Monthly Archives March 2016

Crăciunul și Paștele – două pagini din Cartea Naturii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

“Crăciunul și Paștele: nașterea lui Iisus sărbătorită la începutul iernii și învierea sa sărbătorită primăvara reprezintă două pagini din marea Carte a Naturii. Cu mult timp în urmă, cei care au fixat aceste date erau niște ființe ce posedau o mare cunoaștere a legăturilor existente între natură și sufletul uman. Ei au meditat profund la viața lui Iisus și la învățătura sa, și au înțelescă, identifindu-se cu principiul cosmic al lui Hristos, în el s-a produs o întâlnire ideală între viața spirituală și viața naturii, viața universului.

Dorind să se diferențieze cât mai mult posibil de păgânism, ce se caracteriza prin cultul forțelor naturii, creștinismul a tăiat legăturile vii cu universul. De aceea, chiar și acum, creștinilor le scapă sensul profund al religiei lor. Posedând adevărata știință a simbolurilor, numai câțiva Inițiați văd în nașterea și învierea lui Iisus niște procese legate de viața cosmică ce sunt de o semnificație universală.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 25 martie

Recomandam urmatoarele articole:
SE PUN PREMISELE UNUI BANCHET
Haine și bijuterii – dimensiunea lor simbolică
DESPRE CALEA TREZIRII CONȘTIINȚEI SPIRITUALE (Partea a II-a)
Omraam Mikhael Aivanhov – Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
CAND NOUL ITI BATE LA USA, DESCHIDE-I!

Read More

FANTOME SI SPIRIDUSI

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

fantome si spiridusi

Bună dimineața și bine v-am găsit!
Vă doresc o zi a iertării și reconcilierii, în care să aveți tăria să vă eliberați sufletul de poveri, inima de răceală, iar mintea – de gânduri ostile, nemulțumiri, supărări, temeri, griji și poveri. Acceptați-vă experiențele și aveți curajul asumării propriilor greșeli, căci prin ele vă manifestați umanitatea, personalitatea și autenticitatea.

Atunci când ne îngăduim să ne detașăm de sursa nemulțumirilor din noastre, ne îngăduim să vedem, să prețuim, să iubim și să oglindim în afară, propria îngăduință și frumusețe sufletească. Iubire față de noi, se manifestă prin îngăduință și acceptare și în afară noastră. Atunci când avem această stare lăuntrică de îngăduință și iertare, Spiritul și conștiința devin active, și sufletul nostru pornește procesul de transformare și metamorfozare.

Iertarea devine astfel, un proces firesc de eliberare sufletească, pentru fiecare dintre noi. Odată manifestat, de toate problemele, neajunsurile și corvoadele prin care ne-am împovărat destinul, împotrivindu-ne vieții, dispar ca printr-un miracol. Viața și destinul ni se schimbă.

Iertarea devine capacitatea conștientă de transformare și auto-vindecare a ființei umane. Astfel iertarea devine expresia capacității noastre de a ne vindeca sufletește – ferindu-ne de ostilitatea celorlalți și de efectele propriilor negativități, judecăți și învinuiră (lansate prin gânduri ostile și supărări la adresa celor învinuiți).

Iertarea este o vibrație energetică, pe care o dăruim și ne-o oferim, atunci când, conștiința noastră este suficient de trează, pentru a se detașa de negativitate și ostilitate – pentru a vedea, înțelege și rezolva propriile defecte, lipsuri și carențe emoționale și spirituale – prin eliminarea cauzelor, convingerile și prejudecățile prin care am generat ruptura, ostilitatea sau separarea.

Iertarea devine astfel, un instrument de eliminare a blocajelor noastre energetice, și o vibrație emoțională de polaritate pozitivă, prin care îi eliberăm pe cei cărora le purtăm ranchiună sau supărare – de conexiunile energetice prin care livrăm în câmpul lor energetic, otrava supărării și urii noastre.

