Monthly Archives August 2016

DREPTATEA MINȚII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

dreptatea mintii

Indiferent ce crezi, ai dreptate! De aceea, credințele și convingerile tale – devin invariabil prin gândurile pe care le exprimi, prin alegerile pe care le faci și prin energia emoțiilor cu care le hrănești – realitățile fizice palpabile ale consecințelor atrase și ale experiențelor pe care le trăiești.

De crezi că NU poți, nu vei putea. Și asta pentru că mintea ta subconștientă, a decis deja să respingă credința în potența și puterea ta, de a înfăptui, și tu ai acceptat asta.

De crezi în potența ta înseamnă că mintea te susține în împlinirea năzuinței tale, în baza unor rezultate și convingeri favorabile. Cu toate astea, ”dreptatea minții” nu e un garant al fericirii și mulțumirii tale, căci ea nu se poate substitui ”Adevărului Inimii” și conștienței clarității sale. Pentru a dobândi conștiența clarității, trebuie să înveți să conștientizezi și să înțelegi diferența între ”dreptate” și ”adevăr”

– ”Dreptatea” este călăuza minții tale, si are rolul de a-ți comunica deficiențele energetice, insuficiențele și carențele, pentru a le hrăni.
– ”Adevărul Inimii”, este călăuza conștiinței și a Spiritului tău către Sursa ta de Lumină și abundența energiei tale vitale, pentru a o elibera și a-ți hrănii nevoile, insuficiențele și deficitul energetic al minții. Când dreptatea minții tale, va fi în armonie cu adevărul inimii, vei fi împăcat, împlinit și mulțumit.

Cât timp îți vei hrănii prin gânduri și emoții negative: neîmpăcările, neîmplinirile și nemulțumirile și neliniștile – vei fi captiv în rutina programelor mentale și supus convingerilor și dreptății deciziilor subiective a minții tale subconștiente.

Pentru a te elibera prin spirit de constrângerile minții și a te reechilibra energetic, este esențial să te împaci cu ceea ce ești și cu experiențele tale, prin acceptare și asumare, pentru a deveni mulțumit.

Pentru a ieși din rutina și dominația programelor tale mentale, și ați găsi prin împăcare cu ceea ce ești, ai, faci și trăiești – trebuie să te poți detașa de problemele și poverile tale. Doar astfel le vei putea privi și observa obiectiv și neimplicat emoțional, pentru a le înțelege cauza și a lăsa la suprafață din conștiința și adevărul inimii tale, răspunsurile și soluțiile care te eliberează de poveri și-ți vindecă sufletul de negativitate și neîmpăcare.

Atunci când mintea și inima ta sunt împăcate, deciziile și acțiunile tale vor redeveni obiective, ca efect al armonizării gândurilor și emoțiilor tale, cu rezultatul așteptat.

Când vei înțelege că mintea ta are doar rolul de a-ți transforma ”dreptatea” și convingerile în certitudini, și că, a le susține și împlinii prin rezultat, nu-ți oferă și certitudinea că vei fi mulțumit, vei înțelege că – pentru a fi împăcat, mulțumit și fericit în raport cu rezultatele tale, este esențial ca ele să se supună atât acceptului minții, cât și adevărului inimii.

Dacă ”răspunsurile inimii” la întrebările tale (privind gândurile, intențiile și emoțiile pe care le exprimi), vor fi favorabile și te vor mulțumi – rezultatele alegerilor, atitudinii și acțiunilor tale, te vor împlini. Dacă rezultatele trăirilor și experiențelor tale te nemulțumesc, înseamnă că, gândurile, sentimentele, convingerile, alegerile, acțiunile și atitudinea ta, sunt în afara adevărului inimii.

Pentru a te întoarce în adevărul inimii, este esențial să–ți poți armoniza mintea cu inima, conștientizând efectele convingerilor cărora le dai curs (prin gânduri, emoții, alegeri și acțiunile pe care le intreprinzi), asupra consecințelor și rezultatelor tale.

