[audiobook] Eckhart Tolle – Puterea Prezentului

Category: AudiobookEckhart Tolle Comments: No comments

Eckhart Tolle - Puterea Prezentului

O carte ca Puterea prezentului apare probabil o dată la un deceniu sau chiar o dată la o generaţie. Este mai mult decât o carte; este energie pură, pe care probabil că o simţiţi în timp ce ţineţi cartea în mână. Are puterea de a-i oferi cititorului o experienţă cu totul specială şi de a-i schimba viaţa în bine.
Puterea prezentului a fost publicată pentru prima dată în Canada, iar editorul canadian, Connie Kellough,
mi-a spus că a auzit în repetate rânduri poveşti despre schimbări pozitive şi chiar despre miracole care s-au produs după ce oamenii au început să citească această carte. „Cititorii telefonau la editură”, mi-a spus ea. „Şi foarte mulţi mi-au povestit despre vindecări şi transformări minunate, despre bucuria din ce în ce mai mare pe care au trăit-o în timp ce citeau această carte.”
Cartea m-a făcut să conştientizez că fiecare moment al vieţii mele este un miracol. Acest lucru este
adevărat, indiferent dacă eu îl înţeleg sau nu. Şi Puterea prezentului îmi arată tot mai mult cum să-l înţeleg. Încă de la prima pagină este clar că Eckhart Tolle este un maestru contemporan. El nu aparţine unei anumite religii sau doctrine, nu este un guru; învăţăturile sale înglobează esenţa tuturor tradiţiilor şi nu intră în contradicţie cu niciuna — fie creştină, hindusă, budistă, musulmană, indigenă sau oricare alta. El este capabil să facă ceea ce au făcut toţi marii maeştri spirituali: să ne arate, într-un limbaj simplu şi clar, că adevărul, lumina călăuzitoare, se află în noi.
Eckhart Tolle începe prin a ne introduce în povestea vieţii sale — povestea unei depresii timpurii şi a disperării, care a culminat cu o experienţă teribilă de trezire a conştiinţei, într-o noapte, la puţin timp după împlinirea a 29 de ani. În ultimii 20 de ani, a reflectat la această experienţă, a meditat şi şi-a aprofundat înţelegerea. În ultimul deceniu, a devenit un profesor de talie mondială, un suflet ales, cu un mesaj ales, unul pe care l-au împărtăşit atât Christos, cât şi Buddha: iluminarea poate fi atinsă, aici şi acum. Ne putem elibera de suferinţă, de anxietate şi de nevroză. Pentru aceasta însă trebuie să ajungem să înţelegem rolul pe care îl jucăm în generarea propriei dureri; propria noastră minte ne creează problemele, nu alte persoane, nu „lumea exterioară”. Mintea noastră, cu fluxul ei constant de gânduri despre trecut şi griji în ce priveşte viitorul. Facem marea greşeală de a ne identifica propriei minţi, gândindu-ne că acesta este eul nostru — când, de fapt, suntem fiinţe mult mai evoluate.
Eckhart Tolle ne arată în repetate rânduri cum să ne conectăm la ceea ce el numeşte Fiinţa noastră: Fiinţa este energia vitală unitară, eternă, mereu prezentă deasupra miliardelor de forme vii supuse naşterii şi morţii. Totuşi, Fiinţa nu este numai deasupra, ci şi în adâncul fiecărei forme de viaţă, ca esenţă interioară invizibilă şi indestructibilă. Ceea ce înseamnă că ea ne este accesibilă în acest moment sub forma sinelui nostru profund, a naturii noastre adevărate. Dar nu căutaţi să puneţi stăpânire pe ea prin puterea minţii. Nu încercaţi să o înţelegeţi. Nu puteţi să o cunoaşteţi decât atunci când mintea este liniştită, când sunteţi prezent, total şi profund, în momentul actual… A regăsi conştiinţa Fiinţei şi a menţine această stare de „conştiinţă sensibilă” înseamnă a atinge iluminarea.
Puterea prezentului este aproape imposibil de citit fără întreruperi, de la început până la sfârşit — ea trebuie lăsată din mână din când în când pentru a putea medita la cele citite şi a le aplica propriei experienţe de viaţă. Este un adevărat ghid, un curs complet de meditaţie şi cunoaştere. Este o carte care merită citită şi recitită — şi de fiecare dată când o veţi reciti, veţi remarca un sens nou, mai profund. Este o carte pe care mulţi oameni, inclusiv eu, vor dori să o studieze o viaţă întreagă.

Asculta sau descarca

Introducere

Capitolul 01Capitolul 02Capitolul 03Capitolul 04Capitolul 05

Capitolul 06Capitolul 07Capitolul 08Capitolul 09Capitolul10

Leave a reply

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>