Category Dezvoltare spirituala

Bashar – Cum îţi poate fi de folos Frica

Category: BasharDezvoltare spirituala Comments: No comments

Bashar

Frica înseamnă că tu crezi ca un scenariu, despre care-ţi doreşti enorm să nu se întâmple, este foarte probabil să se-ntâmple! Aşadar frica te înştiinţează despre faptul că tu crezi într-o realitate pe care tu n-o preferi. Prin urmare, frica-ţi poate fi de folos, fiind un “indicator” sau o “alarmă”, care te înştiinţează că: “Hei, cred într-o realitate care nu este absolute deloc aliniată cu Fiinţa mea!” De îndată ce devii conştient de acest lucru, poţi alege să-ţi schimbi credinţă, astfel încât astfel de scenarii înspăimântătoare să nu mai apară în realitatea proprie.
#1. Intră în contact cu acea Credinţă care cauzează această frică/temere. Întreabă-te: “În ce ar trebui să cred pentru că eu să nu mai fiu înfricoşat de această situaţie chiar acum?”
#2. De îndată ce conştientizezi Credinţa care generează frica/temerea respectivă, Conştientizează faptul că aceasta este Credinţa ta actuală. “Posed-o”. (Nu poţi schimba ceea ce nu-ţi aparţine.)
#3. Întreabă-te: “Cu ce fel de Credinţă aş dori SĂ ÎNLOCUIESC Credinţa actuală?”
#4. De îndată ce te decizi asupra noii Credinţe preferate, accept-o. Adopt-o. Absoarbe-o. CREDE CU TĂRIE că această nouă Credinţă este acum activă şi funcţionează pe deplin în întreaga ta Fiinţă. (Nu este necesar ca tu “să scapi” de vechea Credinţă. Nu este necesar decât s-o inlcouiesti cu noua Credinţă preferată.)
Pătrunde în Starea Mentală a noii Credinţe.
Pătrunde în Starea Emotional-Sentimentala a noii Credinţe.
Pătrunde în Starea fizică şi Acţiunile noii Credinţe.

Read More

Traieste, actioneaza si iubeste asa cum simti tu

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

traieste actioneaza si iubeste asa cum simti tu

Nu le mai permite altora să te facă să te simţi vinovat pentru felul în care îţi trăieşti viaţa.

Atât timp cât nu faci rău nimănui, trăieşte-ţi viaţa aşa cum vrei. De multe ori ne pierdem pe noi înşine pentru că ne străduim să ne trăim viaţa aşa cum se aşteaptă alţii să o facem, ne lăsăm manipulaţi sau şantajaţi emoţional de persoanele egoiste din jurul nostru sau trăim doar ca să-i impresionăm pe alţii.

Ni se spune cum ar trebui să trăim că fim “bine văzuţi”, ni se spune ce înseamnă “succesul”, le permitem altora să ne spună ce să facem, cum să gândim, s.a.m.d. Chiar dacă nu rezonam cu felul în care ni se spune să trăim, facem toate acestea ca să ne simţim acceptaţi de către oameni care de multe ori au o viziune îngustă despre viaţă şi care la rândul lor doar reiterează nişte idei preluate arbitrar din jurul lor.

Read More

DESPRE ATITUDINE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

despre atitudine

În viață, nu există alegeri bune sau proaste… există doar consecințe, cărora le atribuim valoare, în raport cu modul în care ele se pliază pe nevoile și așteptările, convingerile și șabloanele noastre mentale.

Efectul indolenței, nepăsării și neimplicării în schimbare, a noastră sau a celor ce aleg să stea deoparte (rezumându-se doar la a privi și a-și plânge de milă prin lamentări, judecăți, nemulțumiri, critici, învinuiri, scuze, obiecții și justificări), …e de mii de ori mai dăunător și periculos asupra propriei vieți și a viitorul acestei nații, decât efectul răului săvârșit de lăcomia celor lipsiți de suflet, scrupule sau bun simț (sau a celor pe care-i învinovățim pentru neajunsurile, nereușitele și insuficiențele noastre). Și asta pentru că numărul celor din urmă, este infinit mai mic, decât a celor ce permit prin teamă și lipsă de credință, subjugarea propriei ființe și amanetarea sufletului lor.

Read More

Buna dimineata!