Când vei putea da curs doar acelor convingeri și gânduri, pe care, translatate mental în rezultat (la nivel intuitiv și imaginativ), le poți iubii și hrăni cu energia entuziasmului, a pasiunii și a emoțiilor tale pozitive: – atât înainte de a le da curs prin alegerile și acțiunile tale, cât și – după ce le transferi în planul fizic al vieții și realității tale (prin consecințe sau rezultat) – vei fi împlinit.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
O MINTE DESCHISA
MINTEA CARE POATE VINDECA
Pământul – în planul fizic, ca și în planul spiritual, el încolțește numai semințele ce i le oferim
Don Miguel Ruiz – Cele Patru Legaminte
Cum ma rog? Cer o schimbare in mintea mea, nu in lume

Read More

FII BLAND CU TINE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

fii bland cu tine

Bună dimineața
și o zi plină de liniște, pace sufletească și blândețe!
Vă doresc zile și ani plini de răbdare și blândețe, pentru a dobândi prin liniștirea gândurilor și emoțiilor voastre negative, capacitatea de a vedea dincolo de frici, nevoi, nemulțumiri, neajunsuri și griji – acceptând ceea ce este, ceea ce vi se întâmplă și ceea ce vine spre voi (prin consecințele alegerilor pe care le faceți).

Doar când ne vom lăsa călăuzi prin iubire, către înțelegere, asumare, prețuire, pace sufletească și recunoștință pentru ceea ce suntem facem, gândim, exprimăm și trăim – ne vom putea desluși lecțiile vieții, pentru a putea înțelege sensul și rostul experiențelor prin care trecem și motivele suferințelor pe care le lăsăm să ne cuprindă și să ne decime sufletul (ori de câte ori alegem să ne rănim sau ne victimizăm, hrănindu-ne supărările, nemulțumirile, furiile sau ostilitatea, față de binele nostru și al celor din jur).

Când permitem minții să ne judece consecințele și experiențele, inducându-ne starea de vinovăție, sau când permitem orgoliului, vanității și superficialității ego-ului să ne îndemne la a-i judeca, învinui sau respinge pe ceilalți (pentru experiențele, trăirile, defectele, carențele, alegerile, rezultatele și atitudinea lor, sau pentru că sunt diferiți de noi) – nu facem altceva decât să ne acuzăm pe noi.

Chiar dacă ne negăm lipsurile, carențele și deficiențe de atitudine, moralitate, comportament și caracter (ascunzându-ne fricile, falsitatea, interesele, așteptările și nevoile în spatele unor măști și roluri pe care le jucăm mai bine sau mai prost) – de dincolo de măștile noastre menite să ne ascundă autenticitatea – gândurile și adevăratul caracter, ne răzbat în Eter.

Dincolo de cuvintele, gesturile și faptele pe care alegem să le exprimăm- ne ascundem în mod inconștient, exact valorile și carențele care ne definesc farmecul, frumusețea, puritatea, și dreptul nostru de a fi acceptați, iubiți, tolerați, respectați și prețuiți, pentru ceea ce suntem.

Atunci când în mod inconștient, credem că suntem protejați, ascunzându-ne în spatele unui paravan, în spatele unei false identități, în spatele unor minciuni sau a unor măști – timpul și consecințele faptelor noastre vor converge în a ne învăța că gândurile și informațiile conținute de ele, mai devreme sau mai târziu, vor ieși la suprafață.

În realitate, dincolo de credințele și convingerile pe care le avem, prin măștile pe care le purtăm, nu îi păcălim doar pe ceilalți, ci, ne păcălim chiar pe noi. Astfel nu ne vom prinde: – nici când vom confunda valoarea, cu falsitatea, minciuna și irealitatea plămădită de mintea noastră, și – nici când confruntați cu adevărul, vom prefera să hrănim și să justificăm în continuare dreptatea, falsitatea și minciunile minții ego.