Prin iertare, nu numai că le redăm celorlalți libertatea, de a fi, a face și a se comporta, precum cred de cuviință, dar ne eliberăm și noi karmic de povara suferințelor și experiențelor lor, curățindu-ne karma și schimbându-ne în mod benefic destinul.

Iertarea este desăvârșită, atunci când înlocuim energia negativă din câmpul lor energetic, și-l compensăm cu energia pozitivă a iubirii noastre necondiționate (Spirituale) – dăruindu-le acele lucruri, emoții sau stări, care răspund unor nevoi (verbalizate sau ascunse ale lor), prin care îi facem să se simtă, mulțumiți, împăcați, fericiți și împliniți… într-o măsură în care binele adus în sufletele și viața celorlalți se oglindește în mod benefic și în sufletul nostru.

Pacea noastră sufletească o dobândim abia atunci când renunțăm la a încerca să schimbăm experiențele și viața celorlalți, și înțelegem că ea ține de alegerea și calea lor spirituală. Când înțelegem asta, având inima și mintea pline de liniște și împăcare, ajungem la pace și eliberare sufletească, devenind capabili să iubim dincolo de așteptări, atașamente, nevoi și frici.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Filmul vieţii noastre
DANSUL SI DESTINATIA
ATRACTIA IUBIRII
DESPRE ÎNGĂDUINȚA INIMII
Arta RAȚIUNII CONȘTIENTE

Read More

NOBLEȚEA INIMII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

nobletea inimii

Puterea, nobleța sufletească și caracterul unei persoane, stau în capacitatea ei de a iubi și de a-și asuma iubirea prin toată ființa sa, pentru a i se dedica și dărui dincolo de frici, prin gândurile, entuziasmul, bucuria și faptele sale – împlinindu-și astfel destinul și viața, în fiecare plan al ei… Restul sunt doar cuvinte… și așteptări ”nesădite”… sau, neîmplinite încă.

Pentru a-ți cunoaște abundența, valorile și frumusețea lăuntrică, e suficient să-ți lași iubirea să-ți îmbrățișeze rănile pentru a le vindeca și apoi, să-ți umple sufletul de bucurie și abundența energiei luminii sale, pentru a-ți reda prin prețuire, starea de grație și bucurie, pentru care ai fost creat.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Sentimentele sunt uşa către inimă
Inima – o imensitate ce numai Dumnezeu o poate umple
Fericiţi cei curaţi cu inima
DESCHIDE-ȚI INIMA
DINCOLO DE POVERILE VIEȚII

Read More

Măreția lui Hristos – la care ne putem asocia și noi

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Acceptând să moară pe cruce, Iisus a făcut un sacrificiu la care trebuie să medităm pentru a-i înțelege întreaga măreție și să i ne asociem cu ajutorul gândului. În noua viață pe care Iisus ne-o propune acum, nu este însă preconizat să rămânem la sacrificul de pe cruce, fiindcă Hristos se manifestă și prin lumină, frumusețe, bucurie. În noua cultură, gândul măreției lui Hristos trebuie să ne hrănească viața interioară. Cerul se va bucura văzând că încetăm să sărutăm urna cu cenușă și să îngenunchem în fața mormintelor, fiindcă El ne pregătește pentru cel mai măreț viitor.

Dacă există niște morți de care trebuie să ne ocupăm, ei nu sunt cei din cimitire, ci unii ascunși în forul nostru interior: vechile noastre obiceiuri, concepțiile noastre învechite și greșite. De acești morți trebuie să scăpăm. Atunci când vom reuși, vom pătrunde și noi în măreția lui Hristos.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 25 martie

Recomandam urmatoarele articole:
Lumina – o legătură ce ne eliberează, o sarcină ce ne ușurează
Munții – ce i-am putea muta din loc unindu-ne eforturile
A-și îmbunătăți comportamentul – să le facem cel puțin pe ființe să înțeleagă ce ar fi de dorit pentru ele
Provocarea schimbarii (The Callenge of Change) – film biografic – Jiddu Krishnamurti
Neville Goddard – Indrazneala nerusinata

