Monthly Archives May 2014

Neale Donald Walsch – Dumnezeu si minunile din viata noastra

Category: Carte spirituala Comments: 

Neale Donald Walsch

„Oare Dumnezeu este mort?” În anii ’60, aceasta era o întrebarea uriaşă. Toţi şi-o puneau. Oamenii vorbeau despre acest lucru. Era scrisă pe toate autocolantele. Devenise un fel de loc comun, un fenomen cul-tural. Bineînţeles că nimeni nu credea cu adevărat că Dumnezeu era mort. Era doar un mod interesant de a ne da voie nouă înşine, ca societate, să discutăm despre rolul pe care Dumne-zeu îl juca în vieţile noastre – în cazul că exista vreunul.
Alături de alte sloganuri, cum ar fi „Faceţi dragoste, nu război” şi „Preferaţi pacea”, sloganul despre Dumnezeu format din patru cuvinte conţinea starea de spirit a unei generaţii de căutători, în special tineri cu părul lung până la umăr (bărbaţi şi femei), care erau adesea îmbrăcaţi numai cu mărgele (uneori chiar în public) şi care nu puteau înţelege de ce se agitau cu toţii atâta şi de ce nu se putea răspunde la întrebările complexe ale vieţii printr-o ridicare din umeri. Ştiţi, ceva de genul, culegeţi flori, nu vă luptaţi1”. Nostimada era că aveau chiar dreptate. Puteam cu adevărat să rezolvăm totul cu o ri-dicare din umeri.

Neale Donald Walsch - Dumnezeu-si-minunile-din-viata-noastrajpgAcum am ieşit din secolul al 20-lea şi am intrat în secolul al 21-lea şi încă încercăm să descoperim un mod de a rezolva acest lucru. Cum putem să ne îmbrăţişăm, când nici măcar nu ne cunoaştem, când între noi există o distanţă atât de mare? Din acelaşi motiv nu putem să ne îmbrăţişăm pe noi înşine! Şi nu ne este permis să încercăm să ne dăruim dragoste nouă înşine şi unul altuia. Aşa ceva e o prostie. E ceva depăşit. Era valabil pentru hippies. Am depăşit treaba as-ta. Aşa că, hai să ne continuăm viaţa, ce părere aveţi? Să mergem la serviciu, să ne plătim facturile, să ne îndeplinim obligaţiile, să ne ţinem promisiunile, să trăim în pace şi să creăm cât mai puţine probleme cu putinţă, atunci când plecăm? E bine? Vreau să spun, să nu creăm nici un fel de necazuri matricei. N-am putea face doar asta şi să încetăm cu prostiile? Ei bine, eu încă mai trebuie să pun întrebările din anii şaizeci. Unde este iubirea? Şi unde-şi găseşte Dumnezeu locul în toate acestea? După cum arată situaţia, noi încă ne strădu-im să aflăm răspunsul. Ca societate, ca lume, încă ne străduim să găsim răspunsul. Am de gând să vă propun un punct de pornire. Haideţi să începem cu o îmbrăţişare. Această carte reprezintă o îmbrăţişare uriaşă acordată lui Dumnezeu. Este un fel de salut, un bileţel de mulţumire. Nu, nu… un bileţel de iubire. Sper că atunci când veţi fi încheiat de citit această carte, veţi simţi că şi Dumnezeu v-a îmbrăţişat. Şi ştiţi de ce? Dumnezeu ne îmbrăţi-şează şi El. Atunci când îl îmbrăţişăm pe Dumnezeu, Dumnezeu ne răspunde printr-o îm-brăţişare. Da Doamne! Dumnezeu ne îmbrăţişează primul. De fapt, asta vrea să spună cu adevărat această carte. Ea se referă la momentele din vi-aţa noastră când Dumnezeu vine şi ne îmbrăţişează din plin. Aceste îmbrăţişări vin sub multe forme şi multe din ele sunt prezentate aici. Cereri la care se răspunde imediat, „semne” din cer, lucruri care se aşează la locul lor ca prin farmec – toate. Totul este aici. Acestea sunt povestiri despre viaţa reală şi oameni reali. Mi-au fost trimise de către oameni, deoarece eu le-am cerut-o. Am vrut să ştiu dacă experienţa mea legată de Dumnezeu era cu adevărat atât de diferită de a altora, sau dacă, după cum bănuiam, cu toţii aveam cam aceeaşi experienţă, dar eu sunt singurul care vorbesc despre ea – sau, oricum, unul dintre foar-te puţinii care o fac. Până acum. Sunt fericit să vă spun că volumele Conversaţii cu Dumnezeu au creat o conversaţie despre Dumnezeu. Chiar şi oamenii care nu sunt de acord cu ceea ce au citit în aceste cărţi, au intrat cel puţin în legătură cu propriul lor adevăr despre Divinitate. Iar acesta este un lucru bun. Este la fel ca şi în cazul vechii întrebări „Oare Dumnezeu este mort?” Ea ne permite cel puţin să privim subiectul în faţă! Acum, în acest grup de povestiri, oamenii împărtăşesc propria lor experienţă în privin-ţa modului în care Dumnezeu acţionează în viaţa lor. Eu le-am completat cu comentarii şi reflecţii bazate pe materialul bogat aflat în cele o mie cinci sute de pagini ale volumelor Cu Dumnezeu. Am făcut foarte multe referiri la aceste cărţi, deoarece cred că în ele există mesaje minunate şi folositoare şi sper să vă arăt prin ele modul în care aceste mesaje se aplică într-un mod practic în viaţa de zi cu zi. Prin urmare, sper să vă placă această mică formă de călătorie. Vom auzi despre mira-cole şi despre modul în care ele pot fi produse în viaţa voastră. Vom auzi – nu de la mine ci din povestirile altor oameni – un pic despre minunile lui Dumnezeu. Despre sincronizări in-credibile, despre prezenţa unor voci divine, despre împrejurări de o coincidenţă extraordinară şi despre vorbe rostite la întâmplare de către copii – vorbe care aduc o înţelepciune direct de la Dumnezeu – şi despre evenimente spontane care desfid orice explicaţie, în afară de cazul în care acceptaţi unica explicaţie care există. Dumnezeu a făcut totul. Nu, Dumnezeu nu este mort. Iată dovada.[…]

