Category Omraam Mikhael Aivanhov

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.09.01 – Puritatea in cuvant

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Puritatea in cuvant.
Conferinţa din 01.09.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Se povesteşte că un om a venit la Mahomed şi i-a spus: “Sunt foarte nefericit fiindcă m-am purtat urât cu un prieten. L-am acuzat pe nedrept, l-am calomniat, şi acum nu ştiu cum să-mi îndrept greşeala. Ce mă sfătuieşti să fac?”. Mahomed îl ascultă cu atenţie şi îi spuse: “Iată ceea ce trebuie să faci: pune o pană de pasăre în faţa fiecărei case din oraş şi vino să mă vezi mâine”. Omul a plecat şi a făcut ceea ce i-a spus Mahomed; el a pus o pană de pasăre în faţa fiecărei case din oraş şi a doua zi a venit să îl întâlnească. “Este bine, a spus Mahomed, du-te acum şi caută toată penele şi adu-le aici”. După câteva ore bărbatul reveni: “Profetule, nu mai există nici o pană, nu am mai găsit nici o pană !”. Atunci Mahomed i-a spus: “La fel se întâmplă şi în cazul cuvintelor: de îndată ce au fost pronunţate, nu le mai poţi prinde, ele şi-au luat zborul”. Omul plecă foarte nefericit.
Aş dori acum să continui această conversaţie. Să presupunem că cineva vine să mă vadă ca să-mi ceară cum să-şi îndrepte acuzaţiile, bârfele sau insultele. Eu îi voi povesti aceeaşi istorioară, dar voi adăuga ceva foarte important. Îi voi spune: “Trebuie să vorbeşti din nou despre acea persoană, spunând însă contrariul; adică vei vorbi despre calităţile, despre virtuţile, despre bunele ei intenţii. Cum există mereu ceva bun în fiecare creatură, vei căuta şi vei găsi. – Şi astfel îmi voi îndrepta greşeala? – Nu, nu este posibil, cuvintele pronunţate au produs deja daune în regiunile invizibile şi chiar vizibile, dar vei crea astfel ceva diferit ce va scuza puţin cuvintele ce le-ai rostit. Iar atunci când va veni clipa în care karma te va obliga să plăteşti, după scurt timp vor aparea deopotrivă şi consecinţele frumoase pe care le-ai pronunţat, şi vei primi încurajări”. Ce este un cuvânt? Este o rachetă care parcurge spaţiul şi declanşează forţe, incită entităţi şi provoacă efecte ireparabile. Da, în realitate, efectele sunt ireparabile. Evident, dacă le-am putea remedia imediat, nu ar mai exista daune, dar cu cât timpul trece, cu atât mai mult acele cuvinte provoacă pagube. “Da, dar le-am reparat pentru că am spus contrariul – Pentru cuvintele frumoase vei fi recompensat, dar pentru cuvintele rele trebuie să plăteşti, adică vei fi pedepsit”.
Iată ceea ce nu ştiţi. Credeţi că puteţi repara totul ? Nu, dragii mei fraţi şi surori, nu, căci binele şi răul pe care îl facem merg spre două regiuni diferite, în două straturi diferite. Straturile se suprapun şi nu putem lua înapoi cuvintele pe care le-am pronunţat, pentru că ele se găsesc deja îngropate sub alte straturi terestre sau supraterestre. Timpul reprezintă deci un factor important.
Să presupunem că aţi dat ordin să i se taie capul cuiva iar aceia care trebuie să vă execute ordinele au plecat deja… Ce mai puteţi face pentru a repara, de îndată ce capul a căzut? Oare îl puteţi lipi la loc? Când un ordin a fost dat, ce putem face? Să dăm un contraordin, deci să trimitem alţi mesageri, alţi servitori pentru a interzice execuţia. Dar dacă s-a scurs mai mult timp, nu mai puteţi face nimic. De aceea Iisus a spus: “Înainte de apusul soarelui te vei împăca cu fratele tău”. Acest lucru înseamnă că nu trebuie să întârziem pentru a repara răul făcut altora. Dar soarele care apune simbolizează deopotrivă şi sfârşitul vieţii, moartea. Deci, nu trebuie să aşteptaţi să vă aflaţi în lumea de dincolo pentru a vă gândi să vă reparaţi crimele sau legile pe care le-aţi încălcat, căci justiţia, adică karma, intră în acţiune şi trebuie să plătiţi până la ultimul ban. Majoritatea oamenilor nu ştiu cum acţionează legile karmice: ei îşi amestecă propriile sentimente, povestesc orice le trece prin minte: dar într-o bună zi, karma le sună la uşă şi le spune: “Haideţi, acum trebuie să plătiţi!”. Trebuie deci să reparaţi imediat cuvintele negative, fără să aşteptaţi ziua de mâine, pentru că vorbele zboară instantaneu: ele sunt o forţă, o putere care parcurge spaţiul şi care acţionează.
Dar voi trebuie să ştiţi, cel puţin, că există o putere care acţionează mai mult decât cuvântul, este gândul; şi dacă vă puneţi imediat la lucru prin intermediul gândului, veţi putea prinde din urmă câteva cuvinte nefericite. Este greu, bineînţeles, pentru că gândul şi cuvântul ţin de două regiuni diferite. Cuvântul aparţine planului fizic, este o vibraţie, un curent de aer; în timp ce gândul aparţine deja domeniului eteric. Dar dacă doriţi să reparaţi consecinţe rele ale cuvintelor voastre, vă puteţi concentra şi puteţi cere slujbaşilor lumii invizibile să împiedice răul să se producă. În acel moment voi nu reparaţi complet, dar reparaţi ceea ce este mai rău. Va trebui să fiţi foarte rapizi şi gândul vostru va trebui să fie foarte intens, altfel ordinul execuţiei va fi dat, victima va fi decapitată (simbolic vorbind), şi veţi fi responsabili de toate pagubele pe care le-aţi cauzat.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.08.29 – Pacea si puritatea

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Pacea şi puritatea
Conferinţa din 29.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Dragii mei, în ultima vreme am aruncat o privire asupra purităţii. Dar, eu cred că astăzi, câteva cuvinte vă vor fi folositoare din nou pentru a avea o idee mult mai clară asupra acestui subiect. Aţi văzut că, fără puritate, este imposibil să fii sănătos şi fericit, dar deopotrivă este imposibil să cunoşti pacea. Dacă Iniţiaţii dau o aşa mare importanţă purităţii din corpul lor fizic, din sentimentele şi gândurile lor, duce deja la pierderea păcii.
