Bashar – Uneltele manifestarii

Hai să discutăm despre noțiunea de „unelte”. Fiecare vorbește despre cum să aplice vreun soi de unealtă, ori tehnică, pentru a face schimbări în viața sa, într-un mod pozitiv și constructiv. Și am discutat adesea despre tipurile de „unelte” pe care le poți folosi – și cum să le folosești… cum să obții rezultate, cum să obții o manifestare a acestor schimbări. Trebuie să reamintim, desigur, înainte de toate, că întotdeauna – întotdeauna – manifești ceva; dacă nu ai face-o, n-ai avea experiența unei realități fizice.
Corect? Corect.
Deci problema nu este că ar trebui să înveți cum să manifești – faci asta automat; e trăsătura ta implicită ca și creator, ca și aspect al creației. Nu trebuie să înveți cum să manifești. Ceea ce te interesează pe tine este cum să manifești mai degrabă conștient, cum să fii conștient de felul în care manifești, pentru a putea manifesta ceea ce preferi – în loc să îți tot manifești credințele inconștiente.
Deci problema este ca, mai înainte de orice altceva, să recunoști că orice manifestare pe care o creezi – orice experiență fizică pe care o creezi – este rezultatul celor mai solide definiții și credințe de care te agăți în mintea ta, conștient și subconștient, ca fiind adevărate. Fiindcă astfel se creează experiența realității fizice. Realitatea fizică nu este, la drept vorbind, altceva decât o oglindă, o reflexie a celor pe care le crezi tu mai tare și mai tare ca fiind posibile, probabile, adevărate în ceea ce te privește. Asta e valabil atât la nivel colectiv cât și la nivel individual – cu alte cuvinte, aveți o serie de „înțelegeri” colective asupra unor lucruri foarte probabile sau foarte improbabile referitor la realitatea fizică și veți accepta aceste înțelegeri colective într-o foarte mare măsură. De exemplu, cei mai mulți – nu neapărat absolut toți, dar cei mai mulți – vor fi de acord, pe întregul parcurs al vieții lor fizice, că gravitația va funcționa invariabil.

E chiar atât de simplu. Au aderat la acel parametru fizic al experienței și, dacă nu vor avea un motiv anume pentru a anula conceptul de gravitație și a permite în același timp ideea de levitație – idee pe care unii o pot accepta –, atunci își vor vedea liniștiți, în general, de treburile lor de zi cu zi cu picioarele bine-mersi pe pământ, iar asta e tot ce au nevoie să știe referitor la această învoială colectivă. Multe din lucrurile astea se produc la un nivel care le permite să nu se gândească non-stop la ele, așa că își poti continua traiul fără a fi nevoiți să se gândească în fiecare secundă la fiecare gând și la fiecare crez și la fiecare definiție care trăiesc în mintea lor inconștientă – și exact așa și trebuie să stea lucrurile, altfel nu și-ar putea practic trăi viețile; ar cântări mereu, „Oare ar trebui să fac acest pas? Dar pe acesta? Oare cum aș mai rămâne pe pământ? Poate c-aș începe să plutesc aiurea dacă-mi ridic piciorul acum, trebuie să mă gândesc bine la asta etc.”, ceea ce, desigur, le-ar lua o grămadă de timp și nu le-ar permite să experimenteze viața într-un mod firesc.
Oamenii au, de asemenea, o componentă individuală a acestei înțelegeri, și anume, fiecare dintre voi are o temă singulară pe care a ales să o exploreze în viață; desigur, pot fi multiple variații ale înțelegerii colective ce i-ar părea relevante la nivel individual, multe adaptări specifice fiecăruia dintre voi și fiecărei teme de explorare, variații care s-ar putea să nu funcționeze în cazul unui individ, deși se manifestă cu lejeritate în cazul altui individ. Există, cu alte cuvinte, o flexibilitate proprie fiecărui individ din masa ce se ghidează după înțelegeri colective. Vei rămâne în cadrul mulțimii compacte numai la modul general, dar poți varia ideile despre ce e probabil în cazul tău particular, ajungând uneori la diferențe semnificative față de ce ar fi probabil să fie manifestat în cazul altui individ. Iar asta are de-a face pur și simplu cu tema pe care ai ales să o explorezi atunci când ai hotărât să ai această viață – și da, voi toți ați ales să aveți o viață.
