Monthly Archives July 2014

Omraam Mikhael Aivanhov – Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui

Conferinţa din 16.07.1983
B

Lectura meditaţiei zilei
Vă spuneam, rândul trecut, că primesc destule scrisori, multe mă încurajează şi pe mine, cred că ceva se petrece şi în interiorul meu tocmai datorită vouă, acelora care îmi scrieţi! Da, voi sunteţi cu adevărat oglinda mea vie. În lipsa acestei înţelegeri de ordin mental, în pofida avantajelor şi descoperirilor exterioare, devenind din ce în ce mai slabi, mai bolnavi, noi boli ne atacă organismul. V-am spus-o de câţiva ani, v-am repetat că boli noi vor apare, boli ce nu vor fi vindecate de medici, deoarece acestea sunt creaţii ale oamenilor! Iar acum tocmai s-a descoperit o nouă boală la homosexuali, dar nu aş dori să vorbesc despre acest lucru…
Dacă aş ajunge să-i conving pe oameni că viaţa lor interioară trebuie să fie schimbată în bine, în loc să caute mereu latura exterioară, dacă aş realiza acest lucru, atunci m-aş simţi o fiinţă de excepţie deoarece nimeni nu a reuşit acest lucru până acum. Oare voi reuşi şi eu să păstrez aceeaşi atitudine, căutând mereu să mă perfecţionez? Nu înţelegem aceste lucruri deoarece avem aceleaşi slăbiciuni interioare, atrăgând mereu latura negativă, răul ce se va instala şi se va hrăni cu slăbiciunile noastre!
Când lăsaţi resturi de mâncare în camera voastră, apar imediat furnicile şi gândacii ce simt, de la distanţă, existenţa acestei hrane pentru ei. Odată ce este curat, aceşti nepoftiţi pleacă, dar nimeni nu a interpretat faptul că acest proces se produce şi în interiorul fiinţei voastre. Voi singuri sunteţi aceia care atrageţi şi hrăniţi entităţile răului, şi cum nu vreţi să înţelegeţi aceste lucruri, vă veţi chinui întreaga viaţă neştiind cum să puneţi capăt suferinţei!
Când am vizitat India, am întâlnit în camerele de locuit ploşniţe ce săreau pe tavan şi sugeau sângele oamenilor în timpul nopţii. Dar cum se face că ploşniţele au urmat cursuri de radiestezie, aveau mici pendule şi ştiau asupra cui să cadă şi pe cine să evite? Iată lucruri pe care ştiinţa nu le-a cercetat îndeajuns.
Deci, dragii mei, a venit momentul să vă hotărâţi şi să spuneţi: „De astăzi nu voi mai fuma (sau alt lucru de care vreţi să scăpaţi) şi nu voi mai fi cum am fost!”. Unii îmi scriu că şi-au pierdut capul, iar eu ştiu unde şi l-au pierdut, nici măcar nu aş putea să spun locul! Deci, hotărâţi-vă, acum ori niciodată, căci altfel veţi suferi, veţi suferi atât de mult încât veţi fi desfiinţaţi, şi apoi îl veţi acuza pe Bunul Dumnezeu!

Read More

ÎNCREDEREA ÎN SINE – SECRETUL FERICIRII TALE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

incredere fericire

Ai încredere în tine. Știi mai mult decât crezi că știi – Benjamin Spock

Trebuie să fii conștient că, fiind tu însuți, vei fi mult mai bine primit și iubit în lume. De ce crezi că ești aici, de ce ai fost încarnat pe această planetă? Ca să satisfaci părerile altora, sau ca să aduci ceea ce este unic și excepțional în tine? Toți avem doi ochi, un nas, o gură, dar nicio față nu este identică cu alta. Suntem cu toții ființe de energie conștientă, suntem suflete, dar fiecare dintre noi are o culoare, o formă, o simțire proprie, o minte creatoare și ceva diferit în el, cu care contribuie la întregirea tabloului acestei lumi. Ai încredere în tine și folosește-ți darurile și talentele cu care ai fost înzestrat pentru a aduce o schimbare.