Pacea este rezultatul unei armonii între toate elementele care constituie omul: spiritul, sufletul, intelectul, inima, voinţa, şi chiar corpul fizic. Iar dacă ea este atât de greu de obţinut, este pentru că tocmai aceste elemente se află rar în armonie. Atunci când omul are gânduri inteligente, iată că inima sa, în care s-a strecurat un sentiment inferior, îl împinge să facă nebunii. Sau atunci când este animat de cele mai bune dorinţe, voinţa sa este paralizată. Cum vreţi să se simtă el în pace în această harababură ? Pacea este ultimul lucru pe care omul îl poate obţine. Dar atunci când, după tergiversări şi lupte, după căderi şi victorii, în sfârşit natura sa divină învinge toate revoltele şi hărmălaia naturii sale inferioare, numai atunci el poate găsi pacea (a se citi de asemenea conferinţa: “Pacea” – vol. V). Înainte ajungea poate să trăiască clipe minunate, dar acestea nu erau de durată. Şi astfel auzim mulţi oameni spunând: “Mi-am pierdut pacea”.
Pacea, adevărata pace, este imposibil de pierdut. Se pot produce din când în când câteva agitaţii, dar acestea nu sunt decât nişte mişcări superficiale; pacea se află în interior, în profunzime. Ca în cazul oceanului: suprafaţa este mereu agitată de valuri, dar în profunzime se găseşte pacea. Atunci când omul ajunge să introducă în el adevărata pace, agitaţiile care se pot produce la suprafaţă, în lumea fizică, nu ajung niciodată să tulbure această stare durabilă pe care a reuşit să o obţină. El se simte protejat ca într-o fortăreaţă. În Psalmul 90 se spune: “Cel ce locuieşte în ajutorul Celui Preaînalt, întru acoperământul Dumnezeului cerului se va sălăşlui”. Acest înalt loc retras este Eul Superior. Atunci când omul ajunge să atingă punctul cel mai înalt al fiinţei sale şi să nu îl mai părăsească, el începe să cunoască pacea. Această pace este o senzaţie divină, inexprimabilă.
Dar câte victorii trebuie să obţină asupra dorinţelor sale, asupra gândurilor sale, asupra faptelor sale, până să ajungă aici! Eu ştiu că vă gâdiţi: “Ce ne tot povestiţi?… Aţi spus la început că ne veţi mai vorbi despre puritate!”. Dar eu vă vorbesc despre puritate. Fiindcă pacea provine dintr-o armonie, dintr-un acord perfect între toţi factorii şi elementele care constituie fiinţa umană, această armonie neputând exista decât atunci când toate aceste elemente sunt purificate. Dacă nu sunt în acord, înseamnă că anumite impurităţi s-au introdus în ele. Atunci când un om a mâncat un aliment care nu i-a plăcut, el nu se simte bine, devine nervos. Dar dacă ia un purgativ, se va simţi mai bine. Impurităţile distrug pacea. Pentru a obţine pacea, primul lucru este deci să lucrezi ca să te purifici, să elimini toate materialele ce pot bloca buna funcţionare a intelectului, a inimii şi a voinţei. Un adevărat Iniţiat a înţeles numai un singur lucru: că esenţialul este să devii pur, pur ca lacul din munte, pur ca albastrul cerului, pur precum cristalul, pur ca lumina soarelui… Fiindcă cu această puritate el va obţine tot restul. Evident, puritatea nu se poate realiza aşa uşor. Dar cel puţin trebuie să o înţelegi, apoi să o iubeşti, să o doreşti prin toate fibrele corpului tău, şi în sfârşit să o realizezi în planul fizic.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.08.28 – Puritatea in cele 3 lumi

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Puritatea în cele 3 lumi
Conferinţa din 28.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Dragii mei, am început zilele acestea să vă spun câteva cuvinte despre puritate: puritatea în planul fizic, în planul astral şi în planul mental. Desigur, eu nu v-am spus totul, mai există încă multe de spus.
În limba franceză atunci când se vorbeşte despre puritate în planul fizic, adică despre corp, despre haine, despre obiecte, se spune: curat, curăţenie. În cazul planului fizic nu se vorbeşte despre puritate. Puritatea corespunde unui domeniu superior, cel al inimii, al sentimentelor, al emoţiilor. Puritatea şi curăţenia sunt două lucruri complet diferite: putem fi curaţi fără să fim puri, şi putem fi puri fără să fim curaţi. De exemplu, înţelepţii şi yoghinii din India sunt de o mare puritate în gândurile şi sentimentele lor, dar în exterior, oh Doamne, nu se poate spune că sunt mereu curaţi. În vreme ce, dimpotrivă, mulţi europeni se spală în fiecare zi şi chiar de mai multe ori pe zi, dar în interior nu sunt puri. Priviţi o pisică: nu veţi întâlni un animal mai curat ca pisica, dar ea nu este pură. Nu este fiindcă se gândeşte numai la şoareci pe care îi înghite cu pielea şi cu intestinele. De altfel, mulţi oameni se aseamănă cu pisicile!… Dar voi ştiţi deja toate aceste lucruri. Dacă dorim acum să mergem puţin mai sus pentru a exprima puritatea în planul mental, în planul gândurilor, vom întâlni cuvintele: sfânt, sfinţenie.
Serafimii pe care Ioan i-a contemplat lângă tronul Domnului nu cântau: “Domnul este curat, Domnul este curat!”; sau: “El este pur, este pur…”. Nu, ei repetau: “Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Dumnezeu Atotţiitorul”. Gândul este domeniul intenţiilor, al cauzelor, al scopurilor; deci, atunci când o fiinţă a ajuns la o mare inteligenţă, la o mare lumină, când scopul ei este să împlinească proiectele Domnului, voinţa Domnului, în acel moment ea se sfinţeşte. Întâlnim desigur şi în limba ebraică termeni ce exprimă puritatea în aceste trei planuri: fizic, astral şi mental. Corpul fizic este denumit “guf” şi pentru el există adjectivul “ţah”, adică curat. Pentru inimă, latura astrală numită “nefeş”, se spune “tam”: curat. În sfârşit, pentru “ruh”: spiritul (sau şi mai sus “neşama”: suflet divin) se spune “kadoş”: sfânt. Iar sfinţii sunt numiţi “kedoşimi”. Observaţi deci: “ţah”, “tam” şi “kadoş”. Există chiar pentru “nefeş” un adjectiv mai potrivit decât “tam”, acesta fiind “tahor”. Se spune în Psalmi: Lev tahor bara li Elohim… (Doamne, pune în mine o inimă pură…). Ve ruah kadeşa al tiqar mi meni (şi nu-mi lua spiritul tău sfânt).