(citeşte restul cărţii cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

[carte spirituala] Bertrand Russell – In cautarea fericirii

Category: Carte spirituala Comments: 

Bertrand Russell

Au fost odată două maşini de făcut mezeluri, ingenios construite pentru scopul de a transforma carnea de porc în cârnaţi delicioşi. Una din ele şi-a păstrat pofta de a face acest lucru şi producea mulţime de cârnaţi; cealaltă a zis: „Ce mă interesează pe mine carnea de porc? Propria mea alcătuire e un lucru mult mai interesant şi mai minunat.” Această a doua maşină a refuzat să-şi facă vechea treabă şi s-a apucat să-şi studieze interiorul. Fiind de acum lipsit de hrana-i naturală, acest interior a încetat să mai funcţioneze, şi, cu cât maşina îl studia mai mult, cu atât i se părea mai găunos şi mai lipsit de noimă. Tot aparatul complicat prin care se realiza până atunci delicioasa transformare a încetat să mai funcţioneze şi maşina nu izbutea să priceapă ce anume era capabil să facă. Această a doua maşină de cârnaţi era aidoma omului care şi-a pierdut interesul pentru viaţă, pe când prima era aidoma omului care şi l-a păstrat. Spiritul uman este o maşină stranie, capabilă să combine în cele mai uimitoare moduri materialele ce i se oferă, însă când nu mai primeşte materiale din afară, este neputincioasă şi, spre deosebire de maşina de făcut cârnaţi, e silită să-şi facă singură rost de material, dat fiind că evenimentele nu devin experienţe decât prin interesul pe care li-l arătăm: dacă nu ne interesează, nu facem nimic cu ele. Aşa se face că omul a cărui atenţie este îndreptată spre interior nu găseşte nimic demn de a fi luat în seamă, pe când cel a cărui atenţie este îndreptată spre exterior poate descoperi înăuntrul său, în rarele momente când îşi examinează sufletul, o mulţime de ingrediente variate şi interesante supuse disecării şi recombinării în configuraţii frumoase şi instructive.
Bertrand Russell - In cautarea fericirii

Pofta de viaţă îmbracă nenumărate forme. Să ne amintim cum Sherlock Holmes ridică de jos o pălărie peste care a dat din întâmplare pe stradă. După ce se uită o clipă la ea, trage concluzia că proprietarul ei a decăzut ca urmare a băuturii şi că soţia lui nu mai ţinea la el aşa de mult ca altădată.

Viaţa nu putea fi niciodată plictisitoare pentru cineva căruia orice obiect zărit din întâmplare îi stârnea în aşa măsură interesul. Gândiţi-vă la sumedenia de lucruri ce pot fi observate în cursul unei plimbări pe câmp. Un om poate fi interesat de păsări, un altul de plante, altul de geologie, altul, iarăşi, de agricultură şi aşa mai departe. Oricare dintre aceste lucruri e interesant dacă vă interesează şi, ceteris paribus, omul care e interesat de oricare dintre ele este mai bine adaptat la lume decât unul neinteresat.

Bertrand Russell – In cautarea fericirii (Humanitas)

(citeşte restul cărţii cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.08.08 – Reinoirea memoriei celulelor

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Reînnoirea memoriei celulelor
Data: 08.08.1969