Read More

DINCOLO DE POVERILE VIEȚII

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

dincolo de poverile vietii

Cât timp vei fi preocupat să-ți ocupi mintea, gândurile și viața cu probleme, poveri, vinovății, insuficiențe, nemulțumiri, ostilitate și ne-iertări – mintea ta va continua să-ți servească scuze, obiecții, justificări și motive pentru care trebuie să suferi și să-i învinuiești pe cei din jur, pentru suferințele și neîmplinirea ta.

Cât timp vei continua să-ți rănești sufletul și trupul, ostilizându-ți viața – NU vei putea conștientiza, accepta și înțelege că, TU ești cauza propriei nefericiri și a golului sufletesc pe care-l hrănești.

Pentru a te elibera de poverile vieții și de suferințele pe care le hrănești, este suficient să te încrezi în binele, fericirea și adevărul din inima ta, ascultând de glasul iubirii ce izvorăște din ea.

Pentru a-ți cunoaște abundența, valorile și frumusețea lăuntrică, e suficient să-ți lași iubirea să-ți îmbrățișeze rănile pentru a le vindeca și apoi, să-ți umple sufletul de bucurie și abundența energiei luminii sale, pentru a-ți reda prin prețuire, starea de grație și bucurie, pentru care ai fost creat.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
SCHIMBAREA ÎN VIAŢĂ – POVARĂ SAU PROVOCARE?
SCOATEREA MASTII
ALEGEREA GRESITA
MARILE FIINTE SPIRITUALE NU APARTIN TRECUTULUI
A PRIVI CU IUBIRE

Read More

CALEA SPRE FERICIRE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

calea spre fericire

Bună dimineața
și o zi plină cu soare în inimă și suflet!
Vă doresc să aveți parte de o zi a armoniei, a cumpătării și a curățeniei sufletești, în care să înțelegeți că voi dețineți cheia spre împăcare, fericire și pace sufletească. Când veți recunoaște cheia, prin care ego-l și fricile nu vă vor mai putea domine și controla mintea – veți cunoaște starea de fericire, mulțumire, împăcare, abundență, liniște și pace lăuntrică.

Doar atunci când trupul, mintea și inima noastră, vor întra în starea de grație și armonie cu Spiritul nostru – gândurile temătoare se vor liniști, iar noi nu vom mai fi în dezacord între ceea ce gândim, ceea ce spune și ceea ce facem.

Atunci când conștiința noastră va fi suficient de trează pentru a înțelege pe deplin, că, indiferent de ceea ce mintea noastră presupune și crede că este adevărat, subconștientul nostru deja a decis și ne influențează prin emoțiile asociate gândurilor noastre, să punem în practică.

Când vom înțelege la nivel emoțional în ce direcție ne poartă deciziile subconștiente, vom putea înfrâna acele tendințe ale minții care se bazează pe alegeri induse de stări emoționale negative, pentru a nu le materializa în consecințe potrivnice de viață. În locul lor vom putea hrăni convingeri, gânduri și emoții ce converg către decizii și intenții pozitive, bazate pe exprimarea abundenței noastre energetice.

Atunci când Spiritul nostru va fi pe deplin conștient, pentru a înțelege cauzele emoționale care ne induc gândurile și ne controlează stările sufletești, vom reuși să deținem controlul asupra gândurilor, experiențelor și a calității trăirilor și a vieții noastre.

Când în sufletul nostru există pace și în inimă liniște, mintea este în armonie cu spiritul nostru. Atunci, vom deveni capabili să luăm decizii conștiente și mintea se va afla pe deplin în sprijinul împlinirii năzuințelor și a creațiilor noastre mentale, zămislite în mod conștient.