Aceleaşi corespondenţe se regăsesc cu siguranţă şi în alte limbi. Până acum, atunci când auzeaţi vorbindu-se despre puritate, o înţelegeaţi într-o manieră generală, dar astăzi, atunci când mă opresc asupra cuvintelor: curăţenie, puritate, sfinţenie, acestea vă devin mai clare, nu-i aşa? În rugăciunea de duminică se spune. “Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău…”. Deci sfinţit şi purificat… sau spălat… sau curăţat. Sfinţenia este o formă de purificare, dar nu reprezintă puritatea planului astral. Sfinţenia este legată de lumea gândului; numele Domnului trebuie să fie sfinţit în cea mai măreaţă lumină a gândului nostru.
Ideea de lumină se găseşte în sfinţenie. Aşa cum v-am mai spus, noi avem în limba bulgară termeni ce indică exact această corespondenţă. Sfântul este numit “svetia”, iar sfinţenia “svetost”. Lumina se numeşte “svetlina”, eu strălucesc: “az svetlina”, iar lumea: “svet”. Deci, sfântul nu este altceva decât o fiinţă care face să strălucească lumina ce o posedă, lumina care creează lumi. Lumina este cea care îi aduce sfinţenia. În limba franceză, cuvintele: sfânt, lumină, a străluci, lume, au rădăcini foarte diferite, în timp ce în limba bulgară, după cum aţi observat: svetia, svetost, svetlina, az svetia, svet… au aceeaşi rădăcină. Este extraordinar. În general, atunci când se vorbeşte despre un sfânt, se face referire numai la una dintre calităţile sale: puritatea sa; nu se vorbeşte despre lumina sa, ca şi cum el nu ar poseda lumină, în timp ce sfinţenia este în realitate o calitate a luminii, a luminii pure ce străluceşte în planul mental, acolo unde se află inteligenţa, înţelegerea.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.08.26 – Puritatea si viata spirituala

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Puritatea şi viaţa spirituală
Conferinţa din 26.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Dragii mei fraţi şi surori aţi putut vedea ce reprezintă puritatea în această dimineaţă pe Stâncă. Câtă splendoare ! Totul era pur… aerul şi culorile cerului erau de o limpezime perfectă; întreg orizontul vibra… În asemenea dimineţi, aceia care ştiu cum să privească culorile, cum să comunice cu zorile, cu soarele, cu cerul, se pot cu adevărat purifica.
Dacă trebuie să va explic cuvântul “puritate”, vă va fi poate greu să mă înţelegeţi. Să întelegeţi intelectual este un lucru, dar să întelegeţi intuitiv cu întreaga fiinţă este altceva. Dacă încercăm să explicăm numai intelectual ce este puritatea, vor fi multe neînţelegeri fiindcă oamenii se pronunţă diferit despre aceleaşi lucruri. Acest lucru vine din nevoile, din gusturile lor: din moment ce le place ceva anume, înseamnă că este pur. Unii îndrăgostiţi iubesc ceea ce este senzual şi depravat şi se cred îndreptăţiţi să facă lucruri de necrezut pentru că îşi exprimă iubirea. După ei, iubirea purifică totul… Oare sunt ei tineri? Oh! Cu siguranţă. Atunci, cum să distingem ceea ce este pur de ceea ce nu este?
Doi hoţi au intrat într-o biserică pentru a fura câte ceva. S-au urcat pe un scaun pentru a desprinde o lustră, dar cum scaunul nu era suficient de înalt s-au dus să caute o masă, şi iată că nici masa nu a fost de ajuns. Atunci unul dintre ei s-a dus să caute o enormă Biblie pentru a o pune pe masă şi s-a urcat pe ea. Prietenul lui indignat îi spune: “Nefericitule! Să nici nu te gândeşti, aceasta este Biblia. – Ah! spuse celălalt, când ai inima pură ce importanţă mai are acest lucru?”. Iată, inima lui era pură, era tot ceea ce conta! El putea desprinde o lustră, putea să se suie pe Biblie, dar inima îi era pură. Şi mulţi, pentru a se justifica, spun ca acest hoţ: “Când ai inima pură…”.
Atunci când în Fraternitate vin persoane noi, mă interesează întotdeuna să văd ce tendinţă este mai dezvoltată la ele. Unele fiinţe nu au decât o viaţă vegetativă: mănâncă, beau, trăiesc bineînţeles, dar în maniera plantelor. Le vedem cum merg la lucru, se agită puţin, dar nu au nici o bogăţie interioară. Singura preocupare a vieţii lor este aceea de a mânca, de a bea, de a dormi şi de a lucra puţin. Da, o viaţă vegetativă. La unii predomină latura animalică, instinctivă.Totul este animat, chiar zgomotos: impulsuri, instincte, pasiuni…
Deasupra se află creaturi care au o viaţă afectivă mai dezvoltată: mai multă emotivitate, mai multă imaginaţie, ceva poetic, muzical, dar nu un sistem filozofic, nici un ideal divin. Apoi urmează o categorie de fiinţe la care intelectul este foarte dezvoltat: ele studiază, citesc, scriu… Sunt scriitorii, gânditorii care doresc să cunoască totul numai prin intermediul intelectului. Dar iată că intelectul este limitat ! Bineînţeles, este mai puţin decât latura vegetativă, instinctivă şi afectivă, dar este departe de a avea toate posibilităţile, iar intelectualii nu posedă adevărata lumină.
Activitatea spiritului se află deasupra activităţii intelectuale. Ea îi conferă omului elementul esenţial pe care toate celelalte activităţi nu i le pot da. Viaţa spirituală aduce o împlinire pe care contemporanii noştri nu o pot cunoaşte fiind prea acaparaţi de lucrările limitate ale intelectului. În trecut, oamenii nu căutau într-o asemenea măsură instruirea, în timp ce acum aproape toţi doresc să devină cetăţeni ai acestei împărăţii a intelectului. Nu îşi imaginează alte posibilităţi, nu au văzut că Inteligenţa Cosmică a prevăzut alte dezvoltări, că ea îi împinge să exploreze regiuni mai bogate decât cele ale intelectului. Ei nu le văd, şi sunt foarte mândri că s-au oprit aici. Ei se gândesc că acesta este ultimul cuvânt al creaţiei. Dacă ar şti cât se înşeală!