Aţi auzit, dragi fraţi şi surori, cele câteva cuvinte despre cele 4 elemente, despre cei 4 Îngeri. Bineînţeles că se pot încă spune cu mult mai multe şi dacă ne-am preocupa conştient, cu toată inima, cu tot sufletul, cu tot gândul să înlocuim tot ce e deja vechi, putrezit, mucegăit, negativ, întunecat în interiorul nostru, ce e bolnăvicios, dezarmonios – pentru că, în fiecare făptură există, totuşi, astfel de particule, celule uzate, elemente chimice deja/devenite nocive…
Deci, cea mai mare ştiinţă, cea mai măreaţă muncă a discipolului este de a înlocui tot ce e uzat, tot ce e deteriorat, tot ce e vulnerabil şi oxidabil, de a-l înlocui cu cele mai bune materiale, care sunt în înalt. Nu există vreo muncă mai plină de slavă, mai meritorie şi mai utilă. Ei da, dar tocmai această muncă a fost lăsată de-o parte, (această muncă) despre care oamenii nu au nici măcar o idee, o noţiune, (nu bănuie) că ar trebui să facă acest lucru. Oamenii obişnuiţi nu s-au gândit niciodată la asta. Ei spun: «Păi, mâncând, bând, respirând, muncind, distrându-ne, schimbarea se face. Priviţi ce ne spune ştiinţa: în 7 ani totul (în organism) s-a schimbat, s-a reînnoit. » Iată, iată o greşeală. Da, e adevărat, celulele sunt reînnoite, particulele sunt mereu noi, nu există nimic care să fi rămas (acolo) de mult timp, dar există un lucru care nu este reînnoit: este memoria acestor celule vechi, a acestor particule vechi. Căci, dacă aceste celule n-au fost “ortodoxe”/s-au abătut de la reguli, toate aceste lucruri vechi – slăbiciunile, viciile şi defectele şi temerile – ele le transmit noilor celule şi atunci acelaşi lucru se repetă veşnic, deşi materialele au fost reînnoite. Priviţi (cum se petrec lucrurile) într-o uzină – v-am vorbit despre asta, v-am ţinut conferinţe (despre acest subiect): într-o uzină sau într-o administraţie, într-o armată sau oriunde (altundeva), personalul este mereu reînnoit. Dar munca/activitatea desfăşurată este mereu aceeaşi. Aşadar, e mereu la fel: cei care pleacă transmit ca moştenire celor noi aceleaşi cunoştinţe, aceleaşi scheme (chichiţele meseriei); iar cei noi, care vin pentru a duce mai departe munca, procedează exact la fel ca cei vechi. Or, oamenii n-au văzut acest lucru/aspect, nu s-au oprit asupra acestei laturi subtile, ei se opresc asupra particulelor. Desigur, când mâncăm, când bem, când respirăm, introducem în noi (înşine) materiale noi, nu e nici un dubiu. Nu sunt aceleaşi. Unele dintre ele, dintre cele vechi, sunt înlăturate. Şi oamenii îşi imaginează că totul este reînnoit. Ei da, da, pe de o parte sunt reînnoite, pe de altă parte nu sunt reînnoite. Ca dovadă, persoana este aceeaşi, aceeaşi vicioasă, temătoare sau senzuală sau zgârcită sau rea sau vindicativă sau proastă, stupidă.
Degeaba îşi reînnoieşte toate materialele, pentru că există ceva ce nu se reînnoieşte. Şi acest lucru trebuie explicat. Faptul rămâne fapt. Iar eu vă explic, tocmai, că fiecare particulă, fiecare celulă este impregnată de o memorie, adică, în forul ei interior există înregistrări, există clişee, există o întreagă scriitură, un suflet, dacă vreţi. Şi acest lucru nu este reînnoit. Tocmai aici trebuie să reînnoim, ca atunci când materia este nouă şi forţa care se află în această materie este/să fie de o calitate superioară. Este atât de limpede, atât de simplu! Iată de ce, aceste exerciţii pe care discipolul trebuie să le facă, el trebuie să le facă bine/corect: mâncând, bând, respirând şi aşa mai departe, este foarte bine; dar el trebuie să înlocuiască clişeele vechi cu altele noi, absolut virgine, absolut spirituale, absolut dezinteresate, absolut pline de iubire şi de lumină. […]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Alanis Morissette – Thank You!

Category: Audio/VideoMuzica spirituala Comments: 

Thank You

Thank You!
Writer(s): Alanis Nadine Morissette, Glen Ballard

How bout getting off all these antibiotics
How bout stopping eating when I’m full up
How bout them transparent dangling carrots
How bout that ever elusive “could of”

Thank you India
Thank you terror
Thank you disillusionment
Thank you frailty
Thank you consequence
Thank you thank you silence

How bout me not blaming you for everything
How bout me enjoying the moment for once
How bout how good it feels to finally forgive you
How bout grieving it all one at a time

Thank you India
Thank you terror
Thank you disillusionment
Thank you frailty
Thank you consequence
Thank you thank you silence

The moment I let go of it was the moment
I got more than I could handle
The moment I jumped off of it
Was the moment I touched down

How bout no longer being masochistic
How bout remembering your divinity
How bout unabashedly bawling your eyes out
How bout not equating death with stopping

Thank you India
Thank you Providence, thank you disillusionment
Thank you nothingness
Thank you clarity
Thank you thank you silence…

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.07.13 – Linistea la masa. Viata la Bonfin

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Liniştea la masă. Viaţa la Bonfin
Extras din conferinţa din 13.07.1969

