Monthly Archives May 2015

Imaginația – factor de împlinire spirituală

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 31 mai

“Există unele calități și virtuți ce vă doriți mai mult să le posedați. Atunci, concentrați-vă asupra lor, încercați să vă imaginați această creatură minunată care aspirați să deveniți: veți simți crescând în voi forța interioară, încrederea și bucuria, ca și cum ați gusta dinainte aceste transformări ce se vor produce într-o bună zi. Mulți vor spune: „Noi ne vedem foarte bine cum suntem, iar imaginația noastră nu va schimba mare lucru.” Continuați să gândiți astfel și astfel nimic nu se va schimba.

Spiritualistul cunoaște puterea gândului, el știe cât poate fi ea de eficace. În meditațiile sale, el se închipuie înconjurat de lumină, proiectând lumina, manifestând toate calitățile divine. Aceste imagini îl ajută să pregătească terenul, și el se apropie, încet-încet, de scopul propus.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Visul – germen al întregii realități
Simbolismul Glandei Pineale
Naivitatea
Omul va regăsi Paradisul apropiindu-se de lumina, de caldura si de viata soarelui
Galvanoplastia spirituala trebuie raspandita

Read More

Florile – locuințe ale unor entități vii

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 30 mai

“Ne place să primim și să oferim flori, le punem în casă, le plantăm în grădină, le admirăm în parcuri și în natură, ne încântă formele, culorile, parfumurile lor. Înainte de toate, le considerăm totuși ca niște elemente decorative ce contribuie să ne facă existența mai plăcută: așadar, acest interes pentru flori rămâne superficial și nu primim mare lucru de la prezența lor.

Ce sunt însă, în realitate, florile? Niște ființe vii cu care putem intra în contact… Da, o floare nu este numai o bucățică de materie colorată și parfumată, ea este locuința unei entități care vine să ne vorbească despre pământ și cer. Dacă știm cum să o privim, cum să ne legăm de ea, intrăm în legătură cu forțele naturii, cu entitățile care lucrează să facă din ea acea prezență atât de vie și poetică.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Arborele – analogiile ce le prezintă cu ființa umană
Vorbind cu Dumnezeu. A doua venire
Spatiul sacru al inimii
Amintiri dintr-o copilarie de aur. Copilaria rebela a unui mare iluminat
Corpuri subtile şi chakre

Read More

Iubirea – o energie ce coboară din Cer, și care trebuie să se întoarcă la Cer

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 29 mai

“Iubirea nu este numai acel sentiment pe care oamenii îl simt unii pentru alții. Iubirea este o energie ce vine din înalt, o energie ce este de aceeași chintesență ca soarele. Bărbații și femeile au sarcina de a primi această energie și a o face să circule în ei, astfel ca ea să se întoarcă apoi spre înălțimile de unde a venit. Dacă această circulație nu se face corect, înseamnă că s-au adunat în ei multe impurități, pentru că nu depun destule eforturi ca să-și stăpânească instinctele, pasiunile. Astfel, în loc să urce, această energie coboară, se cufundă în regiunile planului astral inferior unde se pierde.

Când ființa umană va lucra să se purifice, când va deveni propria stăpână, energia ce coboară zilnic din Izvorul Divin își va relua, prin intermediul ei, calea sa spre înălțimi. Fiindcă în universul așa cum a fost gândit, construit de Creator, punctul de plecare al iubirii este Cerul, iar punctul său de sosire este tot Cerul.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Vina ne invata, iubirea ne vindeca
Discuțiile – rămân neproductive fiindcă nu participăm la ele cu iubire
Lucrurile mărunte – au importanța lor, cu condiția de a le împlini cu iubire
Viața, veșnic reînnoită – ne păstrează iubirea ființelor
G.I. Gurdjieff – Iubirea conştientă

Read More

„Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez” a spus Iisus – această lucrare trebuie să fie deopotrivă și a noastră

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 28 mai

“Atunci când Iisus spunea: „Tatăl Meu până acum lucrează; și Eu lucrez”, ce vroia el să ne facă să înțelegem? Pur și simplu că trebuie și noi să lucrăm. Oamenii îl lasă însă pe Iisus să lucreze cu Tatăl său, iar ei se ocupă să-și aranjeze afacerile personale, interesele, distracțiile.

Veți spune: „Dar între noi și Iisus este o asemenea distanță ! El este Fiul Domnului, el este perfect, în timp ce noi!… Este un orgoliu să ne închipuim că putem înfăptui aceeași lucrare cu a sa.” Bine, gândiți ce vreți, dar să știți că Iisus gândea altfel. Fiindcă el spunea deopotrivă: „Fiți, dar, voi, desăvârșiți, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârșit este” sau: „Cel ce crede în Mine va face și ele lucrările pe care le fac Eu și mai mari decât acestea va face”, știind că ființa umană este capabilă de cele mai mari realizări. Creștinii sunt însă niște leneși. Chiar dacă ei pretind că, din umilință, nu se angajează în singura activitate ce merită cu adevărat: să participe la lucrarea Domnului, punându-se în slujba sa, în realitate aceasta nefiind umilință, ci lene!”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Știința Spirituală – ea ni se dezvăluie în funcție de lucrarea noastră
Materia – obiectul lucrării noastre în exteriorul nostru și în sinea noastră
Sufletul și spiritul – este o lucrare de creație să le descoperim la toate ființele
Colectivitatea cosmică – ne îmbogățim dacă lucrăm pentru ea
Spiritul – o regiune inatacabila in om, oricare ar fi imprejurarile

