Bună dimineața
și o duminică plină de miracole!
Vă doresc pentru azi, o zi a descătușării de vechi, de supărări, prejudecăți, nemulțumiri, dogme, stereotipuri comportamentale, judecăți și vinovății.
Fără a goli dulapul minții de prosii, de convingeri și obiceiuri nesănătoase, de negativitate și vanități – noul, binele și miracolele n-au loc să intre în ea, pentru a ne înfrumuseța percepțiile, gândurile, sentimentele, atitudinea și viața. Nu e nevoie să reinventăm roata ca să aducem vieții noastre, o contribuție semnificativă.
E suficient să ne deschidem ochii sinelui nostru lăuntric, pentru a vedea în jur, multitudinea de căi ce ne stau la dispoziția noastră, în vederea auto-exprimării și manifestării frumuseții noastre în folosul binelui celor din jur.
Desigur, nici una din ele nu este perfectă, așa cum nici noi nu am fi siliți să trece prin experiența învățării, dacă am fi perfecți. Viața ne cere să evoluăm și să ne mișcăm în permanență, pentru a ne pute adapta mișcării perpetue și schimbări ei.
A stagna într-o experiență a neîmplinirii, a neîncrederii de sine, sau a victimizării – preferând să trăim înlănțuiți în trecut, în traume, în frici sau regrete, și a dezvolta atașamente față de obiceiuri și convingeri (ce sau dovedit în timp a ne fi potrivnice și dăunătoare), sau față de un anumit mod de a percepe, a spune sau de a face ceva – înseamnă să trăim în labirintul propriei inepții, mânii și decepții împotmoliți într-o falsă identitate și credință.
Asta ne face să fim tributari timpului, prin experiența eșecului și a durerilor repetate, învrăjbindu-ne împotriva propriei vieți și a semenilor noștri.
Mulți dintre noi, ce-și trăiesc dramele propriei inconștiențe și delăsări, zdrobiți încă de griji, insuficiențe, ne-iertări și durere – așteptând miracolul schimbării vieții lor în bine, sau ca cineva să-i ajute, însă nu sunt dispuși să facă schimbarea în propria atitudine și mentalitate – de fapt sunt incapabili să recunoască ajutorul ce-l privesc, respingând tot ceea ce le contrazice și le demonstrează prin argumente logice și palpabile, crezul în inefabila lor durere.
Unii dintre noi, cautăm să găsim serviciul perfect – dar nu știu să atingem perfecțiune măcar la nivelul de a prețui ceea ce deja avem, sau, cum arată idealul perfecțiunii așteptărilor noastre (dincolo de nevoia exprimată prin sintagma unui ”salariu bun”.
Căutăm relațiile perfecte sub forma ”sufletului pereche”, dar când așteptările noastre nu mai sunt satisfăcute, ne prevalăm de ”nepotrivirea de caracter” fără a înțelege că ceea ce judecăm sau învinuim, este oglinda carențelor sufletului nostru, și ne reflectă indisponibilitatea și incapacitatea de a ne dărui binelui celuilalt, în mod necondiționat.
Tot ceea ce exprimăm prin nemulțumirile noastre, reflectă doar incapacitatea noastră de a prețui și a da valoare la ceea ce este, ființează, facem, experimentăm, suntem sau avem. Nemulțumirile și neîmplinirile noastre devin sursa frustrărilor pe care le avem. Va trebui să înțelegem că lumea nu oferă perfecțiune, așa cum nici noi nu oglindim perfecțiune în ea.
Dacă ceea ce primim nu ne împlinește, va trebui mai devreme au mai târziu, să dobândim curajul de a întrerupe șirul cauzal al evenimentelor potrivnice binelui nostru, alegând o atitudine pro-activă, benefică atribuirii de valori și conotații pozitive, atât evenimentelor și consecințelor din viața noastră, cât și percepțiilor noastre, în raport cu alegerile și experiențele semenilor noștri, și valorile lumii în care trăim.