Noii veniţi trebuie să înveţe limbajul nostru, aşa cum un străin caută să înţeleagă limba ţării unde călătoreşte, pentru a putea comunica, a se adresa celorlalţi oameni. Care este limbajul nostru? Este liniştea, armonia, iubirea, bucuria şi mai ales faptul de a înlocui nepăsarea cu ceva mai bun… În lume am învăţat să distrugem, să zdrobim, să lovim, dar aici învăţăm cum să respectăm, cum să ne adaptăm, cum să înţelegem, cum să iubim şi cum să facem schimburi, cum să fim fericiţi… Îi invit acum pe toţi noii veniţi, care nu au învăţat încă acest limbaj, să judece puţin, să se sincronizeze, adică să se împreuneze cu această ambianţă, să simtă noul, adică lucrul constructiv, nu acela care demolează; şi mai ales, ceva ce ei nu au învăţat în societate sau în familie, la recepţii sau la restaurante, atitudinea de a mânca în linişte, însoţită de iubire şi de cele mai frumoase gânduri, mestecând bine alimentele, fără a deranja vecinul, fără a face zgomot cu furculiţa. Tocmai aici v-am revelat că puteţi deveni Iniţiaţi, deşi toată lumea crede că aceasta este o chestiune lipsită de importanţă; da, tocmai aici ne putem controla, putem cântări mai bine lucrurile, le putem măsura mai bine, începând prin această autostăpânire a fiinţei. Astfel putem dezvolta celule şi centri extraordinari, care ne vor fi de folos apoi în alte activităţi, mult mai importante, ale vieţii zilnice, care presupun o stăpânire perfectă a situaţiilor ivite. În loc să comitem tot felul de prostii, ar trebui să începem cu începutul… Toată lumea a început aşa, prin procesul nutriţiei, făcându-l util şi folositor, ca să extragă elemente pe care ştiinţa oficială nu a reuşit încă să le găsească. Întâlnim în procesul hranei, în alimente, elemente chimice de o calitate şi de o altă consistenţă de o altă forţă şi strălucire care vor fi descoperite mai târziu… Şi astfel reuşim să captăm aceste “noutăţi”, hrănindu-ne cu iubire, cu inteligenţă, controlându-ne gesturile, şi mai ales, evitând să facem orice zgomot!… Veţi observa, chiar şi cei noi veniţi, care aţi frecventat anumite persoane, aţi vizionat anumite filme, aţi citit anumite cărţi, că aţi putut aduna câteva elemente şi straturi şterse şi groase, fără să vreţi; acestea vă împiedică să vedeţi clar şi să simţiţi lucrurile spirituale, înalte… Dar, aruncând deoparte aceste straturi, aceşti conducători nefaşti ai lumii, veţi începe să vibraţi şi să simţiţi lucruri şi stări pe care nu le-aţi mai simţit până acum şi veţi descoperi noi cunoştinţe, lumi noi, şi astfel vă veţi schimba atitudinea, cuvintele, comportamentul… deoarece aţi cunoscut, aţi gustat, aţi atins lucruri pe care oamenii obişnuiţi nu le cunosc. Iată cum ne instruim într-o Şcoală Divină… Nu atât prin lecturi sau conferinţe, dar mai mult printr-o experienţă personală făcută cu forţele vii ale naturii!… Dacă veţi avea răbdare şi încredere în cuvintele mele, veţi trăi senzaţii şi momente noi, care vor depăşi tot ceea ce aţi cunoscut până în prezent… Aceia care au venit mai demult aici sunt respectuoşi, devotaţi, amabili şi simpli, naturali, nu se tem că îşi vor pierde libertatea, aşa cum se predică de obicei în lumea obişnuită: dacă devii modest şi simplu, rişti să-ţi pierzi personalitatea!… Desigur că există la început mici greutăţi de acomodare pentru noii veniţi, de nivelare, de a deveni simpli şi încrezători; pentru că, oamenii au fost învăţaţi mereu să se apere, să fie într-o situaţie permanentă de replică, devenind bănuitori şi critici, neîncrezători… Astfel, ei pierd posibilitatea de a vibra la unison cu colectivitatea, ca să poată simţi şi vedea ceea ce alţii au văzut şi au simţit… Această atitudine care presupune cearta şi apărarea poate fi aplicată unor oameni necinstiţi, egoişti, şi atunci trebuie să luptăm!… Dar aici, în mijlocul nostru, această atitudine este lipsită de sens, inutilă. Destindeţi-vă, comportaţi-vă cât mai simplu cu putinţă, încercaţi să observaţi că nimeni nu vă face nici un rău… Adresez aceste cuvinte noilor veniţi, care au venit aici, în acest mic colţ de paradis!… O soră mi-a povestit ieri că a venit până aici cu un taxi luat de la Frejus. Şoferul, aflând unde se duce, a deschis larg ochii şi i-a spus persoanei respective că se îndreaptă către un loc excepţional, cu oameni cinstiţi şi cu o ambianţă pe care nu o găseşti nicăieri!… Şi eu am fost mulţumit de cele auzite, aflând că până şi şoferii au început să ne facă reclamă! Am început să cred şi eu că aici e un colţ de paradis ![…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (C)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 06.03.1969
(Videlinata – Elveţia)
C
Conferinţă improvizată