Read More

Hrana – importanța de a face din ea o activitate conștientă

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 27 mai

“Întreaga lume este de acord când recunoaște importanța hranei, calitatea, prospețimea sa, dar câți oameni știu că felul în care ne hrănim este mult mai important? Cei mai mulți mănâncă discutând, gesticulând, certându-se, iar din când în când mai iau câte ceva în gură. Ei nu văd nimic anormal, ei cred că organismul lor se va ocupa să primească și să trieze în orice condiții elementele necesare bunei sale funcționări. Ah, nu, ei se înșeală: tot felul de probleme de ficat, de stomac, de intestine sau ale sistemului nervos vin din condițiile în care ei obișnuiesc să se hrănească. Cineva va spune: „Eu am avut totuși mereu o digestie excelentă!” Cu atât mai bine, dar oare va dura?…

Deopotrivă, trebuie să știm că hrana conține niște forțe și elemente subtile ce numai o nutriție conștientă ni le permite să le primim. Aceste elemente, ce aparțin planului eteric, planului astral și chiar planului mental, ne pot ajuta să ne ameliorăm gândurile, sentimentele, întregul comportament. Cu o condiție: să asociem conștiința procesului de hrană.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Viața – o hrană ce o dăm și o primim
Pâinea – simbol al hranei spirituale
Programul Pranic
Îngerii celor patru elemente – să comunicăm cu ei prin intermediul hranei
Omraam Mikhael Aivanhov – A doua nastere

Read More

Adevărul vieții – poate fi cunoscut numai de spirit

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 26 mai

“Intelectul este o capacitate ce ne permite să cunoaștem lumea fizică și foarte puțin din lumea psihică, dar nu mai mult. El singur nu ne poate dezvălui adevărul vieții.
Să luăm exemplul foarte simplu al unui trandafir. A cunoaște un trandafir nu presupune numai a-i percepe forma, culoarea, parfumul. Un trandafir este deopotrivă o emanație subtilă, o prezență ce nu poate fi sesizată cu ajutorul intelectului.

A cunoaște trandafirul înseamnă a simți tot acest ansamblu de elemente ce fac din el un trandafir și nu altceva. Cu atât mai mult pentru ființa umană: cunoașterea unei ființe umane presupune reușirea, reunirea, sintetizarea tuturor elementele ce o alcătuiesc, de la spirit și până la corpul ei fizic. Atât timp cât nu reușim, nu putem pretinde că o cunoaștem și posedăm adevărul despre ea. Or, adevărul despre o ființă, adevărul definitiv, absolut, despre ea, se găsește în spiritul ei și poate fi cunoscut numai de spirit.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Adevărul – calitățile manifestate de cel care îl posedă
Omraam Mikhael Aivanhov – conferinta din 12.02.1938 – Adevarul ascuns in ochi
Iluminarea: Adevarul despre acest nou “taram promis” al spiritualitatii
Demascarea adevărului
ADEVARUL – Doare sau Elibereaza

Read More

Justiția umană – incapacitățile ei

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 25 mai

“De ce justiția umană este atât de imperfectă? Fiindcă ea se pronunță numai asupra faptelor comise în planul fizic, material. Când un om a încălcat proprietatea vecinului sau nu l-a plătit corect, sau i-a dat câteva palme și l-a înjurat, toate legiile sunt împotriva lui și este condamnat. Dar dacă, prin scrierile sale, cuvintele sau exemplul personal, el a determinat pierderea credinței, a speranței și iubirii a mii de persoane, dacă le-a incitat la dezmăț sau violență, în cele mai multe cazuri justiția umană îl lasă în pace.

Fiecare este liber acum să-și exprime gândurile și dorințele, chiar cele mai indecente, fără să se preocupe de consecințele ce vor decurge asupra destinului anumitor ființe mai slabe, mai influențabile. Niște bijuterii furate, niște geamuri sparte pot însemna ceva foarte important, dar niște suflete și spirite cufundate în îndoială, în revoltă, în dezordine, nu reprezintă nimic grav. Și astfel cei mai mari criminali se plimbă deseori în libertate. Ei trebuie însă să știe: într-o bună zi, justiția divină îi va pedepsi foarte sever.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Cum să ne comportăm cu Maestrul nostru spiritual
Iubire, înţelepciune şi adevăr (Gura, urechile şi ochii)
Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (A)
Partea XXIII – Charles Haanel – Cheia Universala
Arborele – analogiile ce le prezintă cu ființa umană

Read More

Duhul Sfânt – expresie a Eului Superior

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: 4 comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 24 mai

“Oamenii își slăbesc înțelegerea sacrului, considerându-și bisericile și templele ca unice locuințe ale Divinității. Oare, există vreun templu construit de oameni ce poate fi comparat cu marele templu creat de Dumnezeu, universul? Poate exista vreun loc mai sfânt ca locul creat de Dumnezeu Însuși?

