Category Dezvoltare spirituala

A: Bashar, ce înţelegi tu prin energie pozitivă şi negativă? Poţi dezvolta?
B: Da. Energia pozitivă e cea care integrează, unifică, formează întregul. Energia negativă – mecanic vorbind – e cea care desparte, separă, cauzează ideea de vibraţie discordantă în opoziţie cu vibraţia armonioasă, aliniată, centrată. Înţelegi? E doar o descriere mecanică a energiei. Nu e ideea de bine, rău, corect, incorect. E ideea că atunci când acţionezi cu energie pozitivă, eşti aliniat armonios cu adevăratul tău sine interior, când acţionezi cu energie negativă, nu mai eşti aliniat cu sinele tău şi creezi discordanţă, separare, despărţire, uitare, experienţa de a fi deconectat.

A: Deci, prin definiţie, energiile care sunt negative nu pot funcţiona în armonie una cu alta şi împreună.
B: Corect. Ar putea părea – în aparenţă – că există o unificare pentru că sunt atâtea şi ar putea avea un gen de impuls general, însă în realitate nu funcţionează la unison. Când încep să funcţioneze cu adevărat la unison, în realitate creează o vibraţie pozitivă; iar asta va schimba energia. Înţelegi?

A: Da. Dar pare că – după cum spui, probabil că e impulsul – dar, cel puţin în mintea omului, energia care creează războiul şi luptele, ar fi energie negativă.
B: Bun, dar asta trebuie s-o înţelegi din perspectiva oamenilor. După cum se spune adesea despre răufăcătorii din filme, niciunul nu crede că el e de fapt eroul negativ. Ei CRED că ce fac e pozitiv. Eu vorbesc doar de o observaţie obiectivă; ei nu. Ei cred că sunt eroii care salvează situaţia. Asta e diferenţa. Oamenii ar trebui să înţeleagă ce tip de energie folosesc de fapt ca să se poată dezbăra de ea. Dacă cineva care face ceva negativ chiar crede că face ceva pozitiv, poate crea unitate cu asta. Pentru că, din nou, la ce se reduce totul? La ce crezi TU!

A: Dacă mergem cu asta mai departe, există grupuri de oameni ce sunt diferiţi unii de alţii în ceea ce priveşte credinţele lor/sistemele lor de gândire şi aşa ajung la războaie?
B: Nu, nu, nu. Nu aşa ajung la războaie. Ce îi duce la războaie e ceea ce CRED ei despre diferenţele lor, nu faptul că sunt diferiţi. Ceea ce ei CRED despre a fi diferit. Asta e cheia. De aceea, ca să terminaţi cu războaiele pe planeta voastră e atât de important să vă învăţaţi copiii că diferenţele sunt PARTE din recunoaşterea frumuseţii şi diversităţii a Tot Ceea Ce Este. Deoarece Tot Ceea Ce Este e armonios dacă permite tuturor diferenţelor Sale să fie valide în mod egal. Singurul mod prin care Tot Ceea Ce Este Şi-ar putea vreodată pierde echilibrul ar fi dacă dintr-o dată ar judeca unul dintre aspectele Sale, din interiorul Său, care e diferit de altul, cum că ar fi mai puţin valid decât altul. Deci credinţa cum că o diferenţă e mai puţin validă, valoroasă, e cea care creează războiul, nu diferenţă în sine.