Călăuzindu-ne în mod conștient gândurile și emoțiile în a ne manifesta iubirea, acceptarea, toleranța, încrederea și mulțumirea, deciziile noastre vor fi susținute la nivel mental în a converge către materializarea consecințelor favorabile vieții.

Efectul a tot ceea ce prețuim, lăsăm să ne bucure și alegem să iubim, este de fiecare dată: – și mai multa bucurie, – și mai multă liniște lăuntrică, – și mai multă fericire, – și mai multe experiențe favorabile ce ne împlinesc prin atragerea abundenței lor în viața noastră..

Când Sinele nostru Spiritual devine conducătorul subconștientului nostru, devenim ”stăpâni” pe propriile decizii, prin alegeri conștiente de efectul lor. Prin ele vom putea trăi experiențele favorabile vieții, ce ne sunt predestinate prin soartă.

Atunci când credem în egală măsură în norocul ce ni-l facem singuri prin atitudine pozitivă, în inspirație divină, în fericire și în dreptul nostru de a fi fericiți și, în acțiuni potrivite prin care ne exprimăm recunoștința și iubirea pentru tot ceea ce deja suntem, avem, facem și primim prin binecuvântările vieții – devenim pe deplin împăcați și împliniți.

Atunci când vom uzita cu responsabilitate maximă capacitatea de a alege – și vom ști să alegem viața, dragostea și sănătatea, exprimându-ne fericirea…, renunțând la toate iluziile minții, și la toate gândurile, obiceiurile, atitudinile și credințele, ce ne induc ostilitatea, fricile, neîncrederea, neasumarea, respingerea și negativitatea – vom începe să ne exprimăm în mod autentic fericirea și abundența iubirii.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Fericirea – cea adevărată nu are cauză
NEFERICIRE
Fericirea – rezultat al unei întregi „bucătării” interioare
Fericirea – cum să o găsim în iubire
DESPRE NEFERICIRE

Read More

Apă, sânge şi lumină – legăturile dintre ele

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

“Apa conţine mari mistere, şi unele dintre aceste mistere sunt legate de sânge. Sângele este o apă sublimată. Între apă şi sânge există mari analogii, şi nu numai între apă şi sânge, dar şi între apă, sânge şi lumină. Lumina soarelui, care este sângele său, este deopotrivă o formă de apă, o formă superioară de apă. De aceea la ultima cină luată împreună cu discipolii săi Iisus a spus: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică”, acest sânge este lumina ce coboară din soare.

Deoarece apa face parte din existenţa voastră zilnică, vă închipuiţi că o cunoaşteţi. Nu, voi îi cunoaşteţi numai câteva aspecte şi câteva întrebuinţări. Dar în ziua în care veţi ajunge să gândiţi şi să simţiţi apa ca sânge şi lumină, de abia în acel moment o veţi cunoaşte şi veţi şti cum să o folosiţi în lucrarea voastră spirituală.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Gândul zilei de 24 martie

Recomandam urmatoarele articole:
Apa – materializare a fluidului cosmic. Să învățăm să o folosim pentru o lucrare psihică
MARILE FIINTE SPIRITUALE NU APARTIN TRECUTULUI
Apa curentă – ne poate elibera de stările noastre negative
A CAPATA PUTERE, PASTRANDU-TI IN ACELASI TIMP SMERENIA
Tinerețea – o capacitate de a rămâne deschis vieții

Read More

SERIOZITATE

Category: Bhagwan Sri Rajneesh (OSHO) Comments: No comments

seriozitate

Maestre, de ce privesc totul, inclusiv pe mine, intr-un mod atat de serios?