Întrebare: Maestre, aţi vrea să ne spuneţi cum se manifestă a doua naştere?
E un subiect pe care l-am tratat deja de mai multe ori, mai ales de Crăciun când eşti obligat să te opreşti asupra naşterii lui Iisus. Aşa cum v-am spus, naşterea lui Iisus trebuie interpretată simbolic ca naştere a lui Hristos în fiecare suflet. Nu e de-ajuns că Iisus s-a născut acum 2000 de ani. Creştinii sunt foarte mândri de asta, se bucură că acest eveniment fericit a avut loc, dar se opresc aici. Nu sunt mulţi cei care se gândesc să lucreze, să facă eforturi şi să înveţe pentru ca Iisus să se nască interior în fiecare suflet, în fiecare spirit. Căci dacă ar fi fost de-ajuns ca Iisus să se nască acum 2000 de ani, de ce n-a sosit încă Împărăţia lui Dumnezeu? Războaiele, sărăcia, bolile, toate acestea ar fi trebuit să dispară.
Naşterea lui Iisus a fost fără îndoială un eveniment foarte important. Nu există cuvinte pentru a-l exprima. N-am spus niciodată că trebuie minimalizată importanţa naşterii lui Iisus din punct de vedere istoric, dar insist în a arăta că trebuie să existe o continuare. Din punct de vedere religios, din punct de vedere mistic, naşterea lui Iisus trebuie continuată. Un asemenea eveniment nu trebuie niciodată să fie limitat în timp. Această problemă nu este clară pentru creştini; cu toate acestea, ei ştiu că un apostol a spus: “Câtă strădanie am cheltuit pentru a face să se nască în voi Hristosul!”. Înseamnă că şi apostolii ştiau că naşterea lui Iisus trebuie să se repete în fiecare suflet. Şi sub ce formă? Este o problemă foarte vasta. Trebuie arătat cum a fost construită fiinţa umană în atelierele Domnului. A studia fiinţa omenească nu constă în a o cântări, a o măsura, a o taia în bucaţi pentru a vedea ce se află înăuntru. Nu, în felul acesta nu vom descoperi nimic, sau doar niscaiva organe, niscaiva oase, nervi şi capilare , dar nu vom descoperi omul însuşi, căci el nu este acolo.
Esenţialul, în om, este ceea ce este invizibil, impalpabil, imponderabil, subtil. Dar ar trebui să vorbesc mult despre acest subiect şi astăzi nu este timp. Am făcut-o deja în alte conferinţe, în care v-am explicat ce este corpul astral, corpul mental, corpul cauzal, buddhic şi atmic, materia din care sunt făcute, precum şi rolul şi funcţionarea lor. Despre toate aceste corpuri, ştiinţa oficială nu are nici o idee, de aceea multe probleme vor rămane de nerezolvat pentru ea: probleme pedagogice, psihologice şi medicale. Vor rămâne de nerezolvat, pentru că rezolvarea lor nu depinde nici de mijloacele fizice, nici de condiţiile materiale, ci de cunoaşterea corpurilor subtile. Am ţinut deja multe conferinţe referitoare la acest subiect şi nu pot reveni asupra lui. Acum ar trebui să ne oprim asupra laturii simbolice a ieslei. Da, de ce s-a născut Iisus într-o iesle, pe paie, între un bou şi-un asin. Veţi întelege în ce loc al corpului se găseşte această iesle, dacă vă amintiţi de conferinţa pe care v-am ţinut-o despre centrul Hara, când vă citam acest pasaj din Evanghelie: “…Din sânul lui vor ţâşni izvoare de apă vie”. De ce trebuia Iisus să se nască într-o iesle şi nu într-un palat, într-un templu, într-o locuinţă mare şi somptuoasă? Vedeţi, în Evanghelii totul este simbolic, dar de 2000 de ani, credincioşii n-au bănuit niciodată că îndărătul acestei povestiri a naşterii lui Iisus într-o iesle există ceva foarte profund. Ei cred că discipolii lui Iisus erau analfabeţi şi ignoranţi pe care El s-a dus să-i culeagă printre pescari.
Da, într-adevăr, Iisus era orb şi a ales pe te miri cine. Dacă s-ar şti numai ce au fost discipolii lui Iisus în alte încarnări! Au fost profeţi, regi şi printre ei se afla chiar şi Solomon. Da, printre cei 12 apostoli se afla Solomon. Şi cine era Solomon? Bineînţeles, nu mai era ca în trecut?… I s-a luat toată măreţia, toată slava, pentru că a trăit prea mult în opulenţă şi cu femeile; totuşi, întrucât avea mari calităţi şi multe cunoştinţe, i s-a dat un loc lângă Iisus. Numai că creştinii nu cred în reîncarnare şi apoi vor să le explici totul. Nu vor izbuti să explice nimic fără reîncarnare. […]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (B)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 01.03.1969
(Videlinata – Elveţia)
B
Conferinţă improvizată

