Blog Archives

Fericirea – nu depinde de condițiile exterioare

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de joi 6 noiembrie 2014

“Dacă este atât de greu să găsim fericirea, este pentru că o așteptăm. Așteptăm să găsim marea iubire, așteptăm să întâlnim succesul, averea, mărirea, iar dacă nu apar suntem nefericiți. În realitate, fericirea nu este ceva care vine sau nu, așa, din exterior, ci o stare de conștiință ce depinde de buna înțelegere a lucrurilor. Nu trebuie să ne închipuim că am venit pe pământ ca să trăim în ușurință, plăceri, belșug. Am venit pe pământ să învățăm și să ne perfecționăm. Or, cum să ne perfecționăm dacă nu avem zilnic noi probleme de rezolvat, noi obstacole de depășit? Pământul este o școală și, ca în fiecare școală, numai cei care învață și progresează pot fi fericiți.

Așadar, să nu așteptați ca fericirea să vină din exterior sub forma unor întâlniri sau condiții favorabile. Adevărata fericire, cea definitivă, nu poate veni decât de la voi, din felul vostru de a considera lucrurile și a lucra. Cu o bună judecată corectă, cu o filosofie adecvată, puteți deveni stăpânii fericirii voastre. Și mai ales să nu o așteptați fără să nu faceți nimic. Depinde de voi să acționați și să aplicați metodele ce vă vor permite să transformați necazurile în bucurii, eșecurile în succese. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
BUCURIA ESTE FERICIREA CARE VINE DIN INTERIOR
FERICIREA TE FACE SĂNĂTOS
FERICIREA SI NEFERICIREA
Bashar – Uneltele manifestarii
Eckhart Tolle – Sfaturi #13

Read More

De-a v–aţi ascunselea

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 6 noiembrie 2014

Adevărul este atotprezent. Conştienţa noastră despre el poate să vină şi să plece – dar adevărul rămâne aşa cum este. E ciudat faptul că, atunci când ne relaxăm şi încetăm să-l mai căutăm, noi devenim conştienţi de adevăr – şi nu mai suntem conştienţi de adevăr, atunci când începem să-l căutăm.

E imposibil să-ţi găseşti adevăratul Sine – pentru că partea din tine care-l caută este chiar aspectul care-l ocultează. Imediat ce începi să cauţi adevărul, el se ascunde.

Învăţătura ezoterică occidentală are marele orgoliu de a pretinde că adevărul poate fi găsit. Acesta este rezultatul inevitabil al unei minţi care a pierdut legătura cu natura şi cu propria ei întrupare fizică.

Adevărul doar este. El poate fi experimentat în cadrul momentului, dar nu poate fi conceptualizat, El nu există separat de momentul în care este experimentat.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Demascarea adevărului
ADEVARUL – Doare sau Elibereaza
Iubire, înţelepciune şi adevăr
Adevarata viata spirituala
Adevar versus Falsitate

Read More

Binah, Hohmah, Kether – regiuni pe care șarpele nu le poate atinge

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de miercuri 5 noiembrie 2014

“Un discipol al unui învățământ spiritual atinge un nivel de conștiință superior după o îndelungată lucrare. De îndată ce l-a atins, îi este totodată dificil, și chiar mai dificil, să îl mențină. De aceea stabilitatea este considerată ca o culme a Inițierii, acel moment în care discipolul poate în sfârșit să spună, asemenea preotului din Egiptul antic: „Eu sunt statornic, fiu al statorniciei, conceput și zămislit pe tărâmul statorniciei.” În ce constă stabilitatea? Să nu te clatini în fața răului înseamnă să te înalți până la regiunile unde nu mai există vreo tendință de posesie. De ce anumite evenimente care ne-au iritat, ne-au descurajat, la un moment dat, nu ne-ar atinge deloc dacă s-ar produce în alte împrejurări?

Se spune în Cabală că șarpele poate urca până la anumiți sefiroți, dar că îi este imposibil să atingă această regiune formată de cei trei sefiroți Kether, Hohmah și Binah. Iar cum noi suntem creați după imaginea universului, există și în noi niște regiuni unde răul nu-și mai găsește condiții favorabile de existență. În regiunile sublime ale ființei noastre și ale universului domnesc o asemenea lumină, o asemenea intensitate a vibrațiilor, încât tot ce nu este în armonie cu această puritate, cu această lumină, este distrus.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Cum acţionează Sefiroţii şi planetele
Porţile Ierusalimului Celest
Fluviul vietii
Omraam Mikhael Aivanhov – 1962.04.23 – Sfantul Duh
Omraam Mikhael Aivanhov – 1963.06.05 – Arborele Vietii (D)

Read More

Înainte de gând

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 5 noiembrie 2014

Atunci când gândurile încetează, conştiinţa rămâne.

Când respiraţia se sfârşeşte, firul de trestie deţine încă potenţialul sunetului. Nu are importanţă dacă trestia va fi culeasă vreodată. Nu are importanţă dacă un alt gând se iveşte pe ecranul conştiinţei.

