Category Omraam Mikhael Aivanhov

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (C)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 06.03.1969
(Videlinata – Elveţia)
C
Conferinţă improvizată

Întrebare: Maestre, aţi vrea să ne spuneţi cum se manifestă a doua naştere?
E un subiect pe care l-am tratat deja de mai multe ori, mai ales de Crăciun când eşti obligat să te opreşti asupra naşterii lui Iisus. Aşa cum v-am spus, naşterea lui Iisus trebuie interpretată simbolic ca naştere a lui Hristos în fiecare suflet. Nu e de-ajuns că Iisus s-a născut acum 2000 de ani. Creştinii sunt foarte mândri de asta, se bucură că acest eveniment fericit a avut loc, dar se opresc aici. Nu sunt mulţi cei care se gândesc să lucreze, să facă eforturi şi să înveţe pentru ca Iisus să se nască interior în fiecare suflet, în fiecare spirit. Căci dacă ar fi fost de-ajuns ca Iisus să se nască acum 2000 de ani, de ce n-a sosit încă Împărăţia lui Dumnezeu? Războaiele, sărăcia, bolile, toate acestea ar fi trebuit să dispară.
Naşterea lui Iisus a fost fără îndoială un eveniment foarte important. Nu există cuvinte pentru a-l exprima. N-am spus niciodată că trebuie minimalizată importanţa naşterii lui Iisus din punct de vedere istoric, dar insist în a arăta că trebuie să existe o continuare. Din punct de vedere religios, din punct de vedere mistic, naşterea lui Iisus trebuie continuată. Un asemenea eveniment nu trebuie niciodată să fie limitat în timp. Această problemă nu este clară pentru creştini; cu toate acestea, ei ştiu că un apostol a spus: “Câtă strădanie am cheltuit pentru a face să se nască în voi Hristosul!”. Înseamnă că şi apostolii ştiau că naşterea lui Iisus trebuie să se repete în fiecare suflet. Şi sub ce formă? Este o problemă foarte vasta. Trebuie arătat cum a fost construită fiinţa umană în atelierele Domnului. A studia fiinţa omenească nu constă în a o cântări, a o măsura, a o taia în bucaţi pentru a vedea ce se află înăuntru. Nu, în felul acesta nu vom descoperi nimic, sau doar niscaiva organe, niscaiva oase, nervi şi capilare , dar nu vom descoperi omul însuşi, căci el nu este acolo.
Esenţialul, în om, este ceea ce este invizibil, impalpabil, imponderabil, subtil. Dar ar trebui să vorbesc mult despre acest subiect şi astăzi nu este timp. Am făcut-o deja în alte conferinţe, în care v-am explicat ce este corpul astral, corpul mental, corpul cauzal, buddhic şi atmic, materia din care sunt făcute, precum şi rolul şi funcţionarea lor. Despre toate aceste corpuri, ştiinţa oficială nu are nici o idee, de aceea multe probleme vor rămane de nerezolvat pentru ea: probleme pedagogice, psihologice şi medicale. Vor rămâne de nerezolvat, pentru că rezolvarea lor nu depinde nici de mijloacele fizice, nici de condiţiile materiale, ci de cunoaşterea corpurilor subtile. Am ţinut deja multe conferinţe referitoare la acest subiect şi nu pot reveni asupra lui. Acum ar trebui să ne oprim asupra laturii simbolice a ieslei. Da, de ce s-a născut Iisus într-o iesle, pe paie, între un bou şi-un asin. Veţi întelege în ce loc al corpului se găseşte această iesle, dacă vă amintiţi de conferinţa pe care v-am ţinut-o despre centrul Hara, când vă citam acest pasaj din Evanghelie: “…Din sânul lui vor ţâşni izvoare de apă vie”. De ce trebuia Iisus să se nască într-o iesle şi nu într-un palat, într-un templu, într-o locuinţă mare şi somptuoasă? Vedeţi, în Evanghelii totul este simbolic, dar de 2000 de ani, credincioşii n-au bănuit niciodată că îndărătul acestei povestiri a naşterii lui Iisus într-o iesle există ceva foarte profund. Ei cred că discipolii lui Iisus erau analfabeţi şi ignoranţi pe care El s-a dus să-i culeagă printre pescari.
Da, într-adevăr, Iisus era orb şi a ales pe te miri cine. Dacă s-ar şti numai ce au fost discipolii lui Iisus în alte încarnări! Au fost profeţi, regi şi printre ei se afla chiar şi Solomon. Da, printre cei 12 apostoli se afla Solomon. Şi cine era Solomon? Bineînţeles, nu mai era ca în trecut?… I s-a luat toată măreţia, toată slava, pentru că a trăit prea mult în opulenţă şi cu femeile; totuşi, întrucât avea mari calităţi şi multe cunoştinţe, i s-a dat un loc lângă Iisus. Numai că creştinii nu cred în reîncarnare şi apoi vor să le explici totul. Nu vor izbuti să explice nimic fără reîncarnare. […]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 01.03.1969
(Videlinata – Elveţia)
B
Conferinţă improvizată