Tu poți fi cel mai bun prieten al tău. Imaginează-ți că cineva ar fi în permanență alături de tine în viață, te-ar admira și ar găsi că tot ce faci și tot ce spui este minunat. Că ești extraordinar, strălucitor, cel mai bun. Acum imaginează-ți că această persoană ar fi lângă tine tot timpul, zi și noapte. Cum te-ai simți? În cea mai bună formă, nu-i așa?

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: One comment

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV
Cum lucrează un Mare Maestru şi cum putem să ne asemănăm lui

Conferinţa din 16.07.1983
A

Lectura meditaţiei zilei

Un Maestru posedă mijloace foarte puternice ca să salveze o fiinţă din capcana spiritelor rele, dar trebuie să simtă că acest lucru este folositor, că merită osteneala, iar atunci când Cerul îl împinge să o facă, el va întâlni persoana respectivă. Dar, el nu o va întâlni în planul fizic, el se va dedubla, se va apropia de ea în timpul somnului acesteia. Maestrul declară război spiritelor rele, ordonându-le să părăsească persoana respectivă care, la trezire, se va simţi transformată. Iar persoana noastră îşi va face inventarul faptelor, se va ruşina de ceea ce a făcut rău şi se va hotărî să acţioneze complet altfel.

Iată o pagină extrem de interesantă, o pagină care ne explică că, un adevărat Maestru are puteri, că poate ajuta cu adevărat oamenii. Da, există o diferenţă între un adevărat Maestru şi un şarlatan, unul care vrea să adune bani, care vrea să se îmbogăţească pe socoteala naivilor, urlând în gura mare că poate vindeca lumea întreagă, fără să gândească dinainte cum o va face, şi de ce.
În vreme ce, un adevărat Maestru nu poate vindeca întreaga lume! Iată un adevăr pe care creştinii nu îl apreciază: ei gândesc că Iisus a vindecat toate bolile. Nu, este o greşeală, el a vindecat numai câţiva bolnavi, da, anumiţi bolnavi, pe mulţi alţii nu a putut să-i vindece, da, eu ştiu aceste lucruri şi le afirm cu toată convingerea! De ce? Fiindcă, foarte mulţi au încălcat legile: n-au avut nici ştiinţa, nici voinţa, nici suflet, trăind asemenea animalelor, încălcând legile. Dar în univers există o dreptate, în nici un caz omenească; să nu mai vorbim despre aşa-zisa dreptate omenească căci ea comite atâtea greşeli!

Read More

ARTA RELAXARII MENTALE

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

arta relaxarii mentale

„Omul este ceea ce gândeşte”. Această forţă a gândului modelează viaţa fiecărui om. Am fost învăţaţi că trebuie să gândim, dar nimeni nu ne-a învăţat să ne disciplinăm gândurile. Acestea sunt atât de multe şi rulează cu atâta rapiditate în mintea fiecărui om, încât nu-i de mirare că așa de mulţi oameni sunt confuzi, bolnavi şi nefericiţi. Puţini sunt cei care conştientizează că felul în care percep realitatea se datorează gândurilor lor şi că acestea pot fi controlate. Aşa cum există unde de lumină, de electricitate sau de căldură, tot aşa există unde-gând, prin care se pot transmite şi recepţiona mesaje. Trăim într-o lume plină de gânduri. La originea tuturor proceselor mentale stă gândul. Indiferent cât de educați sau de culți suntem, dacă nu ne disciplinăm gândurile, haosul generat de prea multe gânduri necontrolate se va manifesta și în viața noastră reală.

Read More

De ce te trezești obosit dimineața

Category: Dezvoltare spirituala Comments: One comment

oboseala dimineata

Oboseala te afectează atât în viața de zi cu zi, cât și la serviciu sau în relațiile tale. Chiar dacă dormi numărul de ore indicate, dimineața nu te trezești devreme sau în weekenduri reușești să lenevești mai mult timp, în majoritatea dimineților ești mai obosit decât atunci când te-ai pus la somn, iar datul jos din pat și ceasul deșteptător devin un chin.
Specialiștii recomadă să păstrezi dormitorul curat, să îl aerisești cât mai mult posibil și să păstrezi o lumină naturală în cameră. Dar și poziția somnului poate perturba liniștea, astfel că cea mai bună poziție pentru somn este cea pe spate, pentru a disribui greutatea corpului. Dar există și alte lucuri care perturbă somnul și cauzează oboseala de dimineață.

