ales, să încercați să stăpâniți mișcările vieții voastre psihice. Altfel, chiar dacă cel mai mare înțelept ar veni să vă reveleze enigma universului, nu veți înțelege nimic, nu veți auzi nimic, nu veți vedea nimic. Și este păcat. Vegheați să nu risipiți timpul și energiile voastre în preocupări ce vă vlăguiesc; veți fi astfel treji și lucizi în momentul în care se vor prezenta în fața voastră adevărurile ce vă vor deschide calea luminii și a libertății.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Mintea Superioară, Creierul Fizic, Mintea Fizică
Raporturile dintre plexul solar si creier
Omraam Mikhael Aivanhov – Iubirea si sexualitatea
Bashar – Exercitii
Omraam Mikhael Aivanhov – Scoala initiatica

Read More

Practicile spirituale – în ce condiții ne deschid curenților celești

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de luni 10 noiembrie 2014

“Toate practicile spirituale prescrise de religii au ca funcție să pregătească ființele să primească în bune condiții curenții și mesajele Cerului. Fie că este vorba despre rugăciuni, prosternații, abluții, post, aceste practici nu au în realitate decât o importanță relativă. Esențial este ca acela care se supune să fie hotărât să facă o lucrare interioară de clarificare, de purificare, pentru a-și deschide inima, intelectul, sufletul și spiritul față de influențele din înalt.

Cel care nu este conștient de necesitatea de a înfăptui această lucrare, ar face mai bine să părăsească practicele spirituale, fiindcă va deveni un pericol pentru sine și pentru ceilalți: singura observație a ritualurilor contribuie numa a-i crea iluzia că este cinstit, un purtător de cuvânt, un instrument al Cerului. Am văzut oameni devenind călăii familiilor lor sau chiar ai poporului lor. Numai cel care a exersat îndelung purificarea gândurilor și a sentimentelor sale întreținând doar lumina în intelectul său și iubirea în inima sa, este capabil să audă și să transmită ceva din lumea divină.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Sentimentele sunt uşa către inimă
DESPRE CONSECINȚELE VIEȚII
Eckhart Tolle – Touching the Eternal – 6CD [RO]
Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)
Eckhart Tolle – Sfaturi #02

Read More

Vigilența – de exersat asupra stărilor noastre de conștiință

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de vineri 7 noiembrie 2014

“Observați-vă, există niște momente când lucrați în bucătărie sau în grădină, meșterind ceva, conducându-vă mașina, și sunteți, aparent concentrați asupra a ceea ce faceți. În realitate, o parte din voi se plimbă în altă parte, iar gândurile și sentimentele ce vă agită nu au nimic a face cu preocuparea voastră: mârâiți împotriva cuiva care v-a jignit, unuia care nu și-a ținut o anumită promisiune, și aceasta poate dura mult timp fără să vă dați seama. În acest caz, trebuie să învățați să deveniți vigilenți pentru a fi capabili să interveniți în fiecare clipă în desfășurarea vieții voastre interioare.

Primul pas către libertate, primul pas către adevărata putere, este să vă obișnuiți să aruncațți din când în când o privire în voi înșivă pentru a vedea unde vă aflați. Dacă vețți constata că ați începput să coborâți în regiunile obscure, haotice ale conștiinței voastre, reacționați impunând o altă orientare gândurilor voastre.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Eckhart Tolle – Sfaturi #01
[audiobook] Eckhart Tolle – Puterea Prezentului – Capitolul 5
O specie muribundă
Cum sa-ti cresti nivelul de constiinta?
Fericirea – nu depinde de condițiile exterioare

Read More

Fericirea – nu depinde de condițiile exterioare

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de joi 6 noiembrie 2014

“Dacă este atât de greu să găsim fericirea, este pentru că o așteptăm. Așteptăm să găsim marea iubire, așteptăm să întâlnim succesul, averea, mărirea, iar dacă nu apar suntem nefericiți. În realitate, fericirea nu este ceva care vine sau nu, așa, din exterior, ci o stare de conștiință ce depinde de buna înțelegere a lucrurilor. Nu trebuie să ne închipuim că am venit pe pământ ca să trăim în ușurință, plăceri, belșug. Am venit pe pământ să învățăm și să ne perfecționăm. Or, cum să ne perfecționăm dacă nu avem zilnic noi probleme de rezolvat, noi obstacole de depășit? Pământul este o școală și, ca în fiecare școală, numai cei care învață și progresează pot fi fericiți.