Când îi privesc pe aceia care vin aici pentru prima oară şi văd printre ei pe unii care nu au dezvoltat decât tendinţele inferioare ale fiinţei lor, latura instinctivă sau vegetativă, sau numai latura intelectuală, sunt trist şi nefericit pentru că ştiu că îşi vor trăi aproape inutil existenţa. Ei se vor hrăni, vor bea, vor aduce pe lume copii, dar elementele spiritualităţii nu îi vor incita şi nu vor simţi nimic din frumuseţea, din bogăţia şi din splendoarea universului. De ce să ne limităm într-atât rămânând la suprafaţa lucrurilor, în contact cu tot ceea ce este vizibil şi tangibil? Trebuie să acceptăm acum ceva nou, să primim ceva nou, să credem în ceva nou.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.08.25 – Selectia

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Selecţia
Conferinţa din 25.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Vă spuneam ieri că, pentru a înţelege puritatea, este suficient să o studiaţi în organism luând ca punct de plecare nutriţia. Vom vedea astăzi ce concluzii mai putem desprinde din acest exemplu.
Dacă studiem cum se hrăneau oamenii în trecut, constatăm că ei nu aveau nici un fel de cunoştinţe despre legile igienei. Ei mâncau carnea, legumele şi fructele fără să le spele sau să le cureţe de coajă, beau apa poluată etc… În acea epocă, nu era cunoscută existenţa microbilor (aceste gângănii au fost descoperite mult mai târziu…) şi oamenii se hrăneau ca animalele. Priviţi animalele: răpitoarele, fiarele sălbatice… ele nu fac nici o selecţie, mănâncă orice. Şi chiar pisica atât de grijulie cu igiena ei, înghite şoarecii cu pilea şi cu intestinele. În prezent, în domeniul igienei alimentare, oamenii au făcut multe progrese. Din copilărie ei ştiu că mâncând fructe, peşte, scoici, melci, trebuie să le înlăture pielea, sâmburii, seminţele, oasele, cochiliile. Deci, oamenii ştiu în aparenţă cum să se hrănească. Atunci când mănâncă brânză, îi înlătură în mod automat coaja şi astfel sunt consideraţi oameni foarte civilizaţi!
Evident, există încă multe ţări în Africa, în Asia, unde igiena nu este foarte răspândită. De exemplu, atunci când mă aflam în India, am văzut spectacole nu prea plăcute: şobolani enormi care se plimbau în bucătăriile hotelurilor… Şi când m-am dus pe insula Elefanta, în apropiere de Bombay, am văzut hinduşi bând apă stătută, chiar mlăştinoasă! S-ar părea că acelea erau locuri sacre; eu cred acest lucru, dar apa nu era deloc sacră, căci microbii nu au nici un respect pentru locurile sacre. Dar să nu ne oprim asupra acestor cazuri particulare. În ansamblu, putem spune că oamenii au făcut mari progrese în modul lor de a se hrăni. Ei consideră că este folositor să rafineze, să sterilizeze, să pasteurizeze, şi toată lumea este de acord că este util ca hrana să fie triată pentru a elimina elementele indigeste sau nocive.
Înlăturând, separând, respingând mereu o parte din hrană, omul a făcut deci un pas enorm pentru a nu semăna cu animalele. Numai că el nu a înţeles că există şi alte domenii în care trebuie să facă curăţenie, să spele, să elimine, să trieze, să separe ce este folositor de ceea ce nu este, purul de impur. În domeniul gândurilor şi al sentimentelor există deopotrivă o hrană pe care o consumăm şi pe care o digerăm, dar aici oamenii sunt asemenea pisicilor: ei înghit pielea şi intestinele, adică tot ce este murdar şi nociv. Ei trebuie deci să facă progrese şi să înveţe să selecteze hrana psihică aşa cum o fac cu hrana fizică. Stă scris în tabla de Smarald: “Vei separa subtilul de dens”, adică purul de impur. Evident spunând aceste lucruri Hermes Trismegistus mergea mult mai departe, deoarece se referea la piatra filosofală. Dar este exact acelaşi principiu.
Purul este separat de impur aşa cum aurul sau pietrele preţioase se extrag din minereul lor. De altfel, întreaga viaţă se bazează pe acest principiu al separării, al triajului, el există în toate industriile, în toate meseriile. Peste tot se fac triaje: în magazine, în băcănii, printre diamante, printre pietrele preţioase… Concursurile, examenele sunt tot selecţii, şi când se pune problema alegerii unui general, sau alegerea unei “Miss Monde”, se impune întotdeauna un triaj. Dar în viaţa interioară, nu ştim niciodată că trebuie de asemenea să separăm, să eliminăm, să triem. Întrebaţi-i chiar şi pe cei mai instruiţi oameni care sunt gândurile şi sentimentele nocive ce pot introduce în om boala şi descompunerea, ei nu vor şti să vă răspundă. Pentru ei, toate gândurile şi sentimentele sunt aproape asemănătoare.
Ei nu se îndoiesc că şi aici există o distincţie de făcut ca în cazul carburanţilor sau al alimentelor sortate după calitatea lor: prima calitate, a doua calitate… În trecut se foloseau, pentru producerea căldurii şi a luminii, materiale de o calitate atât de proastă încât acestea afumau, produceau usturime la ochi, miroseau urât… erai aproape asfixiat ! În timp ce acum se foloseşte de exemplu electricitatea care nu lasă deşeuri şi nu produce nici fum. Chiar şi pentru cărbune, ştim că există mai multe calităţi: de la acela care dă multă căldură şi puţină cenuşă, până la cel care dă puţină căldură şi multă cenuşă. Orice material combustibil: cărbune, lemn, petrol, benzină, paie, conţine (în proporţii diferite şi acest lucru este important) câteva elemente necomestibile. Fiecare materie este deci de o anume calitate, mai bună sau mai proastă, de aceea trebuie întotdeauna să alegem. La fel se întâmplă şi în cazul sentimentelor.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.08.24 – Nutritia, punct de plecare pentru un studiu al puritatii

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Nutriţia, punct de plecare pentru un studiu al purităţii
24.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

Deci, dragii mei fraţi şi surori, mai avem câteva minute în această seară…
Dacă cineva doreşte să îmi pună vreo întrebare despre un subiect care îl preocupă, voi încerca să îi răspund.