Lumea doar ne oglindește propriile carențe și imperfecțiuni, pentru a vedea unde avem nevoie de schimbare, pentru a înlătura umbrele noastre sufletești, în lumina clarității luminii dobândite prin credință, acceptare, asumare și iertare, și prin iubirea dăruită. Ea ne oferă oportunitatea de a evolua și a ne schimba.
Schimbarea este ușoară și facilă, la îndemâna tuturor celor deschiși să-și conștientizeze carențele și atașamentele (față de propria formă de auto-exprimare, manifestată prin obiceiuri și convingeri păguboase și antagonice exprimării iubirii), din dorința de a înlătura tot ceea ce e toxic în viața, convingerile, și comportamentul lor.
Doar dacă nu suntem atașați de formă, vom putea păși în afara timpului, pentru a vedea și înțelege valoarea și esența lucrurilor, ascunse în conținut.
Când vom înțelege că MIRACOLUL propriei vieți suntem noi – vom înțelege că suntem singurii capabili să-l recunoaștem și să-l prețuim, acolo unde el se manifestă, și să-l generăm, în propria viață și a celor din jur prin ceea ce suntem, facem și prețuim.
Când prin trezirea conștiinței noastre Christice ne vom eliberăm spiritul de dominația minții ego, de frici, negativitate, ostilitate, și mânii izvorâte din nemulțumiri, nevoi, vicii, atașamente și convingeri păguboase, și ne vom regăsi liniștea inimii și pacea sufletească – vom trăii miracolul propriei vieți.
Miracolele sunt demonstrații ale lui Dumnezeu și manifestări (prin acțiuni și experiențe), ale Minții noastre Christice aflată în armonie și conectat prin adevărul inimii și cu pacea lăuntrică a sufletului și sinelui nostru Spiritual, cu Mintea Divină.
Mintea ființei umane, lipsită de conștiință trează (manifestat printr-un nivel superior de conștientizare celui din visul din timpul somnului de noapte sau al conștiinței manifestate în starea sa de veghe de peste zi) – are nevoie de dovezi și certitudini, pentru a accepta și a crede în miracole.
Omul nu poate recunoaște miracolul pentru că minții sale îi lipsesc reperele necesare recunoașterii miracolului. Până nu ne detașează de limitele înguste ale cunoașterii și convingerilor minții noastre ego, pentru a ne extinde orizontul, percepțiile și înțelegerea lumii și a rostului nostru, privind experiența vieții aici pe Pământ – nu vom înțelege nici micro-universul nostru interior, nici macro-cosmosul ce ne cuprinde din afară.
Pentru a vede lumea și a ne înțelege rostul și viața din alte perspective – decât cea egotică și ”îngustă” a minții noastre (bazată pe cunoașterea programată sau dobândită prin cele 5 simțuri ale trupului nostru material) – e nevoie să ne detașăm de ceea ce știm, pentru a înțelege că adevărul oglindit de Întregul căruia aparținem,nu poate fi cuprins de mintea noastră atrofiată de simțurile sale extrasenzoriale, prin trauma fricii, a nemulțumirilor și a durerii.
E nevoie să ne eliberăm din îngustimea minții pentru a cunoaște și înțelege adevărul, raționând prin Sinele nostru Spiritual (energetic).
Lumea noastră e plămădită pe lăcomii și frici. La fel ne sunt și gândurile și viața. Pentru a înțelege și accepta asta, e suficient să privim în jur și să ne observăm gândurile. Cu siguranță că aproape ne va fi imposibil să mai găsim o oază de iubire și lumină, nepenetrate de întuneric și frici. Prezența ei este cee care ne induce nemulțumirile, neliniștile, insuficiențele, neîmplinirile și decepțiile care ne deprimă.
Nu ne putem apropia de iubire dacă nu conștientizăm cât de multe frici hrănim prin convingerile și gândurile noastre. Dacă nu realizăm cât de multe dintre gândurile noastre, ostile, vieții, nouă înșine, lumii și semenilor noștri sunt induse de frici – nu le vom putea conferi prin conștiință, o altă alternativă.
