“Atracția ce o simțim pentru o ființă este ceva incontrolabil. Zăriți un bărbat, o femeie, și nu știți de ce sunteți imediat încântați, impresionați de un detaliu al aspectului său fizic: chipul, gesturile, comportamentul, atmosfera înconjurătoare…și încercați să vă apropiați de acea ființă.
Este foarte normal. Numai că, trebuie să știți că aceste forme de simpatie imediată nu înseamnă că ați găsit marea iubire, sufletul pereche. Numai cu foarte rare excepții, alegerea persoanei alături de care veți putea construi cu adevărat ceva armonios și stabil cere mult timp și reflexie.”
“Iisus a spus: „Voi sunteți templu al lui Dumnezeu.” Da, o ființă umană care a știut să-și întărească voința, să-și purifice inima, să-și lumineze intelectul, să-și lărgească sufletul și să-și sfințească spiritul, o asemenea ființă a devenit un adevărat templu, chiar însuși corpul ei fizic este un templu, și ea îl poate invita pe Domnul să locuiască în ea.
Din nefericire, cei mai mulți oameni nu au grijă deloc de templul lor, ei îl distrug fără încetare, folosindu-l pentru a-și satisface instinctele și căutând toate plăcerile:corpul nu mai este atunci un templu, el devine un staul, un grajd. Ca în Templul din Ierusalim unde vânzătorii au adus tot felul de animale și păsări pe care le vindeau, și nimeni nu se indigna, toți credeau că este ceva normal. Dar Iisus a luat niște sfori și a făcut un bici, alungându-i pe toți și spunând: „Luați acestea de aici. Nu faceți casa Tatălui Meu casă de negustorie.”
Așadar, să nu îi imitați pe vânzătorii din Templu, să nu faceți din corpul vostru un bârlog de animale; altminteri, nu Domnul va veni să îl locuiască, ci niște entității inferioare, niște nepoftiți cărora le plac mult murdăriile și se hrănesc cu materii impure.”
Când Hristos a coborât pe pământ, spiritul său era mare, sublim, dar corpul său era mic, adică membrele sale, care îl înconjurau, nu au știut să se lase pătrunse destul de profund de el. Din cauza slăbiciunii membrelor sale, incapabile să îi împlinească măreția, puterea sa, imensitatea sa, Iisus a putut să fie crucificat. Desigur, când el a intrat în Ierusalim, mulțimea striga: „Osana!” dar când el a fost oprit în grădina Ghetsemani, chiar și discipolii săi l-au părăsit. Iisus era mic și slab prin discipolii săi și el nu i-a putut înfrunta pe cei care, mult mai numeroși, erau deciși să îl distrugă.
Acum, de-a lungul secolelor, spiritul lui lui Hristos s-a întins, încet-încet, în întreaga lume. El nu mai poate fi crucificat fiindcă s-a încarnat într-un corp imens, locuit de inimile și inteligențele a milioane de ființe.
Este posibil să fim fericiți în căsătorie, dar trebuie ca bărbatul și femeia să știe cum să se respecte reciproc și să învețe să caute latura divină unul la celălalt. Dacă ei nu caută la partenerul lor sufletul și spiritul pentru care trebuie să facă niște sacrificii, toate sacrificile, să nu se bazeze pe corpul fizic ca să fie satisfăcuți. Priviți, imedat ce un om moare, când și-a dat sufletul, el rămâne doar un cadavru, iar soția lui spune imediat: „Trebuie îngropat.”
Și totuși, ea îl iubea și îl iubește mereu. Da, dar noi iubim latura subtilă, nu materia. Or, latura divină este cea însuflețită, latura spirituală a omului. Corpul fizic este mereu același, el chiar îmbătrânește, iar după o vreme ne săturăm de el…În timp ce, viața interioară este mereu diferită, mereu nouă ca apa curgătoare, și tocmai pe această apă o iubim.
Iubirea este un impuls minunat, dar în ea se amestecă prea des unele elemente pasionale ce împiedică apariția naturii sale adevărate…Priviți animalele la naștere: un cațeluș, un vițel, un ied… ei nu sunt foarte curați și mama lor îi curăță. Și copilul care se naște este îmbăiat. Ei bine, pentru iubire trebuie să fie același lucru. Iubirea este un copil divin, pentru că în orice formă de iubire se află Dumnezeu; numai că, ea trebuie purificată, educată, întărită, eliberată pentru a descoperi Divinitatea.
Chiar iubirea cea mai egoistă, inferioară, cea mai senzuală, conține o chintesență divină, dar acoperită de prea multe elemente amestecate, fiindcă ea a trebuit să străbată anumite locuri care nu au fost chiar curate, niște hornuri, niște râuri nămoloase…Ea este ca o piatră prețioasă ce trebuie curățată.
Uneori, noi rămânem câteva minute în liniște. Această liniște nu este un scop în sine, ea oferă numai niște condiții pentru a înfăptui o lucrare interioară. Liniștea în sine nu aduce mare lucru; desigur, ea ușurează, ea odihnește, doar atât. Adevăratul rol al liniștii este de a permite zborul gândului și al imaginației. Așadar, când noi ne aflăm aici împreună în liniște, încercați să creați ceva pur, călduros, luminos, pentru ca atmosfera din jurul nostru să să vibreze și toți care vor veni să simtă în ei un impuls spre bine.
Altminteri, de ce să ne mai reunim? De ce să fim împreună? Nu trebuie să rămânem ca niște stane de piatră! Chiar în nemișcare și liniște trebuie să știm să devenim însuflețiți și creatori.
Natura inferioară din noi este atât de egoistă, de rea, de crudă, pentru că ea a trăit în niște condiții foarte dificile. Priviți ce trebuie să înfrunte animalele pentru a-și găsi hrana sau un adăpost, și să îl păstreze, sau pentru a se apăra față de alte animale!…Cum ați vrea ca această natură primitivă care a trăit în aceleași condiții să devină acum generoasă și dezinteresată? Nu, tocmai, pentru a supraviețui, ea trebuie să fie egoistă, vindicativă, și astfel ea este perfectă în manifestările sale.
Așadar, natura inferioară a avut dreptul la un loc sub soare, și ea și-a împlinit pe deplin sarcina, dar ea nu reprezintă ultima etapă a dezvoltării umane. Acum este rolul inteligenței să-și exprime calitățile. Datorită ei, va exista un echilibru între forțele instinctive și forțele echilibrate. Astfel spus, natura inferioară va deveni hrana naturii superioare care va profita de toate bogățiile ei și va fi împlinire.
“Foarte devreme, atunci când sunt încă tineri, oamenii trebuie să pregătească cele mai bune condiții pentru mai târziu, punându-și energiile în slujba Cerului. De îndată ce au fost consacrate, aceste energii antrenează niște particule de materie subtilă care le corespund și astfel ei își pot construi un corp fizic și un corp psihic de o calitate mai bună. Materia nu există fără energie, iar energia nu există fără un suport material. Așadar, când omul își orientează energiile spre regiunile celeste, ele vor atrage în mod natural niște particule mult mai ușoare, mai fine și mai subtile, singurele care pot fi antrenate spre înălțimi.
Ele se acumulează astfel și îi pregătesc condiții noi pentru mai târziu. Altminteri, este evident că se va produce contrariul: energiile consacrate unor activități primitive și haotice antrenează niște particule de materie opacă, impure, și câțiva ani mai târziu, cel care a introdus în sine aceste particule de o calitate proastă decade repede.”
Category: 
Comments: 