Asta este o chestiune de alegere, nu e ceva ce s-a petrecut fără ca voi să fi ales acest lucru de la nivelul spiritual. Asta nu înseamnă că ați ales întotdeauna absolut fiecare detaliu; ideea este că știați că realitatea fizică are capacitatea de a oferi diverse tipuri de evenimente aleatorii și mai știați și că, explorând tema dorită de voi, vă veți îngădui să gravitați în jurul unor anumite teme adiacente, anumite ferestre, oportunități declanșate de diverse evenimente, să fiți atrași de acestea, deoarece ele vă vor servi excelent în explorarea temei alese. Cum vei reacționa tu în asemenea situații este totalmente la latitudinea ta. Vorbim așadar de un fel de combinație între ceea ce numești „destin” și temele generale pe care alegi să le explorezi în această viață.
Imagineazăți un coridor – și tu pășești de-a lungul acelui coridor; asta există în sine, ăsta este destinul tău. Dar cum o faci, cum pășești de-a lungul acelui coridor… rapid, încet, sprijinindu-te de perete, târându-te pe
podea, alergând, mai știu eu cum – asta ține de propriul tău discernământ în a alege ce ți se potrivește cel mai bine, cum se va plia mai bine temei pe care ai hotărât să o explorezi, cum se va plia mai bine persoanei care te-ai creat a fi.
Personalitatea este o construcție, precum o prismă cu trei laturi, formată din trei componente:
(I) credințele și definițiile tale,
(II) emoțiile, tiparele tale de gândire și
(III) modelele tale comportamentale.
Aceste trei categorii acționează cot la cot la crearea proiecției, construcției artificiale pe care o numești personalitate individuală pentru această viață. Ideea este că totul se bazează atât pe comportament cât și pe emoții și gânduri – care se bazează, la rândul lor, pe credințe și definiții mai întâi.
Aceasta este deci prima unealtă din trusa ta: înțelegerea și recunoașterea conștientă a definițiilor și credințelor pe care ți le-ai format cu privire la viață în ansamblul său; care este relația ta cu viața și cu tine însuți. Și odată ce începi să ai un oarecare control asupra acelor definiții și credințe, manifestarea celor pe care le preferi începe să devină mai conștientă; devii mai conștient de abilitatea ta de a face alegeri și, astfel, ești conștient liber să alegi ceea ce preferi să manifești – dar, după cum spuneam, realitatea fizică este o oglindă. Foarte asemănător unei oglinzi, atunci când privești în oglindă și îți vezi reflectarea, dacă reflexia feței îți apare a fi încruntată, știi bine că nu mergi la oglindă și încerci să faci reflexia să zâmbească; nu vei reuși niciodată. Singurul fel în care îți poți face reflectarea să zâmbească este să zâmbești tu mai întâi.
În ciuda acestui lucru, cei mai mulți dintre voi ați fost învățați să credeți că realitatea fizică este ceva ce poate fi manipulat – ceea ce însă nu se poate face din exterior. Ideea este că, pe măsură ce tu te schimbi, realitatea fizică din exterior nu are de ales, exact ca reflecția din oglindă, și trebuie să se schimbe.
Cu toate acestea, iată unde cei mai mulți dintre voi se blochează: realitatea pe care ai creat-o ca experiență fizică spațio-temporală are un oarecare decalaj din punct de vedere al celor trei dimensiuni în care operezi – pentru a se desfășura, lucrurile cer timp.
Așadar, atunci când creezi o schimbare în sistemul tău de credințe interior, îi vei vedea reflectarea în lumea exterioară, dar se poate să nu o vezi instantaneu.
Ceea ce ai putea vedea mai întâi este ceea ce noi numim „un ecou” al celor pe care le-ai creat deja.
Adică, o situație s-ar putea înfățișa exact așa cum s-a mai înfățișat. Si știm că, mulți dintre voi, atunci când văd aceeași situație apărându-le înainte, din cauza felului în care au fost învățați să gândească, încep să se auto-învinovățească și să se lase cuprinși de îndoieli și să se auto-desconsidere, și îți vor spune, „Precis nu fac ceva așa cum trebuie, ceva nu este în regulă cu mine; de ce nu se schimbă realitatea exterioară pentru a
reflecta ceea ce știu că s-a schimbat înlăuntrul meu?”. Dar chestia este că avem de-a face cu acel ecou, iar realitatea fizică îți va oferi uneori pur și simplu exact același set de situații, de circumstanțe care erau acolo și până atunci, tocmai pentru a-ți da posibilitatea de a vedea dacă te-ai schimbat cu adevărat. Fiindcă schimbarea – și, iată, această cunoaștere este una dintre uneltele principale din trusă –, schimbarea nu are de-a face cu ceea ce se petrece în exterior; schimbarea se referă la modul în care răspunzi la cele care se petrec în exterior. Starea de spirit, nu circumstanțele…
Deci, dacă spui că te-ai schimbat și apare din nou o situație similară uneia cu care te-ai mai confruntat pe vremea când erai într-o stare negativă, iar tu reacționezi în aceeași manieră negativă, este clar că nu te-ai schimbat defel, așadar nu e cazul ca realitatea fizică exterioară să se schimbe, pentru că tocmai ai dovedit, prin aceeași veche reacție, că nu te-ai schimbat. Dacă, totuși, se produce o situație similară, te afli înconjurat de aceeași recuzită, cum s-ar spune, iar tu răspunzi într-un mod diferit – unul care reflectă faptul că s-a produs cu adevărat o schimbare înlăuntrul tău, că ești practic o altă persoană acum – atunci dovedești realității fizice că te-ai schimbat, într-adevăr; și atunci când aduci o astfel de dovadă, creația, precum oglinda, se va schimba pentru a reflecta schimbarea interioară reală.