Așadar, să nu așteptați ca fericirea să vină din exterior sub forma unor întâlniri sau condiții favorabile. Adevărata fericire, cea definitivă, nu poate veni decât de la voi, din felul vostru de a considera lucrurile și a lucra. Cu o bună judecată corectă, cu o filosofie adecvată, puteți deveni stăpânii fericirii voastre. Și mai ales să nu o așteptați fără să nu faceți nimic. Depinde de voi să acționați și să aplicați metodele ce vă vor permite să transformați necazurile în bucurii, eșecurile în succese. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
BUCURIA ESTE FERICIREA CARE VINE DIN INTERIOR
FERICIREA TE FACE SĂNĂTOS
FERICIREA SI NEFERICIREA
Bashar – Uneltele manifestarii
Eckhart Tolle – Sfaturi #13

Read More

Binah, Hohmah, Kether – regiuni pe care șarpele nu le poate atinge

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de miercuri 5 noiembrie 2014

“Un discipol al unui învățământ spiritual atinge un nivel de conștiință superior după o îndelungată lucrare. De îndată ce l-a atins, îi este totodată dificil, și chiar mai dificil, să îl mențină. De aceea stabilitatea este considerată ca o culme a Inițierii, acel moment în care discipolul poate în sfârșit să spună, asemenea preotului din Egiptul antic: „Eu sunt statornic, fiu al statorniciei, conceput și zămislit pe tărâmul statorniciei.” În ce constă stabilitatea? Să nu te clatini în fața răului înseamnă să te înalți până la regiunile unde nu mai există vreo tendință de posesie. De ce anumite evenimente care ne-au iritat, ne-au descurajat, la un moment dat, nu ne-ar atinge deloc dacă s-ar produce în alte împrejurări?

Se spune în Cabală că șarpele poate urca până la anumiți sefiroți, dar că îi este imposibil să atingă această regiune formată de cei trei sefiroți Kether, Hohmah și Binah. Iar cum noi suntem creați după imaginea universului, există și în noi niște regiuni unde răul nu-și mai găsește condiții favorabile de existență. În regiunile sublime ale ființei noastre și ale universului domnesc o asemenea lumină, o asemenea intensitate a vibrațiilor, încât tot ce nu este în armonie cu această puritate, cu această lumină, este distrus.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Porţile Ierusalimului Celest
Fluviul vietii
Omraam Mikhael Aivanhov – 1962.04.23 – Sfantul Duh
Omraam Mikhael Aivanhov – 1963.06.05 – Arborele Vietii (D)

Read More

Copiii – și memoria unui trecut îndepărtat

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de marţi 4 noiembrie 2014

“Copiii aduc cu ei niște amintiri din epoci îndepărtate în care oamenii considerau natura ca un organism viu, fiind într-o legătură constantă cu el. Această memorie rezistă la unii dintre ei, dar ea se estompează pe măsură ce ei cresc, din cauza educației materialiste ce o primesc. Și totuși, aici existau niște vestigii ale unui trecut înscris în sufletul lor și este păcat că acesta se șterge.

Atunci când părinții, psihologii, pedagogii vor poseda unele cunoștințe inițiatice, ei vor fi capabili să studieze cu adevărat viața psihică a copiilor mici. Ei vor citi în cartea sufletului lor tot ce sa- reflecat în el în primii ani de viață. Ei vor descoperi ceea ce acești copii cunosc în subconștientul lor până la o profunzime nebănuită. Poate că anumite mame simt în mod confuz că întreaga viață a universului li se descoperă alături de bebelușul lor. În acest sens, se poate spune că ele sunt elevele copilului lor. Celelalte, care le rămân numai niște educatoare, nu învață mare lucru. O mamă plină de iubire, de atenție și înțelepciune primește o întreagă inițiere pe parcursul primilor ani ale vieții copilului ei.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
COPIII SUNT CA NISTE RADARE EXTREM DE SENSIBILE
Neville Goddard – Indrazneala nerusinata
OSHO – Farmacie pentru suflet
Omraam Mikhael Aivanhov – Scoala initiatica
Don Miguel Ruiz – Omul care nu credea in iubire