Întrebare: Maestre, n-am avut norocul să ne aflăm la Sèvres în perioada Crăciunului şi se pare că aţi vorbit atunci de centrul Hara… Aţi vrea să ne spuneţi câteva cuvinte despre el?
De ani de zile vă învăţ prezentându-vă numai ce e sus, adică ce e luminos, ceresc, moral, dar aceasta e o pregătire pentru a putea coborî apoi în profunzimile fiinţei omeneşti, căci pentru a te cunoaşte cu adevărat, trebuie să cunoşti cele două regiuni: ce este sus şi ce este jos. Sus e creierul, iar jos e tocmai acel centru pe care japonezii îl numesc Hara. Şi ce plasează ei în acest centru ? Mai întâi echilibrul, dar şi forţa, rezistenţa, sănătatea, pacea, neosteneala. Ei au metode prin care trezesc acest centru şi-l dezvoltă ca să extragă din el energii, pentru că el conţine mari bogaţii şi este locuit de entităţi şi spirite.
Aşadar, dacă creierul reprezintă cerul, lumina, inteligenţa, înţelepciunea, celălalt centru reprezintă subconştientul, profunzimile necunoscute ale fiinţei omeneşti. Dar aceste regiuni sunt, desigur, foarte primejdioase, de aceea trebuie să explorezi mai întâi terenul de sus şi apoi, când eşti deja puternic, când ai arme şi tot echipamentul, poţi coborî în abisuri pentru a descoperi ce conţin. Jos se află izvorul, dar şi iadul, monştrii. Da, toate bogăţiile şi toate comorile sunt acolo, dar şi toate primejdiile. Când cobori pentru a explora pământul, găseşti aur, pietre preţioase, petrol. Totul e acolo jos şi nu sus. Jos descoperi aşadar minerale, dar pentru a le explora, trebuie să fii bine pregătit, adică puternic, conştient, pentru ca e posibil ca, coborând, omul să fie victima a tot soiul de tulburări, de frici, de temeri. Şi dacă nu ştie cum să se apere, cum să se înconjoare de lumină, nu va putea rezista, va fi învins şi-şi va lăsa acolo nu numai câţiva fulgi, ci şi pielea. Da, iată de ce în pedagogia noastră ne ocupăm mai întâi de lumea superioară. Dar va veni o zi când va trebui să studiaţi şi ce e jos, întunecat, neliniştitor. Oamenii dispreţuiesc această zonă fiindcă e de domeniul pântecelor, pe care îl consideră respingător, impur. Dar natura nu e de aceeaşi părere, iar noi trebuie să ne pronunţăm urmând natura şi nu mentalitatea omenească, atât de părtinitoare. Natura consideră lucrurile cu totul altfel; pentru ea amândouă zonele au importanţă şi pântecele chiar mai mult decât restul.
Dovada e că ea se ocupă mai întâi de această parte şi de cealaltă nu se prea sinchiseşte. Că eşti inteligent sau idiot, puţin îi pasă. Singurul lucru de care îi pasă e ca o făptură să fie vie, să poată mânca, să se poată mişca; şi chiar dacă e vorba de un animal inferior, n-are-a face, ea se îngrijeşte să-i dea viaţă. Aşadar, pentru ea, pântecul e mai important. De altfel doar pentru câţiva oameni creierul e pe primul loc. Pentru majoritatea, fără doar şi poate cele mai importante sunt pântecul şi organele de sex. Restul nu contează, atâta vreme cât pot să mănânce, să bea şi să aibă plăceri. Aşa că ei sunt aproape de natură, căci, credeţi-mă, natura nu se străduie să-i facă pe oameni mari filozofi, mari profeţi, mari Iniţiaţi, ea se străduie să facă din ei animale care umblă, aleargă, mănâncă, beau şi se bat între ele.
Pântecul este regiunea corpului în care se crează şi se formează fiinţele şi asta îi dovedeşte importanţa. Dacă ar fi atât de dezgustător, de ce l-ar fi ales natura. Desigur, nu e atât de estetic – cel puţin după estetica oamenilor -, dar din ce motiv vine viaţa tocmai de acolo? Nu numai că mama îşi poartă copilul în acel loc, dar şi copilul, legat prin cordonul ombilical, îşi ia din el forţe şi se hrăneşte. Ruşii numesc această regiune “jivot”, iar în bulgară “jivot” înseamnă viaţă. Da, viaţa vine de acolo şi apoi ea se propagă şi se distribuie în celelalte organe. Deci şi creierul este tributar acestui centru de la care primeşte viaţa. E la fel ca la copac. Regiunea cea mai importantă a copacului o constituie rădăcinile, care se află acolo undeva, nevăzute, ascunse, obscure, îngropate. Ei bine, centrul Hara reprezintă tocmai rădăcinile noastre. Şi dacă coborâm în radăcini pentru a afla ce a sădit acolo natura, vom descoperi o lume de o extraordinară bogăţie de materiale şi energii. E o mină, un izvor, asta e.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 12.01.1969
(Sèvres – Franţa)
A
Conferinţă improvizată