Calea eliminării gândurilor noastre temătoare, nu este ceea a înlocuirii lor cu gânduri pozitive. Prin ele am nega ceea ce suntem, si doar am ascunde mizeria sub covor. Transformarea noastră trebuie făcută prin conștientizare continuă. Noi trebuie să descoperim minciuna minții și acele iluzii, atașamente, obiceiuri, frici și vicii, prin care ne stăpânește gândurile și ne înfrânează credința, iubirea și încrederea de sine.
E nevoie să trecem prin fricile noastre, pentru a reînvăța să iubim și să prețuim valoare și pe cei ce o dețin, pentru a le redobândi abundența și în propria conștiință, atitudine, convingere și viață. Atunci când ne putem conștientiza și accepta fricile, fără a ne eschiva de responsabilitatea lor – vom fi pregătiți să cerem ajutorul de la ”Tată-L nostru”. El ne va îndruma și ne va scoate în cale răspunsurile la poverile cu care ne confruntăm și ajutorul de care avem nevoie.
Nimic din ceea ce cerem nu va fi respins și nu va rămâne fără răspuns. Când cerem ajutorul divin și ne deschidem inima s-o primim, recunoaștem că există o putere mai mare decât frica din noi. Prin acceptare, ne relevăm dorința de a conlucr cu această putere.
De alegem să ne hrănim pe mai departe gândurile temătoare, să ne afirmăm nemulțumirile, îndoielile, neîncrederea în sine și în binele nostru, sau continuăm să ne plânge și să ne victimizăm – respingem ajutorul și reafirmăm credința noastră în suferință și durere.
Când alegem să privim lumea și atitudinea semenilor noștri prin ochii fricii și a-i judecății, ceea ce vedem sunt propriile frici, defecte, neîncrederi, și carențe de iubire. Când conștientizăm asta, si alegem să cerem ajutorul, el va trebui în primul rând să fie unul prin care să solicităm schimbarea modului nostru de a gândi și a vedea lucrurile, nu din perspectiva fricii ci din ceea a curajului și iubirii divine.
Când privim lumea prin ochii credinței și ne filtrăm gândurile prin adevărul inimii, ajutorul pe care-l cerem și-l primim, ne va susține în a vedea lumea, cu iubire egală pentru noi înșine cu ceea pentru toți ceilalți.
A ne odihni sufletul în tăria credinței și în pacea inimii, înseamnă a-L lăsa pe Dumnezeu să ne răspundă și a-i recunoaște răspunsurile prin fiecare cuvânt, gest, întâmplare, experiență, fapt, trăire sau consecință a a vieții noastre. Vom trăi experiența miracolului doar dacă vom fi dispuși să-l primim.
Când suntem convinși că există miracole, – când credem că ele pot veni și pentru noi, – când știm că avem nevoie de ele, – când suntem dispuși dispuși să-l cerem în mod sincer, – când îl cerem pentru a-l prețui și a-i da valoare prin dăruirea și iubirea noastră, și -când suntem dispuși să-l primim în viața noastră – devenim pregătiți să trăim experiența miracolului vieții noastre.
Din păcate, cei mai mulți dintre noi, am trăit de nenumărate ori aceste miracole, însă am trecut pe lângă ele cu ignoranță sau fără să le recunoaștem sau prețui prezența. Și continuăm s-o facem zi de zi, atunci când în loc să ne dăruim iubirea, preferăm să trăim în frici, plângându-ne prin nemulțumirile noastre de viața pe care o ducem , de lumea în care trăim, și de semenii noștri.
Miracolul nu se arată întotdeauna așa cum ne dorim, așa cum nici ajutorul celor din jur, adesea nu e ”ambalat” în ceea ce cerem, pretindem să primim sau putem recunoaște prin prisma cunoașterii, a convingerilor noastre sau a experiențelor și trăirilor trecute.