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

buna dimineata

Gândul meu către tine astăzi: Lasă-te în voia vieţii, nu te împotrivi ei şi nici nu o forţă. Doar acţionează.

Când negi realitatea, indiferent de motivele pe care le-ai avea, de fapt negi mersul firesc al vieţii şi al lucrurilor.

Da, este posibil să nu fie tocmai cum vrei tu. Este posibil că uneori să nu îţi placă ce vezi, simţi, auzi… acceptă-le aşa cum sunt. Şi apoi adaptează-te lor.

Pentru că totul în jurul tău evoluează. Se schimbă. Permanent. Secunda de secundă. Chiar dacă îţi place sau nu.

Nu rămâne impasibil. Nu te victimiza. Priveşte atent. Observă schimbarea din jur. Şi apoi fă-o şi tu.

Când ceva nu este aşa cum îţi doreşti, ai cel puţin 2 variante: SCHIMBA acel ceva sau SCHIMBĂ-TE TU.

TRĂIEŞTE ASTĂZI ŞI ACUM, OM FRUMOS.

Read More

DESPRE SPERANȚE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

speranta

Se spune că “speranța moare ultima…”. În esență însă, speranța reprezintă iluzia unui șir răzleț de gânduri, apărute aleator, menite cel mult să ne îmbete simțurile și așteptările. Cu toate astea, speranța este singurul canal energetic care poate menține vie conexiunea energetică a ființei noastre cu o realitate imaginară, după care tânjim și pe care o visăm uneori cu ochii deschiși. Dar pentru că nu știm să materializăm conținutul ei în viața noastră fizică și nu știm să o hrănim cu energia pasiunii și a iubirii noastre, o risipim, o lăsăm să moară, să se dematerializeze și să piară în ignoranța noastră…la fel cum lăsăm să piară, acele lucruri și stări sau persoane dragi din viața noastră… pe care cândva am știut să le iubim.

”Focul vlăguit de energie, care nu este întreținut și hrănit cu combustibil se stinge” Însă el nu se stinge nici brusc (de pe o zi la alta), și nici din cauza vreo unor factori externi străini nouă, ci se stinge în timp, și din cauze interne și intime lumi noastre mentale și emoționale. Speranța moare în final, prin renunțarea noastră, prin pierderea credinței și din cauza îndoielilor, nemulțumirilor și fricilor noastre pe care le lăsăm să se cuibărească în mintea, inima și în sufletul nostru, hrănindu-le cu vanități, judecăți, învinuiri și orgolii. Speranțele și gândurile care le compun și prin care putem materializa conținutul lor în plan fizic (hrănindu-le cu energia credinței, a iubirii, a pasiunii și a entuziasmului nostru)…dispar de lăsăm îndoiala, teama și neîncrederea noastră să ne copleșească mintea și sufletul.

Read More

Superstitie despre fericire

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

superstitie pisica- neagra

Una dintre superstiţiile care ne sunt întipărite în minte prin influenţa mediului este cea care nu este bine să fim prea fericiţi, deoarece se vor întâmpla lucruri rele după aceea.

Pe lângă faptul că superstiţiile sunt credinţe iraţionale, odată ce ni le însuşim începem să fim terorizaţi de ele, iar ele devin reale tocmai pentru că noi credem în ele şi le dăm putere. La nivel de mental comun, există atât de multe superstiţii care ne influenţează viaţa: pisica neagră, găleata goală, scara, etc.

Credinţele pe care le accepţi în mintea ta sunt cele care îţi creează realitatea, astfel că superstiţiile pot deveni reale deoarece tu le fabrici în mintea ta.

Read More

DESPRE IUBIRE – PE SCURT

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

despre iubire pe scurt

Iubirea este o stare de vibrație energetică superioară, trăită prin spirit, și trece dincolo de stări emoționale, temeri, dureri, nevoi, așteptări și simțurile experimentate prin minte și trup… Pentru a o experimenta, e nevoie să învățăm să fim puri și ecologici prin ceea ce gândim și facem… trăind prin cumpătare și iubire, dincolo de ego, nevoile sale și de programe mentale care ne induc insuficiența, lăcomiile și nemulțumirile.