– Egoul nu poate exista decat prin seriozitate. Nimic nu ucide mai rapid egoul decat rasul, joaca, bucuria. Cand incepi sa privesti viata ca pe un simplu joc, egoul nu mai poate exista. Egoul este o boala; el are nevoie de atmosfera tristetii pentru a exista. Si seriozitatea creeaza in tine aceasta tristete. Tristetea este solul in care se dezvolta egoul. Tocmai de aceea asa-zisii sfinti venerati de lume sunt atat de seriosi si gravi, pentru ca ei sunt cei mai egoisti oameni de pe pamant. Poate ca unii incearca sa arate ca sunt umili, insa sunt foarte mandri de piosenia lor. Pana si pe aceasta o considera ca fiind ceva foarte serios. Un sfant adevarat nu poate fi serios. O persoana religioasa celebreaza viata.

Nu mai privi viata prea serios; ea este o joaca, o gluma – da, o gluma cosmica. Permite-i rasului sa patrunda in tine. Rasul este mult mai semnificativ decat rugaciunea. Rugaciunea nu iti poate distruge egoul; dimpotriva, ea il poate face sa devina foarte pios si aparent sfant. Dar cand razi cu toata fiinta ta, ai observat? Egoul dispare pentru o clipa. Atunci redevii copil si uiti complet de seriozitate. Priveste-te cand razi: unde-ti este egoul? Cine mai esti tu? Deodata, devii fluid, nu mai esti solid, ci curgator. Nu te mai vezi ca fiind o persoana in varsta, cu multe experiente si amintiri, cu o multime de informatii si invataturi.

Tocmai de aceea iubesc atat de mult glumele – ele sunt o otrava pentruego!

Autor: Osho

Recomandam urmatoarele articole:
EGO-ul – umbra din noi
Jiddu Krishnamurti – San Diego 1970 – Conferinte publice
ALEGERI ȘI RENUNȚĂRI
AMBALAJUL POTRIVIT?
Vizitele – unor ființe îngerești

Read More

ALEGERI ȘI RENUNȚĂRI

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

alegeri si renuntari

Alegerile pe care le facem ne spun întotdeauna ce este cu adevărat cel mai important pentru noi: – să renunțăm la iubire pentru a suferi inducându-ne supărările, nemulțumirile și nefericirea, sau – să celebrăm fiecare clipă a vieții, prin iubirea pe care ne-o îngăduim să o simțim și s-o dăruim, renunțând la nefericire.

Atunci când alegem să ne hrănim negativitatea și resentimente – renunțăm la iubire și la bucuriile vieții. Când mintea ni se obișnuiește cu stările emoționale pe care le hrănim preponderent, convingerile și experiențele noastre se vor manifesta în acel registru emoțional.

De nu ne place ceea ce trăim sau vedem – va trebui inevitabil să călcăm peste fricile, orgoliile și neputințele ego-ului de a iubi și a fi fericit, pentru a reînvăța ascultând de adevărul inimii, să ne manifestăm gândurile, alegerile și viața, prin atitudinea emoțiilor pozitive.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
Bashar – Puterea alegerii
AMBALAJUL POTRIVIT?
A TE OPUNE FALSITATII
RAZBOI SI PACE
PROMISIUNI GOALE

Read More

AMBALAJUL POTRIVIT?

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

ambalajul potrivit

Bun dimineața!
și o săptămână plină de împliniri și abundentă în daruri! Vă doresc ca ziua de azi să devină pentru fiecare dintre voi, o zi a bucuriei, a împăcării, a acceptării, a asumării, a conștientizării și a prețuirii darurilor pe care deja le dețineți și le-ați dobândit prin experiențele voastre și prin tot ceea ce ați ales să fiți și să faceți.

Prin învățarea prețuirii darurilor noastre vom dobândi claritatea și capacitatea de a recunoaște darurile pe care le-am cerut prin gândurile noastre și prin stările sufletești pe care le exprimăm, fără a le ”cântări” prin prisma ambalajului care le poartă.