Din păcate, de cele mai multe ori, lipsa răbdării noastre, a deschiderii spre asumare și a indispoziției de a vedea și a accepta adevăruri, dincolo de limitele percepțiilor și ”dreptății” minții noastre – împiedică miracolul să se releveze.
Când cerem lui Dumnezeu prin gândurile pe care le exprimăm – să împlinească miracole în viața noastră, se întâmplă adesea ca ceea ce cerem să nu ne poată elibera de frici. Dominați de frică, percepțiile și gândurile noastre sunt distorsionate. De aceea, ceea ce primim, va fi diminuat prin gândurile noastre nemulțumite, de valoare si astfel darul își va pierde semnificația de miracol.
Se întâmplă adesea că cerem divinului să ne împlinească nevoile, însă nevoile exprimă lipsuri și frica insuficienței. Astfel, în mod inconștient, cerem să ni se împlinească lipsurile pe care prin gânduri dominate de nemulțumiri și frici, le exprimăm.
Consecințele gândurilor sau rugăminților noastre, vor genera doar situații și conjuncturi care ne vor reconfirma și întării fricile, îndoielile, nevoile, necredința, îndoiala și convingerea că nu există miracole sau nu sunt valabile pentru noi. Astfel, ajungem să ne pierdem încrederea în miracole și în noi. Lipsiți de încredere și credință, miracolele nu se pot înfăptuii.
E nevoie să reînvățăm manifestarea încrederii de sine, prin a ne lăsa rugămințile pe de-a întregul voii și căii lui Dumnezeu, prin gânduri pline credință, abundență și iubire.
Acceptând ceea ce este și supunându-ne voii Lui prin ceea ce va să vie (cu un motiv bine tâlcuit ce e lecție pentru noi) – vom dobândi prin har, vocație și dar, puterea de a înfăptui, prin susținerea și armonia energiile din univers ce converg la împlinirea intențiilor noastre pozitive (hrănite prin energia prețuirii, a iubirii și prin crez).
Tot ceea ce primim în viață, este o nouă cale și o nouă șansă de a învăța să ne cunoaștem și înțelege lumea și lumina ce ne călăuzește și ne dă viață. Deslușind sensul iubirii și al fricii, ne metamorfozăm conștiința, trezindu-ne la adevărata noastră natură Spirituală – dizolvând treptat prin conștientizare, fricile din noi.
Miracolul va izvorî din nou din noi, când vom putea conștientiza fiecare obstacol din viata ca fiind un cadou divin care ne sprijină în evoluția conștiinței noastre către dimensiuni superioare de ființare și înțelegere. Când înțelegem și ne asumăm astfel consecințele, nu ne rămâne decât să experimentăm miracolul propriei existențe și să fim fericiți.
Beatitudinea și grația miracolelor vieții, stă în capacitatea noastră de a iubi și a fi fericiți prin prețuirea a tot ceea ce există în lume, suntem, simțim, experimentăm, avem, facem și trăim.
Cu cât vom înțelege mai repede că fericirea sălășluiește deja în noi (alături de tot ceea ce avem nevoie pentru a o manifesta) și că ea stă în puterea noastră de a iubi și în modul în care ne bucurăm și prețuim fiecare moment pe care-l trăim și-l prețuim – vom înțelege că frumusețea vieți stă în suma momentelor de care ne bucurăm.
Prin a căuta neîncetat să căutăm motivație și prilej pentru a ne bucura de viață – vom cunoaște, vom trăii și vom oglindi în lume – abundența frumuseții noastre, fericirea, împlinirea și prosperitatea prin iubira din sufletele noastre, ce reprezintă însuși miracolul vieții.
Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara
Recomandam urmatoarele articole:
– Linia curbă – interpretare simbolică
– ADEVARATA DARUIRE
– A RETINE IUBIREA
– CORECTARE
– Exercițiile spirituale – condițiile eficacității lor
Read More
Category: 
Comments: 