A: Adevărat. Dar, totuşi, dacă ei CRED şi sunt în armonie cu credinţa lor, că trebuie luptat împotriva acestei diferenţe?
B: Da, dar trebuie să afli asta. Modul în care poţi afla e să înţelegi DE CE cred ei asta. Când ajungi în miezul şi esenţa lui “de ce” cred ei asta, în general vei descoperi că dintr-un efect negativ, convingerea nucleu va fi de obicei una bazată pe frică. Iar dacă e bazată pe frică, atunci da, există o energie negativă la bază care îi determină să GÂNDEASCĂ în varianta negării acelei negativităţi, astfel ca apoi să creadă că sunt pozitivi din cauză că se tem să privească în faţă frica pe care o au în miezul lor. Când descoperi că acea credinţă centrală e negativă, iar ei pot VEDEA că e negativă, atunci îşi pot schimba acea convingere. De aceea e atât de important să-i învăţaţi aceste lucruri pe copiii voştri. Din cauză că mulţi adulţi, nu toţi, însă mulţi adulţi vor refuza pur şi simplu să se uite atât de adânc, deoarece nu mai au voinţa sau capacitatea de-a o face. Au fost cu mult prea speriaţi de prea multă vreme. Deşi, din nou, pentru unii, odată ce sunt speriaţi îndeajuns de mult, pot şi ei să renunţe la acel punct de vedere. Depinde de tema pe care o explorează. Ţine minte asta, totuşi! Ţine minte asta! E foarte important: Nu scuz sub nicio formă actele nimănui în niciun fel. Dar esenţa e asta: chiar sunteţi cu toţii fundamental spirite veşnice. Nu e aşa mare scofală. Existaţi întotdeauna şi veţi exista întotdeauna. Dacă se mai întâmplă să ştiţi s-o mai luaţi câteodată pe arătură, ei bine, e ok. Poate e vreun fel de tristeţe pe care n-aţi anticipat-o; n-aţi învăţat asta sau n-aţi învăţat aia când trebuia; admiteţi că: ”Ah, aş fi putut face unele lucruri altfel”. Esenţialul e că aveţi întotdeauna capacitatea de-a înţelege asta şi aveţi întotdeauna capacitatea de-a centra din nou totul. Marele secret despre toate lucrurile fundamentale în toate religiile şi credinţele de pe planeta voastră. Marele secret e adevărul real: TOATĂ LUMEA merge de fapt în Rai, indiferent de ce-ar fi. TOATĂ LUMEA MERGE ÎN RAI. Iadul nu e un loc în care te duci; e o stare prin care treci în drumul tău spre Rai. Asta e tot. Ţineţi minte! Întunericul nu există pur şi simplu. Întunericul nu e ceva de sine stătător. Întunericul e doar absenţa luminii. Frigul nu e ceva de sine stătător; e doar absenţa căldurii. Râul nu e ceva de sine stătător: e doar cineva care funcţionează/acţionează fără să simtă conexiunea cu Dumnezeu. Însă acea conexiune există întotdeauna. Şi asta e Tot Ce Este. Înţelegi?