Atunci când vin gândurile, există o conştientă a gândurilor. Când gândurile nu mai vin, nu mai există decât conştienţa. Acel cava care este anterior gândului este în tine – dar nu-l poţi găsi gândindu-te la el.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană
Liniștea naturii – este o lume locuită
A ierta – lăsând Cerului să-și exercite dreptatea
A ne împăca – cu toate creaturile înainte de a părăsi pământul
Prietenie – manifestările sale trebuie să fie conștiente

Read More

A rămâne în centru

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 4 noiembrie 2014

Nu mintea e problema. Felul în care este folosită mintea este ceea ce ajută sau care pune piedici.

Atunci când sufli printr-un fir de trestie gol, scoţi un sunet frumos care devine, fără efort, tăcere. Când mintea e liniştită, gândurile se ivesc în mod spontan, se oferă şi mor în vânt. Nu există nimic complex aici.

Scopul nu este acela de a face că gândirea să dispară, ci de a o încetini – în aşa fel încât să vină să se odihnească în propriul ei recipient. Tot ceea ce iese în evidenţă cu privire la individ, tot ceea ce separa şi divide, rămâne în ceea ce nu a cunoscut niciodată diviziunea. Numeşte-o iubire, compasiune, inimă-minte. Numele nu contează.

O dată ce te afli în acel loc, nu mai doreşti să fii nicăieri altundeva. O dată ce te odihneşti în acea pace, nu mai poţi fi atacat de gândurile tale, sau de cele ale altcuiva.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Apropie-te de centrul fiintei tale: Prin IUBIRE!
Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (C)
Bashar – Exercitii
Bashar – Puterea paradoxului
Omraam Mikhael Aivanhov – Astrologia Initiatică – Planetele si zodiacul

Read More

Copiii – și memoria unui trecut îndepărtat

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de marţi 4 noiembrie 2014

“Copiii aduc cu ei niște amintiri din epoci îndepărtate în care oamenii considerau natura ca un organism viu, fiind într-o legătură constantă cu el. Această memorie rezistă la unii dintre ei, dar ea se estompează pe măsură ce ei cresc, din cauza educației materialiste ce o primesc. Și totuși, aici existau niște vestigii ale unui trecut înscris în sufletul lor și este păcat că acesta se șterge.

Atunci când părinții, psihologii, pedagogii vor poseda unele cunoștințe inițiatice, ei vor fi capabili să studieze cu adevărat viața psihică a copiilor mici. Ei vor citi în cartea sufletului lor tot ce sa- reflecat în el în primii ani de viață. Ei vor descoperi ceea ce acești copii cunosc în subconștientul lor până la o profunzime nebănuită. Poate că anumite mame simt în mod confuz că întreaga viață a universului li se descoperă alături de bebelușul lor. În acest sens, se poate spune că ele sunt elevele copilului lor. Celelalte, care le rămân numai niște educatoare, nu învață mare lucru. O mamă plină de iubire, de atenție și înțelepciune primește o întreagă inițiere pe parcursul primilor ani ale vieții copilului ei.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
COPIII SUNT CA NISTE RADARE EXTREM DE SENSIBILE
Neville Goddard – Indrazneala nerusinata
OSHO – Farmacie pentru suflet
Omraam Mikhael Aivanhov – Scoala initiatica
Don Miguel Ruiz – Omul care nu credea in iubire

Read More

Explorarea raiului şi a iadului

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 3 octombrie 2014

Relaţia ta te va duce pe culmile raiului şi în adâncurile iadului. Atât îngerii, cât şi diavolii, trăiesc în îmbrăţişarea ta şi se mişcă o dată cu tine, în călătoria ta către iertarea de sine.

Dacă tu te aştepţi ca relaţia ta să fie numai fericită şi să-ţi dea aripi, cum vei înfrunta momentele când te vei simţi respins sau separat de partenerul tău? Cum te vei descurca cu tristeţea ta, cu îndoielile şi temerile tale, atunci când acestea se ivesc? Nici o relaţie, indiferent cât de potriviţi sunt partenerii unul pentru celălalt, indiferent cât de mult se iubesc, nu va fi lipsită de luptă şi chin. În orice relaţie există inevitabile suişuri şi coborâşuri, momente de unire şi separare.

Felul în care tratezi momentele de separare este la fel de important ca şi felul în care sărbătoreşti momentele de unire. Poţi trata durerea ta şi durerea partenerului tău cu compasiune – sau o refuzi şi încerci să o faci să plece? Îţi înfrunţi singur frica, mânia şi neliniştea, sau le proiectezi asupra partenerului tău? Te foloseşti de provocările pe care ţi le oferă relaţia, pentru a privi mai adânc în tine – sau fugi, te ascunzi şi ameninţi să părăseşti relaţia, de fiecare dată când apar neînţelegeri? Îţi aduci tu oare întunericul la lumină şi înveţi să-l iubeşti? Sau ţi-l ascunzi undeva, într-un cotlon sufletesc inaccesibil, unde ceilalţi nu-l pot vedea?