Până ce nu vom prețui ceea ce suntem și avem, riscăm adesea să trecem pe lângă darurile noastre fără a le recunoaște frumusețea sau, fără să depunem osteneala să le ridicăm pentru a le băga în traistă. Astfel ajungem adesea să le pierdem prin ne-iubirea și ne-prețuirea noastră

Se întâmplă adesea să privim cu nemulțumire consecințele pe care le trăim ca efect al alegerilor pe care le facem, uitând că prin ele primim cele mai importante lecții de viață și daruri, menite să ne ușureze experiențele viitoare.

Se întâmplă adesea, ca darul cel mai important al vieții să fie în fața noastră sau să-l avem chiar în mână, și să nu ne dăm seama cât de norocoși suntem… Ne prețuirea noastră însă, va duce de fiecare data la experiența suferinței pierderii lor și la regretul ca nu am știut să prețuim sau sa ne îmbrățișăm darurile, pentru a nu le lăsa să le pierdem din ignoranță, definitiv.

Dacă în loc să ne îndreptăm gândurile către părțile frumoase ale trăirilor noastre – alegem să ne hrănim prin gânduri și emoții negative, fricile, vinovățiile, nemulțumirile, decepțiile și ostilitățile – riscăm să eșuăm lamentabil în viață, trecând nepăsători pe lângă lecțiile și darurile ce ne sunt destinate. Printr-o astfel de atitudine, lumea noastră interioară va rămâne tot mai săracă în abundențe și trăiri fericite.

Dacă nu ne vom îmbogăți lumea interioară, sărăcia sufletului nostru se va reflecta în afara noastră, oglindindu-se în fiecare plan al vieții pe care o trăim și prin fiecare consecință potrivnică pe care o atragem prin stările negative pe care ni le inducem.

Când vom înțelege că cele mai mari miracole pe care le vom trăii vreodată ca experiențe, se află în interiorul nostru, vom renunța să inutil poverile ne-iertărilor, a fricilor și a suferințelor noastre sau, căutăm în afara noastră, valorile, darurile și bogățiile pe care Dumnezeu ni le dăruiește prin har divin, vocație, abilități, talent și frumusețe sufletească, fiecăruia după noi.

Simplul fapt că existăm este deja un miracol și un dar divin, pentru care merită să ne arătăm recunoștința și prețuirea, prin modul frumos în care alegem să trăim și să ne privim viața și semenii… trecând peste ipocrizia și răul izvorât din fricile, suferințele și ne-iubirea lor.

Pentru a ne manifesta fericirea și a aduce energia iubirii acolo unde fricile, rănile, suferințele și poverile încă ne copleșesc, rămâne doar să ne cizelăm lumea interioară, pentru a ne înțelege rostul și valorile prin care să ne împlinim.
Când ne vom ști să ne oglindim frumusețea prin valorile noastre lăuntrice de conduită și caracter, lumina iubire și a conștiinței divine din noi, ne va călăuzi pașii către experiențele benefice și destinul nostru favorabil.

Pentru a ne desăvârși viața și a vedea darurile pe care conjuncturile sorții și semenii noștri ni le oferă prin mesajele și faptele lor – este important să înțelegem, că atunci când ne aflăm în legătură cu iubirea lui Dumnezeu, tot ceea ce ni se întâmplă în viață devine miraculos, de alegem să le vedem în lumina iubirii – dincolo de convingerile, fricile, negativitatea, nemulțumirile, supărările și prejudecățile prin care mintea ego încearcă să ne distorsioneze percepțiile și să ne denatureze realitatea.

Atunci când vom înțelege că – toate cele ce ni se întâmplă ne sunt destinate prin ceea ce cerem și exprimăm ca nevoi sau abundențe prin energia emoțiilor atașate cuvintelor și imaginilor pe care le transferăm prin și gânduri dinspre noi spre ceilalți sau spre Eter, și că – tot ceea ce vedem, simțim și trăim… sunt oportunități extraordinare pentru a învăța să prețuim și să iubim, maturizându-ne emoțional – ne vom trezi prin conștiința spiritului, la viață.