A: Da, foarte bine. Dar ce nu înţeleg e, din nou. Când ai menţionat anul 2012 şi înclinarea balanţei către energia pozitivă în comparaţie cu energia negativă, mă pierd. După cum înţeleg eu, dacă oamenii care se afla în război unii cu alţii, cred că nu sunt eroii negativi şi nu sunt eroi negativi şi functioneza în armonie cu sinele lor suprem, prin urmare acţionează înspre energia pozitivă…
B: În mintea lor. Ar putea ca obiectiv să nu o facă. Eu vorbesc doar de o observaţie obiectivă a tipului de energie pe care o folosesc de fapt şi ceea ce ar putea crede că folosesc. Da. Obiectivitatea contează.
A: Testul pentru a afla de unde vine energia ar fi să afli dacă izvorăşte din frică sau
B: Sau bucurie. Da.
A: Îţi mulţumesc foarte mult.
A2: Ai vorbit despre cum energia negativă – când priveşti de unde izvorăşte fundamental totul – e frica.
B: E frica bazată pe credinţa că eşti deconectat/separat de Sursă.
A2: Exact. Acum, dacă, să spunem ceea ce se întâmplă acum în lume – iar asta nu e eu doar citez din ce am citit sau…
B: Da, da, da.
A2: Dacă pentru a controla masele
B: A Controla masele?
A2: din lăcomie şi pentru putere, umanităţii i se inoculează credinţa asta, că suntem toţi aici ca să reuşim pe cont propriu şi că toţi îmi sunt duşmani şi şi dacă totul e controlat de aceşti oameni care inoculează asta umanităţii
B: Aceşti oameni fiind cine?
A2: Ok, hai să spunem Bush.
B: Ştiu ce vrei să spui. Încerc să te fac să priveşti ceva dintr-un punct de vedere diferit. Cine a pus acea persoană în post de conducere?
A: Nu ştiu.
B: Bineînţeles că ştii. Voi toţi l-aţi pus.
A: Da, aşa e, noi l-am pus.
B: Vezi “aceşti oameni” sunteţi voi. Vrei să schimbi ceva?
A: Da! Cum?
B: Răspândeşte lumii ideea că există şi o altă cale, fără să te aştepţi ca cineva să trebuiască să te creadă. Demonstrează că există o altă cale. Poartă-te ca şi cum există o altă cale. Arată prin exemplu că există o altă lume, o altă cale. Ideea nu e să schimbaţi sistemele care există. Ideea e să creaţi sisteme noi care le vor înlocui pe cele vechi când acelea se vor prăbuşi sub propria greutate.
A2: Mulţumesc. Asta era a doua întrebare. Deci nu e vorba să trăim în afara sistemului său în interiorul lui cumva
B: E vorba să creaţi un nou sistem.
A2: Mulţumesc.
B: Astfel că atunci când oamenii vor căuta acea idee nouă ce reprezintă lumea în care preferă să trăiască, cei ca tine vor fi creat sisteme noi pe care să le poată găsi. Iar când îndeajuns de multe persoane vor găsi noile sisteme, vor renunţa la cele vechi. Iar cei care ţin să se cramponeze de vechile sisteme, se vor duce cu ele. Atât e de simplu! Nu încerci să forţezi o schimbare pentru nimic. Altfel n-ai face decât să foloseşti aceeaşi tactică de care te plângi din partea “acelor oameni”. Deci, fii o persoană diferită! Poartă-te diferit! Creează ceva diferit! Iar atunci vei fi pus la dispoziţie o temelie pentru o idee nouă spre care oamenii să graviteze. Iar acea creştere într-un sens, mai devreme sau mai târziu, va înlocui vechiul sistem. Dar, iarăşi, ţine minte! Ceea ce se întâmplă de fapt e că făcând asta îţi schimbi frecvenţa şi de fapt te muţi printr-o serie de realităţi paralele care sunt din ce în ce mai mult reprezentative pentru realitatea paralelă în care preferi să exişti şi, într-o bună zi, pur şi simplu te vei trezi în acea realitate. Ai fi putut sări peste toţi aceşti paşi intermediari, dar – din nou – dacă tema pe care ai ales s-o explorezi e CREAREA acelor paşi, nu vei sări. Vei trece prin tot acest proces. Totuşi, faci acelaşi lucru: te muţi de la o realitate la alta; nu schimbi realitatea care se află acolo. Acea realitate e încă acolo. Acea realitate e încă acolo. De exemplu, ştim că mulţi dintre voi devin mai conştienţi şi fac lucruri pe care le numiţi “ecologice”. Reduceţi poluarea, găsiţi forme alternative de energie. Bun. Însă lumea care e încă foarte poluată e încă acolo. Acel Pământ există încă. Nu aţi schimbat nimic. Aţi creat o nouă vibraţie în interiorul vostru care v-a mutat într-o lume mai armonios aliniată cu ideea de a căuta forme alternative de energie care nu sunt poluante. Această lume există deja. Voi doar v-aţi schimbat vibraţia şi v-aţi mutat acolo cu un grup de prieteni care gândeau la fel. Aţi fost cu toţii de acord să vă mutaţi în acea realitate pentru că asta e ce preferaţi. Vechiul Pământ e încă acolo. A fost dintotdeauna acolo. Pământul spre care vă îndreptaţi e şi el acolo acum. Toate co-există simultan. VOI vă schimbaţi frecvenţa, VOI vă schimbaţi pe voi.

Dragi cititori,

însemnarea de faţă atinge un subiect delicat şi sensibil, dar aş spune că poate fi de folos mai ales celor care au ales calea eliberării şi înălţării. Dacă simţiţi disconfort la citirea mesajului, înainte de a opune rezistenţă, încercaţi totuşi să contemplaţi ceea ce se afla dincolo de cuvinte, puneţi întrebări Sinelui propriu şi obţineţi răspunsurile voastre, fie că ele vor fi în rezonanţă cu cele spuse aici, fie că nu.

Identităţile sufletului, etichete

Atunci când o parte din sufletul nostru se incarnează într-un corp fizic, apare o scădere de vibraţie, de multe ori şi o amnezie şi uitare. Pe acest fond şi pentru a îndeplini interacţiunea cu mediul 3D, se dezvoltă ego-ul, un subset al minţii ce generează şi emoţii şi este alocat corpului fizic. Nuanţa şi predictibilitatea acestui subset al conştientei este înţeleasă în vocabularul nostru sub numele de personalitate.