Aici, la Fraternitate, învăţaţi să simţiţi, să vedeţi, să înţelegeţi, să aflaţi gustul lucrurilor, adică să găsiţi sensul vieţii ceea ce e mai important decât orice. De acum înainte încercaţi să mă înţelegeţi şi să mă ajutaţi în munca mea pentru voi. Când veţi accepta, când mă veţi înţelege, vă veţi înălţa mai repede până la un punct de unde veţi vedea lumea ca pe o unitate.
În voi totul e încă prea risipit. Există scânduri, cuie, cărămizi, ciment, sticlă, dar toate aceste materiale nu formează un întreg, clădirea nu este încă înălţată. Aici învăţaţi să puneţi fiece lucru la locul lui, pentru a clădi un palat… sau un templu. În lume vi se dau doar materialele şi apoi treaba voastră cum vă descurcaţi! Iar voi adunaţi, tot adunaţi, dar sunteţi nefericiţi, fiindcă nu mai e loc nici pentru bucurie, nici pentru fericire, nici pentru încântare. Prea multe lucruri heteroclite! Şi asta se cheamă cultură şi civilizaţie! Trebuie să faceţi ceva cu tot ce acumulaţi, dar nu vi se explică în ce fel. Pe când într-o şcoală iniţiatică, numai asta contează. E adevărat, trebuie să aveţi materialele, aceasta este prima condiţie, dar esenţialul este să ştiţi cum să le îmbini şi după ce model. De-acum înainte veţi putea să mă ajutaţi în muncă, înţelegând ceea ce facem aici… Şi încetaţi a mă compara cu somităţile, cu savanţii, cu marile personalităţi! Ei vă dau, desigur, materiale peste materiale, dar totul e mort. În timp ce aici nu vi se dă nimic, dar sunteţi vii. Şi e mult mai bine. Aici vi se dă viaţa şi văd din ce în ce cum deveniţi vii, expresivi, activi, dinamici, conştienţi, hotărâţi, orientaţi… E posibil ca unii să slăbească, e adevărat, dar viaţa sporeşte! Când sporeşte materia, nu e cine ştie ce. Dar uneori, când sporeşte materia şi sporeşte şi spiritul, e bine. Pentru că un om slab, plăpând şi uscat ca o scândură nu e foarte reprezentativ. Ceilalţi zic: “Cine, ăla? Ptiu… Şi-o pală de vânt îl ia pe sus!”.
Când am fost în India, m-a mirat faptul că unii saddhu, unii yoghini au pântecul foarte mare. Şi-mi spuneam: “Dar aproape că nu mănâncă !…”. Şi de ce Buddha şi alţi înţelepţi sunt reprezentaţi şi ei cu un pântec proeminent? De fapt, unele pântece indică materialismul, grosolănia, senzualitatea… Dar la Iniţiaţi, ele sunt un semn al puterii, al forţei, al resurselor spirituale acumulate datorită exerciţiilor de respiraţie. Căci aceste exerciţii de respiraţie prelungite dezvoltă pântecul, unde se adună elemente capabile să vindece, să dezagrege tot ce e nociv. Aşadar pântecul poate fi un rezultat al materialismului omului sau spiritualităţii lui. Dacă pe chipul lui citim că nu se gândeşte decât să mănânce, să bea şi să doarmă, evident, burta este un indiciu nu tocmai favorabil! Dar dacă are calităţi de puritate, clarviziune, inteligenţă, pântecul dovedeşte că are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve pentru a-i vindeca pe ceilalţi şi a face multe lucruri pe care cel plăpând, cel slab nu le va putea face, sărmanul! pentru că nu are resurse. Uitaţi-vă la japonezi. Unii dintre ei au pântecul imens şi în acelaşi timp multă supleţe, multă forţă, multă inteligenţă. Şi asta pentru că lucrează pentru a dezvolta un centru, centrul Hara, situat la 4 centimetri sub ombilic. Hara înseamnă “pântec” şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide perforându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi atunci când omul, concentrându-se asupra lui, reuşeşte să-l dezvolte, devine neobosit, de neînvins.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.28 – A primi si a darui (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 28 Iulie 1968
A primi şi a dărui – partea a doua
Lectura meditaţiei zilei.

Să ne amintim de sfatul dat de Iisus:” Chiar dacă cineva îţi ia asta sau cealaltă, dă-i haina ta şi vino “. Ah, şi de ce? Pentru a semăna soarelui, pur şi simplu! Nu s-a spus chiar aşa: să-i semănăm soarelui, dar să putem deveni atât de puternici, deasupr a fricii şi temerii, încât nu vom mai muri de foame niciodată. Această frică, temere, trebuie învinsă. De ce? Pentru că personalitatea este aceea care se teme, nu individualitatea. De ce se teme personalitatea? Fiindcă se simte izolată, sărmană, mică, nefericită, încearcă să se asigure, să înveţe…, numai frica o împinge, temerea. Iar când există frică, nu poate exista iubire. Iubirea nu călătoreşte cu frica, acolo unde frica apare, iubirea dispare, iar unde este iubire nu există frică. Iată întreg mecanismul, performanţele personalităţii. Iată cum procedează ea, de ce îi este frică, cum acţionează, rezultatele, consecinţele, greutatea, opacitatea, tenebrele, într-un cuvânt răul. În timp ce, cu cealaltă lege, a soarelui, oh, la la la, ce bogăţie, ce bogăţie! Iată, omul înţelege, se află la mijloc şi ce ar trebui să facă acum? Trebuie să se îndepărteze din ce în ce mai mult de această personalitate, de care s-a apropiat într atâta, care i-a aruncat plase să-l prindă, fiindcă astfel omul va lucra pentru ea, pentru a o mulţumi. Ea are mereu nevoie de hrană, de băutură, de femei şi omul se supune. Atunci, ea se teme şi îl ţine. Şi cum a proiectat plase, tentacule, l-a acaparat şi el nu mai vede adevărul, ca şi caracatiţele urmărite care aruncă în urma lor cerneală pentru a se salva. Astfel acţionează personalitatea asupra omului. Omul nu vede … politica şi scopurile ei. Ea are un scop determinat, dar nu- l vede, este orb, aleargă s-o mulţumească Şi care este mijlocul pentru…? Trebuie să ne îndepărtăm, foarte simplu, pentru că nu o putem ucide, nu o putem opri să mănânce ceva, să se îmbrace…
Dar, îndepărtându-ne, efectul ei se va reduce, va fi mai rezonabilă, mai economică şi omul va supravieţui. Îndepărtându-ne, el se va apropia din ce în ce mai mult de cealaltă natură, individualitatea, adică soarele. Va începe să simtă căldura, lumina, viaţa, bunătatea, frumuseţea, dilataţia… Şi ca şi soarele, lumina se va transforma în aur, va fi mult aur înăuntru, înţelegeţi, şi în acest fel omul se poate salva de personalitate, numai prin îndepărtare de ea şi prin apropiere de individualitate.
Şi ce este individualitatea? Un mod de a judeca lucrurile diferit, o filozofie diferită, un spirit diferit, este ideea, inteligenţa, înţelepciunea, adică apropierea către tot ce este rezonabil, inteligent, simţit, frumos. Şi cum individualitatea este nemuritoare, este foarte puternică, îi comunică toate calităţile omului şi el se simte nemuritor, foarte puternic, calm şi sigur.
Iată avantajele unui Iniţiat, unui adevărat Iniţiat care se depărtează din ce în ce mai mult de personalitate, pentru a se apropia din ce în ce mai mult către spirit, către inteligenţă, către această individualitate, cum o numim noi. Atunci el începe să nu mai simtă atacurile, răutăţile, şmecheriile, toate lucrurile diabolice, se simte la adăpost fiindcă cealaltă, individualitatea, îi furnizează, îi comunică calităţile sale. Şi cum calităţile sunt formidabile, lui nu îi mai este frică, are o siguranţă, o convingere absolută, o certitudine, o claritate, nu îi este frică, nu mai doreşte lucruri pe care personalitatea le doreşte, el se eliberează. Aceasta este eliberarea! Nu ne putem elibera acum de toate forţele cosmosului, totuşi. Ne aflăm în acest cosmos, trăim, dar a ne elibera de ghearele personalităţii, de tine însuţi, de toate atracţiile, dereglările, calculele, de a le scoate din cap, din inimă, iată ce înseamnă adevărata eliberare. Vă este clar acum?