Read More

Valeriu Popa – Sfaturi pentru sănătate

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 3 comments

sfaturi pentru sanatate

Frica micşorează diametrul vaselor de sânge, ca urmare a unei vărsări excesive de adrenalină în sânge. Acest fapt duce la o subalimentare a tuturor organelor, ceea ce provoacă boli de inimă, hepatită, impotenţă şi frigiditate sexuală, boli de piele, nevroze şi psihoze.

Când cineva te jigneşte, nu te răzbuna pe el și nu-l urî. Se cuvine să iertăm nu numai în gând ci şi cu sufletul. Cel mai mult ne leagă de trecut supărările neiertate. Iertând un om care ne-a jignit sau ne-a supărat ne putem vindeca de o boală gravă. Roagă-te în permanenţă ca toţi cei din jurul tău să fie fericiţi, sănătoşi şi întreaga lume să fie binecuvântată. Această rugăciune va iradia iubire către întreaga lume, iar iubirea se va întoarce la tine din belşug.

Cum dăruieşti, aşa primeşti. Răzbunându-te, te faci egal cu adversarul. Iertându-l, te arăţi superior. Iertând, ne eliberăm pentru a ne putea înălţa. Să fim conştienţi că iertând, îi eliberăm pe cei ce ne-au greşit, deci oferim libertate. Alege calea iertării, pentru că numai ea desface rana încleştată în timp.

Read More

DE CE NE ÎMBOLNĂVIM?

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 15 comments

de ce ne imbolnavim

Valeriu Popa (1924 – 1997)

Majoritatea oamenilor privesc boala ca pe un ghinion în viaţa lor, o nedreptate, mai ales dacă este vorba de o maladie ereditară sau e luată de la cineva. Orice boală sau accident apărut în viaţa ta a fost provocat de tine. Boala este pur şi simplu un semnal al corpului tău. Supra-conştiinţa ta, latura ta divină, Dumnezeul tău interior îţi trimite un mesaj ca să-ţi atragă atenţia asupra faptului că în acţiunile, vorbele şi gândurile tale e ceva care se opune legii iubirii. De aceea, trebuie să captezi mesajul şi să mulţumeşti supra-conştiinţei tale că ţi l-a transmis. Dacă nu reuşeşti să-l descifrezi, bolile şi accidentele tale se vor intensifica.

Când starea de rău persistă, e timpul să vezi neapărat despre ce este vorba. Dacă boala este puternică, înseamnă că ea s-a instalat în tine de multă vreme. Este sufletul tău care strigă ajutor. Trebuie să revii pe drumul cel bun, pe cel al dragostei. Fiecare boală, indispoziţie sau accident nu este decât un indiciu. Boala încetează de îndată ce ai înţeles mesajul. Cu cât doreşte omul mai mult să se schimbe, cu atât mai repede şi mai uşor se desfăşoară însănătoşirea lui. Bolile sunt cu miile, iar cauza este una singură: insuficientă iubire. De îndată ce încetăm să năzuim către Divin, ne cufundăm în uman şi începem să depindem de mâncare, dorinţe, pasiuni, ambiții, desfătare sexuală. Cu cât depindem mai mult de acestea, cu atât mai mare va fi îmbolnăvirea.

Toate aceste boli se lecuiesc într-un singur mod: să vezi în ele voinţa divină şi să înţelegi că fără boală nu există dezvoltare spirituală. Boala este un bec roşu care ne avertizează că ne aflăm pe un drum greşit. Dacă ani în şir faci prostii, repetând greşelile, vine o vreme a plăţii prin boala pe care singur ţi-ai creat-o. De fapt, boala este rezultatul pierderii divinului din noi, iar însănătoşirea este rezultatul restabilirii acestei legături. Practic, dacă te-ai vindecat sufleteşte, te vindeci și trupeşte. Noi, oamenii, suntem alcătuiţi din trei componente: trup, suflet şi spirit, asemeni Sfintei Treimi, şi orice dezechilibru al uneia ne aduce suferinţă. Boala şi starea de rău sunt opuse sănătăţii şi stării de bine şi se manifestă în realitatea ta, din vina ta. Ești bolnav pentru că ţi-ai cauzat boala şi poţi să te faci iarăşi bine, pur şi simplu hotărând aceasta.