Întrebare: Maestre, ne puteţi spune cum trebuie să înţelegem puritatea?
Puritatea?… Putem considera acest subiect în tot felul de moduri, dar de fapt puritatea se defineşte mereu prin simplitate; da, ceea ce este pur, este ceea ce este simplu, adică neamestecat, lipsit de orice element străin sau contrar bunei funcţionări şi armoniei ansamblului. Să luăm ca exemplu organismul… De ce organismul? Fiindcă, pentru a înţelege puritatea, nu este necesar să începem prin a studia domeniul eticii, al moralei. Puritatea aparţine tuturor domeniilor şi va fi mult mai clar dacă începem prin a o studia în planul fizic, în organism, începând cu nutriţia.
Când mâncăm, toate elementele pe care le absorbim şi care nu contribuie la bunăstarea şi la sănătatea organismului, sunt considerate nocive, impure. Evident, aceste elemente nu au întotdeauna aparenţa impurităţii: o otravă poate fi transparentă, dar dacă o înghiţiţi, muriţi. Iar atunci când tăiaţi fructe, de exemplu portocale sau mandarine, sunteţi uimiţi de limpezimea materiei lor, dar în realitate, ele nu sunt în totalitate pure, nici un aliment nu este perfect pur.
Atunci, ce face organismul? Ei bine, se întâmplă în organism acelaşi lucru ca la frontiere, unde vameşii vă inspectează maşina şi valizele pentru a verifica dacă faceţi trafic ilegal, vă impiedică să treceţi cu o marfă interzisă. La fel, în fiinţa umană se află vameşi care examinează hrana şi care resping tot ceea ce nu poate intra în constituţia organismului.
Din păcate, omul se găseşte deseori într-o asemenea stare încât impiedică inconştient lucrarea acestor vameşi. De exemplu, atunci când are griji sau este obosit, deprimat, tulburat, el perturbă funcţionarea tuturor acelor entităţi care sunt însărcinate să facă o selecţie, şi astfel ele lasă să treacă elementele dăunătoare ce încep să se acumuleze undeva în el. Deci, prin modul lui de a acţiona, de a înţelege şi de a simţi lucrurile, omul acţionează asupra creaturilor care se află înăuntrul lui, asupra celulelor sale, şi dacă nu este cumpătat ajunge să se atenueze sau să le pervertească gustul, introducând astfel lăcomia, dezordinea şi lipsa de discernământ la funcţionarii care încep să nu mai vadă foarte clar, lăsând să treacă elementele dăunătoare.
V-am spus deja câţi oameni se înşeală gândind că este de ajuns să arate în faţa celorlalţi o aparenţă de curaj, de moralitate, de stăpânire de sine, iar atunci când sunt singuri să poată face orice. Ei nu ştiu că trebuie să-şi dea mai întâi lor înşişi un exemplu (A se vedea vol. ХIХ: “Cea mai bună metodă pedagogică: exemplul”), în faţa propriilor celule, fiindcă celulele lor sunt în primul rând copiii lor, şi trebuie să le educe. În faţa celorlalţi, majoritatea sunt impecabili, dar când sunt singuri în faţa lor înşile, ei îşi permit tot ceea ce le face plăcere şi care deseori nu este prea “ortodox”, iar celulele lor care observă, primesc un exemplu prost. Fiindcă totul se înregistrează înăuntrul lor şi celulele spun: “Ei bine, şi noi vom face ceea ce ne place”, şi este imposibil apoi să le faci să asculte. Dar astăzi nu voi mai reveni asupra acestui subiect. Aş dori să vă spun pur şi simplu că dacă omul nu se supraveghează, el tulbură lucrarea entităţilor însărcinate să îi protejeze organismul, şi într-o bună zi apar tumorile, febra, tot felul de boli…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.08.24 – Fluviul vietii

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Fluviul vieţii
Conferinţa din 25.08.1966 (Bonfin)
Conferinţă improvizată

În alte conferinţe, v-am vorbit deja mult despre cei zece sefiroţi: Kether, Hohmah, Binah, Hased, Gheburah, Tiferet, Neţah, Hod, Iesod şi Malkut. V-am mai spus de asemenea că cel de-al nouălea sefirot, Iesod, al cărui nume înseamnă fundament, bază, supraveghează puritatea. Vom vedea imediat de ce o face tocmai acest sefirot care reprezintă baza. În sefirotul Iesod domneşte Domnul Şadai El Hai, al cărui nume înseamnă: Atotputernicul Dumnezeu Viu. Şadai El Hai este distribuitorul vieţii. În acest sefirot se găseşte ordinul îngeresc al Heruvimilor (Îngerii din religia creştină) care îl au în frunte pe Arhanghelul Gabriel. Arhanghelul Gabriel supraveghează naşterea copiilor, şi deci nu întâmplător în Scripturi se menţionează că acest Arhanghel a apărut Mariei pentru a-i anunţa naşterea lui Iisus, şi lui Zaharia, soţul Elisabetei, pentru a-i anunţa naştrea lui Ioan Botezătorul. Luna constituie latura materială a sefirotului Iesod, în ebraică Levana. Luna este simbolul femeii, al imaginaţiei, adică al materiei căreia i se poate da o infinitate de forme, dar ea este deopotrivă şi simbolul purităţii. Atunci când fiinţa umană vine să se încarneze pe pământ, sufletul ei trece prin regiunea lunii, şi atunci când părăseşte pământul trece din nou pe acolo înainte de a se îndrepta spre alte regiuni. Luna prezidează deci naşterea dar şi moartea. Vedeţi deci că Luna este legată de probleme esenţiale.