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.28 – A primi si a darui (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 28 Iulie 1968
A primi şi a dărui – partea întâi
Lectura meditaţiei zilei.

Pentru a se elibera, fiinţa umană trebuie să permită individualităţii sale (natura sa superioară) să se manifeste, degajându-se de influenţa personalităţii sale (natura sa inferioară).
Pentru a avea o idee clară despre personalitate şi individualitate, trebuie să vă dau câteva imagini, iar una dintre cele mai bune vine, de altfel, de la cuvântul “persona” – ea este o mască, un om care- şi pune diferite măşti pe chipul său, îşi schimbă personalitatea, dar rămâne mereu acelaşi. Iată că teatrul ne va da o idee exactă, un actor, un artist care este obligat să joace mai multe roluri, şi în fiecare piesă este îmbrăcat altfel, joacă în alt mod, se manifestă diferit. Iată ceea ce reprezintă personalitatea: rolul pe care îl joacă, pentru puţin timp, pe care-l schimbă apoi, dar omul însuşi rămâne neschimbat, rezistă timpului. Această comparaţie este foarte potrivită pentru personalitate. Aşadar fiinţa umană, care trebuie să trăiască o încarnare, o existenţă, se îmbracă, îşi pune o mască, ceea ce înseamnă că îşi ia o personalitate şi se manifestă într-un fel sau altul, este femeie sau bărbat, şi iată că într-o altă reîncarnare revine un altul, cu o altă personalitate, dar de fapt, el este mereu el însuşi. Atunci, acest “el însuşi” care rămâne este etern, nemuritor, iar “persona”, ea este trecătoare. Iată, ceea ce este
personalitatea. Ca în teatru.
Şi tot ceea ce rămâne, care se înscrie ca o moştenire, ca o bogăţie, din toate achiziţiile, din toate uceniciile prin care a trecut în timpul vieţii, tot ce rămâne înscris şi care trebuie transmis de la o reîncarnare la alta, este deci, ceea ce se păstrează în individualitate. Iar personalitatea se duce, dispare, nu mai rămâne nici o urmă de ea. Dar, toate achiziţiile, toate bogăţiile, toată înţelepciune a, acumul ate, rămân moştenire, ca o bogăţie inseparabilă de individualitate.
Atunci, individualitatea poate fi comparată cu soarele, şi personalitatea cu luna. Şi, ca şi luna, ea este schimbătoare, tot timpul se modifică, fără o lumină proprie, şi fără un centru ca soarele; personalitatea este şi ea schimbătoare, instabilă şi fără centru, pe când individualitatea este ca soarele, mereu strălucitoare, luminoasă, puternică.
Şi acum, când vă întrebam ieri pentru cine lucraţi?… Dacă lucraţi numai pentru personalitate, adică pentru ceea ce se schimbă, se transformă, şi care în final nu vă va lăsa nici o urmă, atunci toată munca, toate bogăţiile, toate achiziţiile sunt pierdute, risipite, aţi lucrat în zadar. Iar acum, pentru a ne face o idee mai clară despre când şi unde lucrăm pentru personalitate şi unde lucrăm pentru individualitate, trebuie să analizăm câteva exemple din viaţă.
Care este cea mai puternică, cea mai remarcabilă calitate a personalităţii? Ei bine, ea vrea întotdeauna să ia, să posede, să se cramponeze, să reţină, să păstreze, să amplifice. Atunci, în acel moment, ea lucrează, dar în domeniul intelectului, al inimii şi al voinţei, pentru că personalitatea este o trinitate, şi ea – ceea ce nu v-am spus – personalitatea este o trinitate răsturnată.
Individualitatea este o altă trinitate, dar redresată, aşezată. Asta înseamnă că personalitatea gândeşte, simte şi acţionează, dar într-un scop cât se poate de egoist, egocentric, de acaparare, de îmbogăţire, şi în acel moment, dacă nu există alte persoane sau alte forţe care să- i împiedice această tendinţă, care este cu adevărat o tendinţă posesivă, egoistă, ea se irită, devine răutăcioasă, crudă, vindicativă, răuvoitoare, nocivă, ea se înarmează, şi iată toate manifestările personalităţii, care vrea să păstreze ce- a câştigat, ceea ce vrea ea. Aşadar, toate gândurile sunt îndreptate mereu către ea, adică către a lua. Inima, adică sentimentele, sunt permanent orientate către ea, către bucuriile vieţii, iar voinţa sa este tot timpul axată pe ideea de a acţiona în folosul său. Iată ce este personalitatea.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1968.07.26 – Cele doua naturi ale fiintei umane

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Conferinţa din 26 iulie 1968
Cele două naturi ale fiinţei umane
Proprietăţile şi manifestările celor două naturi ale fiinţei umane – natura inferioară sau personalitatea, natura superioară sau individualitatea.
Lectura meditaţiei zilei