Întrebare: Maestre, n-am avut norocul să ne aflăm la Sèvres în perioada Crăciunului şi se pare că aţi vorbit atunci de centrul Hara… Aţi vrea să ne spuneţi câteva cuvinte despre el?
De ani de zile vă învăţ prezentându-vă numai ce e sus, adică ce e luminos, ceresc, moral, dar aceasta e o pregătire pentru a putea coborî apoi în profunzimile fiinţei omeneşti, căci pentru a te cunoaşte cu adevărat, trebuie să cunoşti cele două regiuni: ce este sus şi ce este jos. Sus e creierul, iar jos e tocmai acel centru pe care japonezii îl numesc Hara. Şi ce plasează ei în acest centru ? Mai întâi echilibrul, dar şi forţa, rezistenţa, sănătatea, pacea, neosteneala. Ei au metode prin care trezesc acest centru şi-l dezvoltă ca să extragă din el energii, pentru că el conţine mari bogaţii şi este locuit de entităţi şi spirite.
Aşadar, dacă creierul reprezintă cerul, lumina, inteligenţa, înţelepciunea, celălalt centru reprezintă subconştientul, profunzimile necunoscute ale fiinţei omeneşti. Dar aceste regiuni sunt, desigur, foarte primejdioase, de aceea trebuie să explorezi mai întâi terenul de sus şi apoi, când eşti deja puternic, când ai arme şi tot echipamentul, poţi coborî în abisuri pentru a descoperi ce conţin. Jos se află izvorul, dar şi iadul, monştrii. Da, toate bogăţiile şi toate comorile sunt acolo, dar şi toate primejdiile. Când cobori pentru a explora pământul, găseşti aur, pietre preţioase, petrol. Totul e acolo jos şi nu sus. Jos descoperi aşadar minerale, dar pentru a le explora, trebuie să fii bine pregătit, adică puternic, conştient, pentru ca e posibil ca, coborând, omul să fie victima a tot soiul de tulburări, de frici, de temeri. Şi dacă nu ştie cum să se apere, cum să se înconjoare de lumină, nu va putea rezista, va fi învins şi-şi va lăsa acolo nu numai câţiva fulgi, ci şi pielea. Da, iată de ce în pedagogia noastră ne ocupăm mai întâi de lumea superioară. Dar va veni o zi când va trebui să studiaţi şi ce e jos, întunecat, neliniştitor. Oamenii dispreţuiesc această zonă fiindcă e de domeniul pântecelor, pe care îl consideră respingător, impur. Dar natura nu e de aceeaşi părere, iar noi trebuie să ne pronunţăm urmând natura şi nu mentalitatea omenească, atât de părtinitoare. Natura consideră lucrurile cu totul altfel; pentru ea amândouă zonele au importanţă şi pântecele chiar mai mult decât restul.
Dovada e că ea se ocupă mai întâi de această parte şi de cealaltă nu se prea sinchiseşte. Că eşti inteligent sau idiot, puţin îi pasă. Singurul lucru de care îi pasă e ca o făptură să fie vie, să poată mânca, să se poată mişca; şi chiar dacă e vorba de un animal inferior, n-are-a face, ea se îngrijeşte să-i dea viaţă. Aşadar, pentru ea, pântecul e mai important. De altfel doar pentru câţiva oameni creierul e pe primul loc. Pentru majoritatea, fără doar şi poate cele mai importante sunt pântecul şi organele de sex. Restul nu contează, atâta vreme cât pot să mănânce, să bea şi să aibă plăceri. Aşa că ei sunt aproape de natură, căci, credeţi-mă, natura nu se străduie să-i facă pe oameni mari filozofi, mari profeţi, mari Iniţiaţi, ea se străduie să facă din ei animale care umblă, aleargă, mănâncă, beau şi se bat între ele.
Pântecul este regiunea corpului în care se crează şi se formează fiinţele şi asta îi dovedeşte importanţa. Dacă ar fi atât de dezgustător, de ce l-ar fi ales natura. Desigur, nu e atât de estetic – cel puţin după estetica oamenilor -, dar din ce motiv vine viaţa tocmai de acolo? Nu numai că mama îşi poartă copilul în acel loc, dar şi copilul, legat prin cordonul ombilical, îşi ia din el forţe şi se hrăneşte. Ruşii numesc această regiune “jivot”, iar în bulgară “jivot” înseamnă viaţă. Da, viaţa vine de acolo şi apoi ea se propagă şi se distribuie în celelalte organe. Deci şi creierul este tributar acestui centru de la care primeşte viaţa. E la fel ca la copac. Regiunea cea mai importantă a copacului o constituie rădăcinile, care se află acolo undeva, nevăzute, ascunse, obscure, îngropate. Ei bine, centrul Hara reprezintă tocmai rădăcinile noastre. Şi dacă coborâm în radăcini pentru a afla ce a sădit acolo natura, vom descoperi o lume de o extraordinară bogăţie de materiale şi energii. E o mină, un izvor, asta e.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

Omraam Mikhael Aivanhov – 1969.01.12 – Centrul Hara (A)

Category: Omraam Mikhael Aivanhov Comments: 

Omraam Mikhael Aivanhov

OMRAAM MIKHAEL AIVANHOV

Centrul Hara
Conferinţa din 12.01.1969
(Sèvres – Franţa)
A
Conferinţă improvizată