Copiii tăi nu sunt copiii tăi.
Ei sunt fiii şi fiicele vieţii care tânjesc după ea însăşi.
Ei vin prin tine, dar nu de la tine,
Şi deşi ei sunt cu tine, totuşi ei nu-ţi aparţin.
Poţi să le dai dragostea ta, dar nu şi gândurile tale,

Pentru că ei au propriile lor gânduri.
Poţi să le adăposteşti trupurile, dar nu şi sufletele,
Pentru că sufletele lor locuiesc în casa viitorului,
Pe care tu n-o poţi vizita, nici măcar în visele tale.
Te poţi lupta să fii ca ei, dar nu încerca să-ifaci ca tine
Pentru că viaţa nu zăboveşte în ziua de ieri.

Tu eşti ca arcul din care copiii tăi pleacă ca nişte săgeţi vii.
Arcaşul vede ţinta de pe calea către infinit,
Şi-ţi dă şi ţie puterea să vezi cât de departe poţi ajunge.
Se încordează cu tine, cu puterea Lui, aşa încât săgeţile să zboare iute şi departe;
Lasă ca încordarea ta în mâinile arcaşului să fie spre bucurie,
Căci aşa cum îşi iubeşte săgeata care zboară,
tot astfel El iubeşte arcul care este stabil.

fragment din Profetul, de KAHLIL GIBRAN

În fiecare zi ne apropiem tot mai mult de închisoare, ne îndreptăm tot mai mult de prezenţa adevărului nostru, ne separăm tot mai profund de ceea ce suntem! Separarea este acea stare de blocare fie parţială fie completă a curgerii experienţei către celălalt. Nu e prea grozav să fii închis, primul lucru care îl descoperi, este ca exsita ziduri şi gratii, şi un simţ acut al separării de lumea exterioară.

Separarea presupune o anumită distanţă de lumea din jur şi ceva care să bazeze sau să împiedice liberă circulaţi a gândurilor şi trăirilor între tine şi cei ce te înconjoară. Cei mai mulţi dintre noi, suntem specialişti de prestigiu în separare instruiţi cu devotament de părinţi, şcoală sau societate.

Opusul separării este conexiunea, legătura dintre universul tău şi a celorlalţi. A avea o legătură cu o altă fiinţă, înseamnă a permite experienţei tale afective să curgă spre celălalt fără temeri, fără distorsiuni, păstrând contactul cu adevărul din tine.

Această atingere între miezurile a două fiinţe umane creează o punte a acceptării felului tău de a fi.

Fără contact iubirea este de neînchipuit!

Era odata un rege care avea 4 neveste.

Cel mai mult o iubea pe cea de-a patra sotie, pe care o imbraca cu straie din cele mai scumpe si o trata cu cele mai fine delicatese. Ii dadea tot ce era mai bun.
De asemenea o iubea si pe cea de-a treia sotie si ea era cea cu care se mandrea cel mai mult in fata regatelor vecine. Totusi, regele traia cu teama ca aceasta sotie il va lasa intr-o zi pentru un altul.

Regele o iubea si pe cea de-a doua sotie. Ea era confidenta lui si era intotdeauna draguta, intelegatoare si rabdatoare cu el. De cate ori regele avea o problema, putea avea incredere in ea ca il va ajuta sa treaca peste momentele grele.

Prima sotie a regelui era foarte loiala si isi adusese o mare contributie in mentinerea regatului. Totusi, regele nu o iubea pe prima sotie. Desi ea il iubea cu adevarat, el de abia o observa! Intr-o zi, regele simti ca sfarsitul ii este aproape. Se gandi la viata lui plina si isi spuse: “Acum am 4 sotii cu mine, dar cand voi muri, voi fi singur.”

O intreba pe cea de-a patra nevasta: “Te-am iubit cel mai mult, ti-am daruit cele mai frumose haine si ti-am aratat cea mai mare grija. Acum, eu am sa mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?” “Nici vorba!” replica cea de-a patra sotie, si pleca fara un alt cuvant.Raspunsul ei strapunse inima regelui ca un cutit.

Regele o intreba si pe cea de-a treia sotie: “Te-am iubit toata viata mea. Acum ca mor, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?” “Nu!” veni raspunsul celei de-a treia sotii. “Viata e prea buna! Cand vei muri, ma voi recasatori!” Inima regelui se stranse de durere.

Apoi o intreba si pe cea de-a doua sotie: “Intotdeauna am gasit la tine intelegere si ajutor si mereu ai fost acolo pentru mine. Cand voi muri, vrei sa vii cu mine si sa-mi tii companie?” “Imi pare rau, nu te pot ajuta de data aceasta!” replica cea de-a doua sotie. “Te pot doar inmormanta si veni la mormantul tau.” Regele fu devastat si de acest raspuns.