Gândurile ne exprimă în mod autentic și fidel, convingerile, personalitatea, falsitatea și fricile. Chiar dacă gândurile ne ascund interesele în fața celor din jur sau chiar de ele sunt exprimate la nivelul dialogului nostru mental – consecințele noastre vor fi în mod direct influențate de ele și de emoțiile atașate conținutului lor, și – nu de ceea ce spunem.

Realitatea faptelor și a rezultatele noastre – vor reflecta în mod fidel și în planul fizic al vieții noastre, convingerile, nevoile, caracterul, lumea sufletească, emoțiile și realitatea gândurilor noastre ascunse.

Cel mai rău lucru în privința atitudinii negării autenticității noastre sau a eschivei asumării a ceea ce în mod real suntem și experimentăm – este faptul că ele crează o atitudine de prefăcătorie și rușine, ce duc la dezvoltarea unor atașamente mentale față de ceea ce e fals în noi sau e potrivnic binelui nostru.

Dat fiind faptul că în jurul nostru sunt atât de mulți oameni care se prefac a fi ființe de înaltă spiritualitate și autenticitate, cei care suntem în contact cu propria noastră durere, simțim că suntem neadaptați social sau neînțeleși prin ceea ce suntem sau exprimăm.

În realitate însă mințile, netrezite spiritual, nu pot discerne între valoare și falsitate, de aceea nici cei ce privesc și judecă, și nici cei judecați nu vor putea fi liniștiți, de vor da curs resentimentelor și negativității proprii, sau vor reacționa instinctual, pa palierul nevoilor, nemulțumirilor , negativității, frustrărilor și neîmplinirilor lor.

Atunci când ne putem detașa de nemulțumirile, poverile și neîmplinirile noastre, pentru a le privi în mod obiectiv cauzalitate (ne implicându-ne emoțional în analiză), vom da prilej Sinelui nostru Spiritual, să discearnă și sa aleagă în mod conștient cărei emoții și atitudini să dăm curs, când ne confruntăm cu situații, persoane sau consecințe ale vieții.

O persoană trezită Spiritual, și eliberată prin conștiința Christică a iubirii, de nevoia de a se plânge, a se victimiza, a judeca sau a învinui – va accepta ceea ce este și experimentează, și își va reconfigura de fiecare dată atitudinea, gândurile și emoțiile (când se simte nemulțumit, neîmplinit sau nedreptățit), până ce va înțelege că singura emoție și atitudine ce-i este benefică sieși și celor din jur, este atitudinea blândeții, toleranței, acceptării, asumării, iertării, și iubirii, dăruite din suflet, fără alte așteptări.

O persoană care își cunoaște bine durerea, trece imediat dincolo de toate prefăcătoriile din cadrul relațiilor umane. Dorința ei de a fi prezentă în tot ceea ce experimentează și simte, tinde să trezească în alții sentimente cu care s-ar putea ca aceștia să nu dorească să aibă de a face.

Prin durerile, atașamentele, co dependențele, și depresiile auto-induse, neconștientizată ca o consecință a alegerii noastre de a suferi și a ne hrănii prin convingeri și negativitate, furiile, neputințele, nemulțumirile, ostilitatea și ura – nu vom face altceva decât să ne împovărăm karmic pe noi și pe cei ce vor să ne scoată din stările de letargie în care din lipsă de iubire și imaturitate emoțională intrăm.

Pentru a nu ne răni și anu-i răni pe ceilalți prin experiența durerilor prin care alegem să trecem – este esențial să înțelegem că vina suferinței ne aparține exclusiv, indiferent de experiențele vieții prin care trecem.

Nimeni nu trebuie să ne poarte poverile, de aceea, orice gând de învinuire a cuiva și orice nemulțumire pe care prin gânduri le rostim la adresa celor din jur, atunci când lăsăm mintea să ne spună povești și motive pentru care trebuie să suferim – devine o agresiune la adresa lor și a noastră… și un nou bagaj karmic pe care trebuie să-l purtăm ca povară.