Ține minte, deci, nu se pune problema a ceea ce se schimbă în exterior pentru a-ți dovedi schimbarea interioară; ceea ce contează este felul în care răspunzi la cele care se petrec în afară; chiar dacă sunt toate la fel, modul în care reacționezi la ele reprezintă dovada schimbării tale.
Pricepi ceva din toate astea?
Fiindcă nu există „afară” ! Realitatea fizică este doar o reflexie, doar o iluzie; este doar încă o altă versiune a ta. Indiferent de starea în care ești, dacă simți nevoia să îți reamintești constant starea în care ești, de-aia ai reflectarea fizică: pentru a putea privi în oglindă și, dacă vezi încruntarea, să îți poți spune, „O, nu-i asta ceea ce prefer; eu prefer să zâmbesc”. Și astfel, atunci când zâmbești întruna, fiindcă asta este ceea ce preferi, oglinda nu va avea de ales… Dar, dacă îți condiționezi zâmbetul: „Oh, o să zâmbesc dacă zâmbește oglinda prima… Mă voi schimba, voi fi fericit… voi fi fericit DUPĂ ce mi se schimbă realitatea fizică”… doar ca reacție, deci… Ei bine, nu așa funcționează lucrurile, fiindcă realitatea fizică este doar o reflexie a stării de spirit care crezi tu că este cea mai autentică în ceea ce te privește.
Deci, dacă alegi SĂ FII FERICIT PUR ȘI SIMPLU, nu fiindcă ai avea un motiv să fii fericit, ci doar fiindcă asta este ceea ce preferi, ATUNCI realitatea fizică, precum o oglindă, n-are încotro și va reflecta fericirea care ai hotărât tu însuți că este starea de a fi pe care o preferi, nu este doar măsura cu care apreciezi tu realitatea fizică. Fiindcă realitatea fizică este, cum spuneam, doar butaforie;
CIRCUMSTANȚELE NU AU INCORPORATE O SEMNIFICAȚIE ÎN ELE ÎNSELE ! cel mai de seamă dar pe care l-ai primit din întreaga Creație este viața – și știu că asta o să-ți pară de-a dreptul revoltător – viața este lipsită de sens!
Chestia este că tu ai fost creat pentru a da un sens vieții – și sensul pe care i-l vei da tu determină efectul pe care-l va avea viața asupra ta. E perfect neutră în sine; doar un set de elemente neutre de recuzită fără niciun sens încorporat în ele însele.
Dar este o treabă de fizică elementară: ceea ce pui, aia scoți. Asemănător cu ceea ce în mod frecvent numești „karma” când invoci diverse credințe religioase. Ideea e că, frecvența pe care o emiți este aceeași cu reflexia pe care o și receptezi.
Deci, dacă înțelegi că totul este neutru și nimic nu are o semnificație în sine, atunci nu trebuie să reacționezi într-un fel anume la ceva ce se întâmplă. În fiecare circumstanță, în fiecare situație – dacă le vezi pe toate ca fiind fundamental neutre – poți decide, poți face o alegere conștientă, ceea ce, cu siguranță, îți va servi într-un mod pozitiv.
Posibil să nu distingi la nivel intelectual cum se va produce asta – dar nici nu ai nevoie să înțelegi, asta e și ideea: trebuie să te încrezi că se va produce, știind de-acum că nu există altă posibilitate.
Ai ajuns să crezi că totul se întâmplă în viața ta cu un scop, nu?
Folosește asta și cunoaște că toate îți vor servi într-un mod pozitiv, chiar dacă mintea nu poate cuprinde cum vine asta. Iar atunci când îți vei menține această stare de a fi, vei vedea cât se poate de limpede cum, o situație care-ți părea nemaipomenit de negativă până atunci îți servește de fapt într-un fel pozitiv.