Apoi se auzi o voce: “Eu te voi urma oriunde vei merge!” Regele se uita imprejur si vazu ca cea care rostise aceste cuvinte era prima sotie. Era atat de slaba, pentru ca suferise mult din cauza foamei si a neglijarii sale. Adanc indurerat, regele spuse: “Trebuia sa fi avut mult mai multa
grija de tine cand am avut ocazia!”

In realitate, noi toti avem 4 sotii in viata noastra: Cea de-a patra sotie este TRUPUL nostru. Indiferent cat timp si efort investim in a-l face sa arate bine, el ne va lasa cand murim. Cea de-a treia sotie este AVEREA noastra. Cand murim, merge la altii.Cea de-a doua sotie este FAMILIA SI PRIETENII. Indiferent cat de apropiati ne-au fost in timpul vietii, ei nu pot decat sa vina la mormantul nostru dupa ce nu mai suntem.

Prima sotie este SUFLETUL nostru. Adesea este neglijat in goana dupa averi, bunastare si putere sau in goana dupa iluzii desarte, uitand ca iubirea curata si sincera iti face viata frumoasa si spiritul sa traiasca si dupa.Si totusi, SUFLETUL este singurul care ne va urma oriunde vom merge.

Doar judecata mintii poate determina “falsitatea” celorlați… Însă ea este subiectivă și superficială, căci se raportează la propriile noastre percepții, convingeri și șabloane mentale… care deseori diferă de valorile, dreptățile, adevărurile și percepțiile celorlalți. De aceea, prin a “elimina” din viața noastră persoanele care nu ne plac, doar pentru că nu corespunde așteptărilor și șabloanelor noastre mentale… sau prin eschiva de a ne asuma consecințele propriilor atitudini și vieți, manifestate în baza unor atitudini, convingeri și credințe diferite de ale lor, nu facem altceva decât să ne risipim fericirea și viața. Iar prin atitudinea în sine, nu devenim nici mai buni și nici mai puțin vinovați decât cei pe care-i judecăm sau învinovățim pentru propriile eșecuri, nemulțumiri și neîmpliniri.
Desigur, atunci când percepem că mediul în care trăim sau persoanele de lângă noi sunt sau devin ostile și potrivnice propriilor noastre valori etice și morale, și împiedică exprimarea devenirii noastre prin măreția propriei ființe și iubiri, putem alege, fie să ne schimbăm atitudinea și percepția față de ceilalți prin acceptare, fie să ne detașăm prin iertare, de ceea ce ne este ostil și neprielnic.

Autor: Sandor Kasza

Dragi cititori,

însemnările care urmează vor încerca să exploreze ascunsele capcane ale evoluţiei spirituale sau, să le spunem, ispitele evoluţiei spirituale.

S-ar putea pune întrebarea: de ce apar ispitele în calea celor ce evoluează? De ce nu apar şi înainte? Răspunsul este că numai atunci când încerci să ieşi din apa îţi dai seama de diferenţa de densitate dintre apă şi aer.. Atunci simţi greutatea deoarece o vezi din afara ei.

Înainte de orice, aş dori să menţionez că nu este scopul celor de faţă să promoveze un iluzoriu sentiment de perfecţiune umană. Oricât de evoluat este un spirit, atâta timp cât se afla într-un corp fizic dens pe bază de carbon, va face ceea ce percepem că “greşeli” şi va manifesta ceea ce percepem că imperfecţiuni. După cum am sugerat în însemnările precedente, măiestria de Sine nu înseamnă că nu greşeşti niciodată, dar înseamnă că sesizezi şi înveţi din aşa numitele greşeli.

Oamenii nu vor să se schimbe. Ei doar afirmă acest lucru pentru că, de multe ori, iluzia de a vrea ceva devine suficiență și justificare la ATÂT-ul din viața personală.

Ai dureri de coloană vertebrală în zona lombară sau lombo-sacrată? Ai hernie de disc, discopatie sau orice alt diagnostic care denumește o afecțiune dureroasă a zonei șalelor?
Te invit să citești următoarele rânduri.

Schimbarea este unul dintre cele mai grele lucruri de făcut în viaţă.

Aproape zilnic ne propunem să aducem ajustări, îmbunătățiri, schimbări în viața și traiul nostru. Nu există zi să nu ne promitem în barbă că „de mâine voi face altceva, altfel decât până acum”, dacă ceea ce am avut ne-a nemulțumit profund sau îi deranjează pe cei din jurul nostru.

