Category Omraam Mikhael Aivanhov

Caracterul – el este mai important pentru evoluția noastră decât evenimentele

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Ceea ce ea reprezintă, calitățile sale morale, caracterul ei contează cel mai mult pentru evoluția unei ființe umane, și nu condițiile, evenimentele ce le are de trecut în existența sa. Dacă ea are o judecată înțeleaptă, o inimă generoasă, dacă ea știe să se stăpânească orice i s-ar întâmpla, un succes sau un eșec, fericire sau nefericire, ea va extrage ceva bun din ele.

Să luăm exemplul unei persoane care moștenește pe neașteptate o mare avere sau face o căsătorie norocoasă. Toată lumea exclamă: „Oh, ce fericire, ce noroc!” Numai înțelepții, înainte de a se pronunța, încep prin a studia mentalitatea acelei persoane. Dacă ea este capricioasă, slabă, egoistă, ei o deplâng, fiindcă cu un asemenea temperament, cu cât se va găsi mai sus, cu atât mai repede se va prăbuși. În vreme ce, întreaga lume deplânge o altă persoană care și-a pierdut totul, sănătatea, averea sau reputația, un înțelept poate spune: „Această persoană este puternică, are un înalt ideal, o mare iubire: ea va fi în stare să transforme această pierdere într-o bogăție spirituală.””

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 14 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Caracterul – contează mai mult ca instruirea
CARACTER
Familia universală – ai cărei membri suntem
A-TI GASI CHEMAREA
CUMPĂTARE

Read More

Fraternitatea – prin lucrarea noastră, noi atingem toate ființele receptive la această idee

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Când medităm și ne rugăm împreună, noi emitem niște unde, iar aceste unde pleacă în lume să îi atingă pe bărbații și femeile care se deschid ideii de fraternitate pentru care lucrăm. Prin undele puternice și armonioase ce le emitem, noi trimitem niște mesaje ce sunt captate de ființele receptive și pregătite. Deseori, fără să știe de unde le vine acest impuls, se decid și ele să lucreze pentru pacea și fraternitatea în lume, pentru propagarea luminii, pentru slava Domnului.

Oriunde s-ar afla, oricine ar fi, chiar dacă ele nu ne cunosc, toate aceste ființe sunt legate de noi și ne primesc mesajele. Fiindcă în proiectele Cerului, toți copiii Domnului se vor uni într-o zi pentru realizarea Împărăției sale pe pământ.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 13 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Sentimentul de fraternitate – o conștiință a universalității noastre
Sacrificii – pe care le facem din iubire fraternă: singurele ce plac Domnului
STIGATUL DE AJUTOR AL FRATELUI TAU
O atitudine fraternă – îmbogățește pe fiecare din viața tuturor
Egalitate – noțiune ce trebuie completată cu aceea de fraternitate

Read More

Hrana sufletului și a spiritului – se află din belșug în univers

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“De ce vă simțiți în sinea voastră atât de înfometați, de însetați, în timp ce aveți posibilitatea să atrageți, cu ajutorul gândului, toate elementele subtile răspândite în profunzimea spațiului, toată această hrană la care aspiră sufletul și spiritul vostru? Ele vă stau, acolo, la dispoziție, nu există nici o interdicție, nici limite. Interdicțiile și limitele vin din voi, fiindcă sunteți niște leneși. Străduiți-vă să vă eliberați puțin și priviți imensitatea ce vă așteaptă.

Creatorul a împărțit totul. Viața se află peste tot: în apă, în arbori, în pietre, și mai ales în aer și în soare; dar, interior, voi muriți spiritual fiindcă nu vreți să vă străduiți să luați această viață ca să vă hrăniți sufletul și spiritul! Dumnezeu nu a spus niciodată că hrana trebuia să fie pentru unii și nu pentru alții; dacă nu faceți nimic să o căutați, El nu este responsabil. Așadar, studiați, exersați-vă, altminteri în timpul multor încarnări veți mai face foamete.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 12 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Inteligența noastră – depinde de hrana ce o luăm în toate planurile
Paradisurile artificiale – marturisesc nevoile sufletului căruia nu i se dă adevărata hrană
Hrana – ce putem deveni pentru entitățile celeste și Domnul
Hrana – influența exercitată de gândurile și sentimentele noastre asupra ei
Sângele – servește drept hrană entităților lumii invizibile

Read More

Focul spiritului – să îi dăm o materie de ars

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Lemnul folosit la foc este numit lemn uscat. Focul transformă în lumină, în căldură, în energie toate acele crengi întunecate, negre, răsucite. Veți spune: „Noi știm aceasta, dar ce treabă avem cu aceste crengi?” Ele vă privesc, pentru că, în mod simbolic, ele există și în voi. Și voi ați adunat în voi niște lemne uscate ce așteaptă să fie arse…Toate tendințele egoiste, pasionale, toate manifestările naturii voastre inferioare sunt ca lemnul uscat. Ardeți-le la focul spiritului, la focul iubirii divine, și ele vor aduce deopotrivă lumina, căldura și viața.