În general se fac tot felul de glume legate de lună. Se spune despre un om distrat că este “plecat pe lună”, şi se spune în anumite cazuri că am văzut cele doua feţe ale lunii! Cât despre nebuni, se spune că sunt lunatici ! Şi se pare că “insolaţiile” provocate de lună sunt mai puternice decât cele ale soarelui ! Vedeţi deci că luna îi influenţează pe nebuni, pe aiuriţi, dar acesta este doar aspectul ei inferior. În realitate, luna are mai multe aspecte, dar pentru a simplifica lucrurile, vom menţiona numai două: o regiune crepusculară unde se află iluziile, minciunile, nebuniile, aberaţiile şi o altă regiune care este puritatea absolută, viziunea clară a lucrurilor. Mulţi poeţi se complac în regiunile crepusculare ale lunii: ei sunt mândri să aducă prin poezia lor un element ireal: fantezia, imaginaţia, fantasticul, dar acest univers vag şi imprecis în care ei se refugiază este foarte periculos şi mulţi dintre ei au înnebunit.
Fiecare sefirot reprezintă o lume ierarhizată. În regiunile inferioare ale lui Iesod găsim praf, nori, adică iluziile, rătăcirile. Da, pentru că Iesod este începutul vieţii psihice iar viaţa psihică este constituită la început din regiuni ceţoase, din forme vagi, nedefinite. De aceea cei care nu au mers mai departe pentru a se dezvolta prin studiu şi meditaţie sunt victime ale unor forme iluzorii.
Evident, Iesod este o regiune mult mai subtilă decât Malkut, dar partea cea mai apropiată de Malkut nu poate prezenta o mare claritate, ea este încă prea umedă, prea prăfuită. Trebuie deci să parcurgem această zonă pentru a merge dincolo de ea… până la descoperirea lumii celei mai mari lumini, Tiferet, regiunea soarelui. Să vedem acum de ce Iesod reprezintă sefirotul purităţii. V-am spus deja că Şadai El Hai este distribuitorul vieţii şi Heruvimii, Îngerii, primesc această viaţă şi o transmit oamenilor. Or, aşa cum am văzut în conferinţa precedentă, viaţa este un curent, un fluviu care vine de foarte sus, de la Izvor… Acest fluviu de viaţă este Hristos însuşi. De aceea Iisus spunea: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Citind aceste cuvinte, un Iniţiat vede imediat imaginea râului care coboară din munte şi se aruncă în mare. Calea, Adevărul, Viaţa… Ce reprezintă aceste trei cuvinte! Calea este albia râului; Viaţa este apa care curge în albia acestui râu; şi Adevărul este izvorul de unde curge viaţa, de unde ţâşnesc toate creaţiile. Dar putem da o altă interpretare. Albia râului cu meandrele sale este calea înţelepciunii ce urcă până la izvor, la adevăr. Cât despre apă, ea este iubirea, viaţa, căci viaţa nu este altceva decât iubire, fiindcă viaţa se naşte din iubire.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.03.06 – Moartea si viata de dincolo.pdf

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Moartea si viata de dincolo
6 martie 1966 – Sevres

Nu întotdeauna sunt aceleaşi suflete care vin să se încarneze pe Pământ. Se poate întâmpla ca aceleaşi să revină adesea de-a lungul mileniilor, dar nu este obligatoriu – pentru că Pământul nu este singurul loc unde creaturile pot să facă stagii şi să se dezvolte. Peste tot în Univers există «pământuri» unde creaturile se instruiesc. Atunci, tot aşa cum unele fiinţe vin de pe alte planete pentru a îndeplini anumite misiuni pe Pământ şi apoi pleacă după ce le-au înfăptuit, alte fiinţe părăsesc Pământul nostru pentru a merge pe alte planete. Cei Douazeci şi patru de Înţelepţi, Stăpânii destinului, guvernează această circulaţie a sufletelor.
Dar, în momentul când omul moare, porţile Pământului se închid în spatele lui, el se găseşte angajat într-un alt curent şi nu mai are dreptul de a se întoarce înapoi. Pentru asta nu este bine să evocăm morţii: pentru că împiedicăm evoluţia lor. Trebuie să ne rugăm pentru ei, trebuie să le trimitem lumina pentru ca să evolueze, să se libereze, dar nu trebuie să ne agăţăm de ei pentru a-i reţine, şi mai ales să nu încercăm să-i readucem pe Pământ. Cărţile vechi prezintă numeroase cazuri de evocări de morţi. Se înjunghiau animale şi datorită emanaţiilor produse de sângele lor, se atrăgeau şi se hrăneau sufletele morţilor care, timp de câteva clipe regăseau astfel un fel de vitalitate. Există în Odiseea un episod unde vedem pe Ulise făcând să revină din Infern Umbra ghicitorului Tirezias pentru ca acesta să-i prezică viitorul. De asemenea şi în Vechiul Testament putem citi povestea vizitei pe care regele Saul a făcut-o vrăjitoarei din «En-Dor», pentru ca aceasta să cheme în fata lui umbra marelui rege Samuel. Saul vroia să afle de la el soarta razboiului pe care îl ducea contra Filistinilor. Acest gen de evocare se numeşte: «necromancie», căci este vorba de o prezicere a viitorului (mancie) prin intermediul morţilor (necro). Dar vă amintiţi de ceea ce Samuel îi zice lui Saul în momentul în care apare: «Pentru ce m-ai tulburat tu chemându-mă?» Da, pentru că morţilor care au trăit pe Pământ ca mari spirite nu le place să fie deranjaţi pentru a satisface curiozitatea celor vii: ei se simt atât de îndepărtaţi de preocupări meschine şi limitate!
Bineînţeles, ei nu uită şi acceptă să ne ajute, dar de o altă manieră (Într-o altă conferinţă Maestrul Omraam Mikhael Aivanhov spune: «Când, în momentul transfigurării de pe muntele Thabor, Iisus a apărut discipolilor săi, el era atât de luminos şi strălucitor că n-au putut să suporte această lumină şi au căzut cu faţa la pământ. Această transfigurare era o erupţie a corpului său spiritual, corpul de glorie, în planul fizic. Nu sosise încă momentul pentru Iisus de a-şi detaşa corpul de glorie, de corpul său fizic pentru a trăi definitiv în el, dar el putea să apară în plenitudinea manifestării sale. Câteva persoane au putut să vadă corpul de glorie al anumitor Iniţiaţi, când se aflau în stări de încântare şi extaz: chipul lor strălucea, lumina, ţâşnea din toată fiinţa lor. Datorită acestui corp care nu este oprit de nici un obstacol material, Iniţiaţii pot călători în spaţiu, să traverseze munţii şi chiar să pătrundă până în centrul Pământului. El poate acţiona chiar la distanţă asupra creaturilor pentru a le ajuta. Da, chiar dacă corpul său fizic e bolnav un Iniţiat poate întotdeauna să lucreze şi să trimită ajutor, căci corpul fizic şi corpul de glorie sunt două realităţi total diferite. Chiar dacă un Iniţiat este muribund, chiar dacă e mort, corpul său de glorie este viu, strălucitor, el poate atinge creaturile în spaţiu pentru a le instrui, sfătui, consola şi a le da binecuvântările sale»).