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – Scoala initiatica

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Şcoala Iniţiatică

Conferinţa din 15.09.1984

Lectura meditaţiei zilei

Pămantul este o şcoală în care am intrat din mai multe motive, dar în principal pentru a ne achita de datoriile pe care le-am contractat în încarnările noastre precendente; de asemenea, pentru a înţelege situaţia în care ne găsim; şi în sfârşit, pentru a ne perfecţiona în toate domeniile. Majoritatea oamenilor, care nu ştiu nici măcar pentru ce au venit pe Pământ, nici ce trebuie să facă aici, se mulţumesc să mănânce, să bea, să doarmă, să se distreze, să se certe. În timp ce acela care este luminat, ştie că trebuie să se elibereze de karmă şi să lucreze pentru a se perfecţiona; apoi, el încearcă să înţeleagă de ce este într-o anumită ţară, într-o anumită familie, într-o anumită epocă şi ce i se cere; în sfârşit, el se străduie să dezvolte (în el însuşi) toţi germenii calităţilor şi virtuţilor pe care Creatorul i-a sădit în el de o eternitate. Iată de ce o Şcoală Iniţiatică este atât de indispensabilă. Nu este nimic mai presus decât lumina pe care ea o aduce discipolului asupra sensului vieţii pământeşti.

În această pagină, dragi fraţi şi surori, totul este atât de limpede, că nu merită să cheltuim timp şi iar timp pentru a vă explica. Această pagină conţine tot. De altfel vă amintiţi că v-am vorbit, deja, de acest subiect de ani. Desigur, sub diverse forme, fără să repet exact aceleaşi subiecte; dar simt deja, totuşi, că fraţii şi surorile au o limpezime, o lumină în suflet, în inima, în mintea lor în ceea ce priveşte felul în care trebuie să trăiască, să se poarte, să gândească, să se hrănească, să respire, să iubească şi chiar despre modul în care să aducă copii pe lume. Totul este limpede. Şi dacă sunt pe aici, pe colo, fraţi şi surori care nu sunt la curent, deşi totul a fost explicat în amănunţime, atunci nu mai este vina mea. E pentru că au fost alte lucruri în viaţa lor, în ocupaţiile lor, alte atracţii, alte treburi, alte activităţi şi nu au avut timp să arunce o privire asupra acestor subiecte. Dar cred, cu toate acestea, că dacă repet, dacă explic din nou anumite subiecte, anumite puncte, asta n-o să vă facă rău şi n-o să vă inducă în eroare. Dacă acceptaţi, voi arunca din nou o luminiţă.

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – Astrologia Initiatică – Planetele si zodiacul

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Astrologia Iniţiatică – Planetele şi zodiacul

Conferinţa din 24.09.1984

Lectura meditaţiei zilei

Ştiinţa Iniţiatică ne învaţă că trăim într-un ocean fluidic, denumit lumina astrală. Acest fluid este atât de sensibil, încât orice lucru se imprimă în el. Fapta cea mai lipsită de importanţă din activităţile noastre zilnice, cea mai uşoară emoţie sufletească, cel mai trecător gând de-al nostru se imprimă în acest fluid, până la limitele zodiacului. Căci semnele şi poziţionarea zodiacului sunt limitele pe care Dumnezeu le-a creat pentru lumea manifestării. De aceea, zodiacul a fost asimilat şi cu un şarpe care se încolăceşte peste întreaga lume, în cercul propriului său corp. Dacă karma este implacabilă, aceasta se datorează faptului că tot ceea ce am simţit, am gândit şi am împlinit, s-a înscris în acest ocean fluidic de care nu mai putem scăpa. Atât binele cât şi răul se înscriu şi revin într-o bună zi către noi.