Focul ne învață că există peste tot o materie de ars. Uitați-vă: în biserici se aprind lumânări și candele.Dacă ele ar fi folosit numai la iluminat, de la descoperirea electricității nu ar mai fi fost utile. Dar, fiindcă un anumit ritual a fost păstrat, este bine să îi aprofundăm sensul: așa cum ceara se topește ca să întrețină flacăra, și noi trebuie să ardem o materie în noi ca să ne întreținem lumina interioară. ”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 9 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Practica spirituală – se bazează pe repetarea acelorași adevăruri
Minunile – fenomene naturale ce ascultă de legile spiritului
Lucrarea spirituală – acțiunea spiritului nostru asupra materiei
Ghid spiritual – este foarte dificil să-ți asumi această sarcină
Lucrarea spirituală – este singura care vorbește despre noi

Read More

Încercările – pentru că nu putem scăpa de ele, trebuie să ne întărim pentru a le înfrunta mai bine

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Nu putem scăpa de justiția divină și nici nu o putem ocoli. De aceea este inutil să îi consultăm pe astrologi, așa cum fac unii care vor să fie preveniți de diferite accidente, boli, ca să scape de ele. Orice am face, nu vom evita nimic: nu scăpîm de destin prin viclenie. Singurul lucru ce îl putem face este de a lucra să ne întărim, ca să avem posibilitatea să suportăm mai bine încercările în ziua când vor veni.

Să presupunem că în horoscopul vostru este indicată o boală gravă: ducând o viață cumpătată, purificându-vă și întărindu-vă organismul, vă pregătiți niște arme de luptă. Poate că nu veți putea să evitați acea boală, dar în ziua în care ea se va instala, îi puteți limita ravagiile. Această lege este valabilă în toate domeniile: strădaniile depuse ca să vă întăriți, să vă purificați, vă vor permite mereu să înfruntați încercările în cele mai bune condiții.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 8 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

A-TI GASI CHEMAREA
Bătrânețea – perioadă în care ne bucurăm de roadele strădaniilor noastre
Încercările noastre – s-au încheiat când ne-am putut bucura de ele
FALSELE INVATATURI ALE FRICII SI VINOVATIEI
VULNERABILITATE

Read More

Orgoliu și mândrie – manifestările lor

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Ce diferență există între orgoliu și mândrie?
Omul mândru se arată amabil, generos; el merge peste tot ca să fie văzut, face bine ca să fie remarcat, este serviabil ca să fie apreciat. Dar, dacă ceilalți mai obțin câteva avantaje, el se epuizează în final fizic, financiar și psihic. Orgoliosul dorește să fie apreciat și respectat, fără săfacă ceva pentru alții. Mulțumit de părerea bună ce o are despre sine, el nu vrea să se afișeze în ochii lumii, el dorește ca lumea să se deplaseze ca să îl descopere.Iar când el constată că nu este nici respectat, nici aprobat, nici recunoscut ca o ființă superioară, el se închide și se izolează.

La omul mândru există măcar o lumină…o lumină fumurie, este adevărat, dar el face totuși ceva ca să strălucească. Orgoliosul este întunecat, el se află sub semnul lui Saturn, în timp ce omul mândru este mai deggrabă sub semnul lui Jupiter. Așadar, întrebați-vă și voi acum: sunteți mai degrabă orgolioși sau niște oameni mândri?”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 7 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Orgoliul și umilința – unul sărăcește, cealaltă îmbogățește
Orgoliul fin si foarte fin
Considerația – ce o avem pentru ființe și lucruri acționează asupra noastră
Destinul nostru – este determinat de atitudinea noastră față de lumea divină
RELAȚII DE CUPLU

Read More

Legea divină – toți oamenii o poartă înscrisă în ei

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Cineva spune: „Eu cred în Dumnezeu”, dar nu constat nici un efect al acestei credințe. Cum se face că Dumnezeu se manifestă atât de slab, de inutil și ineficient în fiecare ființă? Dacă Dumnezeu îi aduce attât d epuține lucruri, nu merită osteneala să mai creadă în El. Îi înțelegem pe atei: când ei văd slabele rezultate ce le aduce credința la atâți credincioși, ei concluzionează că se pot descurca la fel de bine și fără Dumnezeu. De fapt, la ce folosește să slăvești un Dumnezeu al dreptății și al iubirii și să te rogi pentru venirea Împărăției Sale pe pământ, dacă alături se consideră normal să trăiești în egoism, ură și confruntări?