Aici, la Fraternitate, învăţaţi să simţiţi, să vedeţi, să înţelegeţi, să aflaţi gustul lucrurilor, adică să găsiţi sensul vieţii ceea ce e mai important decât orice. De acum înainte încercaţi să mă înţelegeţi şi să mă ajutaţi în munca mea pentru voi. Când veţi accepta, când mă veţi înţelege, vă veţi înălţa mai repede până la un punct de unde veţi vedea lumea ca pe o unitate.
În voi totul e încă prea risipit. Există scânduri, cuie, cărămizi, ciment, sticlă, dar toate aceste materiale nu formează un întreg, clădirea nu este încă înălţată. Aici învăţaţi să puneţi fiece lucru la locul lui, pentru a clădi un palat… sau un templu. În lume vi se dau doar materialele şi apoi treaba voastră cum vă descurcaţi! Iar voi adunaţi, tot adunaţi, dar sunteţi nefericiţi, fiindcă nu mai e loc nici pentru bucurie, nici pentru fericire, nici pentru încântare. Prea multe lucruri heteroclite! Şi asta se cheamă cultură şi civilizaţie! Trebuie să faceţi ceva cu tot ce acumulaţi, dar nu vi se explică în ce fel. Pe când într-o şcoală iniţiatică, numai asta contează. E adevărat, trebuie să aveţi materialele, aceasta este prima condiţie, dar esenţialul este să ştiţi cum să le îmbini şi după ce model. De-acum înainte veţi putea să mă ajutaţi în muncă, înţelegând ceea ce facem aici… Şi încetaţi a mă compara cu somităţile, cu savanţii, cu marile personalităţi! Ei vă dau, desigur, materiale peste materiale, dar totul e mort. În timp ce aici nu vi se dă nimic, dar sunteţi vii. Şi e mult mai bine. Aici vi se dă viaţa şi văd din ce în ce cum deveniţi vii, expresivi, activi, dinamici, conştienţi, hotărâţi, orientaţi… E posibil ca unii să slăbească, e adevărat, dar viaţa sporeşte! Când sporeşte materia, nu e cine ştie ce. Dar uneori, când sporeşte materia şi sporeşte şi spiritul, e bine. Pentru că un om slab, plăpând şi uscat ca o scândură nu e foarte reprezentativ. Ceilalţi zic: “Cine, ăla? Ptiu… Şi-o pală de vânt îl ia pe sus!”.
Când am fost în India, m-a mirat faptul că unii saddhu, unii yoghini au pântecul foarte mare. Şi-mi spuneam: “Dar aproape că nu mănâncă !…”. Şi de ce Buddha şi alţi înţelepţi sunt reprezentaţi şi ei cu un pântec proeminent? De fapt, unele pântece indică materialismul, grosolănia, senzualitatea… Dar la Iniţiaţi, ele sunt un semn al puterii, al forţei, al resurselor spirituale acumulate datorită exerciţiilor de respiraţie. Căci aceste exerciţii de respiraţie prelungite dezvoltă pântecul, unde se adună elemente capabile să vindece, să dezagrege tot ce e nociv. Aşadar pântecul poate fi un rezultat al materialismului omului sau spiritualităţii lui. Dacă pe chipul lui citim că nu se gândeşte decât să mănânce, să bea şi să doarmă, evident, burta este un indiciu nu tocmai favorabil! Dar dacă are calităţi de puritate, clarviziune, inteligenţă, pântecul dovedeşte că are rezerve şi că poate transforma aceste rezerve pentru a-i vindeca pe ceilalţi şi a face multe lucruri pe care cel plăpând, cel slab nu le va putea face, sărmanul! pentru că nu are resurse. Uitaţi-vă la japonezi. Unii dintre ei au pântecul imens şi în acelaşi timp multă supleţe, multă forţă, multă inteligenţă. Şi asta pentru că lucrează pentru a dezvolta un centru, centrul Hara, situat la 4 centimetri sub ombilic. Hara înseamnă “pântec” şi de aici vine expresia “a-şi face hara-kiri”, adică a se sinucide perforându-şi pântecul. Pentru înţelepţii japonezi, centrul Hara este centrul vieţii, al echilibrului, centrul universal. Şi atunci când omul, concentrându-se asupra lui, reuşeşte să-l dezvolte, devine neobosit, de neînvins.[…]

(citeşte restul conferinței cu un click pe iconul PDF de mai jos)
Descarca fisierul in format PDF

Read More

[video] Bashar – Download (28.09.2010)

Category: Audio/VideoBasharConferinta Comments: 