Astăzi v-am vorbit despre anumite lucruri legate de Doctor Jeckill şi Mister Hyde, dar nu am atins probleme mult mai profunde. Ceea ce este sigur este că există două naturi, nu se poate nega, două naturi aproape opuse, una care trage plapuma spre sine şi cealaltă care este mai largă, mai generoasă mai imparţială, mai dreaptă. Dacă o studiem pe prima, pe care o numim personalitate, dacă studiem bine această natură, ea are calităţi, are lucruri bune, dar dacă mergem după această natură, rezultatele vor fi catastrofice din toate punctele de vedere.
Iar detaliile, v-am arătat în conferinţele detaliate, aspectele, manifestările diferite. Ceea ce este bun la personalitate, este că ea trage plapuma, ea se protejează, ea se descurcă, ea are totuşi un centru, ea trage totul spre ea, dar se ceartă cu toată lumea ! Iată, este prea personală, prea egocentrică în sfaturile sale, în judecăţile sale, ea este prea dură, ea este fără iubire, fără înţelepciune, fără inteligenţă chiar. Ea reclamă, ea vrea, ea cere, ea absoarbe tot, ea vrea să domine tot, este prea nervoasă, este prea vulnerabilă, este prea ofensată, este prea… oh, la, la, toate părţile negative ea le posedă.
Doar că, iată, este o foarte bogată mătuşică, foarte bogată, iată, ea posedă tot şi atunci pentru a-i face plăcere, pentru a o mulţumi, acceptăm, facem concesii, consimţim, în fine, ea reuşeşte întotdeauna să aibă primul cuvânt. Iar omul este mai degrabă un servitor pentru a-i mulţumi toate capriciile sale, toate dorinţele sale, toate elucubraţiile sale, în loc să meargă să mulţumească, să înţeleagă cealaltă natură, care este în interior, iată ce natură ! Dar este lăsată deoparte, ne batem joc de ea deseori, o diminuăm, o blamăm, o ridiculizăm şi din ce omul se detaşează de această natură care este într-adevăr divină, într-adevăr splendită, nemuritoare, glorioasă, extraordinară. Noi avem toţi în noi această natură. Dar cum a fost mereu camuflată, mereu ne-am debarasat de ea, am călcat-o în picioare, atunci din ce în ce ea este mai ascunsă, ea este camuflată, este băgată undeva şi din timp în timp doar, săraca, ea ridică vocea, ea dă sfaturi cu amabilitate, fără zgomot, fără violenţă, fără discuţii. Dar cum omul iubeşte mult, mult, tot ceea ce este zgomotos, tot ce este ţipător, tot ce este aiurea, el, iată, ascultă de personalitate, el o mulţumeşte întotdeauna, iar toate sfaturile pe care ea le dă sunt întotdeauna dăunătoare, pentru că sunt în detrimentul vecinului, în detrimentul semenului.
Iată, noi avem aceste două naturi şi noi suntem între cele două, iar deseori suntem mai influenţaţi de natura inferioară, în loc să fim influenţaţi, să ascultăm, să mergem după cealaltă natură; şi iată acum putem clasa lumea întreagă în două categorii. Veţi spune: “De ce în două categorii, toată lumea inventează categorii, 7, 12, 36, 144 de categorii”. Voi puteţi inventa alte categorii, dar cele două categorii sunt cele mai accesibile pentru lumea întreagă, foarte clare, de înţeles.
Două categorii. O categorie care este complet personală, egoistă, care nu se gândeşte decât la a lua, a fura, a-i înşela pe alţii, a trişa, a se bate cu toate mijloacele, iar cealaltă care este într-adevăr generoasă, într-adevăr largă, întradevăr impersonală, într-adevăr divină, iar omul este între cele două. Două categorii.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1967.07.30 – Surya Yoga (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Surya Yoga
Conferinţa din 30.07.1967
B

Renunţaţi la asta şi veţi vedea apoi care va fi evoluţia ! Eu cunosc lucrurile acestea, ştiu ce vă împiedică să vă legaţi (de Cer). Şi am să vă spun toate aceste lucruri, am să vi le spun în detaliu, iar după aceea voi le veţi verifica; peste 10 ani, 20 de ani, 30 de ani, le veţi verifica. Iată. Luaţi lucrul acesta astăzi ca pe ceva foarte profund, notaţi-l, meditaţi supra lui şi nu-l uitaţi niciodată! Pentru că în felul acesta veţi progresa în această nouă yoga necunoscută oamenilor, desconsiderată, dispreţuită şi care e cea mai eficientă. Ea vă va da posibilitatea să înţelegeţi tot, să faceţi lumină în tot şi apoi să realizaţi tot. Începeţi aşadar prin a înţelege că Soarele este centrul sistemului solar şi că privindu-l, restabiliţi în voi înşivă acelaşi lucru: un sistem solar cu un soare în centru – spiritul vostru, care se întoarce, se instalează, guvernează, comandă, în timp ce înainte era harababură; era harababură, haos, nu exista un centru, nu exista un soare. Toţi mâncau, beau, strigau, distrugeau, totul era vraişte înăuntru. Cum vreţi ca în această dezordine, în această anarhie să rezolvaţi ceva, întelegeţi ceva?
Niciodată, nu e cu putinţă ! Deci mai întâi trebuie să fii ca sistemul solar, cu un soare în interior, pentru ca toţi să se învârtească în jurul unui centru. Acum nu există centru şi înăuntru toate umblă care-încotro: gândurile, sentimentele, celulele, dorinţele, toate. Nu există un guvern, nu există o căpetenie, nu există o divinitate în exterior, adică soarele. Mulţi oameni sunt în prezent în această stare. Cum n-au observat, n-au văzut că soluţia e aici: venim să luăm un model, modelul Soarelui. Soarele care este în centru şi toate planetele se învârt în jurul său, chiar şi Pământul, fără să observăm ne învârtim în jurul lui. De ce să nu facem lucrul acesta conştient ? Şi să spunem: «Şi eu vreau să fiu aşa: un sistem solar cu un centru înăuntru, dar un centru care să fie luminos! Un centru care nu este idiot, prost, ci luminos, viu, cald! Eu nu mai accept un centru stupid, tern, idiot, slab, murdar, dezgustător!». Gata! Purificare, curăţenie! Toţi cei care sunt acolo, în centru, pe care i-aţi luat drept divinităţi, drept şefi, drept ghizi, drept una, drept alta, drept (gogomani) sau savanţi sau personalităţi istorice, gata, îi veţi verifica. Veţi spune: «Tu eşti ca Soarel ?». «Nu tocmai!». «Hai afară! Pleacă!». «Dar tu, eşti cald ca Soarele? Nu? Hai, du-te!». Măturat, curăţenie! Şi instauraţi Soarele. Soarele înseamnă mult! Şi când se va prezenta înăuntru, când va intra înăuntru, în sfârşit, prezent, real, viu, veţi vedea de ce e în stare. Pur şi simplu va intra şi toţi locuitorii care sunt înăuntru îşi vor simţi şeful, stăpânul, domnul. Cum se joacă copiii… – mereu v-am dat acest exemplu – în şcoli, copiii se ceartă, se ciondănesc în recreaţie. Dar când apare învăţătorul – un omuleţ, acolo, cu o carte, un catalog sub braţ sau chiar un beţişor, totuşi, uneori – toţi se întorc la locurile lor, ca şi cum nimic nu s-a întâmplat; sunt nevinovaţi, ascultă în linişte, este extraordinar! Pentru că învăţătorul este în clasă. Şi în alte cazuri, pe care vi le-am prezentat; vreţi să vi le repet? De pildă este o serbare, undeva. Sunt nişte dansatori care trebuie să prezinte ceva, un program; toţi sunt împrăştiaţi, stau de vorbă, beau ceva. Dar vine căpetenia! Toţi se aranjează, doi câte doi, patru câte patru; ce frumos, ce minunat, ce ordine, ce simetrie! Începe lucrul, încep exerciţiile. Fără căpetenie totul era dezordonat. Trebuie adusă căpetenia, introduceţi-o şi veţi vedea cum ceilalţi îşi vor găsi locul! Pentru că pe moment, simbolic vorbind, inima este în stomac, iar stomacul a urcat în cap, iar creierul e la pământ. Simbolic vorbind…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1967.07.30 – Surya Yoga (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Surya Yoga
Conferinţa din 30.07.1967
A