“Iubirea este singurul lucru care activeaza inteligenta si creativitatea, care ne purifica si ne elibereaza.” – Paulo Coehlo

Autor: Sandor Kasza

Read More

Bashar – Paradoxul e că trebuie să fie ok că eşti furioasă

Category: BasharDezvoltare spirituala Comments: No comments

Darryl Anka_Bashar

B: Alegerea îţi aparţine cu privire la cum alegi să experimentezi teamă. Nu e ca şi cum vreo parte din tine te-a forţat să experimentezi lucruri negative sau înspăimântătoare. Îţi arată că ai puterea de-a transforma aceste lucruri, să vezi prin şi dincolo de iluzie. Iar tu eşti furioasă doar pentru că nu ai făcut-o încă. Are sens?
A: Da. Cred că uneori e greu să înţelegi straturile Sinelui.
B: Da, dar asta e ok. Ideea e să nu fii furioasă pe tine fiindcă nu înţelegi. Asta e primul pas. După care oferă-ţi o pauză. Şi spune: “E ok că nu înţeleg.”
Paradoxul e că trebuie să fie ok că eşti furioasă, trebuie să fie ok că nu înţelegi că să poţi, de fapt, să renunţi la furie şi s-o înţelegi.
Dar tu nu eşti ok cu asta. Şi, deci, ceea ce faci e să devalorizezi o experienţă; devalorizezi ideea laturii întunecate ca şi experienţa validă. Iar devalorizand-o, încerci s-o îndepărtezi, iar încercând s-o îndepărtezi realizezi că devine un arc care nu are unde se duce şi îţi sare înapoi din ce în ce mai puternic.
Deci, ideea e că trebuie să accepţi că experienţele negative sunt parte integrantă din măcar ceea ce e posibil şi că sunt valide ca şi alegeri. Când validezi faptul că latură întunecată e o alegere validă, nu mai trebuie s-o alegi. Singurul motiv pentru care ţi-e greu să ieşi din ea e pentru că nu accepţi că polaritatea e parte din existenţă. Are sens?
A: Cum ajung în punctul în care s-o accept?
B: Ideea e, din nou, să conştientizezi că fără latură întunecată nu ai şti Lumina. Deci, întunericul îţi oferă ocazia de a vedea ce preferi de fapt. Deci trebuie s-o validezi pentru că are un motiv pentru care există şi nu s-o judeci că nu îşi are locul în realitate. Tu conţii întuneric şi lumină. Tu conţii pozitiv şi negativ. Tu conţii polaritate. O vei conţine întotdeauna.Prin urmare, trebuie să accepţi că o parte din tine e întuneric şi aşa va fi întotdeauna. Însă nu trebuie să alegi o experienţă din latura aceea. Dar singurul mod de a alege o experienţă doar din latura pozitivă e să validezi faptul că e ok dacă decizi să alegi una din latura negativă. Odată ce devine ok, odată ce latura negativă devine o alegere la fel de validă, atunci nu mai trebuie s-o alegi. Nu mai are nicio încărcătură, nu te mai stăpâneşte. Nu fugi de ea. O laşi să trăiască acolo, dar nu îi experimentezi efectul pentru că ai lăsat-o să fie o alegere validă. Şi astfel îi îndepărtezi toată puterea. Pur şi simplu ai transformat-o într-o alegere neutră şi-atât.

Read More

Bashar – Nu ştiu ce se întâmplă, iar asta e ok.