Afirmăm sus și tare că vrem schimbare, hrănindu-ne cu privirile (interpretate de noi ca) admirative ale ascultătorilor, cu încurajările apropiaților, cu iluzia că putem și suntem în stare. ATÂT!

De cele mai multe ori, acestea sunt doar justificări ale incapacității noastre de a depăși o limită confortabilă și justificativă a vieții de până atunci.

Schimbarea e deranjantă.
Ea dislocă mari cantităţi de noroi adunat cu multă grijă, zi de zi, în corpul, inima şi sufletul nostru.
Pentru că implică multă determinare şi credinţă atât în forţele proprii, cât şi într-un viitor cu nuanţă mult mai curată, caldă şi roz decât până atunci, dar necunoscut, incalculabil şi imposibil de controlat.

„De mâine mă las de fumat!.
„După revelion nu mai pun o picătură de alcool în gură”.
„Jur să nu te mai bat vreodată, măi nevastă (sau copil)”.
„După Paște (sau Crăciun), sau de săptămâna viitoare, mă apuc de cura de slăbire”….etc.

Sunt doar câteva exemple de afirmații și promisiuni făcute cu hotărâre, chiar cu anumită mândrie. Dar, de cele mai multe ori, acestea sunt doar…vorbe goale. Că doar nu ne doare gura să dăm din ea, nu-i așa? De cele mai multe ori este forma maximă de scuză la „Ăsta/asta sunt, și nu am chef să fac ceva pentru a mă schimba. Mie mi-e confortabil aici, dacă vrei schimbă-te tu. Ia de-aici câteva vorbe și mulțumește-te că fac și atât!”.

Amânarea schimbării și găsirea de scuze au devenit un „sport” practicat, din păcate, mai des decât cel al luării taurului de coarne, asumării de riscuri și a schimbării cu orice preț a ceea ce ne-a făcut rău. Este, de fapt, încercarea de auto-justificare a pragului pe care nu putem, nu vrem sau nu suntem în stare să-l depășim pentru a obține altceva de la viață decât ATÂT-ul de până atunci.
Este triumful teoriei asupra practicii, al comodității asupra necunoscutului, al răului știut asupra binelui posibil.
Este proclamarea consistenței noastre din acel moment.
Este declarația noastră de existență din viața de până atunci.
Este ATÂT-ul real în comparație cu un potențial AȘ PUTEA…
Este minciuna care ne asigură supraviețuirea călduță de la o zi la alta, în locul unui „mâine” incalculabil și incontrolabil.
Este imobilitatea care omoară sufletul și dezintegrează spiritul.
E oglinda noastră din acel moment.

De ce mâine, de ce nu schimbi ceva de azi?
Pune-ţi întrebările: “ce am de pierdut dacă…?” şi “ce am de câştigat dacă…?”, şi fii cinstit(ă) şi corect(ă) în răspunsuri.
De ce amâni?

De ce rămâi lângă partenerul(a) care te ignoră, te batjocoreşte şi îţi arată în fiecare secundă cât de neînsemnat(ă) eşti pentru viaţa sa? Pentru că are bani iar tu ai impresia că nu te-ai descurca fără sprânceana sa ridicată? Pentru că eşti deja îngrozit(ă) de mutrele vecinilor şi de veşnicul iad în care vei arde, în conformitate cu cei care propovăduiesc un Dumnezeu răzbunător şi uşor iritabil pe motiv de păcate, care (zic ei că) te vrea mic, umil, tăcut, cuminte, naiv şi credul?
De ce alegi să rămâi la un loc de muncă prost plătit, în care ești tratat ca un sclav pe plantație, în loc să îți creezi tu munca pe care ai face-o cu plăcere, fără stres, și ai încasa și bani?

De ce accepţi să înghiţi umilinţe şi nedreptăţi care te devalorizează şi te anulează ca om, ca suflet, ca spirit, ca entitate, ca esenţă divină?
Cu ce este mai bun cineva care calcă în picioare tot ce e pur, faţă de tine care ai pretenţia că îi respecţi pe alţii?
Îţi spun eu: acela sau aceea are prea mult respect faţă de sine, pe când tu nu mai ai, ţi l-au anulat cei cărora le-ai înmânat “volanul” vieţii şi al destinului tău.