Când apare soarele, toată lumea este atentă, chiar şi pământul, copacii; toţi vor să primească ceva de la soare. Se face linişte în natură. Totul se linişteşte, ca şi cum… animalele, păsările, copacii, toată lumea tace câteva minute, se opreşte; e o pace, o linişte extraordinară. Înainte nu era aşa şi după un timp nu mai este aşa. Păsările, de exemplu, se trezesc înainte de răsărit, sunt bucuroase, zboară, cântă… Când apare soarele, se opresc. Numai oamenii fac zgomot. Doar ei n-au înţeles nimic. Toată natura tace, iar oamenii continuă să lovească, să rostogolească, să strige, să vorbească, ca şi cum acest lucru, acest fenomen, acest eveniment care se produce în natură, în univers, n-are nici o importanţă. Asta ne arată cât de lipsiţi de respect şi de proşti sunt oamenii! Şi de aceea nu folosesc, nu profită, nu câştigă prea mult.
Voi veniţi în fiecare zi la răsăritul soarelui pe Rocher. Dar de ce veniţi? Nu este chiar atât de limpede. Unii vin pentru că vin ceilalţi; alţii vin pentru că vor o schimbare. Dar ca să facă o muncă, să se expună razelor soarelui, să înţeleagă ce e soarele, sunt foarte puţini.
Şi acum să aruncăm o privire asupra semnificaţiei, asupra importanţei, bogăţiilor, posibilităţilor pe care ni le dă soarele. Ca să fie limpede în mintea voastră. Iar după aceea, puteţi într-adevăr să faceţi multe lucruri. Se vorbeşte despre yoga, yoga, yoga… Şi eu v-am vorbit, expunându-vă, prezentându-vă diferitele tipuri de yoga care există în lume şi care au venit mai ales din India. Dar nu numai din India, ci şi din Egipt, din Tibet, în  special, din China, din Japonia, din pământul sfânt (?)… Toţi, toţi lucrau. Creştinii, musulmanii au cu toţii yoga lor. De pildă creştinii au adoraţia şi rugăciunea, contemplaţia, devoţiunea, iubirea faţă de Creator. S-au cantonat în asta, au ales asta, acesta este aspectul predominant al spiritului creştin. Ei bine, în India aceasta se numeşte Bahti Yoga. Devoţiunea, adoraţia, iubirea sunt minunate. Dar această (yoga) se potriveşte anumitor caractere, anumitor temperamente, nu este pentru toată lumea. Sunt alţii care au alte calităţi, alte haruri, uşurinţa în a face alte lucruri. Lor trebuie să li se dea altceva. Iată deci că există multe alte drumuri care duc la Creator. Şi dacă creştinii sunt foarte, foarte săraci, ei au ales doar acest aspect – care este de altfel cel mai minunat, nu trebuie să-l criticăm! – şi nu prea cunosc multe alte lucruri. Hinduşii sunt însă mult mai bogaţi, au mai multă varietate şi au dat multe alte mijloace. Astfel, cei care au un intelect apt pentru studiu, pentru a învăţa, pentru a aprofunda lucrurile, cu ajutorul gândului, al logicii, al inteligenţei, ei au creat Jnani Yoga, Yoga  Cunoaşterii. Şi aceasta duce la Dumnezeu. Sunt anumite temperamente cărora acest lucru li se potriveşte, le place, le e mai uşor, de ce să nu-i laşi să meargă pe acest drum? Să le dai cunoştinţe, cunoştinţe, cunoştinţe, iar ei vor ajunge la Creator pe această cale, a intelectului. Şi sunt alţii care au o voinţă, o voinţă !!! Au energii, au forţe de consumat; de ce să le umpli mereu creierul cu inima, când n-au nici un chef nici să se aşeze în genunchi, nici să contemple, nici să stea în adoraţie. Ei vor să facă ceva, să lucreze ! Şi atunci li se dă Karma Yoga. Karma Yoga înseamnă lucrări, realizări, îndatoriri, sarcini, lucruri de făcut, de făcut, pentru a-şi cheltui energiile, dar să nu aştepte nimic, nici o recompensă. Dacă e vorba să fii plătit, atunci nu mai e Karma Yoga ! Trebuie să fie gratuit, trebuie să fie dezinteresat.
Deci aceasta este Karma Yoga. Sunt unii care nu au această înclinaţie către ştiinţă, către filozofie, dar sunt devotaţi, vor să-i slujească pe ceilalţi; sunt ca Sfântul Christophorus. Nu prea-i interesează să aprofundeze ştiinţa. Trebuie să le se dea şi lor ceva de făcut. Iată voluntarii ! Şi mai sunt alţii care prin meditaţie, prin concentrare, reuşesc să se domine, să fie stăpâni pe ei înşişi, să fie deasupra a tot ce se petrece în interiorul lor. Iată Raja Yoga! Raja Yoga: prin stăpânire, prin dominare, prin concentrare ei reuşesc să se contopească cu Cel Etern. Ei devin regi. Asta înseamnă Raja, rege. Apoi mai sunt alte feluri de yoga. Kria Yoga, este prin lumină. Este foarte bine să lucrezi cu lumina, să poţi introduce lumina pretutindeni, să o proiectezi, să o înţelegi, să o cunoşti e foarte frumos, e minunat… Este yoga lui Babadji. El este cel care a propagat această yoga. Apoi este Hata Yoga, pentru cei cărora le plac mult exerciţiile fizice, să ia tot felul de poziţii, de posturi, mudra, cum se numesc: să se aplece, să se răsucească, să se facă cerc, să se facă ghem, să se întindă, să stea pe burtă, şi apoi să se ridice, să ridice picioarele, oh, là, là ! Cei cărora le place mult asta… – mie nu prea-mi place să fac asta, nu! Asta se numeşte Hata Yoga. Ea se bazează bineînţeles pe o cunoaştere a faptului că făcând o anumită mişcare, luând o anumită postură, declanşezi anumite celule, anumiţi centri şi în felul acesta… Ei bine, (pentru aceasta) trebuie să ai o voinţă tenace şi trebuie să fii dotat pentru asta. Sunt unii care nu pot şi renunţă. Sunt mulţi care renunţă. Yoga cea mai răspândită în Occident este Hata Yoga.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.12.11 – Ciclul Reincarnarea – Dovezi ale reincarnarii in Evanghelii (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Ciclul Reîncarnarea
Dovezi ale reîncarnării în Evanghelii
Conferinţa din 11 Decembrie 1966
B
Lectura meditaţiei zilei