Dacă totuși, alții se împovărează inconștient cu poverile noastre, ei vor deveni purtătorii ei, iar noi ne vom condamna la noi poveri, pentru suferința creată celor ce sar să ne ajute. Va trebui să înțelegem că nimeni din afară nu poate fi responsabilizat pentru viața pe care alegem să o trăim, și nici învinuit pentru alegerile pe care le face.

De vom înțelege și asuma acest adevăr, vom oferi minții prilejul: – să renunțe la scuze și justificări și la a căuta vinovați pentru propriile poveri – si să-și canalizeze cu blândețe resursele energetice către sufletul nostru, unde se află răspunsurile și soluțiile ieșirii la lumină și liman.

Pentru cei care vor avea curajul de ași recunoaște durerea , erorile și carențele și vor cere îndrumare și ajutor divin – se va deschide un coridor sacru, prin care vor veni răspunsurile la întrebările potrivite ghidate de gânduri autentice și curate, dominate de credință, acceptare, asumare și iubire.

Prin orice gest de iubire, de dăruire și de manifestare a frumuseții, blândeții, bunătății și a toleranței noastre față de noi și cei din jur – inima închisă se deschide, trupul începe să respire energie curată, mintea încetează să mai plămădească scuze, iar energiile blocate se eliberează, pentru a hrănii Sinele, conștiința și Spiritul. Atunci începem procesul de vindecare și revenire Acasă.

Când suntem Acasă și acceptăm că viața nu trebuie să o transformăm nici în corvoadă și nici în luptă, sufletul ne re devine fertil, iar semințele iubirii semănate cu pasiune și entuziasm, germinează. Inima ne înflorește, și roadele sufletului nostru, se transforma în abundența Luminii și a grației Divine.

Prin manifestarea atitudinii emoțiilor pozitive, – prin energia credinței în Dumnezeu, în binele nostru și în dreptul de a fi fericiți, – prin iertarea noastre de nevoia de a suferi, și – prin curajul de a ne lăsa inima să ne călăuzească prin adevărul și iubirea ce sălășluiește în ea, spre experiențele favorabile vieții – vom începe să ne trăim beatitudinea frumuseții sufletești, dând sens, valoare, prețuire și conținut, trăirilor noastre și vieții ce sălășluiește în fiecare lucru și în fiecare ființă.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Vocea Cerului – este mereu blândă și scurtă
NIMENI ALTCINEVA NU TE POATE SALVA
RAMAI IN VIATA TA
IUBIREA NU IA OSTATICI
PURTATORUL DE LUMINA

Read More

CREDINȚĂ

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

credinta

Când ceea ce vezi, sau mintea te lasă să simți și să crezi – te face să fii nefericit – ascultă-ți doar inima, căci ea e singura care știe mereu, ce e bine pentru sufletul tău!

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Seninătatea înțeleptului – îi este inspirată de credința sa în forța spiritului
CREDINȚĂ
CREDINȚA IUBIRII
Speranța – se bazează pe credința în puterile vieții și ale binelui
Credința – o dovedim prin faptele noastre

Read More

FERICIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

fericire

De vrei să fii împăcat sufletește și fericit – evită să dai curs acelor gânduri, trăiri și stări sufletești, care exprimă ceea ce te copleșește, te nemulțumește, te neliniștește, te deprimă sau îți crează repulsii și resentimente față de lumea din jur și față de viața pe care o trăiești: – pentru a nu dezvolta atașamente față de suferințe și negativitate, și – pentru a permite în mod conștient Sinelui tău Spiritual, să exprime frumusețea lumii tale sufletești, conectându-te prin gânduri pline de iubire și crez, la realitatea pe care vrei s-o vezi în lume și dorești să o trăiești.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
DREPTUL LA FERICIRE
NEFERICIREA ÎN RELAȚII
FERICIRE
DREPTUL LA FERICIRE
CALEA SPRE FERICIRE

Read More

RESPONSABILITATEA VIEȚII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

responsabilitatea vietii

Viața pe care alegi să o trăiești, e precum alegi s-o vezi, prin ceea ce făurești prin convingeri și crez. Ceea ce trăiești acum, experiențele prin care treci și drumul pe care l-ai parcurs, primesc sens și valoare, doar dacă: – ești mulțumit și împăcat cu cine ești, cu ceea ce ai, cu ceea ce faci și cu ceea ce alegi să trăiești (ca efect al convingerilor pe care le exprimi prin gândurile, emoțiile, alegerile și acțiunilor cărora le-ai dat curs în trecut).