Desigur ca majoritatea oamenilor, când părăsesc Pământul, nu sunt imediat liberaţi de legăturile pământeşti: ei rămân legaţi de părinţi, de prieteni (sau de duşmani !), de locuri, de averile lor, şi dacă nu sunt suficient de evoluaţi, dacă n-au în inima lor, în sufletul lor, dorinţa de a descoperi şi alte spaţii şi de a merge spre Dumnezeu, se învârt în jurul acestor fiinţe, case obiecte. Acestea sunt sufletele rătăcitoare care suferă şi care nu pot încă să se elibereze, cu toate că spiritele luminoase vin să le ajute. În timp ce aceia care au trăit pe Pământ în dragoste, lumină, virtuţi, îşi părăsesc foarte repede corpul şi zboară spre regiunile sublime unde plutesc în fericire şi bucurie. De acolo, ei pot trimite curenţi benefici la toţi cei pe care iau lăsat jos, pentru a-i ajuta, proteja, dar nu mai revin niciodată spre ei şi nici nu mai coboară, cum mulţi îşi mai imaginează. Din momentul în care sunt morţi, ei sunt foarte departe de Pământ şi nu mai revin.
Veţi spune: «Dar atunci, cum se face că spiritiştii cred că intră în comunicaţie cu anumite persoane celebre din trecut ?» NU, în realitate nu comunică cu ei, ci iată ce se întâmplă: când fiinţa umană se desprinde pentru a pleca în cealaltă parte, ea îşi lasă o parte din veşmintele sale. Bineînţeles eu nu vorbesc de veşmintele fizice ci de cele eterice şi astrale care plutesc în atmosferă şi sunt impregnate de tot ceea ce fiinţa a trăit. Sunt ca nişte coji sau învelişuri goale, părăsite de cei care le-au locuit şi care pot fi animate, însufleţite de către fluidele persoanelor reunite în şedinţele de spiritism pentru a evoca morţii. Şi cum în general aceste persoane nu sunt prea evoluate, evident că ele nu pot să degajeze decât fluide inferioare, îmbibate de pasiuni, de senzualitate, de pofte. Şi aceste fluide atrag din planul astral şi eteric toate felurile de existenţe ce plutesc şi care n-au fost încă absorbite de către centrul Pământului.
Spaţiul psihic înconjurând Pământul este curăţat în mod natural de tot ce e de prisos şi trimis în centrul Pământului; totuşi, anumite entităţi inferioare, numite larve elementare, sunt încă acolo, şi ele sunt cele care apar adesea în şedinţele de spiritism pentru a înşela şi rătăci oamenii. Şi nu numai că ele îi rătăcesc şi îi înşeală, dar îi şi epuizează, pentru că, pentru a rămâne mai mult timp vii, ele absorb vitalitatea oamenilor.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.02.06 – Misiunea artei. Simbolismul piramidei. (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 6 februarie 1966
Misiunea artei (simbolismul piramidei)
B

Artiştii trebuie să procedeze aidoma naturii. Piramida este reflectarea filozofiei Iniţiaţilor egipteni.
Deci, în această şcoală, care exista în trecut şi pe care unii o urmau, se putea ajunge la sesizarea lucrurilor reale, care exista în lumea subtilă şi la reflectarea lor în materie. De aceea, pe aceste genii nu le putem înţelege în totalitate astăzi. De ce? Fiindcă astăzi oamenii au abandonat aceste tradiţii, aceste practici, aceste exerciţii şi nu mai urcă sus pentru a contempla ceva pe care să le transmită apoi oamenilor, nu, nu, ei nu au timp, nu fac eforturi, se plimbă prin cârciumi, unde compun cântece, desenează prin fum câte ceva înspăimântător, fără inspiraţie departe de orice dimensiune celestă. Şi aşa, încet-încet, arta nu mai este celestă, divină, nu mai uşurează, nu-i mai conduce pe oameni spre înălţimi, ci îi lasă să zacă pe pământ, ce vreţi, e mai bine…, da, să priveşti o vacă şi s-o desenezi, în loc să contempli divinitatea! Să priveşti cum o vacă e rănită, plină de sânge pe stomac, oare ce vă poate spune acest lucru? Există asemenea pictori…
Eu am văzut, credeţi-mă, am fost în expoziţii… Eu ştiu mult mai multe decât voi, şi foarte rar poţi exclama: “O, ce frumos e!”. Este mereu prozaic, fiindcă trebuie să fim realişti. Ei bine, arta nu trebuie să fie tocmai realistă. De ce? Fiindcă nu va fi artă. Iată de ce avem nevoie de artă, fiindcă vedem lucruri prozaice, pământeşti, urâte, în jurul nostru, zi şi noapte, şi avem nevoie de ceva pentru a evada. La ce ar servi arta dacă ne-ar arăta aceleaşi urâţimi, aceleaşi erori. Ce filozofie mai este şi asta ? Arta este aici, pentru a ne ajuta, pentru a ne conduce, pentru a ne scoate din această urâţenie zilnică. Ei bine, pictorii ne arată, din nou, câteva pahare, câteva fructe, ca şi cum n-am fi văzut niciodată aşa ceva… Sau, străzi cu magazine, femei goale, urâte… Dumnezeule, măcar de-ar găsi un model ca să minuneze lumea întreagă. Aceasta este arta, da. Sigur că trebuie să arătăm realitatea, dar fotografia o poate face mult mai bine. Vedeţi, oamenii nu au o filozofie, copiază realitatea şi sunt nefericiţi.