Category: BasharDezvoltare spirituala Comments: No comments

Bashar

“De câte ori aveţi îndoieli în legătură cu ceea ce trăiţi, luaţi acea pauză şi spuneţi: “Nu ştiu ce se întâmplă, iar asta e ok.” Iar în acel moment în care aţi admis de fapt că nu ştiţi ce se întâmplă, puteţi găsi echilibrul, liniştea, pacea, tăcerea care va începe să vă îngăduie să fiţi mai sensibili la calitatea vibraţiei pentru ceea ce se întâmplă şi vă va oferi o mai mare capacitate pentru introspecţie referitor la ce trăiţi şi referitor la lucrurile cu care aveţi de-a face privind mintea fizică sau mintea superioară.
Deci, asta e primul pas în formarea relaţiei, în reconectare, în a vă reaminti cine sunteţi ca şi persoană întreagă. Asta e primul pas. Necesită doar o clipă de tăcere, de pauză, un pas înapoi într-un spaţiu neutru şi să vi se pară normal să nu ştiţi care este răspunsul. Imediat ce vă îngăduiţi să fie totul ok în acel punct de echilibru, puteţi permite simţurilor naturale, cu care aţi fost creaţi, să înceapă să umple acea tăcere, să umple acel gol de tăcere. Şi veţi începe să le auziţi, dar la început trebuie să fiţi tăcuţi să le puteţi auzi deoarece au fost suprimate de atât de mult timp în societatea voastră, încât la început vor părea doar o şoaptă. Dar o veţi conştientiza. În tăcere, dacă lăsaţi cu-adevărat să se facă tăcere, nu va exista niciun alt sunet şi astfel veţi putea auzi şi recunoaşte calitatea acelor mici şoapte că ceea ce sunt.
Şi imediat ce începeţi să fiţi cu-adevărat atenţi la ce sunt, puteţi începe să vă ghidaţi cu ajutorul lor în direcţia preferinţei voastre. Şi făcând asta, încetul cu încetul – iar asta ar putea să necesite ceva practică, e ok – încetul cu încetul veţi câştiga o capacitate de-a discerne din ce în ce mai mare privind ce vibraţie e reprezentativă pentru ce. Şi veţi începe să liniştiţi ego-ul să înţeleagă că nu va muri, nu va fi anihilat, că de fapt asta e ceea ce-şi doreşte cu-adevărat deoarece a obosit să lucreze în asemenea condiţii stresante, că a obosit să tot care asemenea greutate şi că îi veţi ridica povară, iar el va merge cu voi; nu va pleca nicăieri, e prietenul vostru, îl iubiţi, vă serveşte, e proiectat cu scopul de a vă focaliza în experienţa realităţii fizice pe care aţi vrut s-o aveţi, în temă pe care aţi vrut s-o exploraţi. Şi-apoi, nu puteţi trăi fără el. La propriu! Nu puteţi trăi fără el!
Deci, în acest sens, în timp ce formaţi o relaţie mai iubitoare cu mintea voastră superioară, cheia pentru asta e să formaţi o relaţie mai iubitoare cu ego-ul vostru şi să nu-i mai permiteţi să se împovăreze peste putinţă când nu-i treaba lui să facă aşa ceva, fiindcă nu a fost proiectat niciodată să facă faţa acelui tip de greutate, acelui tip de stress.
Deci, totul se reduce la a vă iubi toate aspectele sinelui îndeajuns încât să aveţi încredere să le lăsaţi să alunece înapoi la locurile lor potrivite, într-o relaţie, să îşi facă fiecare treabă pentru care a fost proiectat s-o facă. Şi să vă îngăduiţi vouă înşivă să vă iubiţi îndeajuns încât să puteţi citi beneficiile acelei relaţii echilibrate între mintea fizca şi cea superioară şi să puteţi funcţiona ca o persoană întreagă.”

Read More

Zidul inimii

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

zidul inimii

Intr-un deşert aspru şi stâncos trăiau doi pustnici. Găsiseră două grote situate foarte aproape una de cealaltă. După ani şi ani de rugăciune şi sălbatice renunţări, unul dintre cei doi asceţi era convins că ajunsese la desăvârşire. Celălalt era şi el pios, dar totodată bun şi înţelegător. El se oprea întotdeauna să discute cu puţinii pelerini care veneau acolo, adăpostindu-i pe aceia care se rătăceau sau pe cei care doreau să se ascundă.

“Acesta este timp pierdut pentru meditaţie şi rugăciune”, gândea cel dintâi sihastru, căruia nu-i plăceau desele absenţe – chiar dacă nu îndelungate – ale celui de-al doilea.Pentru a-l face să înţeleagă în mod concret cât este de departe încă de sfinţenie, se hotărî să pună câte o piatră la gura propriei grote ori de câte ori celălalt avea să comită vreo greşală. După câteva luni, în faţa grotei sale se înălţa un zid de pietre, cenuşiu şi sufocant. Şi el era închis înăuntru.

Uneori construim ziduri de jur-împrejurul inimilor noastre, folosind pentru aceasta pietricelele de zi cu zi ale resentimentelor, ranchiunelor, tăcerilor, problemelor nerezolvate, supărărilor. Datoria noastră cea mai de seamă este aceea de a împiedica formarea unor astfel de ziduri în jurul inimilor noastre. Şi mai cu seamă, aceea de a încerca să nu devenim “o piatră în plus în zidurile altora”.

Read More