Modului în care îți dezvolți abilitățile și înveți să-ți depășești barierele mentale ce te opun adevărului inimii tale – va da măsura măreției tale și curajul de a trece peste poverile și provocările vieții.

Prețuindu-ți energia, timpul, viața și darurile și renunțând la a te mai plânge și a aștepta sau pretinde ajutorul celor din jur pentru a depăși problemele și poverile pe care prin frici, ostilitate și ne iubire le generezi – îți vei dezvolta abilitatea de a te adapta continuu mediului în care trăiești.

Devenind responsabil pentru alegerile și consecințele tale, vei înțelege calea spirituală prin care poți evolua și prospera, pentru a te simți în permanență, mulțumit, împăcat și mulțumit, în armonie cu lumea în care trăiești

Dacă ești neîmpăcat sufletește cu tine, cu trăirile tale, cu cei din jur și cu viața ta și cu lumea în care trăiești – este pentru că încă îți risipești în mod irațional energia, fără a fi conștient de cauzalitatea ta, și fără a putea anticipa efectele gândurilor, emoțiilor, alegerilor și acțiunilor tale (izvorâte din convingerile și prejudecățile pe care le hrănești), asupra consecințelor și experiențelor pe care le trăiești și le vei trăi.

Pentru a nu repeta greșelile din trecut, pentru nu-ți perpetua suferințele și durerile în prezent și viitor și pentru a nu contamina cu suferințele și poverile tale, lumea din jur: – evită să te reconectezi mental prin gândurile și emoțiile tale, la stări, trăiri, experiențe și traume nevindecate și neiertate (peste care timpul deja a trecut).

Continuând să-ți hrănești suferințele, iluziile, fricile, neîmpăcările și negativitatea sau, ne renunțând la nevoia de a a-i mai judeca, învinui, condamna sau agresa pe cei din jur, pentru alegerile, comportamentul și experiențele lor – nu vei face altceva decât să retrezești în tine, tramele, ne iertările și rănile trecute, nevindecate.

Eschivele, nemulțumirile, neacceptarea sau neîmpăcările, neasumarea, ne iertarea sau ne-iubirea, te vor constrânge să-ți proiectezi durerile și ostilitatea, în viitor și asupra celor din jur, prin false credințe și convingeri.

Pentru ca, fricile, neîmplinirile, nemulțumirile, insuficiențele, lăcomiile, negativitatea, ne iertările, îndoielile, neputințele, traumele, necredința, ne iubirea, resemnarea și dezamăgirile, vor deveni parte intrinsecă a firii și a vieții tale – este nevoie să redevenii responsabil față de viața ta, alegând să crezi în binele tău, în frumusețea ta și în dreptul tău de a iubi și a fi fericit.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
LECȚII DE VIAȚĂ
RAMAI IN VIATA TA
RELAȚIA CU VIAȚA
Viața spirituală – practica ei nu ne scutește de toate problemele
Sănătatea – să găsim mai întâi mijloacele de a întări viața din noi

Read More

A-TI AUZI PROPRIUL ADEVAR

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

a-ti auzi propriul adevar

Bine v-am regăsit…
și să aveți o zi plină de iubire și adevăr.
Vă doresc ca fiecare zi să fie pentru voi un nou început, bazat pe: – temelia iubirii și a grației divine, pe credința, încrederea de sine, valori morale, lăuntrice și de caracter, și pe – adevărului inimii, eliberat de gânduri și trăiri dominate de frici, neliniști, constrângeri, nemulțumiri, traume, neîmpliniri și poveri ale minții.