Fiindcă orice lucru poate fi văzut din două perspective – orice lucru fiind fundamental neutru în sine. Și dacă „pui” un înțeles pozitiv în acel lucru, nu poți „scoate” decât un efect pozitiv din acesta, chiar dacă intenția altcuiva în ceea ce te privește este negativă.
Revin asupra unei idei anterioare: absolut fiecare om are propria lui realitate; da, aparent împărțiți toți o realitate, dar, de fapt, nu împărțiți aceeași realitate. Singurul mod în care percepi ca având alți oameni în propria ta realitate, prin înțelegere comună, este acela că ești de acord să creezi, din propria ta energie, din propria ta conștiență, propria ta versiune asupra lor în propria ta realitate, pentru a putea interacționa. Tu ești doar propria ta realitate. Si chiar dacă pare a fi populată de miliarde de alți oameni, acelea nu sunt decât versiuni ale lor pe care le-ai creat în propria ta realitate de dragul interacțiunii.
Așadar chiar nu contează care sunt intențiile celorlalți cu privire la tine – tu poți decide dacă intențiile, vibrațiile, stările lor de spirit îți sunt adecvate, dacă le preferi sau nu și, când decizi ceea ce preferi, atunci, indiferent de intențiile oricui altcuiva, energia – energiile lor fiind oricum propria ta energie, în propria ta realitate – atunci energia, deci, îți va servi în felul în care tu singur ai considerat că trebuie să-ți servească, date fiind deciziile pe care le-ai luat. Exact în același fel, realitatea altcuiva va fi experimentată de acel altcineva în felul în care și-a plasat el singur energia și semnificațiile în acea realitate.
Chiar este atât de simplu. Fizică elementară.
[Mai ții minte? Puterea? Lucrul mecanic efectuat în intervalul de timp corespunzător.]
Nimic mai mult – și nimic mai puțin.
Să mai vorbim puțin despre ideea asta de „unelte”.
Foarte important de înțeles: uneltele, exact în același fel în care nu trebuie „să înveți să manifești” – trebuie să înveți numai ce preferi să manifești conștient –, uneltele deci, orice unealtă pe care o folosești pentru a-ți crea viața… întotdeauna funcționează!
Uneltele funcționează întotdeauna. Nu există „unealtă a creației” care să nu funcționeze. Chestia este cum folosești unealta. Asta este ceea ce face diferența. Ia ciocanul ca exemplu. Uneori vrei să bați un cui într-o scândură cu ciocanul ăla. Ei bine, ciocanul are două capete: „capul” propriu-zis și „gheara” din partea opusă. Dacă folosești gheara pentru a bate cuiul, ai neșansa de a-l îndoi. Nu partea asta a fost menită pentru a bate cuie. Nu înseamnă că ciocanul nu funcționează, înseamnă doar că o faci tu de-a-ndoaselea. Ideea este că, atunci când înțelegi rostul uneltei și o folosești în modul potrivit, o să lovești cuiul așa cum trebuie și vei ști că gheara este pentru a-l scoate din scândură atunci când ai nevoie să scoți cuie din scânduri.
Deci totul se reduce la a discerne și la a învăța cum să folosești uneltele în modul potrivit, în felul în care au fost proiectate pentru a fi folosite – și astfel vei începe să manifești conștient, să obții rezultatele pe care le preferi.
Iată însă un alt avertisment în privința manifestării, deși știu că asta-ți va părea ciudat.
Este, totuși, o cheie foarte importantă și este ultimul lucru despre care îți voi vorbi acum.
Intrând în rezonanță cu definițiile și credințele tale pentru a determina care sunt lucrurile pe care preferi să le manifești, trebuie să manifești de dragul manifestării, în sensul de a face manifestarea fiindcă asta este starea ta de spirit, asta este starea în care preferi să fii pentru că aici preferi să fii – și-acum țin-te bine – fără absolut nicio așteptare ca ceea ce preferi să se întâmple.
Da, știu… sună paradoxal – și chiar este! Dar ăsta-i șpilul… Trebuie să folosești puterea paradoxului; trebuie să stai în punctul de echilibru.
Când încerci să manifești un lucru anume, cu o intenție anume, cu o așteptare anume – aceea că „trebuie” să se manifeste – foarte adesea pui tot soiul de condiții dedesubtul ei, cum ar fi că, dacă nu se manifestă, „ceva nu e-n regulă”.
Dar dacă-ți vei permite să fii pur și simplu în starea în care dorești să fii, de dragul stării și nu de dragul a ceea ce ți-ar putea aduce starea, atunci toate lucrurile relevante acelei stări nu au de ales ci trebuie să se manifeste, oricare ar fi ele.