Citind rândurile de mai sus, vedem că am tot vorbit despre acest subiect. Vorbim mereu despre aceste subiecte, dar în aspecte diferite, cu puncte de vedere diferite şi noutatea constă tocmai în acest lucru. Acelaşi lucru îl vom face şi astăzi, pentru karmă şi zodiac. Oamenii confundă ştiinţa ocultă cu Ştiinţa Iniţiatică. După părerea mea, prima nu se identifică automat cu cea de-a doua. În ştiinţa ocultă se studiază mereu magia neagră cu toate manifestările ei, cu tot ce se înregistrează, cu toate lucrurile care sunt aproape de oameni în planul astral. În vreme ce, Ştiinţa Iniţiatică merge mult mai departe… Nici măcar ocultiştii nu au o idee foarte clară despre Ştiinţa Iniţiatică, căci ea este extrem de vastă, practic infinită, încât nu o vom putea cunoaşte niciodată în întregime, fiindcă atunci trebuie să fuzionăm cu Inteligenţa Cosmică: numai în acest moment o vom cunoaşte cu adevărat, căci ea îmbrăţişează tot ceea ce este mai subtil, mai necunoscut şi extraordinar, care scapă puterii noastre de înţelegere, chiar şi chakrele noastre. Da, chakrele sunt limitate.

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – Initierea este victoria fiintei umane asupra propriilor slabiciuni

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Iniţierea este victoria fiinţei umane asupra propriilor slăbiciuni

Conferinţa din 12.09.1984

Lectura meditaţiei zilei

Iisus a spus: intraţi prin poarta cea strâmtă, că largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care o află”. Această poartă strâmtă, care permite accesul la Împărăţia Domnului, este poarta Iniţierii. Iniţierea este o asceză ce îl învaţă pe om să se despartă de slăbiciunile, de tendinţele sale negative. O putem compara cu orificiul prin care este nevoit să treacă şarpele atunci când trebuie să-şi schimbe pielea. Discipolul este acela care se pregăteşte să treacă prin poarta cea strâmtă ce îi va înlătura “vechea sa piele”, adică proastele obiceiuri, concepţiile sale greşite. Fiecare dintre voi trebuie să treacă prin poarta cea strâmtă. Iar în loc să vă tulburaţi şi să vă fie frică, bucuraţi-vă, fiindcă veţi deveni astfel oameni noi, cu gânduri, cu sentimente noi, cu un comportament nou. Se poate spune că, de-a lungul întregii sale vieţi, omul străbate trei porţi: aceea a naşterii, prin care trec toţi oamenii, fie buni sau răi, apoi aceea a morţii, străbătută de asemenea de toţi dintre voi, şi aceea a Iniţierii, trecută numai de aceia care au fost în stare să facă mari sacrificii, să renunţe la foarte multe lucruri.

Dragii mei, această pagina este plină de sensuri, foarte interesantă, foarte importantă. Eu am întâlnit în viaţă tot felul de oameni, mai ales femei care îmi mărturiseau că trecuseră deja de cea de-a cincea Iniţiere, iar eu eram atât de trist şi de nefericit, deşi trăisem lângă Maestrul Peter Deunov atâtea încercări şi probe, aproape douăzeci de ani… Mă necăjea faptul că nu reuşisem să trec nici de prima Iniţiere!… Dar am întâlnit în viaţă şi o mulţime de Iniţiaţi pe care, totuşi, nu îi întâlneşte toată lumea… Este atât de ciudat! Ne închipuim că suntem nişte creaturi nemaipomenite, chiar atunci când nu am făcut vreun sacrificiu, vreo renunţare, când nu am ajuns să ne învingem natura noastră inferioară, iar bietul pământ este bântuit încă de atâţia “Iniţiaţi”!… Şi totuşi, Împărăţia Domnului nu a apărut încă datorită lor!… Veţi vedea în continuare cum trebuie judecat acest subiect al Iniţierii… Nu este deloc uşor!…

Read More