Când devenim mult prea preocupați în a produce, a asculta, a da curs, a susține, a răspândi și a hrănii cu negativitate tumultul zgomotos al gândurilor menite să judece, să învinovățească, să împovăreze, să se eschiveze de responsabilitate, sau să ne exprime fricile, lăcomiile, orgoliile, vanitatea, nemulțumirile, neliniștile, insuficiențele, supărările, traumele, poverile, furiile, frustrările, etc – mintea nu va mai are suficiente resurse energetice, pentru a auzi, a conștientiza, a înțelege sau a da curs împlinirii adevărului inimii.

Când refuzăm să ascultăm sau să auzim glasul inimii, ne refuzăm iubirea. Iar de ne refuzăm iubirea, ne pierdem capacitatea de a o recunoaște și a-i manifesta abundența. Atunci când cineva ne îmbrățișează cu iubirea sa, sau cineva o cere de la noi, mintea ne va induce dorința de a ne ferii de energia sau rugămintea care vine spre noi. Într-un final, va trebui cu toții să înțelegem că, în lumea în care trăim – totul există ca să fie primit, prețuit și dăruit, și – nu pentru a fi posedat, invidiat, tânjit sau din lăcomii luat.

Prin a tânji după ceea ce prin efortul și abilitățile noastre nu merită, a lua în detrimentul celorlalți, a obține fără a pune la loc ceva mult mai de valoare decât ceea ce primim sau luăm pentru noi, – a lua fără a plăti în mod etic la nivel energetic, ceea ce ne lipsește și luăm, a cere sau a le impune celorlați să ne dea energia lor sau a o fura ne ”ecologic” – ne obligăm în mod inconștient, la plăți ulterioare ale căror cuantum mintea nu-l cunoaște așa cum nu știe nici data scadenței plăți.

Când energia inimii nu e prezentă în ecuația vieții, ea e substituită cu iluziile și incertitudinile minții, incapabilă în baza cunoașterii sale limitate, la a discerne între irealitate sa și adevăr intuit, cunoscut și înțeles prin Spirit.

Adevărul est miracolul care se găsește în sufletul și inima fiecăruia dintre noi și este manifestat prin fiecare dar, fie el al nostru sau a altcuiva, care își are izvorul în inimă și Spirit. Pentru al vedea. simți și auzi, este nevoie să ne deschidem sufletul și inima, fără frici, resentimente, măști sau intenții ascunse.

Nevoile, nemulțumirile, așteptările și negativitatea – sunt expresii ale lipsei adevărului, credinței și iubirii, din viața, experiențele, convingerile, trăirile și inima noastră. Ele exprimă deficitul energetic de iubire și valoare de care conținutul din ”ambalajul” darurilor noastre, este vlăguit. Formele gând a minții, se metamorfozează în planul fizic al trăirilor și experiențelor noastre, prin emoțiile prin care le hrănim.

Consecințele și rezultatele scopurilor, nevoilor sau intențiile noastre – ne devin favorabile prin valoare și conținut, doar dacă ele sunt hrănite și umplute cu energia pozitivă a iubirii, credinței, încrederii de sine, a pasiunii și a răbdării, până ce vine ”vremea culesului de rod” a semințelor rodnice sădite în mediul fertil al sufletului nostru și al celor ce lasă Lumina să-i pătrundă.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Adevărurile spirituale – să le facem carne și os
ADEVĂRATA IUBIRE
ADEVARATA AUTORIATATE A INIMII TALE
Chei și încuietori – înțelepciune, iubire, adevăr: trei chei care deschid intelectul, inima și voința
ADEVARATA PROSPERITATE

Read More

OGLINDA VIETII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

oglinda vietii

Viața ta este pe atât de frumoasă – precum te lasă mintea prin fricile, iluziile, negativitatea, ostilitatea și convingerile tale, să o percepi și s-o sădești sau, precum poți alege în mod conștient să o vezi, să o exprimi sau să o înțelegi în lumina adevărului inimii, oglindindu-ți în exterior frumusețea prin valorile sufletești.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
OGLINDA VIEȚII
FRUMUSEȚEA VIEȚII
FALSELE INVATATURI ALE FRICII SI VINOVATIEI
FALSI INVATATORI
Surâsul – ce trebuie să exprime