În realitate, toate ființele umane poartă legea divină înscrisă în ele. Dar sunt foarte puțini cei care, începând o lucrare interioară, reușesc să risipească întunecimile vieții lor psihice și citesc zilnic această lege în inima lor.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 6 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Iertarea – legea divină o acordă numai celui care și-a îndreptat greșelile
Să-ți iubești familia – să mergi să te îmbogățești pentru ea în lumea divină
Moștenirea divină – singura care ne poate satisface
O idee divină – o entitate ce ne modelează și ne hrănește
Înțelepciunea divină – să ne încredem în ea, fiindcă ea a prevăzut totul pentru evoluția noastră

Read More

Singurătatea – experiență ce ne obligă să căutăm esențialul

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Într-un moment sau altul al vieții sale, fiecare trăiește îngrozitoarea experiență a singurătății. În acest vid, în aceste tenebre, el nu mai știe nici unde se află, nici încotro se îndreaptă…Chiar Iisus, pe cruce, a străbătut acest deșert întunecat al sufletului și a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai lăsat?” Toți oamenii, chiar cei mai mari Inițiați, cunosc într-o zi această suferință de nedescris. De ce? Pentru că este o experință necesară ca să ne apropiem de esențial. Nu înțelegem adevărurile sufletului și ale spiritului când suntem fericiți, satisfăcuți, înconjurați de prieteni, ci atunci când ne simțim singuri și părăsiți.

În realitate, nimeni nu este părăsit. Dar, atunci când trebuie să străbată niște încercări îngrozitoare, fiecare este înconjurat de niște spirite și entități care îi vorbesc și veghează asupra lui. Singurătatea nu există, ea este doar o stare de conștiință trecătoare, iar pentru a o depăși cât mai repede, nu există altă cale decât să ne avântăm spre Cel care susține toate lumile.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 5 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Singurătatea – îl amenință pe cel care nu știe să vadă Principiul divin la alții
SINGURĂTATE
Singurătatea – un remediu: deschideți-vă încă de dimineață întregii lumi
Linia dreaptă și linia curbă – două feluri de a înainta
Criticile – să știm că vom fi mereu expuși lor

Read More

Ierarhiile îngerești – legături între om și Dumnezeu

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Între om și Dumnezeu există niște creaturi pe care tradiția creștină, inspirându-se din tradiția ebraică, le-a numit ierarhii îngerești. Cuvântul „ierarhie” indică că între aceste entități există niște diferențe graduale, iar de sus în jos aceste ordine îngerești sunt: Serafimii, Heruvimii, Tronurile, Dominațiile, Puterile, Virtuțile, Principatele, Arhanghelii, Îngerii. Îngerii sunt cei mai apropiați de oameni, și de aceea ei sunt însărcinați să vegheze asupra lor. În timp ce, în vârful ierarhiei, Serafimii și Heruvimii veghează asupra galaxiilor, și se întâmplă foarte rar ca unul dintre ei să întâlnească o ființă umană.

Un Serafim străbate spațiul cu viteza fulgerului. Dacă sunteți atunci vigilenți, pregătiți să simțiți ceva din radiațiile sale, veți trăi o admirație, o iluminare ale căror efecte vor dura întrega voastră viață. Dar voi nu îl veți reține, el își va continua cursa prin spațiul nemărginit.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 1 noiembrie

Recomandam urmatoarele articole:

Îngerul la dreapta sa și demonul la stânga sa – simboluri ale celor naturi ale ființei umane
Vizitele – unor ființe îngerești
Rugăciunea – ne proiectează lângă Dumnezeu și îngerii săi
Convingerile – să ne întrebăm despre temeinicia lor
Rugăciune – către Îngerii celor patru elemente

Read More

Experiența mistică – experiență a focului

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“În multe religii, Dumnezeu este comparat cu un foc. Nu cunoaștem prea multe despre acest foc, doar că el este de o putere, de o intensitate imposibil de suportat. Este focul Spiritului pur: la contact cu el, toate formele se topesc și se distrug. Toți cei care au primit sărutarea acestui foc s-au topit în el într-o aceeași flacără.

S-a scris mult despre experiențele misticilor. Dar, explicațiile date erau deseori complicate, în timp ce în realitate, este foarte simplu: experiența unor mistici este experiența focului, a focului sacru. O ființă care a aprins în ea acest foc, îl alimentează zilnic aruncându-i niște bucăți din natura sa inferioară, exxact cum aruncăm lemn într-o sobă. Priviți cum arde un foc: toate bucățile de lemn uscat ce erau până atunci împrăștiate și inutile sunt reunite într-o aceeași lumină, într-o aceeași căldură, devenind incandescente până se identifică cu el, focul. La fel, sacrificându-și natura inferioară spiritului, misticul cunoaște ceea ce este Dumnezeu, focul divin, fiindcă devine asemănător lui.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 30 octombrie

Recomandam urmatoarele articole:

Credința – se bazează pe o experiență a lumii divine
A SPUNE ADEVARUL DESPRE EXPERIENTA NOASTRA
Experiența mistică – o tentativă de a captura spiritul divin
INVATAREA PRIN EXPERIENTA
Cum sa te pregatesti inainte sa ai experienta unui vis lucid

Read More