Arta trebuie să proiecteze oamenii spre domeniul celest, pentru ca ei să poată trăi câteva minute acolo. Iată arta adevărată, poveştile cu zâne, poveştile copiilor. Adulţii au şi ei nevoie de poveşti, au nevoie să trăiască într-o lume ireală. Ei bine, această lume este reală, numai oamenii au devenit prea prozaici şi au uitat-o…, şi acum desenează proza, pământ, urâţenii, imperfecţiuni, lucruri deformate. Eu mă revolt în faţa acestei filozofii. Arta trebuie să vă prezinte ceva îndepărtat, perfect, minunat, încât să puteţi spune: “ Oh, eu doresc să fiu la fel, să avansez, să evoluez”. Cum să ne facă arta să avansăm când ea este asemenea nouă? Ea trebuie să ne prezinte Cerul pentru a merge spre el, ceva rar. Aşa va fi în viitor. Nu dau doi bani pe ceea ce este în capul altora, eu ascult de părerile Iniţiaţilor din trecut şi de astăzi. Că ceilalţi s-au îndepărtat, este treaba lor, dar vor observa că s-au rătăcit. Avem nevoie de pictori, de muzicieni, de sculptori, dar în această idee. Când ei vor începe să urce, să contempleze, să mediteze, să ceară, să caute, într-o zi se vor exprima în forme unice. Aceasta este arta. Aşa făceau pictorii şi sculptorii trecutului; astăzi, ei s-au împotmolit, s-au înecat. Trebuie să-i reeducăm, să-i instruim, acum sunt mult prea neştiutori.
În trecut ei îşi puneau o cravată specială ca să arate că erau artişti. Cineva îi întreba: “Ce faceţi?”. – “Sunt pictor”. Şi, nu fac nimic, bălăngănindu-se cu pălaria şi pletele lor lungi… Îi vedem de departe, cu mânecile lor lungi şi cu hainele lor de catifea.
Dar să lăsăm acestea. Să mergem puţin spre esenţial. Există metode pentru a crea lucruri cu adevărat adevărate, simţite, frumoase şi veşnice care nu se vor distruge niciodată. În timp ce, multe lucruri făcute de alţii vor dispare, cărţi, desene, iar ceea ce va rămâne va conduce oamenii spre perfecţiune. De aceea, limbajul nostru trebuie cunoscut, punctul nostru de vedere, care este complet altul. Nu este dezordine, nici anarhie. Vom vedea imediat…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.02.06 – Misiunea artei. Simbolismul piramidei. (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 6 februarie 1966
Misiunea artei (simbolismul piramidei)
A

Artiştii trebuie să procedeze aidoma naturii. Piramida este reflectarea filozofiei Iniţiaţilor egipteni. Am senzaţia că ceea ce vreau să vă spun este foarte important. Va fi ca o cheie care va explica multe lucruri. Adesea mi s-a întâmplat când vorbesc despre probleme esenţiale, foarte importante, asupra cărora fiecare are, bineînţeles, părerile, punctele sale de vedere. Ce pot face eu, însă ? Adesea sunt mulţi care mă pot asculta şi spune: “Oh, dar nu seamănă cu ceea ce gândesc eu, sau cum lumea întreagă o explică şi o crede”. Nu suntem aici pentru a face plăcere tuturor ideilor oamenilor. Suntem aici, pentru a vă explica cum înţelegeau şi cum înţeleg Iniţiaţii lucrurile. Evident, vor exista lucruri care nu vor plăcea, deoarece nu vor corespunde. Unii se vor simţi răniţi, vexaţi, contrariaţi, lezaţi, dar nici urmă de aşa ceva în mintea mea ! Eu vreau mereu să creez în voi lucruri pozitive, armonioase, chiar dacă, uneori, vă veţi simţi uşor contrariaţi, răniţi, dar, apoi eu repar, explicându-mi mai bine, dându-vă alte exemple, alte imagini, alte argumente; în final, omul înţelege că nu trebuia să se vexeze, să se simtă rănit.
De ce, din timp în timp, îi hărţuiesc astfel pe pictori, pe sculptori, pe dansatori, chiar şi pe arhitecţi, uneori, pe cineaşti, totul, totul?… Nu pe ei îi tulbur eu, ci mă leg de ideile lor, de concepţiile lor, care nu sunt foarte juste. Veţi spune: “Da, dar pe ce teren vă aşezaţi pentru a judeca ce este drept, poate şi dumneavoastră?…” Ei, tocmai aici doream să ajung. Din ce punct de vedere?
Există mulţi oameni care muncesc asupra artei. Există şi multe lucruri care s-au decalat, s-au schimbat, s-au îndepărtat. Oamenii aceia aveau anumite idei în cap, pentru a creea tabloruri şi statui, egiptenii, mai apoi grecii, care au copiat multe lucruri. Evident, ei nu au prezentat aceeaşi rigiditate, latura strict geometrică, câteva linii sobre ale egiptenilor, ei au înfrumuseţat, şi frumuseţea a coborât spre ei. Nu vom vorbi despre acestea, sunt multe lucruri de spus, există profesori cu studii de artă care mă depăşesc în cunoştinţe. Eu sunt aici pentru a căuta, găsi şi clasa tot ceea ce poate trezi în om frumuseţea, profunzimea, partea cea mai frumoasă a fiinţei sale. Dacă ajungem aici, pe calea culorilor, a formelor, a mişcării sau prin cuvinte, aceasta nu mai are importanţă. Dumnezeu ne-a dat o mulţime de mijloace de expresie. Ca şi naturii, de altfel. V-am vorbit în câteva conferinţe despre limbajul naturii, despre felul ei de exprimare. Iată, în latura cromatică prin culori, vedem deja ceea ce este în ramolire, ceea ce se coace sau înfloreşte, ceea ce este viguros, plin de viaţă, în culori exprimându-se toate, boli sau dezacorduri. Chiar şi doctorii, când privesc culorile feţei voastre încearcă să descopere ce otravă aţi luat deoarece fiecare otravă dă o culoare diferită şi arată boala respectivă. Deci, culorile sunt un limbaj al naturii. Aşa vedem în natură care sunt florile, care sunt animalele, care sunt otrăvurile şi lucrurile veninoase, periculoase şi care sunt cele minunate, inofensive, prin culori; chiar şi ierburile ne avertizează să nu atingem o plantă veninoasă, prin culori. Unele au, chiar, din nefericire, culori extraordinare. În natură, pe cer, înaintea furtunilor, a cutremurilor sau a oricărui eveniment, culorile vorbesc. Este, deci, un limbaj determinat. Există oameni care s-au aplecat aupra acestor lucruri, au studiat cum natura se exprimă prin culori. Şi, după aceste culori ei ghiceau, descifrau, se informau şi totul se întâmpla apoi, întocmai… Erau pronosticuri, avertismente, limbaje, coduri, despre care nu ne putem îndoi.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More