Da, Iisus nu a minţit: Ilie şi-a primit pedeapsa greşelii sale când a revenit pe pământ în persoana lui Ioan Botezatorul. De aceea, deşi a spus despre el cuvinte minunate: “Dintre aceia care s-au născut din femeie, nimeni nu a fost mai mare ca Ioan Botezătorul”, Iisus nu a făcut nimic ca să-l salveze, căci dreptatea trebuia să se împlinească. Iisus putea să-l salveze…, căci spunea: “Toate puterile mi-au fost date, în Cer şi pe pământ”. Unde sunt aceste puteri când nu poţi salva pe cineva apropiat ţie ?… Acum, putem înţelege de ce a plecat Iisus când a aflat de întemniţarea lui Ioan Botezatorul: el nu trebuia să-l salveze pe Ioan. Legea este lege.
Să mergem mai departe: vă voi arăta, acum, că fără reîncarnare, nimic nu are sens în religie şi nici chiar în existenţă. Vă apropiaţi de un preot şi îl întrebaţi: “Părinte, de ce acest om este bogat, frumos, inteligent, puternic, reuşeşte în toate, iar celălalt este bolnav, urât, sărac, mizerabil şi prost ?”. Ei vă vor răspunde că aceasta a fost voinţa Domnului. Uneori, vă vor vorbi despre predestinare şi iertare, dar nici acestea nu vă vor explica mai mult. În orice caz, aceasta este voinţa Domnului. Să analizăm acest răspuns. Deoarece Domnul ne-a dat puţin creier, e bine să nu-l lăsăm să ruginească !… Astfel, Domnul are capricii; El face tot ceea ce I se cântă. El oferă unora tot şi altora nimic. Bine, înţeleg, El este Dumnezeu, aceasta este voinţa Sa, minunat şi eu mă înclin în faţa ei. Dar, găsesc de neînţeles faptul că apoi, El devine furios, nemulţumit, jignit, când aceia cărora El nu le-a dat nimic fac greşeli, sunt răi, necredincioşi, criminali.
Din moment ce Dumnezeu le-a dat oamenilor această mentalitate, această lipsă de inteligenţă sau de inimă, de ce să-i pedepsească? El, care are toate puterile, nu ar fi putut să-i facă buni, cinstiţi, inteligenţi, înţelepţi, pioşi,
minunaţi ? Nu, greşeala este numai a Lui când oamenii comit crime, dar şi mai mult, El îi şi pedepseşte din cauza acestor crime ! Aici este ceva ce nu merge deloc. El are puterile, face ce vrea, nu I se poate reproşa nimic, dar de ce nu este El mai consecvent, mai logic, mai just? Cel puţin, trebuia să-i lase pe oameni liniştiţi. Ah, nu, El îi aruncă în Infern pe vecie! Deci iaraşi eu sunt uimit: “Cât timp au păcătuit oamenii? Treizeci, patruzeci de ani?… Bine, să rămână în infern patruzeci de ani, nu mai mult. Dar să rămână o veşnicie!…” Nu, aici nu mai sunt de acord. Să judecăm puţin. Dar oamenii nu judecă, atât sunt de obsedaţi de tot ceea ce au primit drept învăţătură. Se pare că este criminal să judeci, dar la ce ne mai serveşte atunci inteligenţa? Dacă Dumnezeu ne-a dat-o, ce ar trebui să facem cu ea? În timp ce, dacă acceptăm reîncarnarea, dacă o studiem şi o înţelegem, atunci totul se va schimba. Dumnezeu este cu adevărat Stăpânul universului, cel mai mare, cel mai nobil, cel mai drept, plin de iubire şi noi înţelegem că, dacă suntem săraci, proşti, nefericiţi, greşeala ne aparţine fiindcă nu am ştiut să folosim tot ceea ce El ne-a dat la origini, căci am dorit să facem experienţe costisitoare; dar El, Domnul, cum este generos şi tolerant, ne-a lăsat să facem ce vrem, spunând: “Ei bine, vor suferi, îşi vor sparge capul, dar nu-i nimic, căci le voi da din nou din bogăţiile şi iubirea mea… au multe reîncarnări în faţa lor…” Deci El, ne-a lăsat să facem ce vrem, dar tot ceea ce ni se întâmplă rău, este numai din vina noastră! De ce Biserica dă vina numai pe Dumnezeu? veţi spune: “Nu, ea nu a făcut aceasta, ea a suprimat credinţa în reîncarnare”. În realitate, dacă judecăm cum trebuie, vedem că este cam acelaşi lucru.