Diminuarea sau dispariția respectului în ochii proprii duce la probleme de coloană vertebrală, în special în zona lombară sau lombo-sacrată, deoarece aceasta este zona care ne permite rotirea, răsucirea, aplecarea coloanei. Adică exact mișcările necesare pentru a ne orienta, la propriu sau la figurat, în viață.

Hernia de disc apare, în special, la persoanele care trăiesc în situații care le repugnă, dar nu pot, nu vor sau amână de o viață să se rupă de ceea ce le alungă viața din propria viață.

De obicei, în aceste situații este afectată și musculatura paravertebrală, adică cea situată de-o parte și alta a coloanei, cu rol de susținere. Se poate spune că persoana în cauză se simte nesprijinită, neajutată în fața greutăților.

Și dacă tot pomenim de singurătate, de senzația de „pește pe uscat”, corpul încearcă să ajute oprind eliminarea apei din corp, retenția ei, ceea ce duce la edeme, și la apariția aspectului pufos al persoanei. De fapt, majoritatea celor catalogați drept „grași” au o mare retenție de apă, sunt umflați.

Alterarea respectului în ochii proprii poate duce și la…probleme oculare, de vedere. „Nu văd nicio scăpare din această situație”. Iar subconștientul ia de bună această informație, și dă comanda corespunzătoare, pentru că el ascultă și nu contrazice pe nimeni.

Când te-ai întrebat ultima dată ce îți place ȚIE să faci pentru a fi liniștit(ă), împlinit(ă) și plin(ă) de energie?
Când vei înceta să te întrebi cum să faci pentru ca celorlalți să le fie bine, să fie mai fericiți, chiar cu prețul nefericirii și robotizării tale?

Dacă vei fi sincer(ă) cu tine, vei vedea că singurele lucruri pe care le vei pierde vor fi apăsarea sufletească şi tensiunea în care te-ai obişnuit să supravieţuieşti zi de zi, nesiguranţa şi neîncrederea în tine şi în zâmbetul curat, vei pierde oboseala de a-ţi trăi viaţa.
În schimb îţi vei recâştiga încrederea în tine, în forţa ta creatoare, cea care “ţese” vitalitatea şi îţi consolidează credinţa în valoarea ta extraordinară; îţi vei readuce lângă tine zâmbetul pur, acela care vine din inimă şi vei începe să vezi lucrurile altfel, ca şi cum un văl ţi s-a luat de pe ochi. Vei găsi soluţii şi vei începe să trăieşti cu adevărat aşa cum vrei şi pentru că vrei TU, nu pentru că aşa ţi-au ordonat “stăpânii”.
Pentru că va dispărea frica, aliata şi însoţitoarea ta de până atunci.
Pentru că te vei regăsi.
Pentru că îţi vei rescrie singur(ă) definiţia TA!

Oamenii nu vor, de cele mai multe ori, să se schimbe. Pentru că în adâncul sufletului nu cred că pot, că ar fi în stare, că ar supraviețui.
Nu vor să-și pună întrebări incomode pentru a obține răspunsuri neplăcute.
De prea multe ori aleg să ignore imaginea distorsionată pe care o văd în oglindă şi care urlă neputincioasă, cerând să i se redea libertatea şi liniştea.
Ei preferă să folosească vorbe, ignorând să observe pe fața apropiaților și în ochii lor dezamăgirea de a încălca propriile promisiuni, pe care nu le-a cerut nimeni.

Oamenii nu vor să se schimbe. Ei doar afirmă acest lucru pentru că, de multe ori, iluzia de a vrea ceva devine suficiență și justificare la ATÂT-ul din viața personală.

Fii tu altfel.

Fă schimbarea pe care o vrei şi nu mai amâna.
Vei pierde doar frici, dar te vei recâştiga pe tine.
Iar eu cred cu tărie în acest premiu!

Binețe, cititorule!

dr. Edith Kadar
Arad, 14 iulie, 2013
revizuit şi adăugit la 22 noiembrie, 2013, cu ocazia multor schimbări făcute în viaţa mea.

Dincolo de percepția adevărului nostru sau de exprimarea propriilor dreptăți… există și o manifestare complementară a lor, materializată prin negare sau infirmare, de adevărurile și dreptățile celorlalți. Astfel, dualitatea polarității energiilor din Univers și structurarea lor bipolară în informații energetice sau forme materiale de existență… conduc la manifestarea dualității noastre, prin trup și spirit… Aceasta formă de ființare a energiei prin materie, este o condiție sine qua non, a ființării noastre duale în această dimensiune Stelară, prin care ne trăim experiențele, pe acest Pământ.