Read More

Folosirea puterii mentale pentru acumularea si dirijarea fortei vitale in corp

Category: Dezvoltare spirituala Comments: 3 comments

puterea mentala vindecare

Chimistul Arnolpho şi farmacistul Burgent, în cartea Cultura psihică, recomandă purificarea sufletului prin distrugerea defectelor, viciilor, eliminarea egoismului şi a exceselor sexuale. Ei dau o serie de lecţii despre respiraţie, dobândirea magnetismului prin acumularea forţei vitale, transformarea unei dorinţe sau a unui sentiment negativ în energie pe care să o folosim în scop bun, dirijarea energiei în corp şi asupra celor din jur, materializarea gândului în scopul de a remedia defecte fizice, tratarea bolilor prin magnetism. Aceste exerciţii cer timp şi perseverenţă, dar rezultatele sunt miraculoase.

Read More

Gândul zilei de joi 31 iulie 2014

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: No comments

Omraam Mikhael Aivanhov

Viața – legătura existentă între ființe și lucruri în edificiul cosmic

“Nu i se poate reproșa nimic omului de știință care descrie un mineral un vegetal, un animal sau o ființă umană. Ceea ce spune, este adevărat, dar este numai un adevăr parțial. Pentru a fi complet, el trebuie să-și plaseze obiectul studiului său în mijlocul vieții universale de care aparține: desprinsă de această viață, piatra, planta, animalul, omul sunt lipsiți de esențial. Fiindcă ființele și lucrurile nu există separat, ele sunt părți ale unui întreg și sunt legate între ele. Trebuie, deci, să învățăm să le plasăm în edificiul cosmic pentru a vedea cum vibrează în armonie și participă la viața întregului. Dacă suntem obligație, diin comoditate, să le studiem separat, trebuie deopotrivă să căutăm să înțelegem cum circulă de la una la alta „acel ceva” ce nu îl posedă atât timp cât rămân separate: viața. Viața se oprește când este separată de elemente; dar legată de toate celelalte elemente ale pământului și ale cerului, viața reapare și veți dobândi adevărata cunoaștere.
Oricare ar fi domeniul în care vă desfășurați activitatea, esențial este să reușiți să puneți în centrul activității viața, pentru a o vedea în dimensiuni mai vaste. Din acel moment, toate studiile pe care le veți face vor beneficia de această lumină.”

Omraam Mikhaël Aïvanhov

Read More

Covorul fermecat

Category: Dezvoltare spirituala Comments: No comments

covorul fermecat

A stărui în actul de exprimare a recunoştinţei, caracterizat de bucurie, însufleţire, puritate şi elevare, este covorul vostru fermecat, precum şi scutul de protecţie, pentru … a pluti pe aripile vântului schimbării şi frecvenţelor vibratorii ale oricărui orizont temporal sau ale oricărei realităţi. Prin urmare, cât mai des posibil, întoarceţi-vă în inima voastră sacră şi îngăduiţi-i iubirii divine a universului să radieze înspre tot şi toate. Aţi fost înzestraţi cu această dragoste divină, aidoma tuturor fiinţelor umane. Secretul constă în a vă reaminti această putere, precum şi obiectivul vostru, cât timp vă aflaţi în trupul material şi, totodată, în a vă păstra inima deschisă în faţa revărsării acestei iubiri divine.

Starea de bine şi puritatea spaţiului sacru al inimii sunt deosebit de importante; iar frecvenţa vibratorie să vă fie rezonanţa bucuriei şi a recunoştinţei! Continuăm să afirmăm şi să subliniem acest mesaj, întrucât este singurul mesaj cu o valoare de netăgăduit. Voi – şi toţi ceilalţi – aveţi o fiinţă pur vibraţională. Cultivaţi deprinderea de a vă eleva vibraţiile, în orice moment.
Cântaţi, dansaţi, iubiţi, iertaţi, onoraţi, mulţumiţi, slăviţi şi apreciaţi, dintr-o inimă plină de recunoştinţă, tot ceea ce se desfăşoară în faţa voastră, tot ceea ce trăiţi, tot ceea ce percepeţi. Aceste frecvenţe şi vibraţii emoţionale reprezintă bagheta voastră magică, pentru a transforma toate celelalte frecvenţe şi vibraţii discordante.

Autor: Lauci Mariana

Read More