Când vom fi pe deplin prezenți în viața noastră, prin gânduri, vorbe și fapte, aici și acum – pentru a nu rata și a nu pierde darurile pe care Dumnezeu ni le dăruiește, fără însă a ni le ”băga și în traistă” – vom trăi prin conștiința iubirii fiecare clipă a vieții cu maximă intensitate, renunțând la a mai hrăni acele gânduri, experiențe și stări sufletești care ne induc suferințele și neîmpăcarea.

Până când nu vom avea curajul și înțelepciunea emoțională de a intra în armonie cu noi înșine, și până când gândurile și stările sufletești pe care le hrănim la nivel emoțional, nu vor fi în armonie cu ceea ce spunem, simțim și facem vom rămâne robii fricilor șia minții ego, ignorând adevărul inimii, liniștea ei și pacea sufletului.

Ne-iubirea noastră se va manifesta în mod negativ prin fiecare gând, emoție, alegere, gest, atitudine și faptă, atât în raport cu noi, cât și cu cu semenii noștri și propria viața. Astfel în mod inconștient ne vitregim de bucuriile și frumusețile vieții alegând să trăim mediocru, în lipsuri și în suferințe.

Atunci când refuzăm să-l avem pe Dumnezeu în inimile noastre prin conștiința iubirii – vom refuza să fim mai buni, mai înțelegători și mai toleranți în raport cu răul celor care ne agresează… lipsindu-ne viața, experiențele și trăirile de prețuire, iubire și frumusețe.

Lăsându-ne contaminați emoțional și sufletește prin reacțiile noastre instinctuale și prin supărările raportate la răul și negativitatea celor care ne agresează fizic sau psihic – ne dăm acordul de a deveni victimele lor și ale propriei nesăbuințe de a nu ne manifesta viața și atitudinea, prin conștiința binelui și a iubirii, ca răspuns la ”răul” lor.

Pentru a ieși din cercul vicios al suferințelor, poverilor și al neîmplinirilor noastre, este necesar să iertăm și să-l primim pe dumnezeu în inimile noastre. Doar astfel vom dobândi înțelegerea adevărului inimi și puterea luminii energiei iubirii ce sălășluiește prin scânteia divină prin care am ne-am primit sufletul și viața. până atunci, tot ceea ce ni se întâmplă în viață și experimentăm, ni se va părea a nu fi suficient de bun pentru a prețui sau, că ne este ostil.

Cât timp vom continua să învinuim sau să ne învinovățim pentru experiențele noastre negative, căutând vinovății și vinovății în afara noastră și în ceilalți – vom fi mereu neîmpăcați sufletește și nemulțumiți de ceea ce suntem, facem, avem, simțim și experimentăm.

Dincolo de ceea ce credem sau putem înțelege și vedea, cert este că, în realitate, NOI suntem cei care prin atitudinea noastră față de noi, față de semeni și față de viață – decidem atât experiențele prin care trecem, cât și stările emoționale, mentale și sufletești pe care ni le inducem și alegem conștient sau inconștient să le hrănim,

Risipindu-ne energia pe scenarii prin care ne hrănim fricile, problemele, poverile și dezamăgirile și eșecurile – nu facem altceva decât să deschidem canale gând orientate în direcții diferite față de aici și acum… clădind consecințele propriilor dureri, pierderi și nefericiri, vlăguindu-ne de valoare și frumusețe.

Autor: Sandor Kasza
Facebook: https://www.facebook.com/kastimisoara

Recomandam urmatoarele articole:
DESPRE CALEA TREZIRII CONȘTIINȚEI SPIRITUALE (Partea a II-a)
MINTEA CARE POATE VINDECA
Graba – nu constituie niciodată o metodă bună pentru depășirea greutăților
A-și îmbunătăți comportamentul – să le facem cel puțin pe ființe să înțeleagă ce ar fi de dorit pentru ele
[audiobook RO] Eckhart Tolle – Puterea Prezentului

Read More