A nega sensul, rolul și rostul dualității ființării noastre, prin trup și spirit, înseamnă a nega însuși experiența iubirii și a fricii, binele și răul, viata și moartea, lumina și întunericul…. și prin ele însuși legile Universului și creația lui Dumnezeu. Din esența dualității prin ființare a oricărui element din acest Univers, sau din orice particularitate sau infinitate a sa, rezidă însuși esența vieții și a existenței energiei bi-polare a energiei și a materiei, determinate și definite prin complementaritatea structurării sau de-structurării lor, ne determină evoluția sau involuția către forme superioare sau inferioare de ființare energetică sau materială.

În fond, cei ce judecăm, intuim sau percepem în mod conștient sau instinctual “adevărurile” noastre, ale celorlalți sau ale acestei lumi… sau însuși esența iubirii și a ființării noastre în această formă și dimensiune…, în lipsa acceptării și a asumării ființării noastre energetice și a înțelegerii lumii materiale prin spirit, putem cel mult exprima propriul punct de vedere (raportat la experiențele și reperele noastre cognitive). Și asta, dat fiind faptul că percepțiile ne sunt limitate de capacitățile de cunoaștere, înțelegere și acceptare a minții, și de capacitatea noastră de a ne detașa de propriile adevăruri, convingeri și dreptăți (îngrădite de nevoi instinctuale și crezuri limitative).

Cel ce se poate detașa de condiționările, adevărurile, nevoile și dreptățile minții sale, poate cel mult intui la nivel de înțelegere, frânturi ale adevărului universal, pe care oricum, suma lor nu-l pot defini ca întreg. Și asta pentru că, pri logica și rațiunea minți (bazate pe cunoașterea însușită prin experiențe, asimilare de informații și învățare), induse de programele mentale, creierul este incapabil să perceapă adevărul sau întregul pe care-l definește, la nivel holistic (fiind auto limitat de limitările cunoașteri sale și de calitatea informațiilor și a programelor mentale pe care le rulează).

În fond, iubirea trupească (drăgosteala indusă de programele genetice responsabile de perpetuarea speciei, sau de programele mentale dezvoltate prin atașamente sau instalate prin repetare și formare de obiceiuri și convingeri, asociate experimentării unor acțiuni ce induc plăceri trupești) sau iubirea prin spirit (ce prin evoluție, conștientizare și înțelegere, devine depersonalizată de nevoi și așteptări), sunt forme de exprimare, ce definesc vibrații energetice de polarități opuse… Însă ambele pot converge către cealaltă formă de manifestare (evoluând sau involuând la nivel de vibrație energetică), fie prin metamorfoză energetică, dată de evoluție (depersonalizată) prin spirit, fie prin condiționarea formei de exprimare (de așteptări sau nevoi, deseori neverbalizate).

Autor: Sandor Kasza

Dragi cititori,

exploram acum a polaritatea opusă a importanţei de sine, una dintre ispitele evoluţiei spirituale pe care am studiat-o în însemnarea precedentă. Trăim într-o lume polarizată, a cărei absolvire implica integrarea polarităţilor mai degrabă decât a îmbrăţişa una dintre ele şi a lupta “împotriva” celeilalte. Ambele polarităţi, pe orice nuanţă energetică a acestei lumi, sunt prezente în fiecare om.

Ca urmare, nu putem trata devalorizarea, definită ca sisteme de credinţă limitative faţă de Sine, neîncredere în Sine, separat de importantă de sine. În adevăr, aceste două nuanţe tind deseori, în oameni, să se mascheze una pe cealaltă. Cu alte cuvinte, oameni care nu au încredere în ei şi au complexe de inferioritate, pot afişa o imagine de importantă de sine, şi, vice-versa, oameni care sunt plini de ei pot să afişeze o imagine de devalorizare şi micime, toate acestea pentru a obţine anumite avantaje.

Nu este scopul acestor însemnări de a realiza un studiu exhaustiv asupra subiectelor tratate, există tomuri de cărţi ce încerca să realizeze acest lucru fără ca neapărat să reuşească. Intenţia însă este de a dezvălui esenţele şi mecanismele principale ale proceselor implicate, lăsând pe fiecare să exploreze şi să dezvolte dacă este interesat să o facă.