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1966.12.11 – Ciclul Reincarnarea – Dovezi ale reincarnarii in Evanghelii (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

[portalspiritual.com] - Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Ciclul Reîncarnarea
Dovezi ale reîncarnării în Evanghelii
Conferinţa din 11 Decembrie 1966
A
Lectura meditaţiei zilei

Există oameni care au încercat să trimită anumite persoane în trecutul lor. Ei le hipnotizau şi prin sugestie le trimit în timp, zece ani, cincisprezece ani, până în copilărie; acestea îşi pot aminti momente din viaţa lor de la vârsta de un an chiar… Şi tot aşa, mai departe şi mai departe, înainte de naştere. Există asemenea cazuri, ce e drept mai rare, căci numai oameni foarte dezvoltaţi o pot face şi au făcut-o deja…
Deci, cineva poate fi “transportat” înainte de naşterea sa, dovedindu-se în acest fel existenţa unei reîncarnări. Şi chiar se poate afla de ce o anumită persoană este acum paralizată, oarbă, cocoşată, de ce a intervenit un accident, de ce a apărut o anumită situaţie, de ce s-a încălcat legea karmică, legea dreptăţii aşa cum este cunoscută în Orient… Da, căci poţi fi obligat să suferi ca să repari ceea ce ai făcut. Astfel se pot verifica reîncarnările. De aceea aş dori astăzi să vă vorbesc despre reîncarnare, căci de mai multă vreme am văzut printre voi unii care sunt preocupaţi şi îngrijoraţi de această problemă. Ei au fost învătaţi mereu că omul nu trăieşte decât o singură dată şi acum, auzind vorbindu-se despre reîncarnare, se tulbură şi îşi pierd repede capul. Cum aceasta atinge şi problema subconştientului, le-aş putea spune câteva cuvinte, nu vechilor mei prieteni, căci ei au auzit destule despre acest subiect, m-au auzit descifrând chiar Evanghelii pe această temă; dar, deşi acest lucru este clar, este scris, creştinii nu vor să o vadă… Vreţi să repet, din nou, pentru noii veniţi, aceste lucruri, ceilalţi nu se vor simţi jigniţi? Poate ei vor spune că ascultă mereu aceleaşi lucruri, dar această problemă este extrem de tulburătoare şi îi împiedică pe mulţi oameni să avanseze, să se elibereze şi să înţeleagă. Nimic nu este clar în mintea lor. Ei sunt uimiţi că noi credem în aşa ceva. Şi eu sunt uimit, da, am acest drept… Numai că, uimirea mea este de un alt fel… Sunt uimit de naivitatea lor, de a crede intr-un Dumnezeu lipsit de bunătate şi de dreptate, capricios şi monstruos, crud. Da, eu sunt uimit cum aceşti oameni mai cred încă… Cum tot ceea ce vă spun este argumentat, sunt obligat să vă explic şi veţi vedea apoi că nu veţi găsi un altul care să vă respecte mai mult, să respecte mai mult pe Domnul. Veţi vedea unde îl pun eu pe Dumnezeu, căci voi adesea, îl consideraţi ca pe un prieten, primiţi mesaje şi sfaturi de la El, dar eu nu cred în toate acestea, nici chiar în cazul meu… Eu îl pun atât de sus încât nu mi-am imaginat niciodată că pot conversa cu El, că m-am plimbat cu El, că m-a sfătuit într-o anume problemă… Pe deoparte, voi vă gândiţi că eu vă trădez şi astfel riscaţi să-L depreciaţi, să-L profanaţi. Nu, nu acesta este bunul Dumnezeu!… Da, dacă insistaţi atât, vă voi spune câteva cuvinte, şi chiar dacă nu insistaţi, tot vă voi spune!… Poate vreţi şi o pauză pentru ţigară!!!… Nu, aici nu vom fuma niciodată! Da, şi eu am
explicaţii pentru faptul reîntoarcerii oamenilor pe pământ: ei vroiau să fumeze acolo sus, da, informaţi-vă direct de la sursă dacă nu mă credeţi!…
Ne-am putea întinde mult cu această problemă, expunând de pildă, ce gândeau tibetanii, hinduşii, egiptenii, ce munci şi ce verificări au făcut ei în această direcţie. Iisus însuşi cunoştea aceasta, dovadă fiind întrebările ce le punea sau i se puneau… Veţi spune că aţi citit toate Evangheliile şi n-aţi găsit nicăieri scris cuvântul “reîncarnare”. Vă voi răspunde că nu este nimic uimitor aici, căci reîncarnarea nu a fost explicit menţionată într-o vreme când toţi credeau în ea. Cum să vorbească special despre ea, prevăzând o vreme ce va veni, când oamenii vor deveni atât de neştiutori şi de limitaţi? Ei au adus puţine dovezi în scrierile lor, căci nu vroiau să dezvolte o tradiţie în care toată lumea credea în acea vreme. Ah, nu sunt convingaător?… Bine, bine, vă voi convinge imediat…

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More