Dar dacă insiști că trebuie să se manifeste într-un anume fel, îți tai singur craca de sub picioare, fiindcă tu nu ai neapărat capacitatea de a întrezări cele mai bune căi prin care s-ar putea manifesta acel lucru. Și atunci când insiști că trebuie să se manifeste într-un anume fel, pe o anumită traiectorie, de fapt închizi uși prin care manifestarea s-ar putea produce într-un mod mult mai potrivit decât ți-ai putea imagina.
Deci nu insista că planul trebuie să se materializeze în felul în care ți-ai imaginat; cunoaște doar că se va produce în mod optim, aducându-ți cele mai bune servicii și stai pur și simplu în starea în care trebuie să stai și care este caracteristică acelei manifestări… pentru ca manifestarea să te poată găsi… fiindcă nu poți percepe ceva a cărui vibrație nu ești.
Din nou, fizică elementară.
Dacă nu stai în starea potrivită, cea care reprezintă manifestarea, manifestarea va rămâne invizibilă ție, pentru că, ține minte: atunci când vorbim de manifestare, nu vorbim defel despre a aduce la tine ceva ce nu este deja aici. Lucrurile există deja, aici și acum. Nu trebuie să te întinzi cumva spre vreo dimensiune abstractă, spre vreun tărâm fantastic pentru a apuca sau a atrage ceva către tine și să-l aduci cumva în manifestare în realitatea fizică – totul este deja existent. Totul este deja aici, pentru că „numai aici” există, „numai acum” există.
Privește la ceas: ori de câte ori stabilești timpul, este mereu „acum” – este singurul timp care există.
Ceasul tău ar trebui să tot spună „acum, acum, acum…”, fiindcă ăsta este singurul timp veșnic posibil.
Nu vei spune niciodată, „Cred că este… atunci!”, NU, este „acum”, întotdeauna este acum.
„Cât e ceasul? Este acum”. Deci numai „acum” există și lucrurile se pot manifesta numai în „acum”. Ceea ce numești tu, din perspectiva iluziei tale spațio-temporale, „momente diferite”, reprezintă de fapt același moment – dintr-un alt punct de vedere. Este același moment. Deci totul este aici, totul este acum, iar manifestarea înseamnă să-ți îngădui să fii vibrația, frecvența potrivită ce-ți va permite să vezi acea parte a lui „acum” care îți era până acum invizibilă.
Chiar este atât de simplu. Este la fel de simplu ca analogia schimbării canalului la televizor.
Când vrei să urmărești un program anume, pe un canal anume, toate celelalte programe sunt disponibile, în continuare, în același timp… ele încă există; tot ceea ce trebuie să faci este să schimbi canalul pentru a le viziona. Asta nu înseamnă că programul la care te uitai până atunci dispare în non-existență, el încă există, dar tu nu-l mai vezi fiindcă nu mai ești pe aceeași frecvență.
Realitatea fizică este structurată în același fel, înlăuntrul conștienței tale. Orice vrei să percepi, trebuie să-ți schimbi frecvența și vei vedea că a fost mereu chiar aici, chiar acum, dintotdeauna pentru totdeauna.
Este doar o chestiune de acordaj, de reglare a frecvenței tale la vibrația potrivită.
Și cum să faci asta optim: abandonează-te supremei bucurii. Urmeazăți mereu entuziasmul, urmeazăți fericirea [eng: Follow your bliss] – de ce crezi oare că asta este o vorbă atât de populară printre oameni? Fiindcă ceea ce numești tu entuziasm, ceea ce numești bucurie, ceea ce numești iubire, ceea ce numești cutare sau cutare frecvență este traducerea corpului tău a frecvenței care-ți reprezintă adevăratul sine lăuntric. Acea vibrație și orice conține acea vibrație este ceea ce ești tu în realitate. Așa că abandonează-te ei! Lasă-te în voia ei sau mergi în direcția ei, fiindcă reprezintă acul busolei tale spre nordul tău magnetic. Iată de ce este atât de important ca orice demers al tău să fie în direcția celei mai mari bucurii: acea frecvență vibrațională este cel care te-ai creat tu a fi. Asta-i tot. Chiar este atât de simplu.
Deși, bineînțeles, ai putea prefera să fie ceva mai complicat și mai dificil. Treaba ta, dacă asta preferi. Deși am o vagă bănuială că ai prefera ca toate lucrurile să fie ceva mai simple. Creația este, da, abundent de complexă – dar în miezul ei fundamental nu este complicată defel: este extrem, extrem de simplă.

Bashar – Master Tools of Manifestation