Read More

A FI IMPREUNA CU DUREREA NOASTRA

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

a fi impreuna cu durerea noastra

Uneori, când suntem împreună cu durerea noastră, într-un mod plin de compasiune, experimentăm o schimbare. Alteori, nu. Cu toate astea, trebuie să renunțăm la idee că dacă trăim experiența durerii, asta înseamnă că suntem răi și/sau suntem pedepsiți de Dumnezeu. Niciunul dintre noi nu este rău. Toți facem greșeli și toți avem nevoie să iertăm și să fim iertați. Câteodată durerea este un mesager care ne aduce chiar până în pragul ușii. Dar nimic, nici chiar cea mai produndă durere, nu ne poate forța să trecem dincolo de ușă – dacă nu suntem pregătiți.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
IUBIRE ȘI DURERE
DUREREA INIMII
DURERE
Durerea fizică – este un avertisment
VINDECARE

Read More

Ființa umană – la granița dintre lumea superioară și lumea inferioară

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 3 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“De ce ființa umană este capabilă de cele mai bune și mai rele lucruri? Deoarece, prin conștința sa, ea se situează la granița dintre lumea inferioară și lumea superioară. Dacă ea nu este vigilentă, dacă nu are conștiința trează, forțele obscure încep să preia controlul. Dimpotrivă, când eaa se leagă de forțele lumii superioare, ea devine canalul unor curenți binefăcători.

Din clipa în care știm toate acestea, noi cântărim cât de important este locul ce îl ocupăm în univers, fiindcă depinde de noi să se deschidă porțile luminii sau cele ale întunericului. Deoarece ne aflăm la granița dintre cele două lumi, fiecare dintre noi, prin atitudinea sa, contribuie la manifestările binelui sau ale răului pe pământ. La fel cum soarle este poarta forțelor divine în sistemul solar, tot așa și noi putem deveni porțile unor forțe solare pe pământ. Așadar, noi avem o misiune măreață de îndeplinit în univers.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 12 august

Recomandam urmatoarele articole:
Dușman – la care fiecare ființă umană se expune să devină pentru ea însăți
Învierea – analogie între ființa umană şi grăunte
O stâncă – este o ființă vie
Arborele – analogiile ce le prezintă cu ființa umană
DESPRE EXPRIMAREA IUBIRII ȘI A DUALITĂȚII PRIN FIINȚARE

Read More

Cuvintele noastre – își primesc forța de la materia aurei noastre

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 2 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Vă doriți ca vorbele voastre să pătrundă în sufletele oamenilor și să îi antreneze pe calea binelui. Atunci, să știți că ele trebuie să fie impregnate cu materia luminoasă a aurei voastre. Atât timp cât veți lăsa să zacă niște umbre în aura voastră, nu veți fi convingători.

Întâlnim deseori niște oameni care se miră că nu reușesc să îi convingă pe alții de necesitatea de a fi buni, generoși, cinstiți, drepți, puri… Ei vin cu niște argumente, se exprimă bine, oare de ce nu sunt ascultați? Fiindcă ei nu resimt profund ceea ce spun. Cuvintele lor sunt goale, pentru că nu sunt umplute de materia subtilă a aurei, care este chintesența a ceea ce fiecare ființă trăiește și experimentează în profunzimile ființei sale. Cel care vrea să fie convingător, trebuie să-și pună în acord viața și cuvintele, fiindcă acestea își extrag forța din viață.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 11 august

Recomandam urmatoarele articole:
FAPTELE SUNT MAI GRAITOARE DECAT CUVINTELE
Morții – sensibilitatea lor la cuvintele celor vii
SOARTA CUVINTELOR
CUVINTELE POT SEPARA
A împrospăta aerul

Read More