Darryl Anka_Bashar

Una dintre ideile cheie generate pe planeta voastră cu foarte mult timp în urmă, este ideea de vinovăţie. Nu e că alte civilizaţii nu trăiesc experienta vinovăţiei, însă voi v-aţi afundat atât de profund şi cu atâta tărie în ea încât civilizaţia voastră, printre multele civilizaţii pe care le-am întâlnit, a căpătat o experienţă în vinovăţie ce nu e egalată de nicio alta. Nu că asta v-ar deprecia în vreun fel. De fapt, ideea acceptului vostru de a trăi această experienţă a limitării în multe feluri, în realitate vă face puternici şi este prin ea însăşi o indicaţie pentru faptul că ştiţi cât de puternici sunteţi – să fiţi capabili să vă supuneţi singuri la asemenea grade de limitări. Aceasta vă îngăduie să creaţi multe ocazii nemaipomenite de auto-incriminare, auto-invalidare, auto-limitare, segregare şi separare în vieţile voastre. Şi de multe ori, vinovăţia e ingredientul principal, simbolul principal, care vă permite să vă împiedicaţi singuri să creaţi în viaţa voastră ceea ce preferaţi, ceea ce doriţi şi ceea ce ştiţi adânc în interiorul vostru că e ceea ce meritaţi să experimentaţi în viaţa voastră.
Vinovăţia e ceea ce va perpetua întotdeauna limitarea, va perpetua întotdeauna separarea; va împiedica să vă conştientizaţi propria putere şi propria conexiune cu Creaţia Infinită. Deoarece, realizaţi că, fundamental vorbind, în timp ce mulţi dintre voi aţi presupus de atât de multă vreme că “ura” este opusul “iubirii”, în realitate “vinovăţia” este adevăratul opus al “iubirii”. “Ura” poate fi expresia polarităţii dinamice, diametrice a “iubirii”, dar “vinovăţia” e adevăratul opus mecanic. Deoarece iubirea este simţul auto-prețuirii total şi complet, pe când vinovăţia este credinţa în lipsa meritului, valorii proprii; înăbuşă creativitatea. Ura implică conceptul faptului că meriţi ceva, pe când vinovăţia este complet lipsită de simţul meritului. În realitate, vinovăţia e chiar negarea propriei tale existențe!

Prin urmare, credinţa în lipsa propriului merit îţi îngăduie să creezi un scenariu în care de fapt ţii la distanţă toate lucrurile din viaţă ce îţi aparţin prin naştere – precum fericirea, extazul şi creativitatea. Vinovăţia e pastilă amară ce a fost injectată în societatea voastră – de către societatea voastră – ca să vă menţină în status quo-ul lipsei de putere. Deoarece când crezi cu-adevărat că nu eşti conectat cu Tot Ceea Ce Este sau Dumnezeu sau Creaţia Infinită; când crezi cu-adevărat că trebuie să controlezi cu forţa pentru a obţine orice mic lucru în viaţă, atunci duci şi mai departe continuarea limitării, duci şi mai departe continuarea vinovăţiei. Acest scenariu a devenit chiar etica societăţii voastre. Când nu crezi că eşti conectat, nu crezi că poţi crea lucrurile pe care ţi le doreşti în viaţă cu mare uşurinţă şi lipsă de efort, iar lucrurile devin lipsite de valoare dacă nu creezi şi suferinţă pentru a le obţine. “Fără efort nu câştigi”, cum spuneţi. Când vi se povesteşte ceva în lumea voastră, iar acea relatare conţine suferinţă, conflict, luptă şi efort, spuneţi: “Oh, Doamne! O povestire foarte realistă!” Când vi se relatează o povestire ce afirmă: “Şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi”, concluzionaţi cu: “Ei, hai! Poveste de adormit copiii! Asta nu-i viaţă reală.”

Nu există absolut nimic în creaţia Universului care să susţină că povestirea ce conţine conflictul este mai reală decât cea care nu-l conţine. E alegerea ta, ce porneşte din obiceiurile tale, să crezi că durerea este mai reală decât bucuria. Deci, aşa cum am spus, asta a devenit etică întregii voastre civilizaţii – că nu puteţi avea nimic în viaţa voastră care să aibă valoare dacă nu aţi suferit pentru acel lucru, dacă nu l-aţi câştigat şi meritat, după cum spuneţi. Dar conştientizaţi că nu trebuie să-l câştigaţi; vă aparţine deja![…]

Vizionare plăcută!

Read More

[video] Bashar – Actioneaza! [Take Act!]

Category: Audio/VideoBasharConferinta Comments: 

Darryl Anka_Bashar

Fiecare dintre voi a făcut o alegere, alegerea de a trăi experienţa realităţii fizice, de a trăi o viaţă fizică. Când se face această alegere din starea de spirit, de la nivelul non-fizic, ceea ce faceţi, general vorbind, fie că e complet conştient sau în mod automat, este să puneţi bazele unui fundament în ceea ce ar putea fi numit “o realitate la nivel de şablon”, o frecvenţă, un domeniu al realităţii aflat imediat deasupra realităţii fizice, la care unii s-ar putea referi că la un tărâm astral inferior. În această realitate şablon, vibraţiile de energie sunt ceva mai scăzute decât ideea de tărâmuri spirituale superioare, dar nu atât de scăzute sau de dense precum realitatea fiziologică. Cu toate astea, sunt destul de apropiate astfel încât pot fi folosite ca şablon pentru a stabili anumite scenarii ce vor fi jucate, pentru a trasa schiţa anumitor scenarii ce vor fi experimentate în realitatea fizică ce va urma.
Stabilind aceste scenarii, aceste teme de explorat în realitatea şablon, creaţi astfel un fel de “funcţie automată” ce va permite să vă focalizaţi pe experienţă şi explorarea acelei teme când veţi fi în realitatea fizică fără să trebuiască să vă gândiţi prea mult la cum se face asta. Face parte din creaţia acordului colectiv, ce are loc la nivelul realităţii şablon în care sunteţi cu toţii de acord să creaţi anumite circumstanţe asemănătoare, anumite condiţii asemănătoare prin care veţi experimenta cu toţii realitatea fizică. E nivelul în care sunteţi cu toţii de acord cu regulile generale prin care veţi juca jocul realităţii fizice. […]

Vizionare plăcută!

Read More