Te îndrepţi către impostura şi negare – sau către o mai mare onestitate şi transparentă?

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Traieste, actioneaza si iubeste asa cum simti tu
Pentru a elibera plexul solar, trebuie sa traim o viata armonioasa
Abţinere de la proiecţie
Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană
Demonii care se ridică la suprafaţă

Read More

Inima – o imensitate ce numai Dumnezeu o poate umple

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de vineri 3 octombrie 2014

“Ca în fiecare ființă umană, există în voi ceva, să îi spunem un spațiu, pe care nimic și nimeni nu vor reuși să îl umple, cu excepția Creatorului. În acest spațiu numit inimă, puteți lăsa să pătrundă toate ființele, toate obiectele dorite, va mai rămâne loc și veți simți ceva lipsă, un gol. Numai Dumnezeu, fiindcă El este incomensurabil, infinit, poate umple acest vid. Când l-ați lăsat să pătrundă în inima voastră, fiecare ființă, fiecare obiect vă va aduce bucurie din cauza acestei prezențe a Domnului în voi.

Începeți, deci, prin a vă deschide inima Aceluia care v-a zămislit,va exista apoi loc pentru toate celelalte creaturi. Ele vor fi binevenite și nu vă veți mai simți niciodată singuri sau părăsiți.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Omraam Mikhael Aivanhov – Fericiţi cei curaţi cu inima
DESCHIDE-ȚI INIMA
Viața după moarte – vom merge în regiunile spre care ne-am îndreptat gândurile în existența noastră pământeană
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Filmul vieţii noastre

Read More

Relaţia ca drum spiritual

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

Paul Ferrini

Cuvinte de intelepciune – 2 octombrie 2014

Unul dintre paradoxurile unei relaţii este acela că noi le dăm celorlalţi forţa noastră, pentru ca să învăţăm cum să ne onorăm mai bine pe noi înşine. Devenim co-dependenţi de ceilalţi, pentru a învăţa cum să ne cunoaştem mai bine pe noi înşine. Îi învinovăţim pe alţii, pentru a putea învăţa să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre greşeli. Totul este o înscenare. Căutăm să obţinem iubirea şi fericirea prin intermediul celorlalţi – numai pentru a afla că nu putem găsi iubirea şi fericirea decât în propriile noastre inimi şi minţi.

A ne afla într-o relaţie cu cineva ne ajută să învăţăm cum să fim singuri. Ne ajută să câştigăm încrederea de a fi noi înşine şi de a-l exprima pe cine suntem noi. “Noi” este un incubator pentru “eu” – sau adevăratul Sine din fiecare persoană. Iar atunci când adevăratul Sine este manifestat de ambele persoane, ţelul spiritual al parteneriatului este îndeplinit.

Autor: Paul Ferrini

Recomandam urmatoarele articole:
Compatibilitate – Relaţia perfectă
A accepta deosebiri
Mintea Superioară , Creierul Fizic , Mintea Fizică
Trădarea emoţională şi sexuală
10 scurtături pentru o viaţă mai bună

Read More

Gândurile și sentimentele noastre – nu se știe niciodată cum vor influența alte persoane în lume

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de joi 2 octombrie 2014

“Cineva consideră o anumită persoană drept dușman și își spune că ar fi bine dacă ea ar dispare: astfel își va găsi liniștea! Desigur, nu va ajunge să o asasineze, fiindcă nu te decizi așa de ușor să comiți o crimă. Se gândește însă la această moarte, el o dorește… Ei bine, trebuie să știe că, rămânând în această stare de spirit, el va fi poate responsabil în altă parte de moartea unei alte persoane. Fiindcă aceste gânduri, aceste sentimente, aceste dorințe sunt niște entități vii, ele circulă și vor influența în lume anumite ființe care sunt înaceleași dispoziții psihice și care ar dori, la rândul lor, să se descotorosească de un dușman.

Dacă dorința lor de răzbunare este mai puternică, sau dacă nu pot să reziste instinctului lor criminal, într-o bună zi, sub influența a ceva de neînțeles – un impuls, un curent ce le domină – ele vor comite o crimă.

Noi nu ne dăm seama ce devin stările noastre de conștiință de-a lungul spațiului, dar în ziua când ne vom întoarce în lumea de dincolo, ni se vor prezenta consecințele gândurilor, sentimentelor și dorințelor noastre. Și se poate întâmpla ca unii care se credeau ireproșabili să se înspăimânte văzând că au fost cauza unor mari nenorociri.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)
Folosirea puterii mentale pentru acumularea si dirijarea fortei vitale in corp
despre SANATATE si boala
55 Simptome ale trezirii si evolutiei spirituale
A primi si a darui

Read More