“Este spus în Evanghelii că, atunci când Iisus a fost botezat în apele Iordanului, Duhul Sfânt a coborât asupra lui sub forma unui porumbel. De asemenea, Faptele Apostolilor arată că, în ziua de Rusalii, Duhul Sfânt a coborât în casa unde erau adunați toți discipolii și s-a așezat pe fiecare dintre ei ca o limbă de foc.

Sub diferite forme, această coborâre a Duhului Sfânt în om este un simbol regăsit în toate tradițiile spiritualiste. Dar, fiindcă se spune că Duhul Sfânt „coboară” în om, nu trebuie să credem că este o entitate exterioară lui: este Eul său Superior care se manifestă, această chintesență divină depusă în el de Creator. A spune că omul primește Duhul Sfânt înseamnă că el a reușit să facă legătura cu propriul spirit, cu Eul său Superior. Duhul Sfânt este un principiu cosmic, o emanație pură a Divinității, iar Eul nostru Superior este de aceeași natură cu ea. Ca o picătură de apă într-un ocean, ca o scânteie în foc, el este făcut din aceeași chintesență divină. ”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Vindecarea intregului
Cea mai bună poziţie pentru rugăciune
Porţile Ierusalimului Celest
Determinism si nedeterminism – conferinta din 28.07.1982
Omraam Mikhael Aivanhov – 1962.04.23 – Sfantul Duh

Read More

Destinderea – să îi înmulțim clipele rămânând activi, fără să obosim

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 23 mai

“Pentru a rămâne activi întreaga zi, fără să simțiți oboseala, este indispensabil să vă oferiți, din când în când, un moment de destindere. Nu este însă suficient numai de două sau de trei ori pe zi… Trebuie să opriți mișcarea interioară ce vă antrenează de zece, cincisprezece, douăzeci de ori pe zi, pentru a vă reîncărca cu o energie nouă. Iar în acest caz, un minut este de ajuns.

De îndată ce aveți o clipă liberă, oriunde v-ați afla, în loc să rămâneți încleștați din cauza unei dificultăți, să vă impacientați pentru că aveți de așteptat, profitați, pătrundeți în voi înșivă și spuneți: „Mulțumesc, Doamne, iată încă o ocazie ce mi-a fost oferită pentru a mă calma, a-mi regăsi echilibrul.” Chemați lumina, concentrați-vă pe o culoare, pronunțați o formulă. Vă veți relua apoi activitățile cu forțe noi, cu un nou elan și niște idei mai clare. Să nu vă fie teamă că vă pierdeți timpul: îl veți recâștiga apoi din plin.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Nutriția – practicată ca o yoga
Rugăciunea – o activitate la care trebuie să participe gândul, sentimentul și cuvântul
Activitățile noastre zilnice – trebuie organizate în jurul unui centru, spiritul nostru
Razele de soare – curenți de forțe ce străbat ființele și lucrează asupra lor
DESPRE CONSTRÂNGERILE MINȚII

Read More

Natura – un adevărat templu al Domnului în care soarele este preotul

Category: Gandul ZileiOmraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Gândul zilei de 22 mai

“Oamenii își slăbesc înțelegerea sacrului, considerându-și bisericile și templele ca unice locuințe ale Divinității. Oare, există vreun templu construit de oameni ce poate fi comparat cu marele templu creat de Dumnezeu, universul? Poate exista vreun loc mai sfânt ca locul creat de Dumnezeu Însuși?

Cum să ne închipuim că un edificiu, un ansamblu de materiale sfărâmicioase, este mai important pentru ei decât această operă a Domnului pe care nimeni nu o va distruge niciodată? Trebuie să respectăm aceste locuri de rugăciune și reculegere care sunt templele și bisericile, dar trebuie să înțelegem și că îl putem adora pe Dumnezeu în templul său, natura, îndeosebi în liniștea și limpezimea dimineții. Atunci, soarele ce răsare asupra lumii este preotul care își împarte binecuvântările tuturor creaturilor: lumina, căldura și viața.

Oriunde v-ați afla pe pământ, soarele strălucește deasupra capului vostru. Nu aveți nevoie să călătoriți sau să mergeți în pelerinaj pentru a-l întâlni. El este simbolul omniprezenței Domnului. Lumina, căldura și viața sa valorează mai mult ca toate imaginile sfinte și toate tainele bisericești.”

Autor: Omraam Mikhaël Aïvanhov

Recomandam urmatoarele articole:
Jiddu Krishnamurti – Natura mintii (The Nature of the Mind)
B.L.I.S.S. – natura extazului
Răsăritul soarelui – evocarea acestui moment excepțional
Despre Dragoste
Legea oglindirii
O intrebare fundamentala in dezvoltare personala si spirituala

Read More